Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cum s-a împartit Banatul? Filipica lui Take Ionescu împotriva lui I.I.C.Bratianu




       In anul 1920, la Bucuresti, aparea brosura Politica externa a Romaniei si Chestiunea Banatului, sub semnatura lui Take Ionescu, unul din marii oameni politici ai Romaniei, placheta ce reproducea discursul prezentat de reputatul om politic la clubul Partidului Democrat, partid desprins, asa cum se stie, din initiativa lui Take Ionescu, din Partidul Conservator. Brosura contine, in afara unei succinte prezentari a rolului jucat de Partidul Conservator la intemeierea Romaniei Mari, programul politicii interne a noii Romanii, in viziunea Partidului Democrat, deci a presedintelui sau, Take Ionescu, si „Declaratiile asupra politicii externe a Romaniei de la 1914 pana in prezent", facute in Parlamentul Romaniei de acelasi personaj politic. Voi incerca, in cele ce urmeaza sa rezum aceste declaratii (restrangandu-le doar la chestiunea Banatului), foarte putin luate in seama de istoriografia romaneasca contemporana, si cu atat mai putin cunoscute banatenilor. Doresc sa le readuc in lumina, atragand atentia ca demersul meu nu are nici fatis, nici in subtext, intentii revizioniste. Ar fi o aberatie din partea mea sa sustin, cum nu ostenesc s-o faca unele cercuri si persoane de etnie maghiara, revizuirea Tratatului de la Trianon, mai ales acum, in perspectiva unei Europe comune, o Europa ce va fi, cel putin asa se afirma, o Europa a regiunilor. Intr-un asemenea context, granitele vor conta mai putin, lumea va fi mai libera sa comunice si sa intretina legaturi directe, fara ca aceasta sa insemne, sper, pierderea identitatii culturale si nationale a fiecarui popor.
            Asadar, sa ne reintoarcem la declaratiile domnului Take Ionescu. „Banatul si cu Oltenia sunt colturile de pamant cele dintai colonizate de romani, acolo au calcat intai legionarii romani, acolo este leaganul nationalitatii noastre, nu poate deci sa nu ne fie scump. Dacia Traiana, cea veche, asa ne-am obisnuit noi cu dansa: Dunarea, Nistru, Tisa, acesta este cadrul Daciei Traiane. Istoria insa, domnilor, a transformat Dacia Traiana, asa cum se croise de la inceputuri. De unde Nistrul este ocupat de poporul roman, intr-un chip temeinic, asa de temeinic, incat 500.000 de romani au trecut dincolo pe malul stang al Nistrului; de unde Dunarea este ocupata temeinic de poporul roman in asa fel incat mai pe tot malul drept gasim neamul nostru romanesc, i-au gasit soldatii, in 1913, se vorbea romaneste 30-40 de kilometri dincolo de Dunare (…) De aceea in privinta hotarului apusean al revendicarilor noastre nationale erau doua scoli: scoala istorica care cerea Dacia Traiana cu Tisa de la munte pana la Dunare. Sa nu credeti ca scoala aceasta a murit. Nu. Cand eram la Paris, am primit o depesa - am sa o public - a soldatilor romani din Siberia, fosti prizonieri in Rusia care prin comitetul din Vladivostok imi cereau mie sa insist ca Conferinta sa dea Romaniei hotar Tisa, in toata lungimea ei, spunandu-mi ca ei sunt gata sa moara pana la cel din urma pentru acel hotar.(…) Era si o scoala care zicea: zece secoli au schimbat situatiunea poporului roman. Pe de o parte nevoia accesului la mare ne-a trimis peste Dunare, in afara din Dacia Traiana, ne-a dus pana la Marea Neagra, asa ca stapanim astazi 21.000 km patrati peste Dunare, adica in afara de hotarele istorice ale Daciei Traiane, iar de la Tisa zece secoli ne-au gonit de pe malul Tisei pe o linie mai interioara. Acest lucru l-am gasit de exemplu in cartea lui Aurel Popovici, cel care a fost condamnat la trei ani inchisoare pentru Replica, in Gross Oesterreich unde veti vedea ca el da romanismului un domeniu mai mic decat acel pe care ni l-a dat Conferinta de Pace de la Paris… stim este o mare obiectiune, una este harta etnografica a romanismului intr-un stat federal (ca cel prevazut de Aurel C. Popovici n.n.) si alta este hotarul dat unui stat cand nu mai este vorba de un stat federal, caci atunci intra si alte consideratiuni, consideratiuni economice, consideratiuni comerciale… Ca cestiune etnica, harta lui Aurel Popovici da mai putin decat a dat Conferinta de Pace de la Paris… Cand toate aceste erau cunoscute, noi ne ziceam, Filipescu, Costinescu si cu mine, ca nu vom putea reusi pana la urma urmelor sa avem integralitatea Banatului, mai ales ca guvernul roman nu voia sa trateze si cu sarbii. Ce era de facut? Era desigur si dorinta noastra de a intra in razboi cu orice pret, nu tagaduiesc, totusi ne intrebam: ce e mai bine de facut astazi? Si raspundeam sa se faca partea locului la vreme, ca sa pierdem mai putin. In cele cateva luni cat au durat discutiile, ministrul Frantei a sugerat doua propuneri. Una era sa se lase Serbiei un mic colt de pamant, o raza de 30 de km in jurul Belgradului, caci unul din marele argumente era ca fruntaria noastra cu Banatul integral ar fi fost la 800 metri de Belgrad si dl. Bratianu raspundea: Serbia sa-si mute capitala. I-a spus ministrului Frantei in mai multe randuri argumentul acesta diplomatic: sa-si mute capitala. A doua propunere: sa se lase zona de 30 km raza la hotararea viitorului congres de pace. Domnul Bratianu a refuzat. Atunci oricare ar fi fost parerea noastra, ce aveam noi de facut? Sa sustinem pe dl. Bratianu; asa am facut. In iarna anului 1914 (…) am scris presedintelui Republicii Franceze, cu care intretin relatiuni amicale de mai multi ani, o scrisoare pe care i-am cetit-o domnului Bratianu, dupa care am pastrat copie, prin care il rugam sa faca tot posibilul sa dea Romaniei Banatul integral si cautam si eu sa argumentez in acest sens. De ce? Eu vroiam intrarea Romaniei in razboi si cum dl. Bratianu  zicea: nu intru in razboi fara Banatul integral, abandon si Transilvania si tot si nu intru in razboi, nu ne mai ramanea decat sa ajutam si noi cum puteam.(…)
        Intreaga comportare a lui Bratianu atat in timpul Primului Razboi Mondial, cat si dupa aceea, la Conferinta de Pace de la Paris, a fost a unuia al carui orgoliu a stat inaintea intereselor tarii. „La un moment dat aliatii au cerut d-lui Bratianu ca cel putin daca i s-ar da Banatul integral, sa recunoasca sarbilor o autonomie bisericeasca si scolara care sa fie garantate in Tratatul de alianta. Dl. Bratianu a refuzat, a spus la Camera, el singur, ca a refuzat si aceasta, cerand sa ramana lucrul pe increderea in noi, dar in tratat sa nu fie trecut nimic. Prin acest refuz, credeti-ma, ne-a mai legat o piatra de gat. Cand, d-lor, au inceput rusii sa fie maturati de la Dunaietz, atunci ne-a venit repede si Bucovina pana la Prut si Banatul integral. Atunci m-a intalnit dl. Bratianu si mi-a spus: Vezi ca am reusit? I-am raspuns: Da, ai reusit, dar ai reusit intr-un moment in care armata ruseasca este scoasa din lupta. Eu as fi preferat raza de 30 de km de la Belgrad la momentul cand rusii erau calare pe Carpati.(…) In tot cazul chestiunea se incheiase. La august 1916 s-a iscalit tratatul prin care ni se da Banatul integral.(…) Tratatul se iscalise de mult, dar dl. Bratianu simtea ca oamenii iscalisera de sila si stiti dv.o iscalitura de sila nu intotdeauna are mare valoare. Dl. Albert Thomas (ministrul de Externe al Frantei,n.n.) la Petrograd a vazut pe un prieten al meu, dl. Fermo si, iata, ma trezesc cu o scrisoare de la dl. Fermo din Petrograd. El imi scria urmatoarele: „Am vazut pe dl. Albert Thomas care, intre altele, mi-a spus: ca ministru, fireste, trebuie sa respect angajamentele Frantei fata de Romania, ca socialist si ca prieten al Romaniei trebuie sa va spun sa nu puneti sperantele voastre numai pe aceste tratate care nu stiu daca vor rezista la Conferinta de Pace si sa incepeti de pe acum o propaganda intensa asupra drepturilor d-voastra, renuntand la ceea ce nu este drept sa treceti chiar daca este in tratat.(…) Dl. Bratianu se arata foarte mirat, aproape trasnit, cand i-am relatat ce spusese Albert Thomas.(… ) Dl. Bratianu atunci mi-a raspuns ca el nu va ceda niciodata nimic,  nici un deget din teritoriile care fusesera acordate prin tratat. I-am raspuns ca un om serios nu poate sa vorbeasca astfel si ca este materialmente imposibil sa se stie astazi exact ce vom obtine. Atunci d-sa mi-a facut declaratiunea ca daca ar sti ca Congresul nu ne-ar da tot ce este scris in tratate, ar refuza sa se duca la Congres.(…) Din prima zi insa, spune dl. Bratianu, a avut deceptiuni. Din prima zi a vazut ca Tratatul din 1916 nu se considera, in prima zi a vazut ca nu are trecere. Ce ar fi facut omul cuminte in asemenea imprejurari? Omul cuminte ar fi trebuit sa zica: nu mai pot sa capat Banatul integral si atunci una din doua: ori eu plec, sa vie altii, fiindca eu reprezint integralitatea, ori daca raman caut sa capat ce e mai bine. Nu, domnilor, n-a vrut asa, a ramas acolo, cerand mereu ceea ce nu putea sa capete. Rezultatul a fost ca a fost stirbit pe toate partile, afara de Bucovina unde i s-a dat mai mult decat in Tratatul de alianta… De aceea frontiera data de conferinta nu este nicaieri cea din tratat, ori mai mult, ori mai putin… A venit d-lor momentul cand a inceput comisiunea sa discute frontiera  in afara de tratat, dl. Bratianu a spus in Camera ca aceste discutiuni nu-l interesau. Cum nu-l interesa soarta zecilor de mii de romani din Banat care au trecut la sarbi, sufletele acelea de romani nu atarnau nimic la balanta? Cum putea dl. Bratianu sa spuna: eu vreau tratatul, eu nu ma ocup de alte mijloace, cand era in joc soarta unor suflete romanesti. Nu d-lor, datoria lui ar fi fost sa cerce sa capete cat mai mult daca nu putea sa capete tot. N-a vrut. Dar a fost mai mult. Comisiunea ne atribuise la un moment dat linia de drum de fier Temisoara-Bazias, intreaga. Atunci sarbii au inceput sa tipe. A dat Vestnici un interviu furibund, ca se calca drepturile poporului sarbesc. In comisiune, aceasta solutiune fusese obtinuta de reprezentantii englezi, caci contrariu de ce se spune, dansii tot timpul au sustinut sa avem linia Temisoara-Bazias si prin urmare Biserica Alba si Varsetul. Insusi Siton Watson, zis Scotua Viator, care trece drept mare slavofil, a scris in marea revista New Europe un articol in care cere sa ni se lase Varsetul, Biserica Aba si Alibunarul. Conceptia d-lui Bratianu era ca cine nu vrea sa-i dea tot, e vrajmas si daca nu vrea sa-i dea tot, e vrajmas, si daca nu vrea sa-i dea tot, el se retrage de o parte singur, vai de cine e singur! Atunci si-a schimbat parerea comisiunea si a tras linia altfel.(…) stiu ca atunci ministrul de Externe al Frantei a trimis d-lui Bratianu oficios sa-i spuna: "Banatul integral, stii bine, de luni de zile ca nu se poate, fa un memorandum si in ipoteza impartirii si arata-ti argumentele pentru o impartire mai buna si te voi ajuta". (…) Ce a facut dl. Bratianu? La aceasta sugestie frateasca, care ii spunea: fa un memorandum si-ti garantez eu ca iti va ramane Biserica Alba si Varsetul, ceea ce ne-ar fi scapat zeci de mii de suflete romanesti, dl. Bratianu a raspuns prin un nou memoriu, un adevarat: non possumus, asupra indivizibilitatii Banatului. Fireste, domnilor, ca la aceasta i s-a raspuns cu linia pe care o cunoasteti, care este o linie, declar inca o data, foarte rea".
        Concluzia pe care Take Ionescu o trage este urmatoarea: "Ce ne-a adus aici? Extraordinarul egoism al domnului Bratianu. N-a vrut sa priceapa ca nu putea fi acolo unde era decat ca exponentul vointei unui neam…Un lucru e sigur ca din incapatanarea d-lui Bratianu, care a confundat interesele Romaniei cu ale lui, astazi un numar de 40-50000 de romani banateni, care ar fi ramas sub steagul tricolor, cetateni ai nostri, sunt cetateni ai altui stat".

  Ion Marin Almajan - Agero Stuttgart

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page