Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Inainte de ’89, informatori, dupa ’90, profitori!

"Lupul isi schimba parul, dar naravul ba", zice un proverb din popor. Cine si-a inchipuit ca prin institutiile publice, demnitarii au fost atat de bine verificati (la dosare), incat era imposibil ca fostii securisti (sau informatori, turnatori) sa mai acceada in institutiile respective, s-a inselat amarnic. Dezvaluirile facute, in timp, de CNSAS (departe, insa, de a fi complete!), in cazul unor oameni politici (cel mai recent caz fiind al senatorului Dan Voiculescu!), pe care-i credeam "curati ca lacrima", atesta, daca mai era nevoie, ca cine a avut tupeu si a "dat din coate" pentru functii si avantaje materiale, inainte de ’89, a facut-o si dupa ’90. Caci, vorba altei zicale "boala din fire n-are lecuire". A spus-o, la un moment dat, chiar fostul sef al SIE, Ioan Talpes, care, daca va amintiti, stimati cititori, dupa dezvaluirile istoricului Marin Oprea – cum ca prin guvernele postdecembriste au fost (oare, nu mai sunt, inca?!, n.n.) mai multe persoane care au fost ofiteri de securitate –, a afirmat ca informatorii s-au perindat in toate guvernele, iar dovezile ar urma sa apara in perioada urmatoare, odata cu aparitia unui nou val de dosare deconspirate. Sigur, ulterior, criza economica si financiara a mai estompat acest demers (fiind acum doar unul… sporadic!), desi presedintele Traian Basescu avusese, la un moment dat, "curajul" de a initia deconspirarea dosarelor demnitarilor, si nu numai. Desi romanii simpli au aprobat, fara rezerve, deconspirarea dosarelor – cel putin din punct de vedere moral si pentru purificarea de fostii "delatori" ai clasei politice – au fost si reactii negative. Una dintre acestea a venit chiar din partea fostului presedinte Ion Iliescu, cu privire la publicarea dosarelor de la CNSAS. In opinia lui Iliescu, acest proces (de insanatosire a clasei politice) ar echivala cu "declansarea unei vanatori interne de vrajitoare, pe baza unor scurgeri de informatii in presa". In felul sau, Ion Iliescu trebuie totusi "inteles". La o reuniune (daca bine ne amintim, de la Valenii de Munte!), el si-a facut sefii (de la PSD, n.n.) neghiobi si s-a repezit sa arunce cu noroi in cei care si-au pierdut tineretea in inchisorile comuniste, sa se laude cu disidenta sa din post de prim-secretar PCR la Iasi si Timis si cu atitudinea sa inflexibila in fata Securitatii. Nea Nelu ne-a obisnuit, in fond, cu zambetul sau de patriarh menit electoratului (pentru care nu a prea facut nimic!) si nu a renuntat la tonul sfatos cu care a prostit atatia romani timp mai bine de un deceniu. Dar, indiferent de opiniile batranului Iliescu (trecut in esalonul doi al PSD), lucrurile, urnite, la un moment dat, vor merge, probabil, inainte! Urmand ca partidele, in baza unor documente noi, sa-si asume pastrarea sau inlaturarea lor din functii. In acest sens, presedintele PDL, Emil Boc, prim-ministru al Guvernului actual, declara si el inechivoc: "In cazul in care se va dovedi ca cineva a facut politie politica, acestia vor fi demisi din functii si dati afara din partid. Masura va fi aplicata, asa cum am promis, impotriva tuturor membrilor PDL despre care se va dovedi ca au facut politie politica". Sigur, de la declaratia lui Boc a mai trecut ceva vreme, iar pana acum, in 2011, se pare ca "nu s-a mai dovedit nimic!". Vorba zicalei: … Cum a fost asa ramane!

GHEORGHE GIURGIU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page