Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Particula Dumnezeu si Particula LUI Dumnezeu


In unele religii, din respect, cuvantul DUMNEZEU nu se pronunta. El ramane ideea personificata in asa maretie si sfintenie ca nu incape in rostire de limbaj omenesc, oricare ar fi ea.
In religia crestina, Dumnezeu se pronunta pentru putinta de comunicare a voiei Sale si a legamantului mantuitor pe care El L-a facut cu omul, dar acest lucru se face cu bunacuviinta si doar atunci cand nu se poate altfel. Asa dar, fiecare pentru sine si avand in vedere ce influenta poate avea si asupra celorlalti in comunicarea pe care o face, sa cumpaneasca cu intelepciune pentru a se feri de blasfemie.
Probabil cea mai mare si mai zadarnica zbatere a fiintei omenesti necredincioase lui Dumnezeu, a fost si este pe hotarul dintre lumea anorganica si lumea organica, pentru a afla taina vietii. In incercarea disperata ca nestiinta sa devina stiinta in acest domeniu, multe minti omenesti au cazut pe acest camp de lupta nenecesar.
In aceasta halucinanta alergare de stiere in descoperirea faimosului EL DORADO filozofico-stiintific, ultima formulare este PARTICULA DUMNEZEU, adica acel ceva nestiut de om dar care se vrea stiut si de ce nu si folosit, si inca la discretie.  In cazul ca PARTICULA numita DUMNEZEU ar putea fi determinata, omul ar fi Dumnezeu, ba chiar mai mult, autocreat prin propriile-i zbateri. Considerand notiunea de Dumnezeu in cadrul definitiei ei, formularea PARTICULA DUMNEZEU este un sacrilegiu. Chiar si in lumea seculara aceasta zicere este o absurditate in logica notiunilor.
Departe de a fi o noutate stiintifica a inteligentei de ultima ora, PARTICULA DUMNEZEU, este reformularea ieftina a vechiului de cand lumea ELIXIR al VIETII care a strabatut sisific mileniile istoriei omenesti. La ce ar fi folosit presupusa lui descoperire?  Pentru a fi folosit aiurea intr-o forma de ABRACADABRA, de creat la discretie. Adica, vai de lume! Sub forma comediei, pentru distractie pe care nimeni n-o ia in serios, SAMANTHA in seriale de televiziune treaca mearga, dar ca in laboratoarele de stiinta sa fie descoperita si numita in prealabil descoperirii ei, PARTICULA DUMNEZEU, e prea de tot, incredibil ca a trecut prin mintea cuiva. Putea fi numita macar altfel.
Normal, unii, dandu-si seama ca formularea PARTICULA DUMNEZEU va fi primita cu scepticism si va fi un deserviciu stiintei, cum si pentru faptul ca lexical nu exprima acelasi inteles in toate limbile pamantului, a mai fost numita PARTICULA LUI DUMNEZEU. In romaneste ar fi CEVA, de care Dumnezeu s-a folosit pentru a crea viata, cu directie desigur, spre om. Nu putem spune ca aceasta formulare nu are acelasi grad de absurd si blasfemie, ci doar ca ele sunt exprimate altfel. In acest caz, PARTICULA a precedat pe Dumnezeu care S-a folosit de ea in crearea vietii si asa definitia dumnezeirii cade, PARTICULA luandu-i locul. Ca PARTICULA ar fi a Lui, este o exprimare gramaticala corecta, dar ca DUMNEZEU a depins de aceasta PARTICULA in crearea vietii, nu se poate spune ce mai inseamna.
De ce s-au repezit oamenii sa numeasca PARTICULA acest CEVA necunoscut, chipurile necesar ivirii vietii, nu stiu. PARTICULA este o zicere asa de relativa, ca in nici un sens nu poate avea un caracter determinant. PARTICULA microcosmica?  PARTICULA macrocosmica? Cum poate o particula neutronica sa determine lumea galactica sau o imensa particula galactica sa nasca viata in lumea subatomica?  Sau, aceasta deocamdata presupusa, dar deja anuntata a fi - PARTICULA, este fizica? Ideatica? Este legatura dintre ideatic si fizic? Este constienta si se ascunde pentru a nu fi gasita de oameni? Este Dumnezeu? Daca este Dumnezeu de ce i se zice PARTICULA? Daca este Dumnezeu, zicerea PARTICULA DUMNEZEU este fara de sens. De fapt oamenii dupa ce alearga si se zbat? Dupa descoperirea si cunoasterea lui Dumnezeu? Dupa descoperirea si cunoasterea PARTICULEI folosita de Dumnezeu in creare?  Recunoasterea PARTICULEI nu este recunoasterea lui Dumnezeu si in acest caz ocolirea Lui este o desertaciune? Presupunand prin absurd ca s-ar descoperi aceasta atat de nepotrivit numita PARTICULA, ce ar face omul cu ea? S-ar inchina ei? Ar numi-o Dumnezeu? Si ce s-a realizat cu aceasta?
Fata in fata cu declaratia de capatai a Sfintelor Scripturi "La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul", oricat de multa necredinta i s-ar impotrivi, nu se poate ajunge la PARTICULA DUMNEZEU sau PARTICULA LUI DUMNEZEU, fara a fi izbit de desertaciunea zicerii si a ideii. Oricat de sincera ar fi naivitatea necredintei, macar de dragul denumirii de STIINTA ca domeniu, ea nu trebuie coborata in asa derizoriu. Macar din respect pentru fiinta umana, daca cunoasterea de Dumnezeu se refuza a se recunoaste.  Daca cineva nu crede in DUMNEZEU, este ridicul a crede in PARTICULA DUMNEZEU, ar fi o facere si de ras si de plans. Revolutia Franceza a inceput cu formula NU EXISTA DUMNEZEU si a incheiat cu formula "DACA DUMNEZEU NU EXISTA, TREBUIE SA-L INVENTAM". PARTICULA DUMNEZEU este o alta forma a aceleiasi nebunii.

Benone Burtescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page