Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

„Cartea mamei” de Vavila Popovici – O experienta de viata intr-o coaja de nuca

(Continuare din numarul precedent)

„Arborele genealogic al familiei ma interesa foarte mult"

Si pentru ca „in viata aceasta terestra suntem frunze, suntem mladite dintr-un arbore genealogic din care ne desprindem usor, odata cu venirea toamnei", povestea Oresiei incepe de la radacini. Ne aflam in „secolul al nouasprezecelea, secol al istorismului", cand „totul era tulbure." Suntem in orasul Ismail si cea dintai amintire importanta este legata de o casatorie. Aceea a mamei Ioana, strabunica scriitoarei. „Sotie de mosier, ramasa vaduva, aceasta se recasatoreste cu administratorul mosiei, mai tanar ca ea cu vreo douazeci de ani, renuntand la viziunea sa morala asupra lumii, pe care o avusese pana atunci..." O poveste de dragoste romantica, in care emotiile si sentimentele prevaleaza. O alta casatorie, sfarsita insa tragic, este cea a lui Ion, fiul mamei Ioana, ofiter de cariera. Acesta „s-a casatorit curand cu Elena, fiind cucerit de frumusetea ei si de faptul ca era de "vita nobila"." Au doi copii, o fiica, Tatiana – mama Oresiei - si un fiu, Nicolae, care raman orfani de mici, pentru ca Elena isi gaseste moartea in Dunare. Sinuciderea ei - „a doua zi trupul ei neinsufletit zacea la mal, pe nisipul ud, rochia larga si lunga i se lipise de trup de parca ar fi fost goala si infasurata intr-un sal de matase" – aminteste de finalul trist al unei alte eroine, tot o mama. In incheierea „Romanului Oxfordului", scris de Javier Marías Franco, fiul filosofului Julián Marías, Clare Bates, purtand pentru totdeauna cu ea un dor nestins dupa cea care ii daduse viata, ii descrie moartea. O sinucidere asemanatoare cu cea a Elenei, in apele involburate care au inghitit-o fara urma, o moarte care pana la urma, nu dovedeste nimic.

Dincolo de aceasta disparitie, singura certitudine este aceea „ca venim pe lume cu o misiune personala data de Divinitate si suntem ajutati de ingerii nostri de lumina ca ea sa se desfasoare in mod ordonat ; ispitele insa ne incearca, linia nu mai este continua, apar acei fractali care pot schimba sensul vietii, in rau daca cadem sub influenta ingerilor intunericului." Divinitatea hotaraste ca „"tata Ioan", care era pe atunci ofiter in armata rusa si in primul razboi mondial", trebuie sa sfarseasca pe front. „Era anul 1916, cand Romania semnase Tratatul de alianta cu Antanta si declarase razboi Austro-Ungariei, trupele romane, impreuna cu cele rusesti, luptand pentru eliberarea Transilvaniei. Si tata Ioan luptase pentru acest ideal." Este de remarcat simetria celor doua destine, al Elenei si al lui Ioan. Ambii au parte de un sfarsit brutal, care se produce sub cerul liber, dincolo de zidurile casei in care traiesc.

Tatiana

De altfel, destinul tragic si violent ramane un dat al acestei familii. Tatiana ajunge secretara unui renumit avocat, „fost mosier si el, care pierduse averea dar mai avea acel cabinet de avocatura si un fiu, un baiat blond, frumos ca un zeu, dar care terminand liceul, nu mai era primit in facultate din cauza etichetei de « rus alb ». Baiatul s-a apucat de bautura, iar parintii disperati, l-au casatorit repede cu aceasta secretara, bruneta, frumoasa si cu un suflet ales. La un an a venit pe lume un baiat, dar tatal sau inconstient de menirea lui, continua sa bea." Mariajul ei nefast se transforma intr-o casatorie daramata. Lasand copilul in grija socrilor, Tatiana se decide sa plece „undeva departe de acel oras, undeva in nordul tarii, sa nu poata fi gasita."

In paralel cu evolutia personajelor, Vavila Popovici insereaza in „Cartea mamei" detalii istorice si sociale. O astfel de relatare a faptelor, in care destinul eroilor se impleteste cu cel al pamantului, al tarii in care acestia isi trec viata, transforma romanul Vavilei Popovici intr-o cronica. Menirea unei asemenea alternante, intre expunerea evenimentelor din viata personajelor si istorie, este aceea de a uni obiectivul cu subiectivul, de a estompa orice urma de indoiala cu privire la autenticitatea celor relatate. „Curand Bucovina se uneste cu Romania. Aproape 25 de ani a fost parte a statului roman, adica intre anii 1917-1940 si 1941-1944. De fapt istoria Bucovinei a inceput in urma cu multe secole, dar in 1774 trupele imperiale austriece au ocupat nordul Moldovei, numit ulterior Bucovina. Pana la aceasta data istoria ei nu se deosebea de cea a Tarii Moldovei. Tatiana se afla acum in locul apropiat de unde isi tragea radacinile dupa mama."

Aici, aceasta il intalneste pe Luchian, al doilea sot, in vinele caruia curgea sange albastru. El este tatal Oresiei. Luchian se indragosteste de Tatiana, pe care scriitoarea o descrie ca avand perfectiunea statuilor din Elada antica. "Mama era frumoasa chiar in clipele ei de razvratire. Avea o usurinta si o noblete in miscari. Bruneta cu ochi negri de abanos, pielea alba si catifelata, fata cu trasaturi bine conturate, clasice ale unei zeite…" S-a vorbit pana acum despre casatorie, despre moarte, dar se vorbeste in „Cartea mamei" si despre nastere. Cele trei componente majore ale existentei sunt zugravite cu respectul si veneratia cuvenite. Tatiana si Luchian au o fiica, Oresia, venita pe lume intr-o zi de iarna, pe un ger cumplit. „In mijlocul manifestatiei, s-a auzit glasul servitoarei: »Domnule profesor, va naste sotia ! » si tata s-a desprins de prieteni si colegi si a alergat spre casa noastra… Mama tipa cat o tinea gura, de durere, caci venise ceasul cand pantecul ei nu mai voia sa ma gazduiasca… si am aparut pe aceasa lume plangand… Asa plang mai toti copiii, de durere, poate, cand trec prin stramtoare, sau de bucurie ca au scapat de acea stramtoare… si spre seara ma invinetisem si au crezut ca ma pierd si au chemat preotul si m-au botezat… si nu m-au pierdut… Asta imi povestise mama atunci cand o rugasem insistent sa-mi spuna cum a fost in ziua cand m-am nascut. Si credeam in aceasta poveste asa cum credeam in rasaritul si apusul soarelui… Din firimituri de intamplari povestite recladeam trecutul familiei si copilaria…"

Tata...

Copilaria si adolescenta pastreaza in romanul Vavilei Popovici, nonsalanta si inocenta specifice unui timp lipsit de griji. Sunt evocate episoadele cele mai frumoase, iar comicul de situatie, constand intre contrastul dintre esenta si aparenta, face din „Cartea mamei" o lectura spumoasa. „Mai tarziu, pe la sase anisori imi placea sa cotrobaiesc prin dulapurile cu lucrurile mamei, atunci cand ea nu era acasa si impreuna cu o prietena scoteam rochiile, palariile si pantofii. Pe culoarul casei noastre se afla un sipet din lemn de chiparos. Frumusetea lui nu putea sa ma faca sa-mi fie teama, si nici nu ma putea opri de la curiozitatea de a afla tot ce este in el, stiind mai ales, ca mama scotea de acolo lucruri frumoase cu care se imbraca la ocazii speciale… Il deschideam impreuna cu prietena de joaca, scoteam de acolo ceea ce era mai colorat si mai dantelat, ne imbracam amandoua si ne jucam "de-a doamnele". Capacul lui era greu si odata am simtit ca mainile mele nu-l mai pot sustine si acestea au cedat, s-au strans ca doua parghii, capacul a venit peste maini si peste gatul meu. Salvarea a fost servitoarea, care a aparut in acel moment…"

 

Dragostea si interesul scriitoarei pentru reconstituirea intamplarilor sunt dublate de preocuparea pentru descrierea atenta a personajelor. In galeria acestora se inscriu ca emblematice, figurile tatalui si ale bunicilor. „Pe tata asa il pastrez in minte, un tip impozant, cu ochelari pe nas, cu chelie, totul dandu-i aerul de intelectual, de om serios, mereu preocupat. Vazandu-i fotografiile din tinerete, l-am intrebat zambind, cand si-a pierdut parul si mi-a spus : «In tinerete, pe cand aveam doar treizeci de ani », iar eu ma nascusem mai tarziu si nu-l vazusem decat fara par. Dar ii statea bine, avea trasaturi masculine frumoase, interesante…"

va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page