Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

FRUMUSETEA DRAGOSTEI CRESTINE


 „Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuvinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata.”
(Sf. Ap. Pavel I Corinteni 13, 4-7)

In Epistola Intaia catre Corinteni adresata Bisericii din Corint, marele Apostol Pavel, dupa ce ii multumeste lui Dumnezeu, pentru credinta corintenilor, aratand puterea Crucii ca rod al jertfei si unitatii, al comuniunii dintre crestini si Dumnezeu, ca esenta a Evangheliei in care odrasleste intelepciunea divina si a carei temelie a Bisericii dumnezeiesti este Hristos, unde infloresc si rodesc crestinii, fiecare dupa puterea si frumusetea miresmei sale traite in Corola Darurilor Sfantului Duh, le descopera Cununa Frumusetii vesnice a Dragostei.
Dragostea fiind de esenta dumnezeiasca este mai presus de limbile oamenilor si ale ingerilor, straluceste deasupra darului Proorociei, se oglindeste mai presus de orice Taina, este superioara oricarei stiinte, este absolutul Credintei si infinitul Nadejdii, este suprema Imparatie si sacrul univers al Jertfei mai presus de orice jertfa. Dumnezeu, fiind Dragostea absoluta a facut Creatia Sa ca un Poem divin, al carui laureat este Omul. Toata Creatia in afara de om are ca esenta Cuvantul, Logosul, Fiul lui Dumnezeu: „La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Acesta era intru inceput la Dumnezeu. Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut. Intru El era viata si viata era lumina oamenilor.” (Sf. Evanghelie dupa Ioan, 1, 1-4).
Crearea omului insa are ca esenta Dragostea absoluta a Sfintei Treimi: Si a zis Dumnezeu: „Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra...si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie.” (Facerea 1, 26-27).
Barbat si femeie inseamna omul integral ca fiinta si persoana. Omul fiind creat din Dragostea dumnezeiasca i s-a dat puterea si marirea divina de Fiu al Harului, de a cunoaste Dragostea si a trai prin Dragoste pana la asemanarea cu Dumnezeu, adica Jertfa dumnezeiasca, Jertfa Sfanta a daruirii lui Dumnezeu, Natiunii si Creatiei.
Prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu- Iisus Hristos, care s-a facut prin Trinitatea Dragostei absolute a Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant, si prin infierea dumnezeiasca de pe Cruce, crestinii nascuti din Scump si Sfant Sangele Sau au devenit Mladite divine alese: „Eu sunt Vita cea adevarata si Tatal Meu este lucratorul. Orice mladita care nu aduce roada intru Mine, El o taie; si orice mladita care aduce roada, El o curateste, ca mai multa roada sa aduca... Ramaneti in Mine si Eu in voi. Precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi, daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt Vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane in Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic.” (Ioan 15, 1-5).
A ramane intru Hristos, intru Vita Vietii, inseama a ramane intru lumina Cuvintelor Lui, intru bucuria Dragostei Lui, ca la randu-ne sa propasim lumina si sa daruim dragostea tuturor: „Intru aceasta a fost slavit Tatal Meu, ca sa aduceti roada multa (adica dragoste) si sa va faceti ucenici (prieteni) ai Mei. Precum M-a iubit pe Mine Tatal, asa v-am iubit si Eu pe voi; ramaneti intru iubirea Mea. Daca paziti poruncile Mele, veti ramane intru iubirea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si raman intru iubirea Lui...Aceasta este porunca Mea : sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu! Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai. Voi sunteti prietenii Mei (crestinii), daca faceti ceea ce va poruncesc.” (Ioan 15, 8-10, 12-14). Asadar, Dragostea care este Dumnezeu, este Totul in toate.
Dragostea fiind Totul se reflecta prin toate virtutiile: adevarul, bunatatea, bunavointa, castitatea, credinta, curajul, dreptatea, demnitatea, daruirea, evlaviea, fidelitatea, frumusetea, iertarea,  jertfirea, mila, nadejdea, onoarea, rabdarea, smerenia, suferinta etc.
Cuvintele care sunt Mladitele Cuvantului sunt deopotriva lumina si har, adica inteles (idee), lumina, fapta, implinire. Viata cuvantului atinge esenta sa religioasa, sublimul ceresc, chiar si antinomia, atunci cand ii dam o semnificatie divina, o lacrimare dumnezeiasca, dublandu-l, implinindu-l intr-o semantica serafica, care-i confera putere si autoritate. Astfel:
Adevarul Adevarului sau Adevar adevarat, expresia folosita aproape permanent de Mantuitorul nostru Iisus Hristos, inseamna adevar din Adevar, sau asumarea constiintei si responsabilitatii depline.
Binecuvantarea Binecuvantarii se defineste ca har din Har, daruit.
Bunatatea Bunatatii sau Binele suprem.
Cantarea Cantarilor prefigureaza Imnul divin ca incantare, splendoare sau dogma trairii alese.
Credinta Credintei releva curajul suprem al marturisirii.
Crucea Crucii se reveleaza ca Jertfa absoluta in Adevar si Iubire.
Dorul Dorului este insetarea sublima a Dorului dupa Frumusete, sau lacrima Dorului de Rai.
Dragostea Dragostei consfiinteste adevarata libertate in care salasluieste Dorul iubirii pentru toti.
Dumnezeu-Omul revelat ca Domn si Dumnezeu deopotriva („Domnul meu si Dumnezeul meu!”).
Fecioara- Mama exprima virginitatea divina absoluta.
Frumusetea Frumusetii se oglindeste-n sublimul ceresc al dumnezeirii.
Iertatea Iertarii atinge milostivirea pentru toti (chiar si pentru vrajmasi).
Libertatea Libertatii este axiologia Adevarului absolut.
Mama Mamei are ascendent in Mama mare.
Nadejdea Nadejdii se afirma in Speranta implinita.
Ortodoxia Ortodoxiei se implineste in sfintenia crestina dreptmaritoare.
Smerita Smerenie, devine marea nadejde a mantuiri.
Suferinta Suferintei consfinteste Jertfa jertfirii sfinte.
Viata Vietii infloreste in Viata vesnica.
Sunt desigur si virtuti si cuvinte virtuoase, expresii (alese), care prin numele lor definesc o mare dimensiune spirituala, o mare intelepciune sfanta. Fecioara Maria, cea Preaaleasa si binecuvantata de Dumnezeu pentru a-L naste pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos, coajutatoare la mantuirea crestinilor isi exprima cu bucurie cantarea: „Mareste suflete al meu pe Domnul. Si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu.”
Indemnul Mantuitorului nostru Iisus Hristos pentru toti de a-I urma pilda Crucii: „I-ati crucea ta si-Mi urmeaza Mie!” Valeriu Gafencu (Sfantul Inchisorilor) luceafarul basarabean al misticismului ortodox si unul din marii martiri ai natiunii Daco-romane si ai lumii ortodoxe a trait in suferinta pentru Domnul, deplin revelatia fericirii: „Cautati fericirea in sufletele voastre (acolo unde trebuie sa salasluiasca Duhul Sfant). Nu o cautati in afara voastra. Sa nu asteptati fericirea sa vina din alta parte, decat din launtrul vostru, din sufletul vostru, unde salasluieste Domnul Iubirii, Hristos. Daca veti astepta fericirea din afara voastra, veti trai deceptii peste deceptii si niciodata nu o veti atinge.”
 Demostene Andronescu evoca suferinta in sistemul concentrationar: „Acestia (detinutii politici nationalisti), constienti fiind ca lupta in care erau si ei implicati transcende lumescul, dandu-se in spirit, au rezistat cu seninatate, fara sa carteasca, asumandu-si suferinta ca pe o datorie a vietii lor.”
Vorbind din plinul vietii sale Ioan Ianolide a afirmat: „Am trait pentru Hristos, am trait cu Hristos, am trait in Hristos. Strig deci din adancuri : HRISTOS este Mantuitorul!”  Sfantul Ioan Scararul afirma: „Smerenia este mantuirea.” Dumnezeu revarsand frumusetea harului peste sublimul suferintei lui Virgil Maxim, o accepta ca pe un dar mantuitor spunand: „Prin fiecare din cei ce accepta jertfa suprema, Neamul urca o noua treapta de lumina in Imparatia lui Dumnezeu.”
Marele razes al Ortodoxiei romanesti Parintele Justin Parvu, care si-a canonizat suferinta in iubire consfiinteste: „Sfintii din Aiud- glasul care striga in pustia lumii de azi.” Iubirea Aspaziei Otel Petrescu este o continua dainuire si daruire: „Am mers pe urmele unui ideal sfant impreuna (cu camaradele de suferinta). Unele am avut un rol mai modest, altele mai important, in marea drama a patriei inrobite de comunism, dar fiecare rol a fost sublim prin suferinta si daruire.”
Radu Gyr - cel mai mare poet al Suferintei crestine, ne zamisleste-n sarutul sau sublim: „Cum, sus, in pisc, ne-nlantuie sarutul/ori in prapastii oarbe ne scufunda,/nu stim de strange-n cupa lui rotunda/sfarsitul unui cer sau inceputul.” Doar Dragostea se defineste total si absolut: Mantuitorul nostru Iisus Hristos a afirmat confirmand: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata! ( adica, prin Credinta, Adevar si Iubire atingeti Viata vesnica, caci Eu sunt Dragostea Iubirii adevarate).
Parintele Arsenie Boca a dat o expresie aproape mai mare decat lumea aceasta: „Dragoste lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.” Deci, Dragostea se naste din Dragoste, este fiinta si persoana si ajunge la Iubirea suprema cand se daruieste tuturor, celor care deopotriva se daruiesc tuturor, adica lui Dumnezeu, Natiunii, aproapelui si vrajmasului. Desigur, Dragostea desi absoluta are Ierarhia ei: dragostea dumnezeiasca, dragostea ingereasca si dragostea pamanteasca, umana si ar mai fi cea naturala a tuturor fiintelor, instinctuala ca o insufletire a purtarii de grija odraslelor. Dragostea dumnezeiasca care este trinitara este deplina, unitara si egala. Dragostea ingereasca este variabila in functie de ardere, de focul iubirii, iar cea pamanteasca este duala (el si ea; ei si urmasii) sau solitara (numai el sau numai ea), dependente tot de ardere, dar de focul daruirii spirituale.
Se spune ca in inima indragostitului bat trei inimi deopotriva: a sa, a fiintei iubite si a Celui Care i-a ales, Iubitorul: Ce bine ca sunt, ce minune ca esti, ce divin ca iubesti.  Dragostea e o gradina cu mireasma divina, care ne mangaie privirile blande din vesmantul virgin. In ea rasare floare langa floare, impodobite de nunta pentru inimile alese in care ingerii canta. In Dragostea, Gradina Dorului surad bucuriile frumoase ca un potir al florii deschis, ca o lacrima de vie ce se revarsa in sufletul primenit, pe care picura zambete de heruvimi. Taina razelor de soare se brodeaza in privirea lor (a indragostitilor) ca o ploaie de slove impodobite in sarbatoarea trairii, sub flacara arzatoare a iubirii. Mirii (indragostitii) capata o seninatate sufleteasca permanenta in care se rasfrang darurile dumnezeiesti nepretuite. Trairea este dulce si adanca, dar mierea e din lacrimi si suferinta, care se revarsa din uriase valuri de dor ce coplesesc toata fiinta patrunsa. Toate dorurile, toate visele si toate suferintele se traiesc vii in sufletele lor inaripate de lumina. In adancul cel mai tainic al inimii susura izvorul nesecat al vietii, iubirea. In pamantul sacru al fiintei lor odrasleste darul sfant al nemuririi, facandu-i sa traiasca pentru toti.
Cat de inspirat spunea Ioan Ianolide: „Vreau sa nu mai traiesc pentru mine, ci sa traiesc pentru iubire, sa contribui la fericirea tuturor, cu darul lui Dumnezeu.” (Sfantul Inchisorilor, Reintregirea Alba Iulia, 2007, p.73). Puterea Iubirii te indatoreaza prin grija pe care o porti lumii cu multa bucurie. Puterea Dragostei naste in ceilalti iubire si daruire. In foisorul sufletului, candela iubirii arde pururea, arderea de tot, fara mistuire, ca Rugul Aprins spre care si de la care lumina spirituala te binecuvanta si te imbratiseaza, daruindu-te. Lacrimile Dragostei sunt cuvintele frumoase din psalmi, care prin simplitatea lor sfanta sfarama manifestarile cele rele. Fiecare om poate fi partas dragostei, caci sufletul fiecaruia este chemat sa-i slujeasca. Dragostea curata in omul crestin cugetul si inima lui, prin focul harului dumnezeiesc, trezindu-l la iubire. Toate imprejurarile trairii ii dovedesc omului bucuriile suferintei, caci numai prin suferinta dragostea se implineste ca o intr-o incantatoare splendoare.
Epistola Dragostei incepe cu Iubirea, fiindca nu este altceva care sa fi fost inaintea ei. Din vesnicia ei s-a nascut Inceputul. Din Ea s-a fiintat viata, a carei finalitate se regaseste tot in Dragoste.
O, ce slavita Splendoare trebuie sa fi fost in Neinceput!!!
O, ce slavita Cantare trebuie sa fi fost la Inceput!!!
O, ce slavita Iubire trebuie sa fie in Dragoste!!!
Ce dragoste nemarginita trebuie sa fi fost in Cuvantul din care a iesit Lumina, din care a tasnit Frumusetea, din are s-a prelins Armonia, din care a inflorit Viata, din care a inmugurit Cantarea, din care a rodit Iubirea, din care radiaza incantarea?
Acest Dar divin ne-a fost oferit spre a se implini bucuria constiintei noastre intru fericirea proprie, intru fericirea lui Dumnezeu, a Creatiei Sale si a Maicii Domnului in care s-a implinit suprema fericire: „De acum ma vor ferici toate neamurile. Ca mi-a facut mie marire Cel Puternic si sfant este numele Lui.” (Luca 1, 48-49).
Fericirea nu este solitara, ci numai trinitara. Marele poet si predicator crestin Traian Dorz, patimitor la randul sau al Dorului (si consubstantial cu el Dor-z) numeste Dragostea ca pe o Cantare Eterna: „Tu esti izvorul Cantarii, din care cel mai frumos moment este sarutul Tau dat lumii la Betleem si pe Golgota. Din acest sarut s-a nascut lacrima. Si din lacrima aceasta ne-am nascut noi. Si noi suntem cantarea dragostei dupa care a insetat tacerea dragostei Tale.” (Almanah „Iisus Biruitorul”, Ed. „Oastea Domnului”, Sibiu 2001, p.57).
 In Icoana Iubirii chipul Domnului suntem noi intru asemanare cu Dumnezeu, chipul ucenicului intru asemanarea Parintelui spiritual, chipul ei intru asemanarea celuilalt si chipul celuilalt intru asemanarea ei.
Viata omului trebuie sa fie o Icoana a identitatii Dragostei, a Mirelui Iubirii. Marele duhovnic al Romaniei Parintele Arsenie Papacioc povesteste o intamplare din Pateric: „Un crestin cu viata buna a batut la usa Mantuitorului sa-i deschida. Si a fost intrebat: <<Cine este acolo? Un crestin iubitor al Tau, a venit raspunsul. Nu se poate. Nu esti pregatit. Nu-ti deschid!>> Ingrijorat, foarte ingrijorat, s-a framantat el: „Care ar putea fi motivul pentru care nu mi-a deschis?” Si framantandu-se a intrat intr-o smerenie autentica, profunda si s-a dus din nou si a batut la usa. <<Cine este acolo? a intrebat Hristos.>> „Tu esti” a raspuns de asta data romanul. Mantuitorul Iisus i-a raspuns: „Daca tu esti Eu, intra!”  Smerenia si dragostea il adusese pe crestin la aceeasi identitate. (Ne vorbeste Parintele Arsenie, vol. 1, Ed. Manastirea Sihastria, 2010, p. 84).
In perioada vedica de aur, mirii trebuiau sa ajunga la aceeasi identitate. De fapt este Regula de Aur pentru toti mirii care traiesc dragostea intru Domnul Iubirii.
Se spune ca in noaptea nuntii, mirele merge si bate la usa alesei sale: „Cine-i acolo intreaba mireasa? Eu iubitul tau, se aude un glas tremurat.” Dupa care liniste, nu se mai aude nimic. Transpirat mirele bate din nou, dar mai timid ca prima data: „Cine este acolo? vine intrebarea de dincolo de usa. Eu, iubit-o, eu, acelas eu... si continua asa pana dimineata. Epuizat, consternat si descumpanit se prabuseste pe pragul usii. Dar in urma lovirii are o revelatie. Se ridica si bate categoric: Cine-i acolo ? vine intrebarea fiintei epuizate de dincolo. „Tu” rasuna raspunsul voios de asta data. Si mireasa radioasa ii striga: „Atunci intra!”  
Pasirea in universul insorit al Dragostei, coincide cu reflexele unei infloritoare mirari ale fiorului incandescent: „Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt...” Comentand cugetarea regretatului poet prahovean Nichita Stanescu, Parintele basarabean Savatie Bastovoi, crede ca „este una din cele mai frumoase si mai adanci declaratii de dragoste, pentru ca in ea, cu discretie dumnezeiasca, asista Insusi Dumnezeu, izvorul mirarii nesfarsite. Ce mirare ca sunt, ce mirare ca esti...Ce bine ca suntem!” (Intre Freud si Hristos, Cathisma, Bucuresti, 2008, p.62).
Dragostea este sentimentul divin, ca un soare in relief ce inunda cu lumina sa zarea imbujorata a mirarii noastre. In fiorul lui plutim in hora unor fluturi de sidef pe linistea timpului ce surade florii de salcam. Cugetarile adanci impletesc cununa de trandafiri a firii, care respira imaculat farmecul atat de sfant al uimirii, asezandu-ne tampla langa tampla. Inimile canta ca un zefir pe lunca invaluind divinul rapsod in epopeea unui parfum de roze. Nepretuita traire, scrisa cu cuvinte de aur in chemarea si simtirea rostita de dor se pastreaza in cuvintele sfinte sculptate intr-o apoteoza de taina. Tacerea ce ne invaluie cu sfiiciunea de fecioara ne cerne-n petalele de lumina ale azurului ce da buzna peste fioruri. Curcubeul gandurilor culege nectarul unui sobor de stele ce se lasa lin peste imbratisarile serii. Soaptele lor trezesc florile de salcam aprinse-n mireasma clopotelor ce bat de Vecernie. Vantul serii suspina alb in culcusul impletit printre ramuri. Din iarba se resfira un dulce miros de smirna din fragezimea florilor ce surad, inzapezindu-ne clipele duioase. Pe bolta cereasca se croieste aidoma ca un strai de mare pret urmele pasilor lor in iconografice aureole. Fiorul arde in ei si-n toate celelalte ca niste revarsari de foc. Din pieptul vesniciei hohotele sonore aclama rapsodia nocturna a inimilor-floare care se-aduc prinos. In fosnetul tainic al zorilor zborul rugii lor se-ncinge intr-o sublima cantare.
Ravna trairii in Dorul crestin se aseaza pe nemarginita bucurie a credintei, a curajului ce da unitate in dragostea crestina, caci credinta noastra este iubire. Dragostea este sentiment si suspin de trasarire crestina in care se aprinde scanteia divina. Faptura se inalta heruvimic pana se transfigureaza intr-o canonisire a frumosului, caci spunea Sfantul Ilie Miniat: „Sufletul omului nu-si poate intinde aripile aici pe pamant daca nu se simte inconjurat de iubire, vesnicie si nemarginire.”  
Asadar, pentru cine poate sa iubeasca exista o infinitate de motive, pentru cine nu vrea nu exista nici unul. Dragostea te aseaza intr-o implinire duhovniceasca cu un chip curat, senin, bland, cu ochi de lumina ingereasca. In Dragoste doar suferinta este vrednica de bucuria iubirii. De aceea trebuie sa iubim permanent, sa iubim mult si sa iubim frumos, facand din suflet altarul iubirii tuturor alesilor.
Atotcreatorului, Rascumparatorului si Sfintitorului a toate Li se cuvin roadele tuturor lucrurilor, dar mai intai si  mai presus de toate Li se cuvin toate roadele Iubirii neincetate. Inima trebuie invesmantata permanent in frumusete, caci din ea tasneste Dragostea. Dragostea trebuie sa ramana intr-o definitiva statornicie, capatand cinstea fara de asemanare de a sluji iubirii, daruindu-se tainelor si intelesurilor prea frumoase. Si totusi, Dragostea divina nu poate fi decat ortodoxa.
Inchei prima parte a acestui poem al Frumusetii Dragostei crestine, cu una dintre cele mai sublime poezii ale celei mai mari poete isihaste Maica Teodosia-Zorica Latcu, o creatoare de geniu implinita intr-o suferinta deplina de mucenica patimitoare: „Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,/ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,/Te port in trup, in sanii albi si grei,/cum poarta rodia samanta ei./Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,/un cantec vechi, cu crai din Rasarit./Si port la gat, nepretuit sirag,/stransoarea cald-a bratului tau drag./Te port in  mine tainic, ca pe-un vis,/in cer inalt de noapte te-am inchis./Te port, lumina rumena de zori,/cum poarta florile mireasma lor./Te port pe buze, ca pe-un fagur plin./o poama aurita de smochin,/Te port in brate, horbote subtiri,/manunchi legat cu grija, fir cu fir./Cum poarta floarea rodul de cais,/adanc Te port in trupul meu si-n vis.” (Te port in mine )

Gheorghe Constantin NISTOROIU
Brusturi-Neamt
26 Iulie 2011


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page