Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

CATRE DIMITRIE GRAMA



(Continuare din editia precedenta)

El mai detinea si functia de prim-vicepresedinte pe tara al ARLUS, asociatie chipurile civica, in care se vorbea despre Romania ca despre inca unul dintre statele Uniunii sovietice. Spun „daca e posibil asa ceva”; dar iata ca a fost posibil, tocmai pentru ca in Moldova se petrecusera cele mai multe provocari cominterniste, tocmai pentru ca, prin foametea ei si prin familiile impartite de-o parte si de alta a Prutului, veghea dictaturii trebuia sa fie mai mare, tocmai pentru ca inaltul ierarh al locului, carturarul-patriot Irineu Mihalcescu nu putea fi cumparat si trebuia izolat schimbandu-i si preotii dreptcredinciosi din satele parjolite de razboi si seceta.    
Eu nu contrazic nici calificativul de „providential” care, ca gest de invatacel recunoscator ajuns la a-si incerca puterea de a face asta, s-a tentat a se lipi de persoana unui om numai pentru faptul ca l-a gazduit pe Gheorghiu-Dej la evadare, iar acela l-a facut mana lui dreapta pentru delicata si influenta categorie sociala a preotilor si pentru deturnarea Bisericii in serviciul comunismului, cum facuse si Alexei pentru Stalin. Pesemne ca era un sef care stia sa-si rasplateasca subalternii fideli. Pentru ei era intr-adevar providential pentru ca, in  ciuda formatiei clericale pentru care bolsevicii i-ar fi trimis in somaj, el le-a dat de lucru in slujba acelora si, astfel, unora chiar le-a asigurat functii, privilegii, locuri calde in care sa stea cu profit. Dar pentru majoritatea preotimii care a infundat puscariile si lagarele?!... Pentru calugarii torturati sau facuti disparuti?!... Pentru uniatii pe care i-a tinut sub amenintare si inchisi?!... Pentru manastirile si eparhiile desfiintate?!... Se pretindea sa-i fim recunoscatori pentru ca la noi s-au pastrat bisericile, in vreme ce in Rusia fusesera demolate... Fusesera. Dar cand? In anii treizeci, ai marilor deportari si marilor crime cu taranii; sau, la noi, in Basarabia, la inceputul razboiului, cand i-au dus in Siberia. Dar apoi, chiar la ei, chiar sub Stalin, lucrurile se schimbasera. Ne mai putandu-si imbarbata soldatii cu Komsomolul, Stalin a revenit la ortodoxie, a reinfiintat Patriarhia Moscovei fabricand repede popi si, doar resfintindu-si cauza razboiului, a devenit Tatucul invingator, precum oricare tar. Cand puneau steagul pe Reichstag, rusii isi redobandisera si libertatea religioasa; aveau o Patriarhie, aveau mitropolii ajutate grijuliu de KGB, se puteau consacra  si oamenii cu credinta sincera daca acceptau sa dea o cadelnita si pentru Stalin, isi deschisesera din nou bisericile si cautau ca prada de razboi tabla aurita cu care si-au refacut cupolele acestora. Cand au intrat la noi, cu spiritul lor slav-habotnic erau recrestinati complet avand in frunte patriarh si mitropoliti care trageau sfori sa refaca la Moscova a treia Roma, ca sa slujeasca din umbra puterea stalinista. Nici gand sa darame bisericile noastre, ci sa le foloseasca. Spre aceasta slujire au fost atrase sau obligate sa treaca bisericile din statele satelite, asa ca n-a fost vorba de nici o aparare a lacasurilor, ci numai de anihilarea slujitorilor care opuneau rezistenta. Or, aceasta anihilare a avut loc din plin. Pana la cea totala a fiintelor constiente care propovaduiau dreapta credinta, pentru a lasa loc celorlalti, ce acceptasera sa propovaduiasca numai in numele intereselor Moscovei. In si din aceste conditii se nascuse Grupul Sinodal de Rezistenta al Vladicilor care se opuneau politicilor lui Justinian, iar datoria noastra este sa descoperim si sa inscriem in marmora numele fiecarui prelat care s-a angajat intru aceasta!...
Iti dai seama, insa, ca exercitiile de putere care dadeau satisfactii lumesti batranetii vrednicului de pomenire, nu mai lasau loc si timp pentru a elucida aceste adevaruri. Indatorarea fata de inaintasul sau i se parea si mai importanta, ii dadea, pesemne, si mandria puterii de a i se accepta sa faca orice, cum voia el, cum credea el, cum decidea el. Era, as indrazni sa spun intelegand exact psihologia lumeasca a lucrurilor, un exercitiu de trufie, esapand zgomotos din aglomerarea anilor de smerenie. Adica exact lucrul de care are cea mai putina nevoie orice religie atenta la credibilitatea ei.
Iar rezultatul a lovit pe neasteptate: Aici, in balcanismul nostru, cu politicile noastre corupte si fatarnice ca si politicienii care le practica, lucrurile faceau impresia a fi mers, iar bomboana cu „providenta” parea a fi inghitita de multi naivi. A ales Dumnezeu, insa, sa se faca un pas in plus in unirea simtirii romanesti de pretutindeni si o inalta delegatie patriarhala in frunte cu intaistatatorul s-a indreptat spre locul cel mai vulnerabil pentru noi din America de Nord, cel pe unde se afla si acum tabara misionara „Vatra romaneasca” slujita cu credinta de sacrificatul Valerian Trifa, a carui anihilare a avut in epoca si sprijinul inconstient al autoritatilor romane. Este acolo, ca o rana care nu se mai inchide spre a ne putea simti frati cu adevarat, pentru ca romanii americani care au crezut in obstea creata de Trifa, nu s-au dezmeticit dupa alungarea lui, iar sentimentul acesta inca se transmite. Ei bine, pe fondul acestui sentiment, mergand sa-i uneasca pe toti romanii ortodocsi din  Canada si din diferitele lor biserici de pe intinsul Statelor Unite, orbit de orgoliul sau, Patriarhul Teoctist si-a gasit sa faca, de la primele intruniri, elogiul inaintasului sau bine stiut in slujba bolsevismului. Harisma a disparut, atractia sentimentelor nationale s-a pierdut, delegatia nici n-a mai calcat pe teritoriul Statelor Unite unde se afla „Vatra romaneasca”, ci s-a intors mai inainte de termen. Iar unirea bisericilor ortodoxe romane din America inca ramane o problema de viitor, unii practicanti chiar preferandu-i pe preotii ortodocsi ai altor neamuri, cu toate ca parohii nostri nu au nici o vina. O fi vorba doar de vreo simpla intamplare neinspirat servita de predicile lui Teoctist, sau de pedeapsa la care trebuie sa se astepte trufia, chiar si atunci cand vine din partea unui muritor cu a carui smerenie ne-am obisnuit?!
Era a doua oara cand America il devoala, scotandu-i la iveala racilele colaborationismului cu puterea comunista invatate de la mentorul sau a carui perfidie o prefacea in merit. Prima data fusese respins in anii saizeci cand, de la episcopia Aradului fusese propus sa plece la cea din Statele Unite; dar romanii americani au hotarat ca nu au nevoie de un intrus insinuat de guvernarea comunista. Inca de atunci, l-au taxat si l-au tratat ca atare refuzandu-i venirea in obstea lor. Iar acum, oricat de mieroase ar fi fost si oricat ar fi mizat pe adresarea catre alt public, ce nu stia istoria insangerata a Bisericii noastre, vorbirile despre patriarhul rosu au indignat. Spre deserviciul ideii de unitate in Credinta a tuturor romanilor.

***
Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page