Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012
Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA

Anunt de presa ; Mircea Geoana va efectua o vizita de lucru în Statele Unite ale Americii în perioada 1-4 februarie 2012


 
Senatorul independent Mircea Geoana va efectua o vizita de lucru in Statele Unite ale Americii in perioada 1-4 februarie 2012, in Washington si New York. Obiectivele vizitei lui Mircea Geoana in SUA sunt legate de intensificarea dimensiunii economice a relatiei dintre Romania si SUA si ridicarea colaborarii pe acest palier la aceeasi intensitate ca si colaborarea din domeniul militar, precum si de includerea Romaniei in programul Visa Waiver. Totodata, Mircea Geoana va avea cu interlocutorii americani si un schimb de opinii cu privire la evolutiile si perspectivele politice, socio-economice si electorale din cele doua tari. Vizita senatorului Geoana in SUA este o continuare a vizitei pe care a efectuat-o in perioada octombrie-noiembrie 2011, atunci cand s-a intalnit cu numerosi membri ai Congresului American, ai administratiei americane, precum si cu reprezentanti ai comunitatii de afaceri.
 
Cu prilejul vizitei sale la Washington, Mircea Geoana va avea intalniri si cu membri ai Administratiei SUA, senatori si congressmeni americani, precum si cu membri ai grupului de prietenie cu Romania din cadrul Congresului SUA.
 
Totodata, Mircea Geoana va participa la National Prayer Breakfast, un eveniment anual ce are loc, incepand cu 1953, in Washington in prima zi de joi a lunii februarie. Evenimentul este organizat de membri ai Congresului Statelor Unite si se bucura de participarea a numerosi politicieni si reprezentanti ai corpului diplomatic din peste 100 de tari.
 
Totodata, la Washington, Mircea Geoana va avea o intalnire si cu Joseph Gildenhorn, presedintele Centrului International Woodrow Wilson, o prestigioasa institutie americana a carei misiune este sa ofere un punct de contact intre mediul academic si profesionist si mediul politic care elaboreaza politici publice. Avand in vedere experienta pe care Centrul International Woodrow Wilson o are in domeniul politicilor publice, acesta poate deveni un partener de baza al Comitetului National pentru Dezvoltare.
 
In plus, Mircea Geoana va participa la o intalnire cu comunitatea romaneasca din SUA si Canada. Pe agenda discutiilor se afla identificarea de modalitati prin care profesionistii romani  aflati pe continentul Nord-American se pot implica activ in realizarea unui  nou proiect pentru dezvoltarea Romaniei.
 
Cu ocazia vizitei senatorului Mircea Geoana, Camera de Comert Romano-Americana va organiza la New York o masa rotunda la care se vor analiza mediul politic si cel de afaceri din Romania. Cu aceasta ocazie, Mircea Geoana va discuta cu numerosi oameni de afaceri si investitori romani si americani  despre oportunitatile de intensificare a relatiei economice si comerciale dntre SUA si Romania.


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
Coperta Carte - Elena Chirita
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Interviu cu dr. ing. Gheorghe Ciuhandu
fostul primar al municipiului Timisoara,
realizat de revista Clipa

Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Viorel Baetu
PAMANT
DE VANZARE



Tel: 1 - 714- 758 - 8801
Esti obosit de vecinii care locuiesc prea aproape de tine???
Ce-ar fi sa-ti construiesti pe 20 de acri (9.2 Ha) de pamant,
in zona retrasa, insa aproape
de magazine si restaurante?
Sau… contruieste-ti cabana de vacanta
unde poti vana caprioare, curcani
si multe alte animale salbatice
chiar de pe fereastra dormitorului tau.
Parcela este locata in
SW Missouri, USA si
include 20 acri(9.2 HA) de pamant,
apa, electricitate si linie de telefon.
Prea bun sa fie real?
Pret: 0,50 Euro/metru patrat.
Sunati la
1 - 714- 758 - 8801
pentru mai multe informatii.
Din Romania,
001 - 714 - 758 - 8801
Angajez Caregiver
Live-in
in zona Seattle,
statul Washington, SUA.
Pentru informatii:
1 425 649-9412
1 425 269-8048
E-mail: e.ovidiu@comcast.net

----------------------------------------------------
VAND MASINA,
Lincoln Towncar 1999,
Executive Series, 143K,
stare excelenta,
un singur proprietar
de la data cumpararii -
16 noiembrie 1999,
-brand new car - 4.8CM3,
interior din piele, imaculat,
amortizare pe perne de aer,
LO JACK etc. etc.
Pret: $3950 or OBO.
Pentru informatii sunati la:
1 714 758 8801 sau
1 714 351 6897

----------------------------------------------------
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu