Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

„Cartea mamei" de Vavila Popovici – O experienta de viata intr-o coaja de nuca

Octavian Curpas, Phoenix, Arizona

Motto: „Amintirile, asa cum mi-au fost relatate, navalesc asupra-mi ca un torent. Au prea multa realitate in ele, o jungla a realitatii, frumoasa si dureroasa… Ca intr-un vis imi imaginez secolele trecute…"

Vavila Popovici este autoarea a numeroase volume de versuri si proza. Printre acestea se numara „Singuratatea clipelor tarzii", „Noapte de iarna", „Piticul din ceasca de cafea", „Ingerul scrie poemul", „Jurnalul unei veri", „Mai sunt barbati buni", „Jurnal american" sau „Ultima pirueta". Totusi, intre atatea tomuri semnate cu numele ei, unul singur contine in titlu cuvantul „carte". „Cartea mamei" se detaseaza intre scrierile Vavilei Popovici ca o creatie speciala, ca o Carte a cartilor, ca o carte de capatai, de o certa valoare sentimentala.

Poetei si prozatoarei Vavila Popovici, stiinta i-a dat multe cunostinte, insa literatura a incercat sa o invete ce sa faca dupa aceea, cu ele. Stiinta i-a exersat si i-a ordonat mintea, iar preocuparile artistice si literare i-au slefuit-o atat cat s-a putut. Nascuta la Sulita, in judetul Hotin, in nordica Bucovina (actualmente Ucraina), Vavila Popovici a deprins periodic, sensul cuvantului adaptare, pentru ca a copilarit in diferite orase, a schimbat mereu scolile, a pierdut si a castigat prieteni. Pentru ea, cea mai frumoasa amintire din vremea inceputului este legata de natura, de parcul din Tg. Jiu, unde alerga dupa orele de scoala, pe langa Poarta Sarutului si Masa Tacerii. In adolescenta scria versuri si citea mult. In paralel cu liceul teoretic avea zilnic, ore de pian si balet la Conservatorul din Tg. Mures, iar in vacante facea sport, vara - tenis si inot, iar iarna - patinaj. Cu toate ca visa sa imbratiseze o cariera artistica, acest lucru nu a fost posibil din mai multe motive. Problemele de sanatate, lipsa unui dosar bun, dezacordul parintilor ca fiica lor sa se orienteze spre un asemenea domeniu, precum si pledoaria profesoarei de fizica si chimie, care a convins-o sa mearga pe drumul stiintei, au facut ca destinul sa o poarte la doar saptesprezece ani, in 1952, in toiul unor vremuri tulburi, in Iasiul lui Eminescu, unde sustine si promoveaza examenul de admitere la Facultatea de Chimie.

Devenita inginer, Vavilei Popovici i-a placut sa lucreze in fabrica. Muncea adesea, peste program, insa nu simtea oboseala, pentru ca ea credea in profesia pe care o facea. In paralel, Vavila Popovici debuteaza in 1982, in revista "Ramuri", din Craiova, iar sase ani mai tarziu, in 1988, castiga premiul Editurii Eminescu. Vavila Popovici locuieste in prezent in Statele Unite ale Americii.

„Cartea mamei" – un roman despre trecut si prezent

„Cartea mamei" este un imn, un cantec de lauda dedicat nu doar celei capabil de jertfire pentru copilul ei, ci si unui intreg anotimp pe care aceasta il vegheaza – copilaria. Romanul Vavilei Popovici surprinde prin originalitate, prin rafinament, prin armonia, cursivitatea si spontaneitatea frazei. In „Cartea mamei" ne aflam la frontiera dintre realitate si fictiune. Personajele sunt complexe, iar limbajul expresiv si cult. Despre acest roman, Mihai Merticaru afirma: „Cartea mamei" contine cate ceva din ceea ce stim ca este un roman traditional, un roman-eseu, un jurnal, o scriere memorialistica sau un bildungsroman... Eul narator feminin, Oresia, lasa sa se intrevada destule trasaturi autobiografice ale prozatoarei, care percepe lumea inconjuratoare cu ochi candizi si apoi din ce in ce mai lucizi, traind clipa prezenta, dar si pe cea recuperata dintr-un trecut indepartat, cu maxima intensitate, straduindu-se sa reconstituie cu grija adevarul devenit tinta permanenta a intreprinderii sale. Trecutul si prezentul se intrepatrund ca itele unui razboi de tesut, iar panza naratiunii se desfasoara in toata splendoarea ei sub ochii cititorului fermecat de fluenta si muzicalitatea frazei... „Cartea mamei", asa cum sugereaza si titlul, este un elogiu izvorat din inima la adresa fiintei care ofera si intretine viata pe pamant, un poem in proza."

In cautarea timpului pierdut

„Sa cauti amintirile locurilor si ale fiintelor in care si cu care ti-a trecut viata… Sa ridici viata, povestea ei la sfintenia sensului si la constiinta de sine… Nu mai poti regasi copilaria si tineretea, desigur, dar poti gasi raspunsuri la unele intrebari." Aceste randuri din debutul romanului „Cartea mamei" ne duc cu gandul la creatia monument a lui Marcel Proust, „In cautarea timpului pierdut". La fel ca si marele scriitor francez, Vavila Popovici se afla in cautarea unor vremuri, intamplari, locuri si oameni de altadata. Scriitoarea reface un traseu initiatic si apeleaza, in acest drum cu valoare de simbol, la memoria afectiva, pentru ca, spune ea, „un simtamant duios, dureros, care s-ar numi « dor », ma determina sa scriu aceste randuri." Desi in mod normal, o astfel de calatorie inapoi in timp, ar trebui sa fie sinonima cu nostalgia, la Vavila Popovici elementul care „socheaza" este profunda ei luciditate. „Nu mai poti regasi copilaria si tineretea, desigur, dar poti gasi raspunsuri la unele intrebari." Insa, asa cum afirma Camil Petrescu, „cata luciditate, tot atata drama." Drama Vavilei Popovici consta in faptul ca accepta ideea ca trecutul nu mai poate fi indreptat, ca ranile, desi cicatrizate, raman. Dincolo de aceasta acceptare insa, autoarea refuza resemnarea. In „Cartea mamei", Vavila Popovici ne invita sa o insotim intr-un drum in care se presupune ca fiecare element prezentat, inclusiv contextul social si cultural, va conclucra cu scriitoarea pentru ca tainele, enigmele, durerile, bucuriile trecutului ramase neelucidate inca, sa isi afle in sfarsit, un raspuns. Este nimic altceva decat un ultim, unic si suprem act justitiar ce mai poate fi facut pentru memoria celor ce au trecut in nefiinta.

Atunci cand apropierea de Fiinta Suprema este inteleasa cu mintea si sufletul

De asemenea, aceasta restabilire a trecutului este o datorie sacra, sfanta pentru autoare. Nu intamplator, Vavila Popovici introduce inca din deschiderea romanului, elementul religios. Actul inchinarii, care are si o valoare terapeutica, reinvie evenimentele ramase in intuneric si creeaza legatura cu cei disparuti. „Acasa, seara si dimineata ma inchin cand la o icoana, cand la cealalta. Amandoua imi sunt dragi, iar Maica Domnului ma priveste si imi asculta rugile… Sunt doua icoane pe care parintii mi le-au lasat de la parintii lor, icoane primite in dar de la mamele celor doua bunici, icoane pe care timpul si-a lasat amprente benefice. Rama uneia dintre ele a fost mancata de carii… si icoana a fost scoasa din rama si asa a stat cativa zeci de ani, pana cand i-am refacut rama... Aceste doua icoane la care ma inchin astazi, poarta amprentele tuturor celor dragi din familia mea... ! Dateaza din secolul optsprezece, poate chiar saptesprezece. Au trecut de atunci trei secole, Doamne ! Atatea emotii si sentimente, atatea evenimente pe care le-au trait stramosii mei… Incarcatura aceasta benefica, se rasfrange asupra fiintei mele, ori de cate ori privesc icoanele, ingenunchez in fata lor si ma rog cu glas stins, dar tasnit din inima."

De fapt, legatura cu stramosii se mentine la Vavila Popovici prin cea care i-a dat viata. Naratiunea in sine se construieste in jurul a ceea ce mama i-a relatat. Firesc, daca ne gandim ca titlul volumului ne spune in mod explicit, ca mama este personajul principal. Nu istoria, nu lumea de altadata, nu societatea altor secole se afla in prim plan, ci mama, in jurul careia graviteaza toate celelalte elemente. Autoarea ne marturiseste deschis ca adevaratul autor al celor scrise este mama si ca ea, fiica, nu a facut altceva decat sa-i transpuna pe hartie, cuvintele. „Mama imi povestea ceea ce o atragea in copilaria ei, la mosia bunicii..." sau „romanii traiau pe teritoriul ocupat la acea vreme, printre « rusii albi, asa era numita patura celor avuti si educati» isi amintea mama."

va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page