Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ROMAN FOILETON ; ZBOR PRIN CEATA


Pavel PELIN

INSEMNARI DIN VIATA ARTISTILOR
BASARABENI

Purtati-va frumos cu actorii.
                                                       Hamlet
                                                                                                                       
       


Continaure din editia precedenta

Subiectul oamenilor de cultura basarabeni proveniti din familii deportate in Gulag constituie un capitol aparte al epocii de dupa emiterea Decretului Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, din 7 iunie 1960, ridicand supravegherea administrativa impusa unor categorii de deportati din Moldova, Lituania, Letonia, Estonia si regiunile de vest ale Ucrainei. Prevederile acestui document incurajau revenirea pe etape in patrie a familiilor si persoanelor stramutate in cadrul celor doua deportari masive de pe teritoriul fostei RSS Moldovenesti in perioada anilor 1945-1948, ramase in istorie cu denumirile de „Operatia Sud” si „Operatia Nord”. Un an mai tarziu, in august 1961, potrivit datelor KGB al RSSM, din coloniiile speciale au fost eliberate 14.902 familii de basarabeni, din cele 15.486 ridicate in diferiti ani (date din cartea „Calvarul” de Valeriu Pasat, Rosspen 2006, pag. 421-422). In Moldova vor reveni nu numai fostii chiaburi si familiile lor, meseriasi, preotime, cadre didactice si alte categorii de deportati. Ca niste lastari vigurosi, prin sarma ghimpata a Gulagului stalinist vor strabate viitorii literati, compozitori, dirijori de orchestre simfonice, pictori, savanti, printre care Alexei Marinat, Nicolae Costenco, Mihai Badicheanu, Mihai Dolgan, Ludmila Sobietki, Alexandru Samoila, Mihai Betianu, Maria Mardare si altii. De parca, punand in aplicare calitatile miraculoase ale eroilor din eposul lor popular, moldovenii basarabeni transformasera Siberia intr-un tinut al talentelor care-i perforau, ca iedera, peretii de gheata.
Sprijinita financiar si asigurata cu profesionisti scoliti dupa o metoda apreciata respectuos chiar si in statele occidentale, evolutia culturii sovietice era supravegheata cu strictete la capitolul republicilor unionale. In aceasta stare de stramtorare, toate natiile, mari si mici, se zbateau cum le ducea mintea si capul pentru a-si mentine identitatea. Inclusiv evreii, care, migrand prin labirintul birourilor functionaresti cu dezasperarea personajului K in cautarea castelului Westwest din Kastelul lui Franz Kafka, obtineau uneori chiar mai mult decat isi doreau sa duca pe spatele lor incovoiat deasupra torelor. Asa a fost si in cazul incercarii de a infiinta, la Chisinau, un teatru de limba idis. Procedura a durat timp indelungat, cu intamplari paradoxale, unele din care le regasim in eseul publicistului american Aleksandr Leiderman O primavara din trecut (Weerly International Russian Newspaper, Chicago, Illinois, SUA. 17 martie 2008). Studiul reproduce atmosfera anilor 60 intr-un Chisinau dezagregat usor de caldura refacerilor hruscioviste. Autorul   evoca mai multe nume inregistrate inegal in memoria lumii artistice din capitala Moldovei  sovietice – Ruvim Levin, David si Semion Svartman, Liezer Nudelman, Rahmil Feldman, Anna Ghinzburg, Nadejda sternel, Abraam Bercovici, Suzana  Kohanska, simala Leibovici, Averbuh-As, Zigfrid sternel si altii. In capatul unor eforturi indelungate, oficializarea teatrului evreiesc s-a produs in toamna anului 1968, in sala mare a Filarmonicii de Stat. Evenimentul a avut loc imediat dupa prezentarea in idis a spectacolului Hersel din Ostropol de salom Alehem (inscenare M.Saktier, regie Ruvim Levin, scenografie Iakov As, dirijor Mihail Muller, maestru de balet Mihail Kleidman), cu subiecte din lumea pitoreasca a evreimii ghetourilor si targusoarelor Rusiei tariste. Urcandu-se pe scena, Evghenii Zaplecinii, reprezentantul Ministerului Culturii, a dat citire actului de instituire a Studioului muzical-dramatic evreiesc cu statut de teatru popular. Oficializarea studioului, ca un ecou indepartat al infiintarii, la 1877, in Gradina Lieblich din Iasi a Theatrului Israelit, primul teatru profesionist in limba idis din lume, consemna inca un pas pe drumul mentinerii fiintei nationale a evreilor nu numai prin religie, ci si prin limba. Printre creatorii spectacolului  figura numele actorului si regizorului Ruvim Levin, viata si creatia caruia este legata de Teatrul de Papusi „Licurici”. Reproducem un fragment din insemnarile lui Aleksandr Leiderman, cu amintiri din perioada cand evreii paraseau in masa Uniunea Sovietica: „Daca scriai cerere de repatriere in Israel, a doua zi erai concediat. Restrictiile se aplicau mai ales fata de lucratorii din „sfera ideologica”. In aceasta situatie, Teatrul „Licurici” a dat dovada de curaj civic – Levin isi juca nestingherit rolurile, nu era hartuit nici de colegi, nici de conducerea teatrului. Dimpotriva, atitudinea fata de el era exceptional de binevoitoare. Cine stie, daca Levin ar fi fost tratat ca si ceilalti evrei, maltrat moral si invinuit ca este „vanzator de tara”, poate ca in acea zi blestemata din iarna anului 1971 ar fi stat acasa si nu s-ar fi intamplat ceea ce s-a intamplat – in timp ce traversa strada, grabindu-se la repetitie, a fost lovit mortal de o ambulanta chiar in preajma teatrului. Abia implinise 47 de ani. O fi pus KGB-ul la cale acest accident sau totul a fost doar o intamplare nefericita – nu se stie, dar ce coincidenta tragica intre destinul Maestrului si al ucenicului sau: s-a stins din viata cu doar trei zile inainte de a urca in tren spre pamantul la care visase toata viata”.
Trecerea timpului scoate in lumina amanunte noi. De remarcat unele detalii referitoare la  tragicul accident, destainuite de regizorul Titus Jucov, colegul de munca al lui Ruvim Levin. Accidentul s-a produs la intersectia strazilor Gogol, astazi Banulescu Bodoni, si Kievului, astazi 31 August. In timp ce iesea din Gradina Publica (poarta de vizavi de Muzeul de Arheologie), artistul a fost lovit de o ambulanta ce inainta in plina viteza dinspre monumentul lui Stefan cel Mare, medicul din care i-a acordat primul ajutor. Peste o ora, Titus Jucov si-a vizitat prietenul la spital. Cu ambele picioare fracturate, Ruvim Levin era constient, vorbea, glumea. A doua zi, insa, a fost supus unei interventii chirurgicale la creier, dupa care a incetat din viata. Titus Jucov nu-si  poate explica ratiunea interventiei chirurgicale: „Lovit la picioare, dar operat la cap?!” In acelasi eseu, Aleksandr Leiderman face o incursiune in lumea functionarilor din cultura, depistand cateva personaje care manifestau formalism in relatiile cu artistii. In context, pomeneste de Teatrul „Luceafarul”, apreciindu-l drept „unicul colectiv artistic de natura protestatara” din Chisinau.
In contextul evocarii numelui regizorului Ruvim Levin, o semnificatie aparte obtin confesiunile primului dramaturg de limba romana din repertoriul „Luceafarului” – Constantin Condrea. In interviul acordat jurnalistului si editorului Ilia Marias (ziarul „Evreiskoie mesteciko”, iulie 2006, editat la Chisinau de comunitatea evreiasca), intitulat „Un sionist consecvent -Condrea”, la intrebarea „Cand si de ce ati emigrat?”, dramaturgul aduce la cunostinta ca depusese cerere de repatriere in 1979, dar aprobarea o primise abia in 1988. Timp de aproape 9 ani traise ca un paria indian, toti se uitau la el ca la un tradator de patrie. Exceptie - Anatol Gujel si Alexandru Cosmescu, care il sustineau cum puteau. A urmat excluderea din Uniunea Scriitorilor. Copiii si nora si-au pierdut locurile de munca. Indatorat sa-si intretina familia, a continuat sa munceasca ilegal, ajutat de evrei, de rusi si, mai ales, de moldoveni. Nu fara o doza de ironie amara, dramaturgul remarca faptul unor „conlucrari” ascunse la scenarii de film, scrierea si redactarea romanelor, comercializarea unor subiecte pentru caricaturile publicate in revista satirica „Chiparus”. Cu numele altora subsemna articole pentru radiou si televiziune. La editurile „Cartea Moldoveneasca” si „Lumina” apareau carti traduse de el, contractul fiind semnat cu altii. „Sunt un sionist consecvent, dar de Moldova nu pot uita. Mi-e dor de Chisinau si de prietenii pe care i-am lasat acolo. Transmite salutul meu cordial scriitorilor Anatol Codru, Gheorghe Voda, Valeriu Gagiu si Alexei Marinat. Cu vechiul meu prieten, Anatol Gujel, corespondez in continuare. E tot ce va pot spune despre mine. In rest, traiesc si scriu mai departe”.
Noile refaceri se resimteau si pe verticala puterii de stat. Epoca de nastere a functionarilor publici autohtoni in domeniul culturii s-a desfasurat in procesul identificarii si ocrotirii de catre acestea a valorilor spirituale si talentelor „din popor”. Datinele stramosesti, folclorul, opinca de aur a dansatorilor populari constituiau nu numai elemente ale unei insanatosiri spirituale, ci si  pilonii constiintei nationale prin cultura. Remarcandu-se efortul de a depasi intaietatea sefilor proveniti din alte regiuni ale URSS si de dincolo de Nistru, un sir de demnitari noi, printre care Artiom Lazarev, Anatol Corobceanu, Leonid Cemortan, Vsevolod Anghel, Valentin Mandacanu, Alexandru Fedco, Arcadie Mursa, Boris Movila si altii, consolideaza bazele culturii prin infiintarea noilor colective artistice. Leonid Cemortan este promotorul Ansamblului de Dansuri Populare „Joc” si al Orchestrei de muzica populara „Fluieras”, conduse, respectiv, de magnificii Vladimir Curbet si Serghei Lunchevici. Lui Alexandru Fedco, transferat din postul de director al Teatrului Moldovenesc de Opera si Balet in functia de sef al Directiei Arte a Ministerului Culturii (ordinul nr. 282-k din 26 octombrie 1965, semnat de ministrul Petrea Darienco), ulterior director al Filarmonicii de Stat, apoi din nou al Teatrului de Opera si Balet, ii revine meritul de a-l fi readus acasa din Tadjikistan pe dirijorul Alexandru Samuila, fiul unei familii de tarani bucovineni deportati in Gulag.
Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page