Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

AMURGUL ZEULUI?

A fost un week-end plin de peripetii. A depasit cu mult finalul saptamanii trecute. A fost, mai intai, derbyul Inter - Real Madrid (3-1). Un derby pe cat de istoric, pe atat de actual. S-au infruntat doua echipe mari, doua idei. A invins pana la urma Inter, pentru faptul ca are nume mari in prima linie, in timp ce Real Madrid, cu jocul sau combinativ, n-a avut oameni de gol. Si cand spun asta ma gandesc chiar la Mijatovici, autorul unei mari ocazii pierdute. Acelasi Mijatovici care i-a adus Realului destule puncte de efect.

A fost o confruntare aspra, in care au iesit la rampa binecunoscutii Roberto Carlos, mereu aplaudat in sprinturi, si mai ales Seedorf, acest tanar cu coafura oribila, dar cu un randament impresionant. De cealalta parte l-am remarcat pe Bergomi - dar pe el il remarc de vreo 18 ani -, pe Winter, pe Paulo Sousa si pe Zamorano.

Nu trebuie omis bineinteles Ronaldo, care a inceput cuminte, dar si-a dat seama curand ca va trebui sa marcheze cateva puncte tehnice pentru a-si pastra rangul. El si-a pus in aplicare planul prin doua curse fastuoase, pe dreapta si pe stanga, cand a aparut ca un ciclist de viteza "prabusit" din varful velodromului pentru a-si prinde echipa. A fost, intr-un cuvant - in aceste doua curse - celebrul Ronaldo care a lipsit atat de mult Mondialului, absenta care a costat Brazilia titlul. S-a simtit in jocul celor doua echipe o anumita depasire a limitelor, totul petrecandu-se la "cravasa". M-am intrebat cat va dura aceasta licitare a fortelor si aveam sa primesc un raspuns clar peste doua zile, cand Sampras a cedat (de loc surprinzator) in fata lui Corretja. A fost o ciocnire de zile mari pentru spaniol, in cadrul unei intreceri deosebit de stranse una in care Sampras parea sfarsit, si asta se vedea in ochii lui decolorati de efort. A fost, daca vreti, o "predare a armelor", desi Sampras ne ameninta de mult cu un asemenea moment, el care a depasit toate limitele efortului la numai 27 de ani. Ca si in cazul vedetelor fotbalului, totul are o limita. Sampras a fost epuizat, la capatul unei saptamani de joc foarte rapid, in care, paradoxal, legea lui "doua din trei" i-a avantajat mai curand pe cei tineri.

Un coleg imi spune ca Sampras a fost invins de sampania care i s-a prelins prin par, mult prea devreme. E foarte adevarat in cazul unui jucator care a avut trei match-balluri in partida cu spaniolul, dar nu e mai putin adevarat ca el a pierdut - in mod obiectiv - ca urmare a numeroaselor greseli nefortate, ceea ce a fost o surpriza pentru un jucator care cu numai doua zile in urma jucase un meci perfect in fata lui Karol Kucera, unul dintre cele mai frumoase din istoria tenisului si care, oricum, il situeaza langa Laver printre coriferii sportului candva alb.

Sigur ca la toate acestea exista o replica: bine, bine, dar cum ramane cu duelul National - Bacau, unul dintre cele mai ciudate din istoria confruntarii dintre cele doua echipe? Poate ca pe linia aceleiasi idei am putea spune ca National a beneficiat de relaxarea pe care i-a oferit-o Alesanco, inclusiv infrangerea in fata UMT-ului, in Cupa. Vreau sa cred ca Alesanco va fi mai mult decat o figura controversata, cu chipul lui viril, de patrician roman. A fost pentru prima oara cand fostul fundas central al Barcelonei s-a mentinut sub copertina tribunei, dirijand parca totul fara bagheta, asa cum se intampla la unii dirijori. Daca ar fi sa intram in amanunte am putea spune ca FC National a luat ceva din ideea triunghiurilor fotbalului, motiv pentru care a iesit frumos din aparare, pentru a-si crea marile ocazii de gol.

Acestea fiind zise, imi revine in minte chipul lui Sampras, care parea sa spuna: "Hai sa terminam odata, draga Corretja. Nu mai suport, am fost de atatea ori pe muchie de cutit in acest sport blestemat al nostru, incat mi-as permite un moment de liniste". Si linistea a venit, Sampras fiind imaginea resemnarii si a impacarii cu sine insusi. Dar imi revin mereu in minte voleurile lui necrutatoare si mingile trimise exact in colt, la limita protestului. Din fericire, a fost un meci fairplay. De altfel, am fost convins intotdeauna ca o minge expediata de un tenisman mare nu are nevoie de solutia arbitrului. Parghia bratului este cea care decide si dicteaza.

A fost amurgul unui zeu? E posibil. Simptomatic este faptul ca publicul a trecut cam prea repede in tabara spaniolului. Cum sa interpretam asta? Nu este exclus sa fie un sentiment de saturatie determinat de jocul mult prea perfect al lui Sampras pe parcursul ultimului deceniu. Poate ca exista si dorinta de a veni cu ceva nou, asa cum s-a intamplat in unele faze ale meciului, cand loviturile asa-zis imparabile ale "grecului" au primit o replica necrutatoare, ceea ce parea sa fie doar apanajul lui Agassi din zilele sale mari.

In orice caz, mastersul cu finala Moya - Corretja poate sa fie un inceput de drum. Desi gandul ascuns al cronicarului este acela ca va fi doar o halta spre urmatorii doi ani ai lui Sampras. Cam atat despre amurgul presupus al zeului.

Ioan Chirila

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page