Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

NATALIE SCHOR NE INVITA SA ARUNCAM O PRIVIRE DINCOLO

Pictura si fotografia, doua arte surori, nascute totusi la milenii distanta, au fost dintot- deauna forme de comunicare strict umane. Prin urmare evolutia lor in timp are, in mod firesc, asemanari dar si unele deosebiri. Astfel pictura aparuta inca din zorii umanitatii, poseda inca de la inceput valente simbolice dar si informatie vizuala (picturile rupestre) apoi reproduc figuri si peisaje, nareaza prin desen diferite texte si invataturile aferente pentru o populatie analfabeta, dar care trebuie sa cunoasca scripturile (pictura religioasa), ceva mai tarziu ajungand la modalitati non figurative de transmitere a unor emotii sau sentimente. In tot acest timp, sa nu uitam, pictura evolueaza si spre pictograma sau ideograma devenind astfel principalul vector de comunicare in scris, practic fundamentul culturii umane. Avem chiar exemple de scris care nici nu pare si probabil nici nu si-a propus sa se desprinda foarte hotarat de ceea ce intelegem noi acum prin pictura (ex. enigmaticele scrieri ale vechilor culturi amerindiene). Prin comparatie fotografia, interpunand intre executant si subiect un aparat, prin urmare un mecanism, nu putea fi decat un mijloc de a reproduce cat mai fidel o anumita secventa din realitatea inconjuratoare. Si, pentru inceputurile sale, chiar asta a si fost ceea ce nu-i micsoreaza cu nimic meritele in documentarea ilustrata a diferitelor perioade istorice. Numai ca, omul are intotdeauna tentatia depasirii limitelor si foarte repede ochiul fotografului este inlocuit cu ochiul artistului si fotografia, fara a-si depasi limitele tehnice, devine arta. Va reusi astfel, precum pictura, sa transmita emotii, sa starneasca dispute sau dezbateri, sa se inscrie foarte repede in circuitul valorilor artistice, facandu-ne sa ne gandim la anticul Protagoras cel care a spus ca omul este masura tuturor lucrurilor. Sub aceste faste auspicii privesc fotografiile primite, parca exact atunci cand am nevoie de ele, de la Natalie Schor, un artist fotograf confirmat nu numai de premiile obtinute ci si de succesul real pe care il are in spatiul public, prin ilustrarea, in ultimii ani, a mai multor publicatii de renume. Felul ei de a surprinde secvente din viata inconjuratoare are, ori cel putin asa imi place sa cred, ceva mistic pentru ca este greu sa-i privesti fotografiile si sa nu incepi a te intreba despre rosturile existentei, sau despre tainele varstelor. Asta deoarece, eu unul, atunci cand am privit cateva fotografii cu chipuri de copii, am simtit nevoia de a ma reintoarce (cu gandul chiar am facut-o!) la varsta aceea in care lipsa dintilor din fata nu era, in nici un caz, o tragedie, sau pentru a revedea cum lumina soarelui se dizolva in parul blond al unui baietel care se joaca destul de indiferent la faptul ca ochiul magic al fotografului il face sa semene cu un inger. Sau, cine stie, chiar ne releva aceasta ipostaza pe care noi, prinsi in cotidian, nu o mai putem observa. De multe ori am privit insa fotografiile unor oameni in varsta, surprinse in acelasi numit banal cotidian de catre Natalie Schor si am ramas pe ganduri desi nu mai aveam de facut efortul translarii in timp. Sau poate tocmai din aceasta cauza. Varstnicii ei sunt ceea ce numim oameni obisnuiti, deloc impunatori sau falnici si nici fotografia in sine nu-si propune exercitiul admiratiei cu accente triumfaliste pentru viitorime. Ei sunt, cam la fel cu noi toti, dintre aceia care in mod sigur nu au castigat la loteria vietii, iar asta ni-i face apropiati si chiar dragi, pentru ca-i intelegem iar Natalie are un fel special de a trata subiectele cu o incredibila duiosie si caldura pe care reuseste sa ne-o transmita aproape instantaneu, imediat ce privim fotografia. Sigur nu ma voi intreba niciodata despre cum foloseste ea tehnica subtila al clar-obscurului, efectele de blur, sau cam cate sute de fotografii a facut pentru ca una dintre acestea sa incite la reflectii. Le ramane asta specialistilor si ei o vor face, sunt convins, cu asupra de masura. Pentru mine important este rezultatul, faptul ca privesc o imagine, as spune comuna, daca nu as cunoaste abilitatea cu care Natalie Schor stie sa surprinda un „ceva” care sa ma conduca spre necesitatea unei aprofundari. Seamana in felul acesta cu acei filozofi, tot din antichitate, despre care se spune ca, printr-o singura intrebare reuseau sa creeze curente de opinii in randul discipolilor si, nu de putine ori, aceste dezbateri durau zile intregi. Stim povestea cu Alcibiade care atunci cand ii reproseaza lui Socrate ca el nu face decat sa puna intrebari, a primit raspunsul: Da, ai dreptate, dar stii cat de greu este sa pui o intrebare inteleapta? Cam in acest fel sunt si fotografiile batranilor surprinsi de ochiul artistei si nemuriti in memoria camerei foto. O impresionanta sursa de intrebari intelepte. Primita de curand, fotografia de mai sus poarta titlul: „Privind spre viata de dincolo”. Ca de obicei pare ceva absolut banal. O femeie in varsta parand a duce cu ea toate bunurile acestei vieti priveste pe fereastra vehiculului cu care calatoreste. Ar fi simplu daca am ramane la acest nivel ignorand uriasele capacitati ale artistei de a juca inteligent si cu profunzime potentele de interpretare ale instantaneului. Si ne putem intreba: Ce o fi sugerand oare prezenta unui om varstnic intr-un vehicul? O calatorie dinspre un trecut catre un viitor greu de anticipat printr-un prezent vadit frustrant? Este oare calmul cu care personajul priveste pe fereastra doar aparent, sau este chiar acea detasare fata de lucruri, in general, pe care, la un moment dat, toti o vom avea? Iar peisajul vazut prin fereastra, mult mai colorat decat restul, reprezinta oare o speranta cu care ne motivam pentru acel dincolo? Daca este asa ce bine face Natalie ca pune acea lumina, cea mai puternica din toata fotografia, in cadrul ferestrei spre dincolo, dand astfel sens intregii calatorii. Desi, uite, ma intreb daca toate acestea nu sunt decat in mintea mea. Dar chiar daca este doar asa, nu pot sa nu remarc, oare a cata oara, ca Natalie Schor are un fel special de a te face sa gandesti cu implicare la bucuriile si tristetile acestei vieti. Iar lucrul acesta se numeste talent, desi eu, asumandu-mi toate raspunderile, as spune ca este un har. Unul dintre acelea ingaduite doar celor alesi. Mihai BATOG-BUJENITA 20 iulie 2011 Iasi
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page