Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

MAI SUNT CERSETORI IN LUMEA ASTA! (II)



            

„Un cersetor sanatos este mai fericit decat un rege bolnav.”
Arthur Schopenhauer

 (Continuare din editia precedenta)

   Incepand cu Noul Testament, cersetorul a devenit personajul unei saracii care nu poate fi condamnata; pe vremea crestinismului medieval el a fost privit ca un potential Hristos revenit printre oameni pentru a-i incerca. Avem si noi romanii povesti cu acest subiect care reflecta viziunea poporului fata de acest personaj. Scriitorul Ion Creanga, recunoscut datorita maiestriei basmelor, povestilor si povestirilor, imaginatiei sale bogate, povesteste cum Dumnezeu si Sfantul Petru s-au pus fiecare la cate un cap de pod, iar Ivan avand asupra lui numai „doua carboave”, a dat cate una fiecaruia, zicand: „Na-va! Dumnezeu mi-a dat, eu dau si Dumnezeu iar mi-a da, ca are de unde!” Iar Dumnezeu ii spune: „Cine da saracilor, imprumuta pe Dumnezeu…” Scriitorul a fost inspirat desigur de cuvintele lui Iov rostite la aflarea vestilor tragice a pierderii averii si a fiilor si fiicelor sale: „Dumnezeu a dat si Dumnezeu a luat. Binecuvantat sa fie numele lui Dumnezeu” (Iov 1:21) si de proverbul romanesc: „Cine da saracilor, imprumuta pe Dumnezeu”.
Unii i-au dispretuit si ii dispretuiesc pe cersetori, ii considera paraziti, lenesi. De-a lungul secolelor problema a preocupat statele si au fost priviti diferit, in diferite perioade: cand cu mila, cand cu ostilitate. Multi si-au spus parerile, reclamand ca sunt „Vampiri ai statului, ca vagabondajul este pepiniera hotilor si asasinilor”. Stand si judecand drept, unii dintre ei sunt handicapati, ologi, neavand alta posibilitate de supravietuire decat cersitul, apeland la bunavointa si mila celorlalti. Oricum ar fi priviti, este cert ca cei mai multi nu iubesc munca, iar a patra porunca biblica cere omului sa munceasca sase din cele sapte zile ale saptamanii. Deci, cei apti de munca ar trebui sa munceasca. Dar unde? Cum si cine sa faca selectia? In zilele noastre numarul saracilor de acest fel a crescut si aceasta crestere se atribuie de catre unii relaxarii moravurilor si depravarii oamenilor (iata ca s-au organizat in retele mafiote!). Unii care detesta haosul si doresc a se institui ordinea, au propus munca obligatorie, o politie riguroasa si chiar insemne vizibile pe care cersetorii trebuie sa le poarte. Dar acest scenariu este diametral opus spiritului libertatii! Si-atunci? Cineva si-ar fi exprimat parerea ca „in gura lor este necontenit Paradisul, iar in inima lor este Infernul.” Unii spun ca cei care dau de pomana cersetorilor de pe strazi sau de la portile bisericilor ar fi vinovati, pentru ca acestia, cersind, ar intretine o adevarata „scoala a cersetoriei”.
Cu adevarat, saracia este degradanta si nu poate fi o conditie sociala buna. Este ingrozitor sa te umilesti continuu, o viata, cersind! Chiar si numai o perioada a vietii! Mihai Eminescu spunea ca „saracia e un izvor de rele fizice si morale, care, la randul lor, sunt cauze ale decadentei economice”. Ideal ar fi ca statul sa asigure tuturor cetatenilor hrana, imbracamintea si un mod de viata sanatos. Este un vis, o utopie? Ceva irealizabil? Are statul de unde sa le dea? Si-atunci?
Romanul, cu imaginatia si istetimea sa, a completat cugetarea lui Schopenhauer: „Un cersetor sanatos este mai fericit decat un rege bolnav, insa mai bine bogat si sanatos, decat sarac si rapciugos.” Trebuie totusi sa admitem ca sunt niste nenorociti ai sortii. „Ar fi usor sa-i aruncam peste bord”, cum s-au exprimat in mod cinic unii, dar aceasta atitudine ne-ar scoate din randul oamenilor si am putea fi numiti animale, fara ratiune si fara sentimentul compasiunii fata de semeni. Sunt tari care pastreaza evidenta cersetorilor, le da sansa de a cersi un timp limitat intr-un oras, dupa care ii forteaza sa plece si astfel, unii se plictisesc de vagabondaj si se apuca de munca. Ar fi o solutie?
Am amintit in alt eseu, de vremea cand Episcopul Ramnicului si Argesului ne-a povestit cum o cersetoare a donat Episcopiei o suma mare de bani pentru refacerea acoperisului unei manastiri. „Toata truda cersetoriei a daruit-o lui Dumnezeu“, ne spunea. Si astfel, chiar daca noi nu am avut intentia sa daruim bani vreunei manastiri si nu am cunoscut destinatia banilor pe care i-am daruit cersetoarei respective, ei au ajuns acolo unde trebuia, acolo unde nici nu gandeam, acolo unde ne-a ajutat Ingerul sa daruim, dand un ban acelei cersetoare… Iata ca exceptiile exista si multe sunt „caile Domnului”! De curand am auzit stirea ca alta cersetoare si-a strans bani sa vada manastirile din Grecia. Poate ca acolo, inchinandu-se in fata unei icoane, in filmul derulat al amintirii ei, sa fi fost si chipurile noastre – ale persoanelor care i-au daruit bani – si gandurile ei, imaginile, sa fi urmat drumul cosmic… Nimic nu e intamplator in lumea asta! Cred ca datoram iubire si acestor oameni sarmani, sufocati de atata suferinta.
Imi amintesc cat de mult m-a impresionat cartea lui Mark Twain „Print si cersetor” citita in copilarie! Si astazi visul oricarui cersetor este, probabil, de a ajunge print, iar… cei mai multi printi (ma refer la oameni dotati, merituosi) ajung astazi sa traiasca ca niste cersetori!
Sa nu uitam ca in Deuteronomul 15:11 (cea de a cincea carte a lui Moise din cele cinci carti, numite de evrei si Tora, care alcatuiesc o Biblie in miniatura si in care sunt redate succesiv ruina, rascumpararea si readucerea omului in partasie cu Dumnezeu, apoi calauzirea divina si dragostea lui Dumnezeu care reuseste mereu sa ne scoata la capat, etimologic - din limba greaca: deuteros - a doua si nomos – lege) se specifica: „Intotdeauna  vor fi saraci in tara; de aceea iti dau porunca aceasta: Sa-ti deschizi mana fata de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit din tara ta”.
Trecand pe strazile orasului, intr-o zi umeda si friguroasa de toamna, si vazand atat de multi cersetori, am scris:
Mai sunt cersetori in lumea asta,/ mai sunt cersetori in orasul meu!/ Cu trupuri despuiate,/ lipite de asfaltul rece,/ cu maini intinse,/ cantand «Aria cersetorului»... / Trista le e cantarea,/ trist e sa-i privesti cersind!/ Se-ntuneca strada cu trecatori,/ se-ntuneca sufletul meu... / Luati acesti tristi oameni,/ incalziti-le trupurile, sufletele!/ Ce falsa-i fericirea/ cat timp mai sunt cersetori/ in lumea aceasta,/ cat timp mai sunt cersetori/ in orasul meu!
Vavila Popovici, SUA 


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page