Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Manifestul inimii de ROMÂN – Adevarul istoric despre un tinut numit TRANSILVANIA!



Desi suntem o natie cu un trecut zbuciumat, inscris cu litere de sange in analele istoriei universale, gratie inteligentei, intelegerii si intelepciunii de care a dat dovada de-a lungul secolelor, poporul roman a reusit sa-si pastreze demnitatea, integritatea si, nu in ultimul rand, valorile sale nationale. Respectand istoria altor popoare si-a respectat si aparat propria istorie, iubindu-si dintotdeauna radacinile si locurile mostenite din mosi stramosi, traind in buna intelegere cu toate neamurile pamantului, indiferent de nationalitate si manifestand in permanenta dragoste de semeni si condescendenta fata de toti aceia care au incercat sa-i stirbeasca imaginea si sa atenteze la integritatea teritoriala a Romaniei.
Ceea ce se petrece astazi in Romania, ne determina insa, si pe noi, cei care apartinem acestui popor dar vietuim departe de tara, sa facem cunoscute cateva adevaruri istorice incontestabile, care ne dau dreptul sa luam atitudine, cu aceeasi intelepciune cu care au facut-o si inaintasii nostri. In tot ceea ce intreprind conducatorii etnicilor maghiari din Romania inceputului de mileniu III, mai ales in ultimul timp, se observa cu usurinta incercarea vadita de re-maghiarizare a Transilvaniei. Sunt agreate actiunile extremistilor maghiari indreptate impotriva romanismului si eroilor neamului - oponenti ai incercarilor de maghiarizare a Transilvaniei de-a lungul istoriei, (de exemplu, Avram Iancu, batjocorit de ziua nationala a Ungariei, in mod public, de catre un extremist maghiar); solicitarea autonomiei tinutului secuiesc si incercarea de emitere a unei monede secuiesti, denumita SIC si a efectuarii tranzactiilor bancare in aceasta moneda; extinderea maghiarizarii in scoli etc.
De ce am sta impasibili la aceasta incercare, cand istoria ne ofera dovada existentei noastre milenare in acest teritoriu?! Pentru ca avem dovezile istorice clare ca romanii au locuit din vremuri stravechi pe teritoriul transilvan, ca ungurii au pus piciorul pe pamant romanesc de-abia in secolul IX, ca poporul roman a suportat cu stoicism jugul strain, indiferent daca asupritorii au fost ungurii sau alte natii care au ravnit la bogatiile si frumusetile acestor tinuturi binecuvantate de Dumnezeu, de aceea nu dorim altceva decat sa ne fie respectate drepturile de stapani deplini ai Ardealului nostru!

ISTORIA vorbeste, iar documentele NU MINT!

In secolul al IV-lea i.Hr, se stabileau pe teritoriul Transilvaniei - “tinutul de dincolo de padure”, regionim derivat din latina medievala de cancelarie, atestat pentru anul 1075 - primele comunitati de celti, venind dinspre apus, urmati de alte grupuri ajunse pe acest teritoriu in acelasi secol. Nu exista dovezi care sa ateste conflicte cu aoutohtonii, dimpotriva, multiple dovezi arheologice din aceasta perioada dovedesc convietuirea lor pasnica (obiecte de ceramica dacica in morminte celtice – Apahida, judetul Cluj).
In secolul I d.Hr. si la inceputul secolului al II-lea, centrul politic al Regatului Dacia se afla pe teritoriul Transilvaniei, la Sarmisegetusa Regia, in Muntii Orastiei.
In anul 106 d.Hr. imparatul roman Traian a cucerit Dacia regelui Decebal, incepand organizarea acestei noi provincii romane. Aproape 265 de ani a ramas administratia romana pe teritoriul Transilvaniei, organizand si dezvoltand o provincie romana infloritoare, construind orase (Apullum- Alba Iulia, Napoca-Cluj, Potaissa-Turda etc.), construind drumuri si colonizand cetateni romani pe teritoriul Daciei. De-abia in anul 271 imparatul Aurelian a decis retragerea administratiei in sudul Dunarii. In paralel, sunt dovezi incontestabile ale existentei crestinismului in aceste teritorii, Biserica Ortodoxa Romana atribuind Apostolului Andrei inceputul crestinarii dacilor. Gepizii, populatia germanica, adepta a arianismului, au dominat temporar Transilvania in secolul VI, si erau tot crestini!
Au urmat invaziile succesive ale popoarelor migratoare – intre secolele III si X – gotii, hunii, gepizii, avarii, slavii, protobulgarii, maghiarii si pecenegii. Populatia autohtona s-a retras spre munti din calea navalitorilor, cautand sa-si apere teritoriile strabune.
Pentru evolutia istorica a Transilvaniei, stabilirea ungurilor in Pannonia a fost determinanta: sa luam aminte, se intampla in anul 896! „Mileniul intunecat” – cuprins intre anul 271 si inceputurile evului mediu romanesc ( secolele IX-XII) a constituit in permanenta un subiect de controversa pentru istorici, cu conotatii politice si nationaliste, in acest sens, existand doua teorii istorice care se exclud reciproc: cea romana si cea maghiara.
Istoriografia romana sustine ca dupa retragerea aureliana din provinciile Daciei nord-dunarene, o mare parte a populatiei romanizate a ramas in zonele in care locuia, intre care si in regiuni din Transilvania de astazi. Dar aceasta teorie nu exclude nici deplasari limitate si timpurii ale protoromanilor in ambele sensuri, din sudul Dunarii spre nord, si din nordul Dunarii pe malul opus al fluviului.
Pozitia istoriografiei maghiare si a unei parti a celei de limba germana este divergenta, contrazicandu-se cu istoriografia romana. Se incearca demonstrarea faptului ca romanii au emigrat treptat, din sudul Dunarii (din zonele montane ale Serbiei, Bulgariei, Macedoniei, Bosniei de azi) in Banat, Crisana, podisul transilvan si Maramures, fiind colonizati aici de regii Ungariei din dinastia arpadiana intre secolele X-XIII. Se argumenteaza ca in aceste regiuni s-au pastrat mai bine toponimia, hidronimia si oronimia atat din substrat, cat si cea romanica, precum si unele straromanesti. De asemenea, istoriografiile care insista asupra imigrarilor romanesti din tinuturi sud-slave subliniaza denumirile slave ale unor tinuturi si localitati ce contin etnonimul „vlah“, amintire a unor „Vlahii“ care au existat candva in acele regiuni. Insa istoriografia romana nu a contestat niciodata partea sud-dunareana a ariei de etnogeneza a poporului roman, arie locuita de o alta populatie romaneasca numeroasa in evul mediu, care nu a fost asimilata complet nici pana in prezent si care a populat diverse regiuni situate mult mai la nord decat cele locuite de populatiile aromana si meglenita (Tribalia, valea Timocului, Banatul sarbesc).Sunt multe controverse intre cele doua istoriografii si fiecare vine cu argumentele sale, insa lucrurile s-au desfasurat dupa cum spune istoria si continuitatea romanismului in Transilvania este dovedita clar.
Spre mijlocul secolului X, doua triburi maghiare conduse de lideri cu rangurile gyula si kende au inceput ocuparea Transilvaniei, avansand  dinspre vest, pe vaile raurilor Somes si Mures. Ocuparea integrala a tinutului transilvan s-a finalizat de-abia la sfarsitul secolului XII, in timpul regatului lui Bela al III-lea al Ungariei (1172-1196, prin atingerea zonei centrale a Carpatilor Meridionali.
Cucerirea s-a consumat in trei sau patru etape principale, prin avansarea treptata, dinspre vestul spre sud-estul Transilvaniei, a fortificatiilor de granita. In cel mai vechi document maghiar scris si pastrat, despre Transilvania, teritoriul acesteia se regaseste sub denumirea latina, Terra ultra silvam – „tara de dincolo de padure”.
In paralel cu procesul de ocupare, intre secolele XI-XIII in Transilvania a avut loc un intens proces de colonizare, pentru ca impotrivirea populatiei romane, autohtone a ridicat mari probleme cuceritorilor maghiari. Ungurii au fost nevoiti sa invite colonisti din diferite popoare europene (sasii, secuii si Cavalerii teutoni).  Concomitent cu aceste procese, regii unguri au inceput sa-si organizeze structuri proprii, laice si ecleziastice, organizarea administrativa si ecleziastica debutand prin secolul al XI-lea in teritoriile anexate regatului ungar. Prima biserica romano-catolica din Transilvania, cel mai vechi monument sacral maghiar dateaza de la inceputul secolului XI, insa primele comitate maghiare din Transilvania sunt atestate documentar de-abia din secolul XII.
Despre organizarea teritoriului si etapele de dezvoltare ulterioare, despre statutul si organizarea comunitatilor care convietuiau in Transilvania (romani, maghiari, sasi, secui) se pot spune multe, insa in speta, pe noi ne intereseaza evolutia din punct de vedere istoric, a Transilvaniei. Un recul semnificativ in desfasurarea acestor procese care aveau loc concomitent pe teritoriile transilvanene ocupate de unguri (organizarea politica, administrativa si colonizarea) s-a inregistrat prin anii 1241-1242, odata cu marea invazie mongola, cand trecerea hoardelor tatare a lasat o Transilvanie pustiita si arsa.
Spre sfarsitul  secolului al XIII-lea si, mai ales, in secolele XIV-XV, elitele nobililor  societatii transilvane, sasi si secui, s-au organizat  treptat in stari, care, datorita structurii preponderent etnice, au fost denumite oficial pe la 1500 - natiuni. Membrii starilor acestora,  organizati in congregatii sau universitati, au participat la exercitarea puterii politice in Transilvania. Doua documente emise de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382), datand din anul  in anul 136,  atesta agravarea conditiei politice, juridice si religioase a populatiei romanesti din Transilvania, indeosebi pe fundalul intolerantei fata de alte confesiuni decat cea romano-catolica (ortodocsii erau denumiti „schismastici”).
Incepand cu anul 1375, Transilvania se confrunta cu un nou pericol – cel otoman de aceasta data. Un rol important in oprirea temporara a navalitorilor otomani l-a avut Iancu de Huneadoara, voievod al Transilvaniei si guvernator al Ungariei, care, concomitent s-a straduit sa sporeasca autonomia voievodatului transilvan fata de regatul ungar. In fata navalitorilor turci, Transilvania isi uneste eforturile cu cele ale Moldovei lui Stefan cel Mare, doar erau tari surori!
Transilvania a fost zguduita in aceasta perioada, de mai multe miscari sociale. Rascoala de la Bobalna (1437-1438), cauza principala a acestei razvratiri de amploare fiind nerespectarea dreptului de stramutare de pe o mosie pe alta, a dreptului de mostenire a iobagului, si dijma episcopala.  Ca urmare  a acestei revolte se semneaza actul de constituire al uniunii intre marea nobilime, cler, orasenii sasi si razesii secui, Unio Trium Nationum, actiune indreptata impotriva taranilor maghiari si romani din Transilvania, romanii fiind considerati natiune tolerata. Uniunea celor trei natiuni a functionat intr-o forma sau alta pana la 1 decembrie 1918, data Marii Uniri.
Un impact masiv asupra societatii transilvanene l-a avut si rascoala taraneasca in Regatul Ungariei contra magnatilor (grofilor), din 1514, condusa de secuiul din mica nobilime Gheorghe Doja. Decesul prematur al lui Matei Corvin, marea rascoala taraneasca de la inceputul secolului  XVI si ofensiva militara masiva a Imperiului Otoman spre centrul Europei, concretizata prin victoriile inregistrate de turci la Belgrad (1521), Petrovaradin (1526) si Mohacs (29 august 1526), batalie la care Transilvania nu a participat, au accentuat criza societatii maghiare. Aceasta criza s-a rasfrant si asupra Transilvaniei. Disputele privind succesiunea dinastica si dubla alegere ca si contra-regi pe tronul Ungariei a voievodului Transilvaniei Ioan Zapolya (1526-1540) si a lui Ferdinand I de Habsburg (1526-1540), au facilitat interventia turcilor. In urma acestor evenimente, practic regatul ungar s-a scindat. Prin hotararea Dietei de la Debretin din 18 octombrie 1541, reprezentantii celor trei natiuni privilegiate din Transilvania i-au jurat credinta lui Ioan Sigismund, descendentul lui Ioan Zapolya si au recunoscut suzeranitatea inaltei Porti asupra Transilvaniei. acest acord a pus bazele Principatului Transilvaniei, primul lui principe fiind Ioan Sigismund (1542-1571). Recunoscut de Imperiul Otoman ca stat independent, Principatul Transilvaniei platea turcilor o dare de 10.000 de ducati, numit „munus honorarium”, calitate in care participa ca tara beligeranta in cadrul razboiului de 30 de ani si incheie o serie de tratate cu tari europene, de pe o pozitie de egalitate. principatul nu includea Banatul (stapanit de turci) si nici Crisana, dupa 1660, transformata in vilayet, cu centrul la Oradea.
In 1599 Mihai Viteazul ocupa temporar Transilvania, dar nu reuseste sa-si indeplineasca visul de a uni cele trei tari surori: Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania. Transilvania a devenit mai apoi leaganul partidului nationalist ungar, care lupta impotriva monarhilor  habsburgi.
La sfarsitul secolului XVII, Transilvania intra in componenta imperiului austriac., ca principat autonom. Invazia austriaca se produce in 1685 iar in 1699, prin Tratatul de la Karlowitz, Serbia, turcii cedeaza austriecilor Ungaria, Transilvania, Croatia si Slavoni, Banatul ramanand sub stapanire turca pana in 1718.

Va urma

Zaharia Bala - membru al „National Republican Congressional Committee’s Business Advisory Council” din Washington D.C. , medaliat cu medalia de aur Ronald Reagan de catre National Republican Committee.
Septembrie 2011


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page