Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

PROFESORUL GAVRILESCU - VECINUL MEU DE BLOC

Recitind de curand nuvela lui Mircea Eliade, «La tiganci», am exclamat stupefiata: «E posibil sa existe in realitate un om atat de fraier? Nu se poate.... Asta-i de domeniul literaturii...» si, zicand asa, vizualizam «basmele de adormit copiii». Gandeam cu voce tare, fara sa-mi dau seama ca in preajma se aflau doua tinere, care m-au auzit si au intervenit zgomotos, cam in acelasi timp amandoua: «Ba da... cum sa nu?!» Si-atunci am ramas pentru a doua oara bulversata, strafulgerata de o idee contradictorie, insolita pe fondul acesta obsesiv, monoton, gri-cenusiu al imposibilitatii: ca da, chiar eu cunosc un asemenea caz, un tip care e vecinul meu de bloc. (Nici nu e de mirare, tinand cont ca ani de-a randul a stat cu consoarta alaturi de apartamentul meu un pensionar pe nume Leonida, care citea ziarul cu aceeasi hotarare precum celebrul personaj caragialian, spre stupefactia admirativa a sotiei, ce nu se numea Efimita, insa pastrase atitudinea ei. Auzeam prin perete discursul lui, pauzele, oftaturile ei, totul ca in piesa. Ca dovada ca istoria se repeta).

Mai intai ar fi bine sa lamurim problema: cum e, dom’le, de fapt Gavrilescu? ca n-am auzit in nici un comentariu de specialitate folosindu-se cuvantul «fraier». Asa ca imi zic ca m-am intrecut cu gluma si trec la o analiza mai profunda.

Vazandu-l cum parcurge portiunea de strada, de trotuar de la statia de tramvai si pana la locul numit «la tiganci», imi dau seama ca e un om obosit si la propriu, si la figurat. Nu e  numai obosit de marea caldura, de faptul ca trebuie sa se intoarca la doamna Voitinovici, pe a carei nepoata, Otilia, o medita, fiindca isi pierduse partiturile... E un individ obosit de viata, de esecuri, de banalitate, de rutina zilnica, de lipsa extraordinarului, de predarea lectiilor de pian, care, mai ales, pentru un artist inseamna uciderea spiritului...

Eroul este si va ramane, prin excelenta, tipul individului frustrat, incapabil sa-si demonstreze calitatile, complacandu-se intr-o umbra stanjenitoare, practicandu-si profesiunea de rutina cu o incapatanare induiosatoare, in ideea ca numai asa poate supravietui material. Culmea! Daca ar fi devenit pianist ori compozitor, ar fi castigat de o suta de ori mai mult, insa aceasta constituie insasi tragedia vietii lui - faptul ca nu poate iesi din acest cerc restrans, deranjant, ce-i capteaza libertatea de exprimare si de creatie, un cerc distrugator, nu scriu «vicios», ca ar fi prea banal, obisnuit totul...

Cu alte cuvinte, Gavrilescu e un om care a murit demult din punct de vedere spiritual, moral! Personajul refuza cu o obstinatie dureroasa lupta, asa cum a procedat si cu ghicitul - proba initiata de cele trei fete gasite «la tiganci»... Refuza, refuza si iar refuza, se da inapoi, incearca sa explice ceva, e refractar... incat e gata sa -si rateze ... propria moarte. Prin aceasta ironie a autorului, in fond un paradox (caci, asa cum se spune in popor, moartea nu alege, ii ia pe toti la rand, nu e nevoie sa depasesti probe), se dezvolta o parabola, pentru a sugera ca personajul e epuizat, epuizarea lui e totala.

Elsa ar trebui sa fie o femeie superfericita, caci Gavrilescu e un individ ales. El are inzestrarea creatorului de arta, dar n-are posibilitate de exprimare. Pe de alta parte, el este individul gesturilor elegante, de o gentilete fara margini, care il poate costa propria fericire. El renunta la Hildegard, iubirea vietii lui, pentru a se absolvi de datoria pe care si-o face fata de Elsa, neavand suma necesara achitarii consumatiei de la local. Intre noi fie vorba, Elsa habar n-are de Gavrilescu, pentru ea e un barbat ca oricare altul si singurul lucru pentru care il apreciaza este ca a luat-o de nevasta, ca au format o familie. Dar putea fi oricare altul. Elsa n-ar fi murit daca Gavrilescu nu s-ar fi casatorit cu ea, asa cum, probabil, s-a intamplat cu Hildegard asteptand marea dragoste. In fond ce-i reprosam eroului? ca nu accepta realitatea, ca renunta la lupta inainte de a o incepe. Ca nu vrea sa discearna ce e important pentru el si ce e mai putin important. Personajul se dovedeste a fi un om de o bunatate fara margini. Exagerata. Gavrilescu nu vrea ca Elsa sa creada ca este un profitor. (Mai conta ce parere avea cealalta?) Vrea sa faca fericita o femeie despre care stia foarte putine. Cu ce pret??!

De aceea, la numai patruzeci si noua de ani el e epuizat, terminat, mort. Este individul care nu stie sa fie fericit, pentru ca se uita sa vada ce face restul lumii, ce zice, cum il sfatuiesc altii... si sa nu confundam atitudinea lui cu lipsa de egoism, cu spiritul crestinesc, cu facerea de bine! E influentabil, atata tot! Nu poate avea propria viata... O imprumuta strainilor... Mai mult decat atat, moartea il gaseste nepregatit. Si neresemnat, as putea adauga, desi actiunile din tinerete le-a facut cu inima usoara (sau a fost doar inconstienta?). Cert este ca nu-mi place eroul lui Eliade. Si stiu de ce. Pentru ca in fiecare dintre noi exista un Gavrilescu, care rateaza alegerea prioritatilor. Ramane de vazut insa cat de mult si pana cand.

Carmen Catunescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page