Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Ziua Nationala de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcata printr-o ceremonie la Monumentul Memorial din centrul Capitalei

Bucuresti, 11 oct /Agerpres/ - Ziua Nationala de Comemorare a Victimelor Holocaustului din Romania a fost marcata, marti, printr-o ceremonie desfasurata la Monumentul Memorial din Centrul Capitalei, inaugurat in urma cu doi ani, la eveniment fiind prezenti ambasadorii Statului Israel, SUA, Frantei, Germaniei, Marii Britanii si Cehiei, precum si reprezentanti ai autoritatilor romane.
Dupa sustinerea unei slujbe religioase si a unui spectacol pus in scena de elevii de la Scoala 'Ronald Lauder', au fost sustinute discursuri de catre oficialii prezenti, iar o depunere de coroane deflori a incheiat ceremonia organizata de Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania 'Elie Wiesel' si Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania. "Ziua de astazi este una a amintirii, a asumarii unei pagini de istorie trista, petrecuta in Romania cu doar 70 de ani in urma, inceperea deportarii evreilor romani in Transnistria. Inchisorile politice, lagarele de munca fortata si exterminare, distrugerea fiintei umane prin tortura si supraveghere continua, deportarile, toate acestea dau imaginea cutremuratoare a suferintei teribile indurata de poporul evreu si alte minoritati, cum ar fi cea in roma, in timpul Holocaustului. Ceremonia de azi este o comemorare a celor sacrificati in numele unei ideologii totalitare, dar si o celebrare a vietii, a celor care, in pofida incercarilor, au dovedit puterea de a supravietui si de a lupta pentru idealuri universale - libertatea si demnitatea fiintei umane", a aratat presedintele Traian Basescu in mesajul adresat prin intermediul consilierului prezidential Iulian Fota. De asemenea, ambasadorul Statului Israel, Dan Ben Eliezer, a aratat ca crimele sistematice impotriva evreilor din secolul XX au fost momentul culminat al urii fata de acest popor inceputa cu multe secole in urma, atragand atentia ca antisemitismul continua sa fie foarte raspandit in lume si acum, in timpurile moderne. "Sunt inca multi oameni care neaga faptul ca Holocaustul a avut loc sau cred ca nu a fost asa de grav. Statul Israel va continua sa ii condamne pe cei care neaga Holocaustul. Vom continua sa luptam cu putere impotriva actelor rasiste si antisemite de pretutindeni. Guvernul Israelului apreciaza pasii importanti facuti de Guvernul Romaniei de a recunoaste Holocaustul, actiunile impotriva antisemitismului si formelor de discriminare si rasism", a afirmat ambasadorul israelian. Totodata, ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a subliniat ca atat de multe vieti nevinovate au cazut prada cruzimii si urii fara niciun alt motiv decat existenta unor prejudecati pline de rea vointa si rasism. "E nevoie de curaj si hotarare pentru a infrunta trecutul. O natiune trebuie nu sa aleaga intre a dezvalui sau nu trecutul, ci sa se asigure ca acesta sa devina cunoscut intr-un mod care promoveaza reconcilierea si pacea. Noi in America admiram ceea ce incercati sa faceti aici in Romania si, mai ales, mie, care sunt evreu romano-american, aceste eforturi imi incalzesc sufletul", a spus ambasadorul Gitenstein. La randul sau, ambasadorul Germaniei, Andreas von Mettenheim, a evidentiat ca la istoria dureroasa a evreilor din Romania si-a adus contributia si politica nazista, iar multe din cele intamplate in Romania nu ar fi fost atat de grave fara contributia germana. "Pacea in Europa este inca tanara si trebuie sa o sprijinim prin improspatarea memoriei", a spus ambasadorul german. Ambasadorul francez Henri Paul a evidentiat ca deportarea evreilor romani in Transnistria reprezinta "una dintre persecutiile cele mai atroce si precoce la adresa evreilor in Al Doilea Razboi Mondial". "Franta condamna discriminarea, noi suntem si vom ramane fideli devizei libertate, egalitate, fraternitate. Franta va fi mereu alaturi in lupta impotriva discriminarii, la fel cum a facut-o si atunci cand a solicitat acordarea dreptului de vot evreilor din Romania", a amintit ambasadorul Henri Paul. De asemenea, istoricul Radu Ioanid, directorul Muzeului Memorial al Holocaustului de la Washington, a afirmat ca "Memorialul Holocaustului de la Bucuresti este raspunsul solemn si demn la tragedia Holocaustului care acum 70 de ani a afectat grav Romania. Natiunea romana si guvernul ei au ridicat acest memorial ca un loc permanent de amintire si ca un avertisment adresat generatiilor viitoare". El a amintit de eforturile presedintilor de dupa 1990 - Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Basescu in directia asumarii responsabilitatii pentru Holocaustul din Romania.
Ioanid a subliniat ca amintirea sutelor de mii de evrei deportati si ucisi in Transnistria reprezinta un "necesar examen de constiinta", aratand ca "asumarea istoriei Holocaustului din Romania nu a fost un proces usor, au trebuit sa fie infruntate ignoranta, negationismul si extremistii de stanga si de dreapta, partizani ai falsificarii istoriei". "Regimurile dictatoriale ale Romaniei, fascist si comunist, au realizat prin exterminare si vanzarea evreilor visul lui Codreanu si Antonescu: Romania e foarte aproape de a fi o tara fara evrei. Si totusi, antisemitismul si cultul liderilor fascisti continua in Romania. In Romania, Federatia Comunitatilor Evreiesti e fortata sa demonstreze ca termenul jidan e peiorativ si rasist. Poeti de curte ai regimului Ceausescu, antisemiti, sovini sinegationisti ai Holocaustului fac inca ratingul posturilor de televiziune. BNR comemoreaza printr-o medalie omagiala pe Miron Cristea, unul dintre cei mai antisemiti premieri ai Romaniei dictatoriale. Toate acestea submineaza democratia din Romania", a spus Radu Ioanid, adaugand ca Romania nu trebuie sa urmeze exemplul Ungariei, unde formatiunea extremista Jobbik detine 16% din locurile parlamentare. Potrivit lui Radu Ioanid, Holocaustul din Romania inseamna in cifre deportarea in Transnistria a 280.000 de evrei romani si ucraineni, a 25.000 de persoane de etnie roma, precum si cei 135.000 de evrei din Ardealul de Nord care au suferit grav de pe urma Holocaustului. La eveniment au mai fost prezenti reprezentanti ai organizatiilor evreilor romani din Israel, precum si ai Centrului National de Cultura al Romilor. Manifestarile de marcare a Zilei Nationale de Comemorare a Victimelor Holocaustului organizate de Institutul National "Elie Wiesel" vor continua, marti seara, cu vernisajul expozitiei "Cum a fost posibil? 70 de ani de la Pogromul din Iasi", cu un simpozion international cu tema "Reconstructia memoriei publice in tarile post-comuniste" organizat miercuri, impreuna cu Fundatia Friedrich Ebert Romania, iar duminica, 16 octombrie, cu seminarul "Evocari despre moarte si supravietuire in lagarele de exterminare din Transnistria". De asemenea, la Parlament va avea loc miercuri o sedinta dedicata Zilei Comemorative a Victimelor Holocaustului din Romania. AGERPRES ID: 2343541; Data: 2011-10-11 17:52:12; Redactori: liv/liv
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page