Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

CRACIUN IN APUSENI


De cate ori ma gandesc la sarbatoarea Craciunului, imi revine in minte frumusetea inedita a obiceiurilor care mi-au infrumusetat copilaria si s-au imprimat adanc in constiinta mea pana in zilele de azi. Parintii mei, poate nu in mod constient, mi-au oferit prilejul de a trai momente de o incarcatura emotionala deosebita, trimitandu-ma la bunici in vacante, intr-un catun de langa Campeni, numit Valea Bistrii. Cu putine case, raspandite, ca la munte, la distanta unele de altele, cu exceptia catorva situate la varsarea in Aries a vaii cu acelasi nume, catunul era o comunitate ce traia in armonie si buna intelegere. Apa limpede a vaii se rostogolea zgomotoasa printre bolovani, facandu-se auzita pana departe si ingemanandu-se cu fosnetul padurilor de brad care acopereau povarnisurile de o parte si de alta.
Pregatirile de Craciun incepeau cu cel putin o saptamana inainte. Taierea porcului era una din fazele cele mai asteptate de noi copiii. Ne sculam cu noaptea-n cap pentru a nu pierde valvataia ocazionata de parlirea porcului. Aceasta reprezenta un spectacol fascinant si pentru ca rezulta in placerea de a fi  primii care degustau ceva din bietul animal. Urechile si coada erau tinta noastra primara si se intampla adesea ca pe cand era porcul parlit si spalat sa nu mai ramana decat urmele din acestea. Cand se brodea ca macelarul sa fie mai ursuz si nu permitea sa se taie nimic pana ce porcul era complet curatat de par si spalat, noi incercam, totusi, sa profitam de neatentia lui si mai ciupeam cu briceaul avut la indemana cate o bucatica de ureche sau coada, dupa cum apucam.
Despicarea porcului era si el un moment aparte, ce nu se facea inainte ca gazda sa vina cu o tava cu pahare si bautura. Se inchina pentru sanatatea si bunastarea celor prezenti. Urarea obisnuita era “Doamne-ajuta-ne!”. Unii mai sugubeti spuneau “Dumnezeu sa ne-mburde in rai!”. Bautura era tuica de prune sau crampa, o bautura facuta din alcool cu zahar ars si diferite arome. Se servea un paharel, cel mult doua, pentru ca ziua abia incepea si treaba era multa.
Eviscerarea era urmata de portionarea carcasei, dupa care sarcinile erau impartite in asa fel ca lucrarile sa mearga in paralel cat mai eficient si totul sa se termine pana seara. Treaba cea mai migaloasa era pregatirea intestinelor necesare pentru carnati si caltabosi. Am participat de cateva ori la acest proces, caci fiecare trebuia sa facem ceva.  Ne duceam la vale, care adesea era inghetata la mal si era necesar sa se taie cu toporul o portiune de gheata care sa permita accesul la apa. Tineam intinse segmentele de intestin ce urmau sa fie razuite cu grije pana ramanea doar o pelicula subtire, transparenta, in care urma sa se toarne, mai tarziu, tocatura. Operatiunea nu era dintre cele mai placute, caci era frig si apa rece, astfel ca pe cand terminam, mainile si picioarele ne erau amortite de frig si abia asteptam sa ne ducem la caldura.
Tocana de maruntaie de porc, cu multa ceapa si grasime, cu mamaliga proaspata, se servea pe la ora zece, cand majoritatea operatiunilor de afara erau incheiate. La sfarsitul zilei, cand totul era gata, incluzand carnatii, toba si raciturile, lumea rasufla usurata ca dupa o zi grea. Cina pecetluia evenimentul si se prelungea intr’o atmosfera de buna dispozitie, cu toata oboseala ce se putea citi pe fata fiecaruia.
In zilele urmatoare se facea curatenia mare, pregatirea sarmalelor, cozonacilor, prajiturilor si colaceilor pentru colindatori. In ajunul de Craciun spre pranz, totul era gata pentru marea sarbatoare ce incepea cu primirea colindatorilor. Ziua fiind scurta, copiii cei mai mici incepeau mersul din casa in casa devreme, in asa fel ca pe cand se insera sa fie la casele lor. Cu caciuli de blana de miel indesate peste urechi si fulare de lana invelind cu grije gaturile, se duceau in grupuri de 4-5, cel mai adesea frati, rude sau vecini. Repertoarul colindelor pe care le cantau includea traditionalele "O, ce veste minunata”’, "Trei crai de la rasarit”, "Trei pastori se intalnira”, "Doamne a tale cuvinte” si altele pe care copiii le invatau exersand timp de cateva zile inainte. Ei se straduiau sa fie la inaltime atat in cunoasterea cuvintelor cat si a melodiilor, caci era o rusine sa se impotmoleasca sau sa nu termine colindul. In asemenea cazuri nici nu mai aveau indrazneala sa revendice rasplata in colacei, mere si prajituri. Era pur si simplu fascinant sa auzi glasurile de copii rasunand pe la case, cu ecourile razbatand de la distante.
Pe inserate porneau grupurile de copii mai mari, care mergeau deja la scoala. Ei erau mai bine organizati si colindau de obicei pe voci. Lampile cu petrol se aprindeau in casele de lemn cu “tarnaturi” in fata, licarind pe coamele dealurilor ca niste stele galbui. Pe la noua seara isi faceau aparitia grupurile de tineri necasatoriti. Ele se constituiau ad-hoc si nu ramaneau aceleasi, pentru ca pe parcurs, fie ca se raliau altii, fie ca unii ramaneau dupa un timp pe la casele lor. Grupurile colindau afara, facand ca toata valea sa rasune de ecouri melodioase venite din diferite parti. La terminarea colindului si urarea in versuri pentru bunastarea si fericirea gazdelor, colindatorii intrau in casa si erau serviti cu cozonaci, prajituri si bautura. Crampa era cea mai obisnuita, dar se consuma cu masura si nu se depaseau niciodata limitele unei bunei dispozitii decente. Nu se faceau glume sau poante nesarate.
 Dupa miezul noptii era randul celor casatoriti sa inceapa colindul. Frumusetea acestei parti a colindatului mi s-a parut deosebita poate si pentru faptul ca grupurile fiind mai rare, de multe ori ma cuprindea somnul si eram trezit de colindele lor. Colindele erau si ele alese spre a se potrivi fazei respective a colindatului. "Sculati, sculati boieri mari, Christos s-a nascut” era unul dintre acestea. El a ramas si in repertoarul nostru de mai tarziu, cand adulti fiind, intarziam la colindat pana spre dimineata. Chiar daca intre timp inclusesem si colinde “universale” de  tipul “O, brad frumos” sau “Ave Maria”, “Sculati, sculati boieri mari” a ramas piesa noastra de rezistenta.
In prima zi de Craciun (se sarbatoreau pe vremea aceea trei zile), dimineata mancam cozonac cu cafea cu lapte, dupa care ne pregateam de mers la biserica. Noi copiii eram primii gata si ne invarteam prin casa pusi pe giumbuslucuri, nerabdatori sa plecam. Camasi albe, calcate cu grija si cizme lustruite la barbati, naframi si cojoace artistic cusute de mana la femei, creiau peisajul sarbatoresc care ne facea sa ne simtim intr-o lume lipsita de griji si plina de farmec.  In biserica, colindele cantate pe voci iti dadeau impresia ca te ridici in slavi.  
Frumusetea colindatului in acea parte a tarii, ramasa multa vreme nepoluata de influente exterioare, mi s-a intiparit in amintire pentru totdeauna si chiar daca acum sunt atat de departe de acele meleaguri, cu fiecare Craciun ce vine si trece, resimt parfumul acelor seri in care zvonul melodiilor de Craciun ne facea sa ne simtim parca mai buni, mai curati si mai increzatori in viata.
Acum, dupa atatia ani si la asa distanta de tara, noi cei pripasiti in atatea colturi ale lumii, pastram totusi in sufletele noastre, fiecare in felul lui, nostalgia  Craciunului copilariei noastre si incercam, cel putin cu acest prilej, sa retraim farmecul acestui eveniment fiind impreuna. Ce bine ar fi ca macar in asemenea ocazii am face uitate asperitatile care poate ne indispun si sa ne reamintim ca ne-am nascut romani, sa ne iertam unii altora iesirile necontrolate, in vorbe sau fapte. A incerca sa fim mai buni nu inseamna a nega principii in care crezi ci, doar a dovedi noblete sufleteasca, bunatate crestineasca.

Dr. Emil Onet
Phoenix, Arizona

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page