Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ROMAN FOILETON - ZBOR PRIN CEATA


INSEMNARI DIN VIATA ARTISTILOR BASARABENI

Purtati-va frumos cu actorii.
                                                       Hamlet
                                                                                                                       
       

CASA DE LANGA RONDUL
NEGUSTORESC
(Continuare din editia precedenta)


O alta problema dificila a fost identificarea candidatului pentru postul de prim-regizor. Actorii si-l doreau pe Valeriu Cupcea, actor iar din 1956 si regizor al Teatrului Academic „A.S.Puskin”, liderul grupului de absolventi, in 1952, al facultatii de actorie a Institutului de Teatru, Muzica si Cinematografie „A.N. Ostrovski” din Leningrad. In ciuda asteptarilor, insa, in postul de prim-regizor al „Luceafarului” va fi numita Nadejda Aronetkaia, regizoare la Teatrul Academic „A.S. Puskin”. Candidatura a fost promovata mai ales de prim-regizorul Victor Gherlac, personalitate influenta, absolvent in 1933 al studioului actoricesc moldovenesc al Institutului Muzical-Dramatic „L.Beethoven” din Odessa si, in 1940, al facultatii de regie a Institutului de Stat de Arta teatrala „A.V.Lunacearski” din Moscova, clasa de regie a lui Boris Zahava. Dupa unele marturisiri, consecventa demonstrata in promovarea respectivei persoane nu era straina intentiei de a scapa de un concurent agasant la conducerea artistica a teatrului, al carui membru-fondator era inca din 1933.
De ceea ce te temi, insa, nu scapi. Peste patru ani, in 1964, Victor Gherlac va ceda functia de prim-regizor lui Valeriu Cupcea, iar Nadejda Aronetkaia, la „Luceafarul”, va fi inlocuita de Ion Ungureanu. Va urma o perioada de circa 7 ani care, cumulati cu primii patru, vor rotungi asa numita „varsta fireasca” a organismului teatral (primii 10 ani de la infiintare). Definitia apartine lui Stanislavski, determinand etapa cea mai prolifica dar iminent premergatoare de crize in viata unui teatru. Evolutia de mai departe a lucrurilor, amintind prin ceva de rostogolirea margaritarului dintr-un sirag rupt, se va desfasura parca sub privirea previzionara a marelui teoretician rus. Ion Ungureanu va fi inlocuit cu Ion Scurea, care va ceda mai apoi postul lui Ilie Todorov. Acesta il va pierde, din nou in favoarea lui Ion Scurea, care din nou il va ceda, de aceasta data unui consiliu regizoral care a complicat si mai mult lucrurile. Vor urma Gheorghe Urschi, Ioan Eremia si Mihai Fusu, postul revenind, in cele din urma, lui Boris Focsa, devenit, la 25 septembrie 2009, al doilea ministru al Culturii propulsat prin portile „Luceafarului”.
Pana atunci, insa, mai iera. Teatrul se afla la inceputurile unui destin incarcat nu numai de lumina binefacatoare a astrului matinal, ci si de incercarile dramatice predestinate ratacitorilor prin stele.

PRIMII PASI

In conditiile unui deficit acut de regizori profesionisti, primul conducator artistic al „Luceafarului” a devenit Nadejda Aronetkaia. Chiar daca, in taina, si-au dorit un alt diriginte, actorii s-au conformat situatiei si s-au apucat de lucru. Treptat, vor fi cuceriti de facultatile artistice ale regizoarei, alaturate unei seducatoare conduite in relatiile cu actorii. Peste ani, amintindu-si cu nostalgie de trecut, Dumitru Caraciobanu va califica colaborarea cu Nadejda Aronetkaia ca o perioada infloritoare in cariera sa actoriceasca. Punctul sau de vedere era impartasit de Ecaterina Malcoci, dar si de alti interpreti care se uitau la Nadejda Aronetkaia cu o incredere fara margini.  In spiritul aceleiasi atitudini ar putea fi „decodata” si abandonarea ulterioara a „Luceafarului” de catre starul sau principal, Dumitru Fusu, camufland un protest ascuns vizavi de demiterea, in 1964, a regizoarei la care tinuse atat de mult si de care se atasase nu numai ca actor. Indiferent de ce se va intampla mai tarziu, una din lectiile istorice ale „Luceafarului” consta in deductia ca siguranta unui teatru in cea mai mare parte se sprijina pe autoritatea liderului artistic. Situatia imprumuta ceva din povata biblica „crede fara sa intrebi”. Natura democratica a intrebarilor duce la sfidarea titanilor, dupa care urmeaza prabusirea tariilor.
Nascuta la 6 octombrie 1919 la Baku (data de nastere este reluata din dosarul autorizat cu semnatura personala a regizoarei, depozitat in arhiva Directiei personal a Ministerului Culturii al Republicii Moldova), Aronetkaia (Baraeva) Nadejda, a absolvit, in 1944, facultatea de actorie (clasa I. Sudakov) si, in 1948, facultatea de regie (clasa lui E.Telesev) ale Institutului de Stat de Arta teatrala „A.V. Lunacearski” din Moscova. Suplimentar, frecventa activ lectiile si repetitiile regizorilor A. Tairov, A. Popov si A. Lobanov.
Din fisa personala perfectata cu prilegul inaintarii la titlul onorific de Maestru in Arte din RSS Moldoveneasca extragem urmatoarea informatie autobiografica, scrisa cu mana candidatei: „Eu, Aronetkaia Nadejda Stepanovna, m-am nascut in anul 1919, in orasul Baku, intr-o familie de muncitori. Scoala medie de 10 clase am absolvit-o in 1938, in orasul Rostov-pe-Don. In acelasi an, am sustinut examenele de admitere la sectia actorie a ISAT, pe care am absolvit-o in 1944. Timp de doi ani, din cauza razboiului, studiile au fost intrerupte. In 1944 am fost  reincadrata in anul 3, facultatea regie, pe care am absolvit-o in 1948. Din 1948 am lucrat in calitate de regizoare in mai multe teatre. Am inscenat circa 60 de spectacole pe scena profesionala si 10 pe cea de amatori. Din anul 1960 detin functia de prim-regizor al Teatrului „Luceafarul”. Datata cu 10 mai 1964, fisa este autentificata cu semnatura personala a autoarei.
Relatiile Nadejdei Aronetkaia cu Chisinaul dateaza din vara anului 1954, cand Teatrul de Comedie din Rostov-pe-Don, oras in care regizoarea lucra din septembrie 1950, s-a aflat in turneu in Moldova. Spectacolele prezentate au produs o impresie puternica asupra publicului. In  consecinta, Directia Artelor, care de mai mult timp se afla in cautarea unor specialisti apti sa animeze activitatea teatrelor din Chisinau, i-a adresat invitatia de a monta un spectacol pe scena Teatrului Muzical-Dramatic de Stat „A.S. Puskin”. Doi ani mai tarziu, in 1956, depasind unele impiedimente administrative, Ministerul Culturii al RSSM a obtinut acceptul Moscovei pentru transferul regizoarei in Moldova. A urmat un sir de reprezentatii bine primite de spectatori – Saracia nu e viciu de A. Ostrovski, Galceava la Chiozza de Carlo Goldoni, Tobosara de A. Salinski, Furtuna de A.Ostrovski, Amarul iubirii de L.Corneanu, Ruptura de B.Lavreniov si altele. De un succes deosebit s-a bucurat drama romantica Tobosara de A. Salinski, eroina principala a careia, agenta de informatii Nila Snejko, executata de fascisti, a cucerit definitiv simpatia chisinauienilor predispusi pentru istorii melodramatice. La Teatrul „A.S. Puskin” va lucra pana la 10 aprilie 1960, cand, prin ordinul nr.76-k din 6 aprilie, semnat de ministrul Culturii, Artiom Lazarev, va fi „transferara in functia de prim-regizor al Teatrului pentru tineret si copii”.

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page