Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

SFÂRSIT DE AN ÎN BUCURESTI




Uneori evenimentele pot avea o intorsatura neasteptata indiferent cate masuri de prevedere ti-ai putea lua, fiindca intotdeauna vor exista o multime de cauze importante ce nu pot fi nici identificate, nici estimate suficient. Universul in care traim este atat de vast incat efortul de a-ti planifica in mod riguros viata va sfarsi mai devreme sau mai tarziu sa fie tot mai greu de sustinut. Sunt prea multe corectii ce trebuie sa le adaugi la orice gen de plan, incat in final cand privesti calea pe care ai strabatut-o nu poti decat sa te miri de imprevizibilul ce te-a calauzit in a lua cele mai importante decizii.
Poate in acest lucru consta si farmecul vietii, mai precis faptul de a nu putea sti cu precizie ce va urma te va conduce intotdeauna intr-o zona a misterului si riscului cu fascinanta sau chiar aberanta atractiei de a merge spre un pericol, in ciuda celor mai evidente avertizari. Acest gen de sfidare a realitatii reprezinta o caracteristica definitorie a spiritului uman mereu in cautarea aventurii, in continuu antrenat sa doreasca mai mult si sa mearga mai departe. Este asemenea unui imbold launtric caruia nu poti sa i te opui, un fel de transa in care intri mergand magnetizat spre o destinatie necunoscuta, sacrificand previzibilul pentru imprevizibil si certitudinea pentru iluzoriu.
De regula, trecerea timpului si inaintarea in varsta te determina sa fii tot mai conservativ, incercand sa mentii situatia prezenta cat mai mult timp cu putinta. Ce deosebire fata de anii de elan ai tineretii, de acele vremuri cand riscai nebuneste, fiind dispus sa platesti chiar pretul suprem, daca acest lucru ti-ar fi adus implinirea interioara! Realismul anilor de pe urma contrasteaza flagrant cu idealismul de la inceput, cu energia de nestavilit a primaverii vietii.
Si tocmai de aceea, la acest final de an nu pot sa fac altceva decat sa constat imbatranirea in gandire si atitudine a societatii in care traim, o resemnare tacuta in fata „sortii” si a „vremelniciei”, o abandonare in fata cenusiului nihilist ce se intrupeaza in tot felul de ingeri ai mortii, care acum bat la usile caselor de peste drum, dar care in curand vor veni si la tine pentru a te anunta morbid finalul de existenta. Poate ca tocmai aceasta acceptare a implacabilului inainte de a se fi produs reprezinta cel mai mare pericol pentru mintea umana, mai precis pentru acea scanteiere de viata din care ar trebui sa erupa creativitatea, iubirea, pasiunea sau dorinta arzatoare de a aduce lumina si bucurie in univers.
Chemarea de a fi om nu se poate realiza intr-o traire gregara, lipsita de demnitate, orizont si speranta, ea nu se poate implini din perspectiva consumatorului de resurse, mereu cersind fara a oferi nimic la schimb. Cred ca o astfel de imagine degradeaza la maximum notiunea de om, distorsionand ceea ce ar trebui sa fii de fapt, paralizand dezvoltarea personala si deopotriva a societatii in mijlocul careia traiesti. Este ca si cum diamantul ar deveni grafit fara valoare din cauza ca focul sacru a disparut din suflet, fiind inlocuit de surogatul unei aparente sigurante care nu are cum sa dureze la nesfarsit.
De aceea, mai devreme sau mai tarziu vei fi surprins de faptul ca nu exista o minciuna mai mare decat a sigurantei atinse prin stagnare, fiindca chiar daca lucrurile par sa fie la fel de la o zi la alta, totusi factorul timp a intervenit deja, iar in spatele scenei cauzele au fost modificate substantial inainte de a deveni evidente pentru toti. De fapt, siguranta autentica este atinsa prin dinamica miscarii, prin evolutia catre forme tot mai perfectionate de gandire si actiune, prin permanenta perfectionare a realitatii prezente.
Intr-un fel sau altul apocalipsa, sau sfarsitul de lume, este in fiecare dintre noi atunci cand parasim drumul devenirii personale, cand punem la schimb idealurile nobile pentru obiecte materiale ce dispar de indata ce le folosesti. Pare utopic? Nu as putea spune acest lucru, fiindca a fi om presupune o aventura a cunoasterii ce poate sa nu se termine vreodata in masura in care o urmezi.
Nu este vorba de fuga in spatele drogurilor, bauturii, mancarii sau banilor, ci de o inaintare eroica prin furtuna evenimentelor catre idealul cunoasterii depline a adevaratelor valori. Nu stand intr-un scaun confortabil sau prin imbuibarea cu tot ce poti acumula se dobandeste o astfel de stiinta. Nici prin vizionarea programelor ce iti incarca mintea cu tot felul de cunostinte nefolositoare nu se poate ajunge la tinta, ci doar prin consecventa de a-ti urma chemarea de a fi om, de a fi o lumina in univers, o flacara ce aduce bucurie, incredere si speranta in mijlocul unei existente umbrite de forme fara sens si de minciuni la tot pasul.
Privesc peste multimea de cladiri ce alcatuiesc Bucurestiul, acest oras a carui identitate a fost mutilata in fel si chip, peste cenusiul tern al cerului plumburiu al acestui colt de univers si ma gandesc la milioanele de fiinte ce il populeaza, la dramele nenumarate ce se intampla in fiecare clipa la nivel individual sau colectiv. Unde sunt acei oameni care ar putea aduce bucurie pe chipul locuitorilor acestui mare oras?
Privesc mai departe si vad marile orase ale Romaniei, disting Brasovul, orasul in care m-am nascut, lipsit nu numai de industrie, dar si de speranta de a se putea castiga cele necesare vietii, silind multimi nenumarate sa ia drumul exilului si sa paraseasca patria mama. De ce nu exista nimeni care sa ofere alternative viabile la acest exod distrugator pentru intreaga natiune?
Disting mai departe celelalte localitati din cuprinsul tarii, lancezind lipsite de speranta, cu oameni tot mai putini si tot mai batrani. Oare chiar nu poate exista o speranta in acest colt de univers? Paradisul sau iadul vin din interiorul nostru inainte de a se manifesta in exterior, iar intunericul vine repede atunci cand lumina abia mai palpaie.
Desi este un banal sfarsit de an, am impresia apusului unui ev, al unei ere, ba chiar al unui destin si nimeni nu realizeaza tragedia pe care o traim. Prin schimbari succesive, ai devenit atat de adaptat incat crezi ca vei gasi de fiecare data o cale de supravietuire. Dar acest lucru nu se ofera decat celor care sunt vii in interior, care si-au mentinut vitalitatea in organele interne, dintre care constiinta si sufletul sunt cele mai importante.
Detest amintirea comunismului pentru distrugerea valorilor nationale si individuale, pentru schimonosirea chipului interior, fapt pentru care platim si acum tribut prin lipsa liantului social, prin bajbairea din ultimii douazeci de ani in cautarea unei identitati tot mai dispretuite atat de noi, cat si de straini. Undeva, tragedia prezenta reprezinta continuarea logica a traumelor distrugerii idealurilor autentice si inlocuirea cu falsuri ideologice sau clisee lipsite de valoare.
Insa pe de alta parte, acest exercitiu de constientizare a durerii poate deveni benefic, daca vei intelege ca universul lucreaza prin principii pereche, iar pentru orice rana exista un remediu la indemana, pentru orice cadere este posibila revenirea, iar orice munte de pe care ai cazut, poate fi din nou escaladat, daca vei sti sa schimbi directia de inaintare. De aceea, privind dincolo de cenusiul prezentului pot distinge o realitate alternativa luminoasa ce se poate materializa in masura in care vei alege sa iti aduci aminte de elanul idealurilor tineretii, de nebunia increderii in oameni, destin si iubire, lucruri ce sunt mai de pret decat orice altceva.
De aceea, la final de an nu pot dori decat ca acesta sa fie ultimul din seria cenusie a perioadei de dupa caderea comunismului, iar proiectia unui trecut care ne-a determinat atat de mult timp sa dispara cu desavarsire. si astfel, ma gandesc la renasterea tarii noastre, la refacerea distrugerilor materiale, morale si emotionale din ultima perioada de timp si la intrarea in partea ascendenta a ciclului de evenimente prin care a trebuit sa treaca tara noastra mama.
Iar aceste cuvinte as vrea sa devina vestitorii unei dimineti in care lumina va lua locul intunericului, iar fericirea va prinde un contur bine definit pentru toti cei care locuiesc in Bucuresti sau Brasov, precum si in cuprinsul intregii Romanii, atat cea din tara, cat si cea de peste hotare. Fiindca indiferent unde te-ai afla, legatura sufleteasca dintre tine si tara nu se va putea rupe pe deplin vreodata.

Octavian Lupu
Bucuresti
16.12.2011

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page