Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

CRIZA UMANITATII





Am spus in nenumarate randuri ca omenirea se confrunta atat cu o criza economica cat si cu o criza de ordin moral care pare sa ne arunce din ce in ce mai mult intr-o groapa cascata a dezumanizarii. Spun toate acestea cu un imens regret ca cetatean al Romaniei, ca tanara studenta, ca o simpla tanara de douazeci de ani. Situatia actuala ma intristeaza profund si sunt ferm convinsa ca nu sunt singurul individ care traieste zilnic o dezamagire continua, inca de cand te hotarasti sa pasesti pragul casei si pana te reintorci in singura oaza de liniste pe care o poti avea si anume locuinta proprie, te confrunti cu nenumarate situatii care mai de care mai intrigante, provocate bineinteles de oameni, o notiune care pare sa devina din ce in ce mai abstracta.
In acceptiunea mea o fiinta umana este alcatuita din trairi, sentimente, in fapt, fiinta umana nu este altceva decat produsul societatii. Ne nastem neslefuiti, straini de intrigi si rautate, straini de mocirla in care se scalda parca din ce in ce mai multi indivizi si care par a fi fericiti de acest fapt... Ne nastem zambind, zambet care de asemenea dispare cu timpul sau pe care odata cu trecerea anilor il afisam tot mai rar sau mai fortat. Uitam de sentimentele sincere, uitam sa fim noi, ajungem sa fim mereu constransi de societate, uitam de unele valori si ne formam altele pentru „a supravietui” intr-o societate care pare sa ne instraineze tot mai mult de notiunea de fiinta umana.
Observ ca toate par sa se piarda, se pierde notiunea de iubire, prietenie, sau mai nou chiar si cea de familie, aud zilnic de nenumarate despartiri, de oameni care nu mai pot convietui impreuna, fapt datorat desigur de asemenea tot societatii care ne face tot mai inaccesibili tot mai dificili, mai dornici de singuratate, tot mai suferinzi de mizantropie. Ne e frica sa ne incredem in oameni, sa ne destainuim, ajungem sa ne pastram in suflet toate lucrurile care ne macina, sa formam un zid de autoaparare, este tot mai greu sa lasam pe cineva sa ne deschida sufletul, fapt de altfel destul de usor de inteles intr-o societate care pare sa fie dispusa sa dea din coate indiferent de cat de tare ar lovi pe ceilalti. Ajungem sa fim tot mai interesati doar de propria noastra viata uitand ca ne-am nascut sa traim in armonie si ca indirect modul de viata al celorlalti ne afecteaza, uitam ca trebuie sa existe echilibru si ca fiecare fiinta umana are dreptul la un trai frumos, ca fiecare are dreptul sa zambeasca cand se trezeste in loc sa isi planga soarta si sa traiasca mereu cu grija zilei de maine.
Este nedreapta inegalitatea si un ideal egalitatea... imi este incredibil de greu sa vad batrani si copii abandonati pe trotuare iar pe strazi masini de lux conduse de oameni cu mentalitate de lumea a treia in mare parte. Imi e greu sa inteleg mentalitatea celor nascuti inconjurati de bani si care nu stiu sa ofere, sa se inconjoare de multumiri sincere si ganduri frumoase, care prefera sa se inconjoare de prietenii fortate, de o lume creata de bani, in lipsa carora multi ar fi doar oameni mediocri dupa care nu ai putea nici macar sa intorci capul sau care nu ar merita nici macar un gand.
Traim in era superficialitatii, traim vremurile in care nu mai stim sa ascultam oamenii pentru ceea ce sunt, vremuri in care privim mai intai imaginea, ceea ce ne compune fiind pe ultimul plan, uitam ca o conversatie frumoasa de cateva minute ne poate schimba viziunea si poate chiar intreaga mentalitate, imaginea este componenta cea mai trecatoare din viata unui om, in final nu ramanem decat cu ceea ce ne-am cladit in interior, restul... se pastreaza poate doar in fotografii.
Cu toate astea nu mi-am pierdut pe deplin increderea in oameni, inca cred ca mai stim sa traim frumos, inca mai cred ca nu ne nastem pentru a fi patati de rautate, inca mai cred ca rautatea nu face altceva decat sa ne distruga noua echilibrul interior. Poate sunt si voi ramane o visatoare dar continui sa cred in iubire, reciprocitate si sentimente pe care trebuie sa le impartasim... altfel... vom ramane doar masinarii cu denumirea de oameni!

Gabriela CENUSA
Bucuresti
27 martie 2012  


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page