Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ROMAN FOILETON ; ZBOR PRIN CEATA


Pavel PELIN


INSEMNARI DIN VIATA ARTISTILOR
BASARABENI

Purtati-va frumos cu actorii.
                                                       Hamlet
                                                                                                                       
PORNI  LUCEAFARUL

(Continuare din editia precedenta)

Apreciind evenimentele prin prisma obiectivelor abordate in insemnarile noastre, remarcam faptul ca, in luna congresului evocat, actorul si regizorul Ion Ungureanu se afla exact la un an de la numirea sa in functia de regizor-sef al Teatrului „Luceafarul” (12 octombrie 1964). Exodul sau, reluand toiagul pribegiei lui Ion Druta, va urma peste sapte ani. Aceasta precizare este importanta pentru reactivarea atmosferei si a cercului de probleme ce vor suplimenta drumul teatrului in anii sai cei mai rodnici.
Evadarile nu aveau un itinerar prestabilit. In timp ce de la Chisinau se fugea la Moscova, la Chisinau se fugea de la Balti, facand loc celor ce fugeau de la Cernauti spre Balti si Chisinau in speranta unei realizari mai depline. O cursa pe distante lungi si scurte, in debandada sau in interiorul propriului eu, cu imaginea confuza a pamantului fagaduintei vibrand in minti insetate de dorul unei libertati iluzorii. Lumea acestor fugari va alimenta partea a doua, nu cu mult mai mica, a altor rataciti, reprezentand generatiile succesoare, pe care le-am putea numi „saptezeciste” sau „optzeciste”. Fenomenul a durat pana la refacerile lansate, in alta epoca istorica, de alta echipa de reformatori, in frunte cu M.S.Gorbaciov. Se va intra apoi intr-o stare de scepticism si indolenta, prevestind dezintegrarea colosului sovietic. Acuma nu mai aveai unde sa fugi, nici macar pe urmele celor trei surori. Pretutindeni te astepta acelasi fel de perestroika. Plus un element nou – transparenta, inca o balena pe care se sprijinea reforma politica. Anume in aceasta perioada de neuitat unul din functionarii de la Ministerul Culturii din Chisinau, fost actor, ori de cate ori se ducea la viceu, isi informa constiincios colegii: „Nu v-as spune-o, dar e transparenta. Traiasca Gorbaciov!”
Vibratia temeliilor politice si sociale ale statului totalitar se resimtea mai ales in lumea sensibila a artistilor. De la primele zgarieturi reproducand imaginea bizonului incoltit de vanatori  pe peretii cavernelor preistorice, acestea nu suportau nici un fel de interventii intruse in universul regatului artistic. Relatiile dintre arta si politica intotdeauna vor fi in stare de alerta. Urcandu-se pe un tripod potrivit sub palosul ocrotitor de talente al monumentului lui Stefan cel Mare din centrul Chisinaului, un regizor de teatru informa umanitatea prin megafon ca-si da foc daca nu vor fi legitimate in proprietatea Teatrului Epic de Etnografie si Folclor, al carui conducator era, cele doua hectare de pamant aferent. Era vorba de lotul inclus, din nebagare de seama cu tot cu artisti, in perimetrul Zonei Economice Libere „MoldExpo”. Doi presedinti de tara, unul democratic, altul autoritar, Petru Lucinschi si Vladimir Voronin, vor incerca sa-l convinga, pe rand, ca viata costa mai mult decat uneltirile oligarhilor, a caror protectori erau chiar ei. Subiectul va fi pasat de la un demnitar la altul, infasurand trupul ostenit al regizorului protestatar in mantia tot mai zdrentuita a luptelor fara de capat. Exista insa, fenomene pe care nici chiar artistii nu le pot sfida. Unul din ele este frigul iernii. La caderea primei zapezi, epigonul Melpomenei s-a razgandit  sa-si puna capat zilelor. Tarandu-si tripodul de-a lungul trotuarului, a luat-o, zgribulit si vorbind de unul singur, spre teatrul de lemn din Valea Morilor. Oftand usurati, functionarii din Casa Guvernului au inchis ferestrele, apoi le-au incleiat cu lipici, unicul remediu efectiv impotriva crizei energetice. Curand, insa, un infractor neidentificat a dat foc teatrului, care arse pana la temeliile sale epice. Impresionati de inaltimea flacarilor, responsabilii de la ministerul de resort au oftat usurati: „In iarna asta, macar artistii au la ce se incalzi”.  
Reprezentand o localitate in care cele mai inalte edificii erau magazinul „Lumea copiilor” si Turnul de Apa din stanga Universitatii de Stat, Chisinaul dispunea de o cultura cooptata obiectivelor de productie. Relansarea industriala si agricola marca nu numai constiinta publica, ci si politica repertoriala a teatrelor si organizatiilor de concert, genera viziuni regizorale, patrundea in lumea zavorata ermetic cu cele doua chei muzicale a compozitorilor. Sculpturile lui Lenin, instalate in mai toate pietele publice, il reprezentau pe fondatorul partidului bolsevik cu o mana intinsa spre viitor. Pe linia acestui apel manual, orice abateri de la tipajele confirmate prin stampile cu stema ale realismului socialist erau tratate suspicios. Comportamentul scenic, de asemenea, urma sa fie sobru si decent, pe intelesul si gustul functionarilor publici si, mai ales, al lucratorilor de partid. Metafora, nuantele si subtextele erau tratate ca element subversiv. Mai mult, spre sfarsitul anilor 70 a pornit o campanie indracita impotriva folclorului. Nu se stie de ce, ideologii timpului au ajuns la concluzia ca dansurile si cantecele populare reprezinta o piedica in calea socialismului dezvoltat. Detaliile, insa, spuneau mai mult decat intregul. In scurta dar apriga perioada de lupta impotriva alcoolismului a parvenit o indicatie cu privire la trierea sau excluderea din spectacolele teatrale a tuturor episoadelor in care se „consumau” bauturi spirtoase. La intrebarea unui regizor nedumerit cum sa procedeze cu scena in care Hamlet bea otrava din cupa cu vin, ministrul culturii  i-a recomandat sa-l consulte personal pe Shakespeare, dupa care sa intre impreuna la ministru pentru a conveni in trei asupra litigiului.
Pentru ca o nenorocire nu vine singura, in 1977 asupra Moldovei s-a abatut un cutremur de pamant cu magnitudinea de 7,5 baluri. Izbiturile au deteriorat mai multe edificii administrative,  construite defectuos in anii de dupa razboi. Au aparut fisuri si in peretii interiori ai Casei Guvernului. Cantaretul Nicolae Sulac, pe care seismul l-a surprins in timp ce inainta spre biroul ministrului, se opri inspaimantat, apoi exclama inseninat: in sfarsit a crapat si Ministerul Culturii! Cutremurul a trecut, vorbele lui Sulac au ramas. Ca si fisurile, de altfel.   
In pofida faptelor descrise, anii respectivi se caracterizeaza printr-o ampla descatusare a energiei creatoare. Cu anumite rezerve, am putea afirma ca anume in aceasta perioada, ramasa in istorie cu denumirea de „anii saizeci”, a inceput modernizarea culturii nationale in spatiul dintre Prut si Nistru. In pictura apare albul cosmic al bordeielor sudice ale lui Mihai Grecu, colorist pasionat, cautator de armonii inedite, autor al unor inovatii tehnologice cum ar fi colajul, colorantii fluorescenti, efectele "metalice" etc. Au urmat portretele expresioniste, cu fetele contorsionate, ca a sfintilor din icoanele coptilor egipteni, ale „pictorului razvratit” Mihai Betianu, expozitiile caruia se incheiau cu usile rupte de catre multimea de adoratori. Un grup de tineri cineasti lanseaza, in spatiul enorm al URSS, filmele competitive ale Studioului „Moldova-film”. Cineastii Mihail Calic, Vladimir Derbeniov, Valeriu Gagiu, Gheorghe Voda, Emil Loteanu, Vlad Iovita, Anatol Codru, Petrica Ungureanu, Iacob Burghiu, Vasile Brescanu, Mircea Chistruga, Vlad Druc, Valeriu Jereghi si altii scot in premiera filme artistice si documentare marcate de o viziune poetica originala, concurenta productiei studiourilor baltice si celor din Ucraina. In literatura apare  mesajul candid, coaguland intr-o formula integra chipul mamei cu dorul de autoindentificare istorico-nationala al poetului Grigore Vieru. Urmeaza manifestul mobilizator al poeziei „Moldovenii cand se-aduna” de Petru Zadnipru, apoi proza plina de otravuri ironice a lui Ion Druta. Docila regimului si plictisitoare, publicistica timpului este deturnata de interviurile sarcastice ale lui Serafim Saka. Din penumbrele tavernei „La beciul vechi” din Valea Trandafirilor razbate vocea de neuitat a Mariei Dragan. Orchestrele de muzica populara „Folclor”, „Fluieras”, „Mugurel” lanseaza o suita de cantareti, unul mai talentat ca altul – Nina Ermurachi, Angela Paduraru, Valentina Cojocaru,  Ion Bass, Vasile Marin, Teodor Negara, Veronica Mihai, Anastasia Istrati, Maria Sarabas si altii. Din sesurile aride ale sudului basarabean se inalta glasul cu vibratii epice al unui tanar „slab si prost imbracat”, Nicolae Sulac, trimis de Dumnezeu in calea Veronicai Garstea, dirijorul secund al Capelei corale „Doina”. Ridicandu-se in picioare, publicul aplauda furtunos virtuozitatea vioristului de exceptie Serghei Lunchevici, care readuce in patrimoniul cultural basarabean „Balada” lui Ciprian Porumbescu. O inaltare semeata cunoaste steaua sopranei Maria Biesu, solista la Teatrul de Opera si Balet, cucerind premiul mare la un prestigios concurs international la Tokio. Mai mult ca atat, prin formatia de muzica usoara „Noroc”, condusa de fiul unei familii de tarani deportati in Siberia, compozitorul si interpretul Mihai Dolgan, moldovenii basarabeni fac prima spartura in arta muzicala sovietica in stilul ansamblurilor vocal-instrumentale occidentale. Bucurandu-se de un succes enorm pe teritoriul intregiii URSS, „Norocul” cucereste la inceputul  anului 1970 laurii Festivalului International „Lira Bratislavei”, ca reprezentant al Casei de Discuri „Melodia” din Moscova, iar piesa „Canta un artist” intra in Topul 10 Britanic. Inspirata si de geniul interpretilor din Romania, muzica basarabeana de estrada cunoaste o deschidere noua prin aparitia altui echipaj artistic zburator, condus de interpretul Stefan Petrache. Unul dintre cantecele sale, „Triste zile de toamna”, imnul sentimental al tineretului decadent, pana astazi este inganat prin tavernele Chisinaului, un argument al faptului ca toamnele epocilor noi nu se deosebesc cu mult de cele vechi. Dincolo de toate, in aceasta expansiune surprinzatoare a artistilor unei republici prea tanara in raport cu temeinicia valorilor promovate, se resimtea convulsia dramatica a unei parti rupte dintr-un context sociocultural, istoric si national cu mult mai mare. In asemenea situatii, cunoscute si prin alte exemple din istoria trunchiata a unor popoare, clasa politica, atribuind culturii o importanta doctrinara, lanseaza un proces ingrat de razbunare impotriva artistilor, vazand in ei un pericol pentru dainuirea oranduirii.
Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page