Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Lazar Ladariu – „Vecerniile memoriei”

CARTI NOI


Lazar Ladariu – „Vecerniile memoriei”

Gradinile suspendate ale Poetului sau „prabusirea in cer”

Coperta 1
(In loc de prefata)

   Motto: „Mi-am oblojit ranile
 cu luminoasa iarba a zapezii”
  (Lazar Ladariu, „Intoarcerea fiului risipitor”).

Originara din indepartata Persie, aflata in miezul desertului, regina Semiramida (Amythis) se topea de dorul vegetatiei luxuriante de acasa. Atunci, Nabucodonosor al II-lea (605-562 i.Hr., fiul lui Hamurabi) i-a construit munti vii, pentru a o alina. Mai degraba adevar decat legenda, Gradinile suspendate din Babilon, Gradinile Semiramidei au fost create artificial, cu trei milenii si jumatate in urma, in apropiere de Babilon, astazi Al Hillah, in Irak. Ca si Statuia lui Zeus din Olympia, Templul Zeitei Artemis din Efes - Artemisionul, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos, Farul din Alexandria - cinci dintre cele sapte minuni ale Antichitatii -, Gradinile Babilonului au pierit dupa secolul 2 i.Hr, pare-se in urma unor cutremure. Singura minune care a supravietuit mileniilor este Piramida lui Keops (Marea Piramida din Gizeh). De la istoricii greci Strabon si Diodor din Sicilia aflam ca Gradinile Semiramidei erau compuse din terase etajate in amfiteatru, sustinute de ziduri de piatra de forma patrata, aveau bolti arcuite, erau imbracate in plante agatatoare ce cresteau deasupra nivelului solului si strajuite de arbori ale caror radacini atarnau peste marginile teraselor. Intregul complex de plante era sprijinit pe coloane de piatra, iar ascensiunea se facea cu ajutorul scarilor interioare. Izvoare de apa erau urcate artificial in zona de sus, cu ajutorul unor sisteme de tipul suruburilor elicoidale (melcul lui Arhimede). Prin urmare, iarba era permanent verde, la fel si ramurile arborilor. Ca intr-un tablou suprarealist, complexul de plante avea un aspect luxuriant, in contrast cu desertul inconjurator.
Nu cunoastem astazi, cu certitudine, unde anume se vor fi aflat legendarele Gradini, suspendate intre pamant si cer, si daca urmele-martori le apartin, ori daca ele trebuie cautate mai degraba in visul poetilor..., unde vesnicia le-a incrustat cu fir de aur.  „Duios trec, prin sangele meu, / turmele mieilor copilariei / pe pajisti sfintite cu lapte; // prin ceata unui vis nesfarsit/ coboara blandetea zapezilor neincepute,/ pana spre frunte,/ spre tampla ajung,/ zvon imi aduc izvoarele toate/ venind dinspre toamna,/ cantand dinspre munte;// peste trupul meu,/ tacuta/ trece ninsoarea de miei,/ cu apa lor neinceputa/ pe umede boturi,/ lacrima pentru jertfa/ noii primaveri” – scrie undeva Lazar Ladariu, numindu-si un poem „Zapezile de altadata”.
Un poet fara varsta, care vine acum cu un nou, fascinant, volum de versuri, in aceeasi tinereasca, perpetua cautare de ideal, dizlocand faustic spatii mari de abur, umar la umar, deasupra lumii celei de toate zilele, cu Margareta lui Bulgakov si ingerii albastri ai lui Chagall.
Vine Lazar Ladariu, acelasi, si totusi altul, cu „Vecerniile memoriei”, coborand din gradinile sale suspendate, de acolo, de pe culmile orasului, din Edenul sau inmiresmat si mereu inlacrimat in roua ierburilor de leac pentru suflet, ametit de valsul nebun al fluturilor, revers in oglinda al unicului si irepetabilului axis mundi – casa cu locul primului strigat catre lume,  maica - lacrima-n icoana, acolo unde, cum splendid marturiseste in alta carte de poeme: „Parca m-as intoarce dintr-o tara indepartata/ in fiecare primavara,/ parca m-as intoarce dintr-o boala/ odata cu plutirea aceea pe cer/ de miei lanosi/ si ma cufund intr-o baie/ a devalmasiilor adormitoare;// de fiecare data de ma intorc aici/ imi tin o clipa rasuflarea prin limpezimea/ ochiului cu o pupila mare,/ tremuratoare/ ca o zapada prima-n declin;// din cerc in cerc/ de sapte ori ies,/ de sapte ori intru doar intr-ale mele stiute,/ asemenea puiului din ou in ou/ pana la peretele de creta/ mai alb decat panza inchipuirii de-atunci.// Doar aici e unicul loc/ unde cu un deget pot impinge/ matasea intunericului/ dincolo de sunete” („Taram natal”).
„Cu camasa arsa-n spate,/ ierburile serii-ncep sa cante/ amintirile vazduhului; // lebede pe cer,/ norii plutesc in tacere/ peste zilele noastre/ cuibarite-n balariile inalte;// doar pustiul intinderii,/ cu nisipurile secundei/ cantarindu-ne viata,/ asteapta coacerea fructelor;// ranit, apusul plange/ pe pamantul de umbre.” – Lazar Ladariu „picteaza” „pamantul de umbre” pe care paseste descult, cu sfiala, dar si ceremonios, aidoma unui straniu oficiant al unor stravechi si uitate ritualuri, reluand tema  ce-i strabate, de altfel, intreaga opera: „O cruce singura urca dealul,/ din cand in cand odihnindu-se,/ nimeni in jur,/ singuratatea doar,/ cu apa si vazduh botezata,/ in urma ei vine/ cu o ramura de izma in mana;// din norii cerului/ coboara rugaciunea tanguindu-se,/ cu mielul in brate;// prin iarba cuprinsa de friguri,/ omul paseste rar/ dupa paharul/ inaintea lui  indepartandu-se”.
 O poezie de originala senzualitate, profunda, interesanta, incitanta, cu o imagistica suprarealista, surprinzatoare, fermecatoare, trimitandu-ne mai mereu la taifas cu Ganditorul de la Hamangia ori cu ciobanul din „Miorita”. „In zori,/ pasarile isi cauta amintirea cantecelor,/ tropaind, sangele norocului/ prin ierburi admira umbra lebedei,/ un inger ratacit pe pamant,/ cu largi inchinaciuni teatrale/ spre ochiul mare al cerului;// cu limba de piatra,/ muntele numara fructele marii,/ niste sperante amagite ale detaliilor/ usor alunecand peste inchipuite coline;// zmei rosii/ in cate un singur cuvant cuibarindu-se,/ privesc distanti dimineata pieptanandu-se,/ sub tampla luminii topindu-se/ pe sensul unic al zilei;// imbatranit,/ norocul isi cauta singur linia vietii in palma,/ pe suluri de altadata scriindu-si memoriile”...
 („Asteptand pasarea sufletului”);
 „Caini supusi/ vin pasii,/ tiptil, sa-mi miroasa umbra timida,/ sa priveasca, uimiti,/ cum de-aseara/ ma prabusesc in cer;// „pe umerii gandului”,/ frica lor are cap de vipera,/ cand gradinile-n amurg/ isi plang frunzele moarte.” („Viziune”)
Atat, acum! Restul trebuie citit...

Aceste cateva randuri se vor doar fulgurarea unui exercitiu de admiratie ce a determinat „placuta zabava” a trudei de a scoate in lumina tiparului... gradinile suspendate ale Poetului.

   MARIANA CRISTESCU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page