Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

PROCURORUL DIN X…

Corneliu LEU

-o novela romaneasca si

contimporana"

CAPITOLUL INTAI

Cand guvernul Boc i-a taiat o parte substantiala din salariu cu aceeasi grijulie atitudine cu care l-ar fi obligat sa tina regim alimentar in interesul propriei sale sanatati, procurorul Dumitrascu de la Parchetul de pe langa Tribunalul din X... a ridicat din umeri ca si cum si-ar fi spus ca are si el o parte din vina. Iar, cand a ajuns acasa, s-a dus direct la sifonier, a deschis usa de la acel raft unde, in casa lor, ca in zeci si sute de mii de case de lefegii obisnuiti, fara mari pretentii, se tineau intre cearceafuri banii de la o luna la alta, a apreciat cam cat cheltuise sau cam cat economisise de cand i s-a prapadit nevasta si a ridicat din nou din umeri, ca si cum s-ar fi consolat cu un „ne descurcam noi". Abia apoi isi consemna frustrarea injurand zemos si impatimit, dar nu pe cineva anume, ci la modul general, cu o adresa pe cat de cuprinzatoare pe atat de incerta, care ar fi putut sa-l cuprinda si pe el. Fapt pentru care, mai tarziu, chiar isi gasi explicatia vinei spunandu-si ca: Ehe,asa-i trebuie daca pe cei mai multi dintre „astia" i-a facut scapati cand i-au trecut prin mana!... Si n-a vrut sa auda nici de protestele, nici de greva japoneza pe care unii colegi de-ai lui, sau judecatori din instante le puneau la cale, el pastrandu-si totdeauna rangul fara mofturi, adica placandu-i dintotdeauna a fi „un legalist", asa cum ii convenea sa-si numeasca supusenia fata de statul caruia ii era salariat nu numai de acum, ci chiar dinainte cand, in sinea sa ii injura pe multi de la partid care ii dadeau diverse ordine, dar nici nu-si permitea sa nu li le execute. Era un om al Legii, ambitionat pe corectitudinea cu care isi asigura supravietuirea, tot asa cum in facultate tocise cartea ca sa-si asigure promovarea. O tocise cu atata indarjire incat, dupa ce si-a luat licenta, aproape ca n-a mai vrut sa auda de ea.

De fapt, acesta era instinctul lui de conservare sau, poate, chiar convingerea de om legat prin leafa ca un cordon ombilical de existenta guvernarii si a acelora care o exercitau, in destinul lui ne existand vreun concept cum ca ar fi putut trai altfel muncind liber, ca ar fi putut avea altfel de initiative si ar fi putut castiga altfel bani decat prin leafa de la stat. Asa ca a ramas tot legalist si cu cei de acum, carora, nu ca li s-ar fi pus el in slujba ci, mai degraba, s-au pus ei deasupra, zbatandu-se si cotonogindu-se ca sa ajunga importanti in noua societate, sau, macar, cu ce-au adunat ilicit cand el inchidea ochii in societatea care condamna averile, sa-si cumpere, tot destul de ilicit, un locsor de sefi de unde sa roada astazi. Si, cum politicienii rasariti dintre aceste javre, au stiut sa-l flateze la inceput pe unul ca el, vorbindu-i de importanta actiunilor sale in societate si marindu-i leafa, s-a multumit sa stea in banca sa, fara a se gandi ca salariul ala bun e un fel de mita din partea celor care, prin el, ar vrea sa se apere de dusmani sau chiar sa si-i infunde, ci considerand ca e firesc sa fie apreciat si are dreptul sa traiasca mai bine decat altii. Fapt pentru care, aceasta reducere, ca o amputare brusca pe care, smecherasii cu limbaj politic nou o muiau in sos de intelegere patriotica a dezastrului de care nu erau deloc straini, l-a descumpanit si, instinctual, l-ar fi facut sa protesteze. Dar, precaut, si-a impus o atitudine de rezerva fata de vehementa unora mai tineri si, pe cat de neciopliti sau de agresivi in manifestarea interesului personal, lipsiti de teama de a se purta deschis, mai pe sleau decat vechea generatie.

Pentru ca el, fiind tipul de om care ajunge a se mandri cu modestele privilegii, dar privilegii, pe care le are legal, asa cum ii dictau si cele invatate pentru a-si exercita profesia, ajunsese cu vremea a fi multumit cu statutul sau de „bun in grad", acolo, la Parchetul de pe langa Tribunalul din X..., orasel modest, lipsit de industrii si inconjurat de ogoarele nelucrate ale taranilor falimentari. Un fost targ banal de campie, alta data bogata, care l-a daruit cu cateva cladiri impozante, astazi saracita, lasandu-l cu blocurile urate in care i-a inghesuit Ceausescu pe tarani si ruinele fabricilor care i-au concediat apoi pe acestia, asemeni multor altor asemenea localitati ce merita a fi notate cu un „X" generalizator al banalitatii lejere, oferind pentru un lefegiu neambitios ca el multe comode trasaturi provinciale. Dar si trezind, pentru unii iubitori de putere, absconse orgolii de centru administrativ al unei zone la fel de modeste si provinciale, buna de muls tocmai pentru ca parea a vegeta intr-o circulatie, mai degraba subterana, a miscarilor tranzitiei care nu mai trecea, dar cocea mereu surprize, fie venind din partea unor oameni de la care nu te-ai fi asteptat sa-si modifice destinul si cariera, fie scotandu-ti in fata mutre noi, de dubioasa calitate. Tranzitie care pentru el era marcata, in acelasi timp, si prin trecerea de la niste sefi carora li se subordonase in tinerete, cand leafa era mica, dar si posibilitatile de a obtine multe lucruri cu preturi mai mici decat altii il avantajau in acea societate care se declara a egalitatii depline, la altii aparuti, unii mai exploziv - altii mai dubios, din magma aceea cam neclara care s-a tot convulsionat dupa ce si in orasul X... se auzise ca la Bucuresti se strigase „olé". Pana ce lucrurile au inceput sa se stabilizeze prin niste averi facute in baza acelui articol de Constitutie pe care el, jurist legalist considerandu-se, il cunostea dar nu-l comenta, fiind vorba tocmai de prezumptia de nevinovatie pe care ei fusesera invatati sa jure inca din anul intai al facultatii de drept.

Asa ca procurorul Dumitrascu de la Parchetul de pe langa Tribunalul din X… a tacut in legatura cu acea curba de reducere a salariilor, s-a abtinut si, tocmai asta, se pare, i-a facut foarte rau. Conform faptului bine stiut ca omul care tine-n el, la un moment dat explodeaza!... Mai ales daca tii ascunse niste suparari care te fac a te autoacuza spunandu-ti ca asa iti trebuie daca, atunci cand ai fi putut, nu i-ai bagat la zdup pe cei care acum iti dau cu tifla de pe inaltele pozitii pe care si le-au cumparat cu, stii tu ce fel de bani si de unde!...

Fapt pentru care, asa cum nimeni nu s-ar fi asteptat, bomba cea mare a acestor ani de tranzitie a explodat tocmai in acel modest si provincial oras X… unde, in aparenta, aproape ca nu s-ar fi putut constata nici un fel de tranzitie, ci doar niste schimbari de figuri in fotoliile importante si niste aparitii de vile de lux intr-un cartier alta data rau famat. Iar Parchetul de pe langa Tribunalul din X… a avut de suferit una dintre cele mai puternice zguduituri pomenite in istoria recenta a institutiilor inca firave, ale inca firavului stat de drept peste care, nu este clar inca faptul daca guvernarea cu pricina a a adus beleaua crizei, sau criza, draguta criza importata ca toate lucrurile specifice acestei lumi atat de bine integrate, a adus guvernarea de belea.

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page