Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

INTERVIU CU CINEASTUL VASILE BOGDAN



Ben Todica: Va rog sa incepem  prin a va prezenta, sa ne spuneti cateva lucruri despre dumneavoastra.

Vasile Bogdan: Ma numesc Vasile Bogdan, lucrez aici, la Studioul de televiziune din Timisoara al Televiziunii Romane de 11 ani, sunt membru fondator as putea spune pentru ca un grup de entuziasti de la Radio Timisoara, desprins la un moment dat, am decis sa facem o trupa de televiziune, care sa se-nscrie in programul mare al Televiziunii Romane cu vocea noastra, cu vocea Banatului, cu vocea celor 4 judete din sud-vestul tarii, e vorba de Timis, Arad, Caras-Severin si Hunedoara. Avem foarte mult de lucru pentru ca, desi emitem 2 ore pe zi, in fiecare zi inclusiv duminica, plus colaborarile la Televiziunea Romana  central, avem foarte multe lucruri interesante care se petrec aici in Banat.
 In ceea ce ma priveste raspund de o emisiune care se numeste Universul culturii, deci fac cultura si urmaresc fenomenul cultural, dar dezvolt si un program “personal”, este de fapt un program al Studioului si al Televiziunii Romane si anume, de a reflecta spiritualitatea banateana, traditiile vechi si deosebit de bogate ale acestei zone. O zona mai putin strabatuta, o zona mai putin batuta si mai putin cunoscuta, evident, in tara si in strainatate. Aceasta fac. Eu am deformat putintel in ceea ce priveste filmul documentar, am realizat foarte multe, zeci, poate chiar sute de documentare, filme care dincolo de faptul ca sunt deosebit de interesante zic eu, unele au si confirmat acest lucru prin faptul ca au primit numeroase premii din partea Asociatiei Profesionistilor de Televiziune din Romania, un fel de Oscar al Televiziunii Romane, sunt vreo 6 sau 7 filme de-ale mele care au castigat acest premiu (un singur premiu te consacra pe o viata), aici in Romania cel putin, si plus de asta am castigat si alte premii la tot felul de festivaluri din tara si din strainatate.

B.T.: Da, va felicitam din suflet pentru toate premiile obtinute ca recunoastere a valorii artistice a productiilor dumneavoastra filmografice. Cu modestie doar ati precizat ca ati primit si premii, asa ca voi prezenta eu o lista a premiilor cu care ati fost onorat, un adevarat palmares.: 1996, Premiul pentru film documentar al Asociatiei Profesionistilor de Televiziune din Romania (A.P.T.R.) pentru filmul „svabii din Banat”, regia si imaginea Gheorghe sfaiter, editor imagine Zsuzsanna Cseresnyes ;  1996, Premiul A.P.T.R. pentru cel mai bun film – portret pentru filmul „Traian Grosavescu”, regia si imaginea Gheorghe sfaiter, editor imagine Corina Varjan;  1997, Premiul A.P.T.R. pentru cel mai bun film – portret pentru filmul „Traian Vuia”, regia si imaginea Gheorghe sfaiter, editor imagine Zsuzsanna Cseresnyes ;  1998, Premiul pentru scenariu la cea de-a VII-a editie a Festivalului International de Film Etnologic de la Belgrad (Iugoslavia) pentru filmul „Biserica rastignita”, imaginea Marius Danci, editor imagine Zsuzsanna Cseresnyes ;  1998, Premiul pentru cel mai bun film documentar la Festivalul „TeleVest” pentru filmul „Biserica rastignita”;  1999, Premiul „Permanente spirituale” al A.P.T.R. pentru filmul „Biserica rastignita”, mentiune speciala A.P.T.R. pentru imagine, Marius Danci ;  1999, Premiul pentru cel mai bun film documentar la Festivalul „TeleVest” pentru filmul „Un destin zbuciumat, Sever Bocu”, imaginea Alfred Schupler, editor imagine
Zsuzsanna Cseresnyes;  2000, Premiul A.P.T.R. pentru cel mai bun eseu cinematografic pentru filmul „Iarta-ma, pamantule”, imaginea Constantin Gogot, editor imagine Constantin Buta;  2000, Premiul de Excelenta pe anul 1999 acordat de Asociatia Presei Timisorene ;  2000, Premiul pentru eseu cinematografic la Festivalul „TeleVest ” pentru filmul „Iarta-ma, pamantule”;   2001, Premul III la Festivalul International de Videofilm Documentar „Ethnos” de la Bacau pentru filmul „Tata Oancea”, realizat impreuna cu Diana Trocmaier, imaginea Constantin Gogot, Olimpiu Vuia, Radu Ionescu, Alfred Schupler, editor imagine Constantin Buta ;  2001, Mentiune la Festivalul International de Film Documentar „Niste tarani” pentru filmul „Tata Oancea”, realizat impreuna cu Diana Trocmaier;  2001, Premiul pentru regie la cea de-a X-a editie a Festivalului International de film etnologic de la Belgrad (Iugoslavia) pentru filmul „Iarta-ma, pamantule”;  2001, Premiul Special al Juriului la Festivalul national „7 arte” de la Calarasi pentru filmul „Tata Oancea”, realizat impreuna cu Diana Trocmaier;  2001, Premiul Special al Juriului la Festivalul International de Film Documentar, editia I, de la Chisinau, Republica Moldova, pentru filmul „Tata Oancea”;  2002, Premiul Centrului National al Cinematografiei la Festivalul national de film „7 arte”, editia a IV-a, Calarasi pentru filmul „Caragiale dupa gratii”;  2003, Mentiune la a V-a editie a Festivalului International ECO – ETNO – FOLK FILM, organizat de Fundatia Nationala pentru Civilizatie Rurala „Niste tarani” pentru filmul „La Obreja biruind Lumina”;  2004, Premiul A.P.T.R. pentru Portret pentru filmul „Popa sasilor”;  2005, Premiul pentru cel mai bun film making off la Festivalul „7 arte” de la Calarasi.

B.T. : Cum va cautati subiectele?

V.B.: A porni spre un subiect este extraordinar de dificil, de pilda, un film, Pavel chinezu, pe care l-am realizat anul trecut, a fost greu de patruns pentru ca am citit mai multe carti, am apelat la spiritul istoricilor, am batut meleagurile pe unde Pavel chinezu el insusi a fost, am filmat pe campul de batalie unde a curs sange din oastea lui, am strabatut spatii care chiar daca nu au fost strabatute de el aveau ceva din spiritul acestuia si am incercat sa redau personalitatea acestui general, deosebit de istet si formidabil care a reusit sa dea turcilor lovituri decisive in timpul respectiv. Sau filmul despre Traian Vuia. Filmul despre Traian Vuia este un film care, impreuna cu Gheorghe svaiter ne-a obligat, cel putin pe mine ca realizator m-a obligat la foarte multa lectura, practic am citit tot ce era publicat pana la ora respectiva, inclusiv misterele sale politice pentru ca, un lucru mai putin stiut, pe langa faptul ca este un pioner al aviatiei mondiale, ca acum 100 de ani la Montesson a fost primul om care s-a ridicat cu mijloace proprii tehnice de bord in vazduh, el a fost si un om politic, a fost un mare militant pentru unirea cea mare a romanilor. De asemenea, iata, un alt subiect care a produs un moment de placuta surpriza a fost acela al prezentarii istoriei celui mai vechi teatru din tara, cel de la Oravita, care este un teatru de o deosebita valoare, o bijuterie arhitectonica si totodata marcheaza un inceput de spiritualitate. Acum, in aceste luni, chiar se reface o istorie a asezamintelor artistice din Viena, cei de la Burk Theatre au stabilit ca de fapt cladirea lor si mai cu seama institutii lor s-a infiintat cam odata cu Teatrul de la Oravita, si acum va veni o echipa a televiziunii din Austria pentru a filma si acesta bijuterie numita Teatrul vechi din Oravita.

B.T.: Vad ca ati calcat pe urmele a doi mari romani, in cazul Frantei si in cazul  Oravitei, au fost aceleasi sentimente cand ati pasit prin locurile pe unde au fost?

V.B.: Deci, orice film al meu este si o contributie adusa  mai bunei cunoasteri, deci eu nu fac ca sa redau doar o bibliografie, ci ma implic pentru a aduce, a contribui si eu cat pot, asa, un simplu realizator de filme, care sigur ca ar trebui sa ma doara undeva, in cot eventual pentru ca nu sunt eu cel care sa aseze lucrurile, dar marturisesc ca si noi ca echipa acum 10 ani cand am realizat acel film, am mers la Aeroclubul Frantei si acolo am militat pentru recunoasterea valorii lui Traian Vuia. Dupa aceea, filmul nostru a fost comandat in copie si a fost difuzat de sute de ori in Franta tocmai pentru a fi cunoscut mai bine, si daca Vuia era privit acum 10 ani ca o curiozitate, iar tanarul pe atunci presedinte al Aeroclubului Frantei a intrebat inainte de inregistrare “spune-ti-mi si mie cine este Traian Vuia ca sa vorbesc cat de cat competent despre el. Aeroclubul Frantei este de fapt autoritatea suprema in materie de zbor, iar acest deosebit de simpatic om este, era cel putin, pilotul avionului prezidential. Acum l-am reintalnit la Paris, cand am fost in urma cu cateva zile la aniversarea a 100 de ani de la zborul de la Montesson, l-am reantalnit, de curand nu mai este presedinte al Aeroclubului Frantei, este directorul Muzeului aerului si spatiului de la Le Bourget si care a vorbit cu o deosebita caldura si competenta de aceasta data despre Traian Vuia. Francezii acum si l-au asimilat si il iubesc pe Traian Vuia, deci cu atat am contribuit si noi la aceasta.

B.T.:  Am observat cu cata mandrie povestiti aceste lucruri extrem de interesante despre Traian Vuia. Permite-ti acum, o intrebare dintr-un alt registru.  V-ar interesa subiectul emigrantului roman?

V.B.: Subiectul emigrantului ma intereseaza, este acea tragedie cumplita pe care am trait-o alaturi de ei, am foarte multi prieteni care au plecat si cu fiecare prieten care a plecat, ceva…, nu, n-a murit, dar a inghetat in sufletul meu. Apropos de emigratie, am prieteni in Canada, am prieteni in Israel, n-am prieteni in Australia, acolo inca n-au ajuns prietenii mei,  unii au rupt orice contact, au vrut sa-si schimbe cu totul viata, altii m-au cautat si insista la telefon si insista pe mail-uri sa povestim in continuare. E o psihologie cu totul aparte, e o psihologie dureroasa, dar parerea mea este ca atunci te dovedesti cu adevarat un om de-o tinuta morala impecabila, daca nu-ti uiti totusi radacinile si daca printr-o mica contributie cat de cat totusi duci mai departe spiritul acesta romanesc, spiritul de acasa, fiindca acasa va ramane intotdeauna in tine, nu poti sa fugi de acest acasa din sufletul tau.

B.T.: Un emigrant e ca un copil care fuge de-acasa si-si paraseste parintii. Este de datoria parintilor sa-si caute copilul sau cineva trebuie sa inteleaga mecanismul acesta, de ce se intampla si pe urma sa vindece?

V.B.: Da, fenomenul emigratiei este un dat, deci aici nu putem discuta, am plecat, am decis sa parasesc tara dintr-un motiv oarecare, si au fost destule motive la inceput, majoritatea economice, dar parerea mea personala este aceea ca trebuie sa-i privim cu intelegere pe cei care au plecat, pentru ca ei, ei de fapt, nu stiu, poate spun niste lucruri care nu se cuvin sa le spun, dar ei pe undeva s-au autopedepsit, deci ei plecand, cu foarte multi am stat de vorba si  impartasind durerea asta a plecarii, de rupere de un anumit spatiu si nevoia de al acoperi, slava Domnului ca a venit revolutia romana, slava Domnului ca nu mai exista acea interdictie de a veni in tara si care iata vin din ce in ce mai multi,  si e foarte bine ca foarte multi vin si investesc in Romania, deci isi aduc banii, ca sa nu mai vorbesc de fenomenul acesta al muncitorului, care nici macar emigrant nu este la aceasta ora, ci este muncitor temporar in strainatate care a adus atatia bani incat intreaga economie romaneasca nu pridideste sa primeasca acesti bani pentru ca Romania nu e capabila sa-i produca, prin economia de stare de tranzitie in care suntem acum.

B.T.: Am inteles ca aveti o colectie mare de filme, au fost prezentate in concursuri, festivaluri, unele din ele au fost premiate, aveti un film preferat?

V.B.: Am cateva filme la care tin foarte mult, e vorba de acel film Biserica Rastignita, despre o biserica distrusa de comunisti de pe malul Dunarii, care avea zile, dar in loc sa-i faca un zid imprejmuitor, nivelul lacului de acumulare a urcat si au preferat sa o arunce in aer, si la acea biserica i-au aruncat in aer numai turla si acoperisul, zidurile cu niste picturi superbe in interior au ramas astfel in bataia valurilor, si eu am aflat de la un prieten foarte bun, Petre Cojocaru, un pictor din Resita, am aflat de tragedie, si m-am dus acolo, bineinteles dupa 30 de ani de cand s-a petrecut asta si am mai avut sansa sa mai surprind intr-o dupa-amiaza si o dimineata, sa surprind acest lacas in starea lui. Ceea ce este foarte interesant este istoria acestui film, pentru ca desi am filmat doar o dupa-amiaza si o dimineata, intr-un final de noiembrie cand erau 21 de grade afara, deci a fost chiar un dar a lui Dumnezeu, dupa care am venit acasa. Satul este un sat sarbesc, insa pe malul romanesc al Dunarii, si acolo, dat fiind faptul ca murisera in scurt timp cateva persoane, au hotarat tot la biserica cea veche sa faca, deci a fost la ruinele acestei biserici, sa faca un parastas, numit de ei Maica cu calea. Ei, acest parastas, acest film, aceste obiceiuri, m-au dus intr-o lume cu totul nebanuita, si am devenit pe undeva un fel de rasfatat al televiziunilor si al specialistilor de film din Serbia, pentru ca in primul rand i-a atras subiectul filmului, dupa aceea vecinatatea si pe urma, culmea, aceste obiceiuri nu ne despart, cati pot fi, cateva sute de metri, nu erau cunoscute in Serbia, si am fost pe la televiziuni purtat, am fost purtat pe la tot felul de festivaluri, filme, am obtinut premii importante in Serbia. Un alt film, un alt om deosebit de interesant, mie imi plac oamenii deosebit de interesanti, noi avem aici un om, Ion Patrascu Stan Muzeu, care si-a facut un muzeu al lui, taran obisnuit, si-a facut un muzeu al lui, care mai este si pictor, dar mai este si sculptor, dar mai este si scriitor, un om hatru, si-a facut niste aripi, doreste sa zboare, si asa am facut filmul asta, se numeste Iarta-ma, Pamantule, in ideea asta a dorintei lui permanente de a zbura. Am mai realizat un film care mie mi-a placut foarte mult, Tata Oancea, care a ramas o legenda a palatului, si cei care ne privesc, care sunt banateni si care-si aduc aminte, in perioada interbelica, el a scos un ziar la Bocsa numit Vasiova si in care, era ziarul lui personal, isi scria operele literare, si poezie, si scrisori, si reportaje deosebit de interesante, deci sunt o seama de locuri si de oameni despre care merita sa se vorbeasca.

B.T.: Cand considerati ca un film este terminat? Cand spuneti este gata?

V.B.: Atunci cand…

B.T.: Asta e, simt, sa ma explic un pic… Lucrati sub o presiune din afara sau aveti o libertate si dumneavoastra sufleteste va impliniti si spuneti “gata, acest copil este nascut”?

V.B.: E momentul cel mai dureros acesta pentru ca mie, daca imi place ceva, este sa ma documentez, deci sa ma incarc, e foarte important momentul in care filmezi, momentul acela extrem de obositor, care nu prea depinde de mine, dar eu, ca deformare profesionala si imbatranind, zic eu “urat”, in sensul ca devin din ce in ce mai meticulous, eu unul stau intotdeauna langa cameraman si-i arat ce trebuie sa faca dupa ce el deja cunoaste povestea, cunoaste foarte bine story-ul, eu ii spun unde sa filmeze, iar in timp ce el filmeaza dintr-un anumit unghi eu mai studiez vreo 4 sau 5 unghiuri pentru a gasi alte si alte variante. Aceasta este in momentul filmarilor, dar momentul suprem, de mare satisfactie, este momentul montajului, cand acolo, ca o coca, incepe sa prinda aluatul contur. Cand zic gata,  zic gata, aici practic n-am ce face pentru ca aici lucrurile, pentru ca eu nu scriu scenarii, ceea ce ii cam supara pe sefii mei, eu nu scriu scenariile dinainte, pentru ca datorita productiei si datorita faptului ca am emisiuni saptamanal de o jumatate de ora si pentru ca filmele acestea sunt “pe de-a flecea”, cum zice banateanul, deci sunt in plus, eu nu sunt obligat sa alerg incontinuu, si atunci filmez intempestiv, filmez enorm de mult, montez intre ele, deci e o intreaga nebunie, si n-am timp sa scriu scenarii, si atunci scenariul se scrie in mintea mea, se scrie in intuitiile mele, in ceea ce simt eu, si mie imi place putin sa lucrez tensionat, deci in ultima clipa si atunci iese, si iese de obicei filmul, modalitate care n-o recomand, evident.

B.T.: Cred ca sunteti pe drumul cel bun pentru ca un film, un documentar, se naste din dialogul pe care-l aveti cu imaginile, nu se poate scrie un scenariu la un film documentar care va deveni piesa de arta, rezultata din produsul dansului dintre realizator si materialul filmat.

V.B: Vizionand macar secvente din filmele mele veti constata un lucru, filmul meu documentar nu este ceea ce am numi aici pe Discovery de pilda, un canal care este mult vizionat in tara si in Europa, un film documentar clasic. Filmele mele daca n-au cat de cat un sentiment, de pilda, eu am vazut o revista cu totul si cu totul senzationala, deci am difuzat filmul Iarta-ma, Pamantule, era intr-o dupa-amiaza de 28 decembrie, acum cativa ani si am primit un telefon in care o prietena de-a mea foarte revoltata mi-a spus “Vasi, esti obligat sa-mi zugravesti bucataria”, la care eu am ramas absolut stupefiat, am intrebat de ce? Pentru ca asa a prins-o filmul incat a uitat varza calita pe foc, si va dati seama ce-a iesit, ca a trebuit sa-si varuiasca din nou bucataria.

B.T. Pe langa preocuparile artistice de exceptie din domeniul filmului, sunteti cunoscut ca scriitor, prozator, publicist. V-as ruga sa precizati de cand dateaza debut  literar, titlurile cartilor dumneavoastra si cateva cuvinte despre recunoasterea meritelor in ceea ce priveste activitatea literara?

V.B.: Debutul literar se afla prin anul  1965, cu un reportaj literar in revista „Orizont” din Timisoara. As enumera mai multe volume publicate, printre care:  Resita dincolo de cuvinte (Publicistica), Editura Facla, Timisoara, 1979;  Lungul drum al Dunarii spre soare (Publicistica), Editura Sport-Turism, Bucuresti,1982;  Evenimentul (roman), Editura Eminescu, Bucuresti, 1984;  Ei l-au cunoscut pe Enescu (marturii), Editura Albatros, Bucuresti,1986;  Dorana (roman), Editura Eminescu, Bucuresti,1986;  Sever Bocu, un destin zbuciumat (roman - publicistica), Ed. Augusta, Timisoara 1999;  Miracolul Timisoara (publicistica), Editura Timpul, Resita, 2000;  Constantin Gruescu, L-am cunoscut pe Tiberiu Bottlik, volum ingrijit si postfatat de Vasile Bogdan, Editura Augusta, Timisoara, 2004.
Sunt membru al Uniunii Scriitorilor din Romania din 1990. In anul 2003 mi s-a decernat „Diploma de Excelenta pentru intreaga activitate literara” a Filialei din Timisoara a Uniunii Scriitorilor din Romania.

B.T. : Ce planuri de viitor aveti?

V.B.: Planuri de viitor inseamna sigur tot filme, si unele carti, dar ceea ce pe mine ma intereseaza acum este sa termin un film despre Ioan Hollander, directorul Operei de stat din Viena, un banatean, un timisorean de exceptie si care acum, la anii maturitatii se intoarce din ce in ce mai mult spre Timisoara desi dumnealui este intr-un rang uluitor, acolo este mai mult decat un ministru in tara lui. Dupa aceea fac un film despre Achim Nica, apropos, iata de unde pana unde, dupa aceea acum ma atrage si voi incepe sa filmez un nou film despre Constantin Bruiescu, care este la 82 de ani si  este un miracol,  colectionar de minerologie estetica si un savant in felul lui de la Ocna de Fier. Apoi, proiecte sunt enorm de multe. A !! De curand am facut un  film despre Alecu Barbu, care iarasi a facut un rating foarte bun, despre prima directoare Operei romane din Timisoara, Traian Grozavescu a murit, marele tenor, si atunci a ramas ea sa duca aceasta cruce. A facut o opera si, numai dupa 8 ani, a fost data afara de catre comunisti pentru ca nu era membra de partid.

B.T.: Noi abia asteptam sa va vedem filmele si asteptam sa va vedem pe urmele unui emigrant, ajungand si la noi in Australia, a unui alt badea Cartan, care a plecat.

V.B.: Iata, de pilda, putem sa ne aruncam reciproc manusa si poate sa realizam chiar in colaborare, m-ar interesa un story, deci o poveste, fiindca asta este interesant, sa gasim o poveste, un om acolo, realizat sau in cautari sau in ce ipostaze este, eu astept asemenea propuneri din partea telespectatorilor dumneavoastra pentru ca e important ca aceste povesti care sunt “minore” care sunt “uitate” care sunt in disolutie, undeva departe, e important sa traim din ele si sa-nvatam. Noi avem foarte multe de invatat de la dumneavoastra pentru ca dumneavoastra sunteti acea existenta trudita, noi aici, de bine de rau ne-am descurcat, a gandi si a vorbi romaneste liber, astazi aici, este un lucru uluitor, dar pentru noi foarte simplu, pe cand pentru dumneavoastra fiecare cuvant rostit in graiul de acasa are un anumit pret, si acest pret trebuie sa-l simtim si noi, deci astept propunerile dumneavoastra si chiar imi doresc sa vin in Australia pentru a putea sa-l aducem acasa, sa-l aducem spre sufletul dumneavoastra.

B.T.: Unde se pot viziona filmele dumneavoastra, unde se pot gasi?

V.T.: Ele nu se pot gasi, nu sunt in comert, nu se afla intr-o videoteca, dar ele pot fi comandate insa studioului nostru si punctului de copii, deci din acest punct de vedere preturile sunt absolute derizorii, deci la nivelul catorva sute de mii de lei vechi, evident copia. Dupa aceea, e vorba de faptul ca uneori ele sunt difuzate si pe televiziunea centrala, deci pe TVR International, un canal pe care il puteti urmari si dumneavoastra.

B.T.: Va multumim foarte mult pentru interviu si va asteptam cu cea mai mare placere pe undele de satelit si pe ecranele televiziunii comunitare din Melbourne.

V.B.: Eu am sa va rog sa nu fie ultimul dumneavoastra cuvant, ultima dumneavoastra  urare pentru ca eu trebuie in final, sa spun ca, printre aventurile unei vieti de aventurier este si faptul ca v-am intalnit domnule Todica, pentru ca a fost cu adevarat miraculoasa aceasta intalnire, a fost o intalnire neasteptata si dumneavoastra  ati fost cel care ne-ati deschis un orizont si mi-ati deschis niste perspective cu totul si cu totul uluitoare si vizavi de viata traita aici, intr-o viata de cineast si drumul dumneavoastra spre Australia, spre lumina, ziceati “domnule, magazinele pline de lumina, magazine pline de culoare”, si inspre faptul ca, iata,  v-ati reintalnit cu propria meserie, eu va multumesc in acest caz si va multumesc ca mi-ati lasat aici in tara povestea vietii dumneavoastra si pe care vreau sa sper ca o veti revedea intr-o anumita formula pe TVR International sau poate cine stie, vom gasi o alta solutie.

B.T.: Va multumim si va vom urmari cu drag pe ecranele noastre. La revedere!

V.B.: Toate cele bune!
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page