Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Tristete si speranta

                                      
                                                                                     


„Din Eul rastignit de iubirea pentru celalalt, curge viata vesnica.”
M.-A. Costa de Beauregard


   Trist poti fi atunci cand esti singur, cand ai nevoie de sprijin, de cuvinte mangaietoare sau cand alaturi de altul fiind, suferi pentru suferinta celui de langa tine, suferi impreuna cu el si incerci sa-i usurezi tristetea cu ajutorul cuvintelor, gesturilor… Tristi suntem cand ne amintim de momentele dureroase ale vietii noastre, sau ale celor pe care ii iubim. Tristi suntem in aceasta Saptamana a Patimilor lui Hristos, amintindu-ne de durerea si suferintele Sale: umilinta de a cara propria-I cruce si a fi scuipat, piroanele batute in membre, coroana de spini de pe cap, sabia impunsa in coaste… ?i toate indurate pentru ca noi sa avem drum liber spre Dumnezeu. Dar, la capatul celalalt sta speranta care face ca sufletele noastre sa poata primi bucuria Invierii. Prin cunoastere inlaturam tristetea din sufletele noastre. Avem nevoie de evadarea gandurilor catre trecut si viitor. Iar trecutul inseamna Traditie si Nicolae Iorga spunea ca „Traditia poate fi uitata, dar ucisa, nu!” ?i generatia mea a trait vremurile uitarii… Omenirea s-a putut dezvolta, evolua, prospera datorita unui cod al valorilor, a unei traditii culturale si spirituale. In momentul cand sunt negate traditiile culturale, oamenii se neaga de fapt pe sine, iar natiunea se poate confrunta cu o criza de identitate. Comunismul s-a opus cu vehementa oricarei traditii. In Manifestul Comunist al lui Marx - documentul principal al partidelor comuniste - se recunoaste pe fata rolul malefic al doctrinei: „Revolutia comunista reprezinta ruptura cea mai radicala cu relatiile traditionale; nu este de mirare ca dezvoltarea sa implica ruptura cea mai radicala cu ideile traditionale”. Dar iata ca roata vietii nu s-a blocat, ea ne-a readus traditiile, sarbatorile… si ele nu au putut fi ucise!
   Traditie, inseamna trecut, o suma de valori, conceptii, obiceiuri sau credinte care se pastreaza la un popor sau chiar la nivelul intregii umanitati, concentrate fiind in jurul unui Adevar. Exista o traditie Sfanta si o traditie a poporului. Este bine sa ne dam seama de diferenta lor, cu toate ca amandoua slujesc Binele, frumosul si Adevarul. Traditia populara s-a transmis de-a lungul secolelor prin viu grai, inspirata din intamplarile, observatiile, experientele acelor zile de demult, prin obiceiuri perpetuate (transmise de la o generatie la alta), iar Sfanta Traditie se refera strict la invataturile lui Hristos, transmise Apostolilor si continute in Sfanta Scriptura.
   Intram in Saptamana Patimilor si fiecare zi este marcata de Biserica prin slujbe minunate,  numite Denii, numele lor venind de la slavonescul „vdenie”, insemnand priveghere sau slujba nocturna. Prima dintre Denii se tine chiar in seara Duminicii Floriilor si este Denia pentru Lunea Mare. Ultima are loc in Vinerea Mare si este cutremuratoarea Denie a Prohodului Domnului, dupa care urmeaza Noaptea Invierii. Niciodata nu trebuie sa ramanem in bratele tristetii, „sa nu plantam copacul tristetii in inimile noastre”, dupa cum ne sfatuia un poet, ci sa avem in spate trecutul si in fata „cartea bucuriei”, pentru a putea duce lupta pe mai departe, in aceasta viata. Sa intrevedem, sa gandim un scop, cel mai mare fiind cel al mantuirii noastre, speranta sa ne umple sufletul! A spera este ca si cum ti-ai construi o barca, te-ai urca in ea si ti-ai propune sa ajungi la malul celalalt. Poate sa nu ajungi, sa se rastoarne barca, sa pierzi carma, sa intampini valuri mai mari sau mai mici, dar daca stii sa eviti pe cat posibil toate obstacolele si sa lupti pentru inlaturarea lor, o data ajuns la celalalt mal, vei stii ca viata pe acest pamant nu a fost zadarnica, ca ai avut o menire si te-ai straduit s-o indeplinesti. Speranta care ne calauzeste, ne presara-n drum flori si ne daruieste energii dumnezeiesti.
   In aceste zile triste, de sarbatoare religioasa crestina asteptam Invierea Domnului, ne pregatim sufletele pentru bucuria trairii ei. Sarbatoarea Invierii lui Hristos este numita si Paste sau Pasti,   interpretarea duhovniceasca a cuvantului fiind acela de trecere. Ea a devenit o traditie in viata noastra, a crestinilor, in viata Bisericii, fiind cea mai veche sarbatoare crestina, sarbatorita inca din epoca apostolica.
   Dupa credinta noastra crestina, in aceasta zi - Vinerea Patimilor - a avut loc moartea lui Iisus care a fost rastignit si a murit pe cruce pentru rascumpararea neamului omenesc de sub jugul pacatului stramosesc. Acestei zile i-am dedicat poemul:
Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos./ Se-aude toaca./ Credinciosii se-ndreapta spre biserici./ Incep slujbele religioase./ Ingerii coboara bland din cer,/ intind aripile deasupra capetelor noastre./ Isi pregatesc glasurile,/ Preotii-nalta rugaciuni./ Se-aud cantari de cinstire, se - nfioreaza intreaga fire./ Se-aprind lumanari,/ se lumineaza inimile si gandurile noastre./ Se canta Prohodul…/ Ingerii tristi canta cu noi! Clopotul bate./ Pe cer trec nori alungati de vant./ Pasari tresar din somn speriate./ Printre fosnet de aripi si unde sonore,/ lumanarile noastre,/ unite-ntr-o singura lumina mare./ Invaluiti in propria lor lumina/ Ingerii sunt printre noi!/ Inconjuram biserica impreuna cu preotii,/ purtatori ai sfantului Epitaf./ Ne oprim de patru ori/ si ne hranim sufletele cu rugile lor./ Trecem pe sub Epitaf.../ Ingerii sunt cu noi!/ Biserica-i prea plina./ In jur roiesc enoriasii./ Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos!/ Ingerii se afla printre noi!
   De secole rememoram tristetea acelor zile, acelui timp, Patimile lui Hristos, Cel venit sa ne lumineze, sa ne dezvaluie sensul vietii, iar Invierea Domnului este un moment incarcat de lumina, de bucurie, seninatate, dragoste si speranta. Biserica, asezata si inaltata pe Traditia Apostolilor, propovaduieste aceasta sfanta sarbatoare prin episcopii asezati de catre Apostoli si urmasii acestora.
   Ouale rosii pe care le pregatim simbolizeaza mormantul purtator de viata al Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a deschis la Invierea Sa din morti. De aceea, cand se aprinde Lumina Invierii, cand se sparg ouale prin ciocnire la masa, cand se intalnesc oamenii pe strazi, crestinii isi spun: Hristos a inviat!  – Adevarat a inviat!

Din „Articole si eseuri – vol.II”

Vavila Popovici
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page