Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

"BRAD BATRAN"



Miercuri, 27 noiembrie 1940. Un "Buick" negru, cu numarul "6211 – BR", in care se aflau mai multi membri ai Politiei Legionare, se indrepta spre vila cu un singur etaj, situata pe Calea Codrului, din Sinaia. "Indepartat de la Universitate, fara vreun motiv legal, numit profesor pe viata de o lege votata in Parlament – conform unui martor, Constantin Marinescu –, la cei 69 de ani, Profesorul traia acolo fara salariu, fara pensie". Intrebat: "Din ce traiti?", a raspuns doamna Ecaterina Iorga: "Dintr-o modesta suma trimisa de doctorul Constantin Angelescu, fostul ministru al Instructiunii Publice. Traim, cumparand numai cartofi!".
Sotia Profesorului tocmai citeste o parte din textul unei conferinte pe care Nicolae Iorga trebuia s-o rosteasca la radio, inca in septembrie, amanata din varii motive. Era dupa Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, prin care nordul Ardealului era dat, prin rapt, Ungariei horthyste si fasciste, de catre puterile garante: Germania si Italia. "Voi vorbi astazi – incepea textul conferintei –, sprijinit pe tot ce ma invata trecutul, despre granita nestapanita cu sange de noi, neplatita cu sange de altii, care se taie astazi sub auspiciile unei puteri in afara de noi, cari pierdem, si in afara de cei cari castiga..." Apropiindu-se de sotie, Ecaterina (cu care se casatorise in Scheii Brasovului, sora marelui slavist Ioan Bogdan, a istoricului Gheorghe Bogdan Duica si a generalului Bogdan, "vlastar al unei inzestrate familii romanesti din Brasov), Profesorul ii intinse o coala de hartie impaturita, rugand-o: "Vreu sa mi-o citesti. Imi place glasul tau!". Luand coala de hartie, sotia o desfacu. Era poezia "Brad batran": "Au fost taind un brad batran, / Fiindca facea prea multa umbra, / Si-atuncea, din padurea sumbra / Se-auzi un glas pagan: /  O, voi ce-n soare cald traiti / Si ati rapus stramosul nostru, /  Sa nu va strice rostul vostru, / De ce sunteti asa grabiti? // In anii multi, cat el a fost, /  De-a lungul ceasurilor grele, /  Supt paza cracilor rebele, /  Multi si-au aflat un adapost. // Mosneagul stand pe culme drept / A fost la drum o calauza / Si-n vremea aspra si hursuza, / El cu furtunile-a dat piept. // Folos aduse cat fu viu, / Ci mort acuma, cand se duce, / Ce alta poate-a va aduce, / Decat doar /nca un sicriu?!..." Tacere. Sotia Profesorului a sfarsit citirea versurilor "palida si speriata". Se pare ca era cea de-a doua poezie sumbra, scrisa in acea zi. Statea "Un munte de om langa o movila de deznadejde si iubire". Poezia "Brad batran" era o presimtire! "Echipa mortii", alcatuita din profesionisti ai asasinatului, "loviti de voluptatea distrugerii, de furia nimicirii", camarazi de crime ai celor care i-au ucis pe I.G. Duca, pe Armand Calinescu, vinovati si de macelul de la Jilava, se apropie, in "Buick"-ul negru, de Sinaia. La masa lui de scris, Profesorul tocmai sfarsise cateva pagini pentru "Istoriologia", dorita opera a vietii sale. "Buick"-ul opreste in fata vilei din Calea Codrului. Legionarii intra in casa. "Ce cautati aici, domnilor?" – intreaba, imbrancita fiind, sotia Profesorului, care, din prag, le adreseaza si el o intrebare, intuind care-i motivul prezentei lor acolo si tot ce va urma: "Ati si venit?". Raspuns dinainte confectionat: "Sunteti poftit la Bucuresti, stimate domnule Profesor, pentru a da o importanta declaratie..."
"Atunci sa mergem!", se adresa Profesorul celor veniti cu indicatii precise. Pe aleea spre iesire, o intalneste pe fiica sa si cere sa fie oprit automobilul: o saruta pe frunte, rugand-o ca, la randul ei, s-o sarute, din partea lui, si pe mama ei, sotia lui. "Senin si linistit", din cand in cand isi desfacea, aproape mecanic, nasturele de la paltonul imblanit si scotea din haina ceasul de buzunar, pentru a vedea cat e ora. Vazand ca ruta "Buick"-ului este schimbata, Profesorul observa: "Ati cam deviat de la traseu, drumul spre Bucuresti e la dreapta, la dreapta cum sunteti si voi". Zambete subtiri, complice, ale asasinilor.
Nu exista nicio marturisire directa a niciunuia dintre asasini, deoarece dupa 1941, invinuitii au disparut pur si simplu. Totusi, cateva marturii ale unui personaj ramas in umbra, despre acea zi cu ultimul rasarit de soare si ultimul apus pentru Profesor, exista. In "Buick" se lasase linistea. "Catva timp, nimeni nu rostise nicio vorba. Scurt dialog: "Ce faceati, domnule Profesor – intreba unul – cand am sosit noi?". Raspunsul Profesorului: "Scriam la o Istorie Universala!". Urma o alta intrebare: "Si unde ati ajuns?" Precizare, printr-un alt raspuns: "La Istoria persilor... Dar voi ati venit sa ma ucideti!". "Da!" – clama unul dintre ei. Atunci, Profesorul le-a adresat cuvintele: "Pacat de tineretea voastra!". Farurile "Buick"ului maturau drumul, inlaturand intunericul compact. Profesorul ceru sa coboare. "Aici!" – striga unul dintre insotitori. Profesorul o ia inainte, se opreste cu spatele la cei din "Echipa mortii", se intoarce "masiv, maiestuos, sublim de linistit, dominator". Isi face cruce. Este impuscat din fata: trei gloante in piept, unul in obraz, stanga, altul in ochi, stangul", dupa cum reiese dintr-un raport de constatare a mortii savantului, in urma examinarii medico-legale. Cine si-a permis sa traga in creierul lui, acea "metropola cu toate ferestrele luminate"? Cum vor fi trecut, pentru Nicolae Iorga, orele dupa-amiezei, serii si noptii din 27 noiembrie 1940, "cand s-a vazut confruntat nu numai cu niste profesionisti ai mortii, ci si cu absurdul si dementa criminala?". Ce va fi gandit, oare, Profesorul inainte de a fi doborat de gloante? Poate se gandea la cugetarea: "Odata cu tine mor inca o data toti mortii tai!". Poate repeta, in gand, versurile din poezia "Brad batran", care, iata, este doborat de mana criminala. A doua zi dimineata, 28 noiembrie 1940, taranii gasesc, aproape de o margine de drum, pe o miriste din Strejnic, "cadavrul unui batran". "Batranul" de pe miristea Strejnicului era "Doctor Honoris Causa" al mai multor universitati din Romania si din intreaga lume, membru al Academiei Romane, al mai multor academii, societati, institutii stiintifice de pe mapamond, fost presedinte al Consiliului de Ministri, al Adunarii Deputatilor, istoricul, poetul, dramaturgul, omul politic, oratorul Nicolae Iorga, autorul numeroaselor carti, precum "Istoria literaturii romanesti", "O viata de om, asa cum a fost", "Oameni care au fost", care a tinut cursuri la Sorbona, a infiintat Universitatea Populara de la Valenii de Munte, a editat si a condus reviste, printre care "Neamul romanesc" si "Samanatorul", cel care a infiintat "Casa Romena" de la Venetia, savantul pentru totdeauna asezat in galeria de onoare a Neamului. "Avea inca ochii deschisi, erau, insa, ochi senini, asa cum numai el stia sa-i aiba, si o expresie de nedescris". Trupul Profesorului este transportat la Cimitirul Bellu din Bucuresti, pentru a fi inmormantat. Criminalii ameninta ca vor trage, cu mitralierele, in cortegiul funerar. In ciuda amenintarilor, bucurestenii il conduc, in numar mare, pe ultimul drum. "In 47 de puncte ale globului pamantesc a fost coborat drapelul in berna".
Multi au fost cei care, dupa moartea Profesorului, s-au intrebat: oare care a fost mobilul oribilei crime? Sa fi fost un articol din "Neamul romanesc", legionarii condamnandu-l la moarte, inca din anul 1934? Nu cumva sa fi fost chiar mana lunga a lui Hitler? Intrebat, Traian Boeru, unul dintre participantii la uciderea Profesorului, a raspuns sfidator: "Nu stiu nimic, deoarece in 27 noiembrie m-am culcat la ora 9!". Dintre faptuitori, doar unul singur a fost arestat, repede achitat si eliberat. Restul? Judecati in contumacie si condamnati la moarte, se aflau deja departe, la adapost, scosi din tara cu identitati false, in uniforme ale Gestapoului. "Supravegheat pe fata sau pe ascuns de legionari", personalitate exceptionala, Profesorul a fost "un sacrificiu pe altarul destinelor noastre". El este cel care formulase, de fapt, sintagma "stat national unitar", convins ca "morile lui Dumnezeu macina incet, dar sigur", si care spusese: "Nu vad in moarte nici groapa de umbra a mormantului, nici poarta de lumina deschisa asupra cerului: nu vad, nu vreau sa vad decat clipa suprema a judecatii proprii asupra felului cum ti-ai pus puterile in serviciul umanitatii. Daca raspunsul este multumitor, poti sa adormi pentru totdeauna". Tocmai in fata acestei profesiuni de credinta vom incheia aceste randuri cu acele cuvinte dintr-o cugetare a Profesorului: "Recunoasterea posteritatii – un giulgiu de aur pe trupul celui asasinat!"
P.S. Acest editorial este un modest omagiu adus marelui istoric, savant de renume european si mondial, la implinirea, in 2011, a celor 140 de ani de la nastere si a 71 de ani de la asasinarea lui miseleasca.
Citatele si cugetarile din acest editorial sunt din "Drumet in calea lupilor", de Nicolae Dragos si Mihai Stoian (Editura Eminescu, 1987), "Sinteza bizantina", de Nicolae Iorga (Biblioteca pentru toti, Editura Minerva 1972), "Nicolae Iorga. O viata pentru Neamul romanesc", de Petre Turlea (Editura Pro Historia, Bucuresti, 2001), "Nicolae Iorga intre Dictatura Regala si Dictatura Legionara", de Petre Turlea (Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001).

LAZAR LADARIU
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page