Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

CATRE DIMITRIE GRAMA



(Continuare din editia precedenta)

Ca animator al lor, ca faclier al lor, cum spunea un inalt ierarh, ramane cunoscut Episcopul Grigorie care, insa, a avut de platit cu viata pamanteasca pentru aceasta notorietate publica, asemenea inaintasului sau intru jertfire Irineu Mihalcescu si, dupa cum se banuieste, chiar a Patriarhului Nicodim. Din acest motiv, daca el tot a devenit cunoscut si a platit cu viata incheiata prin martiriu, fiul sau refuza categoric a divulga numele celorlalti, oricat de dura  ar fi fost ancheta la care a fost supus si aici si la Moscova din momentul rapirii lui din lumea libera. Fapt important pentru noi, astazi, este adevarul de necontestat ca, in sanul Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale Romane, a existat un grup puternic de ierarhi care s-au opus cat au putut bolsevizarii tarii si descrestinarii populatiei, unii pana la sacrificiul suprem, altii ramanand cel putin marturisitori neabatuti, al caror exemplu s-a continuat la celelalte generatii in asa fel incat, chiar sub apasarea dictaturii atee, constiinta Ortodoxiei ca Biserica Nationala a Romanilor s-a perpetuat intru salvarea Credintei si a traditiei stramosesti”...
Cartea a aparut la sfarsitul mileniului trecut si cuprinde toate documentele pe care reusisem sa le strang privind rezistenta din tara si din afara in acea perioada, demersurile varului meu pentru misiunea ce i s-a dat de catre acest Grup Sinodal de Rezistenta spre a organiza o Eparhie Ortodoxa Romana sub girul libertatilor din Europa Apuseana si toate emisiunile religioase sau de propaganda a rezistentei prin religie pe care le-a organizat el la posturile de radio libere, facand pe unde radio legatura cu populatia si pastorii ei care rezistau in interiorul tarii. Ea demonstra ca, peste granitele crunte si neiertatoare ce stavileau accesul spre lumea libera,  pazind dincoace puterea malefica a terorii comuniste simbolizata prin Zidul Berlinului unde cadeau cei ce voiau sa-l treaca, opozantii dinafara si dinauntrul tarii reusisera sa cladeasca, intru apararea credintei stramosesti, Biserica lor fara granite, care ii intrunea pe toti: BISERICA DIN ETER, care-i aduna sub cupola libertatii ei pe toti credinciosii despartiti vremelnic. O Biserica ce s-a dovedit mult mai puternica decat cele de piatra, tocmai pentru ca era formata asa cum fusese forma ei initiala, din  suflete care au purtat si au transmis Credinta, facand-o sa reapara in toata lumina si raspandirea ei atunci cand a venit si momentul eliberarii politice. Mentionez ca, in cazul de fata, este vorba de credinta Bisericii, cea care se scrie cu litera mare insemnand „Credinta in Cuvantul Sfant”. Dar, prea alesule Dimitrie, apelul tau la a gandi modern care m-a condus spre conceptul de permanenta umana, imi da curajul sa vorbesc si despre credinta in tot ce este curat, ca o obligatie de conduita adresata persoanei umane. Pentru ca este vorba de credinta care da o dimensiune mai sigura acestei persoane umane. Dupa cum increderea o poti avea in oricine, dar reusesti daca o ai in cine trebuie, credinta o poti avea in orice ca sa ajungi la efectul mobilizator de act uman al sentimentelor, dar triumful ei il realizezi atunci cand reprezinta Adevarul. Pentru un asemenea adevar militeaza cartea mea.
Este de inteles faptul ca, luand din tipografie primele exemplare ale acestei carti. Am urcat cu ele Dealul Patriarhiei si scarile Palatului Patriarhal spre a le depune dinaintea harismaticului duhovnic care nu numai ca mi-a insotit cercetarea adaugandu-i generos amanuntele cunostintelor sale, dar era si intaistatatorul intregului aparat ierarhic, administrativ si academic bisericesc, monahic si clerical, prin care de abia de acum inainte se putea incepe cercetarea pentru a aseza, bine studiat, pe locul sau martiric sau marturisitor, pe fiecare cleric ortodox roman ce avusese vreo contributie in acel binecuvantat Grup al rezistentei din vremuri grele, contribuind la pastrarea pe cerul existentei romanesti caruia nu i se puteau pune granite, a acelei Biserici din Eter, intrunind sufletele noastre in vremuri grele.
Si am asteptat lucrul acesta indelunga vreme, fara ca sa ajung sa se intample. Prea Fericirea Sa ocolea din ce in ce mai des raspunsul la intrebarile mele. Si era foarte ocupat cu problemele materiale ale catedralei de piatra pe care voia sa o construiasca neamului. Ceeace, spre cinstirea lui, nu era doloc un lucru neobisnuit de vreme ce i-a preocupat pe multi intaistatatori de Biserici, in foarte multe momente ale istoriei omenirii. Pe mult mai multi decat cei care au avut harul de a intari Biserica cladita de Mantuitor in sufletele oamenilor, acolo unde poate capata vesnicia care nu se clatina precum zidurile.
Fata de tine, care exprimi firestile indoieli omenesti, eu Aceleia ii ridic slava!
***
  Ca sa intelegem cum s-au intamplat lucrurile, trebuie sa revenim la concepul nostru de permanenta umana. Pentru ca tot o permanenta umana este si acerba coborare la cele stict materiale. Si, mai ales, la puterea de care beneficiezi prin ele. Este fata cealalta, maligna a permenentelor umane in tendinta spre rau, spre ascunderea faptei rusinoase. Un batran ierarh, din prima generatie a celor crescuti si ajutati de Episcopul Grigorie sa se afirme teologic, pe care l-am vizitat dupa 1989 la patul unde-si ducea boala, ca sa-i cer amanunte despre crima comisa cu unchiul meu caruia chiar ii slujise la inmormantare si ii preluase o jumatate din eparhia desfiintata, s-a albit atat de tare la intrebarea mea si mi-a raspuns tot cu intrebare de glas stins ca: „De ce mai e nevoie sa rascolim acel trecut? Ce relevanta ar avea aceasta de vreme ce tot am ajuns la libertatea credintei?”... si doar cand a simtit indignarea din glasul meu spunand ca mormantul martirului are nevoie de o candela care sa lumineze Adevarul si de asta apelez la memoria tuturor celor care l-au cunoscut, s-a speriat si a incercat sa ma linisteasca spunandu-mi niste  banalitati flatante. Am renuntat sa-l mai intervievez, punandu-l in categoria altor apropiati ai familiei mele care, in timpul dictaturii traiau o justificata teama chiar de a se apropia de noi, daramite de a arata ca tin minte amanunte neconvenabile regimului.
Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page