Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

LABIRINTUL LAUNTRIC AL GENIULUI

„Nu cartea care-ti poarta semnatura este importanta,ci amprenta ce se lasa,

spiritul actiunii morale si intelectuale,

modelul sau exemplul,

urma ce ar trebui continuata"

Artur SILVESTRI

Cartea, simbol al universului, reprezenta pentru Artur Silvestri „continuitatea ce ne sustine istoriceste". Cartea traieste in istorie prin „idei-forta", iar scriitorul, implicat in soarta societatii devine demiurgul. De multe ori, el, cel care atinge „treptele cele mai inalte ale cunoasterii" se afla in ipostaza geniului mereu frustrat „in experienta sa totala". Scriitorul se inalta prin harul sau, avand mereu un „Discurs impotriva uitarii", aducand in prim-plan „Modelul Omului Mare". Asa cum sublinia acad. Zoe Dumitrescu-Busulenga: „Cu o eleganta melancolica, el marturiseste inaltul scop al cartii, talcul adanc ce i s-a revelat si pe care ni-l comunica, emotionandu-ne".

Artur Silvestri era pentru mine si pentru toti aceia ce ne stransesem in jurul sau, un Mecena, protector si sprijinitor al literaturii si al artelor. Se incrancenase in demersul sau, de a reuni prin carte personalitati romanesti de pe tot mapamondul, incat, profesorul Viorel Roman din Bremen vorbea despre „o comunicare printr-un fluid necunoscut, asemanator cu directia principala de curgere a raului. Noi am fost adusi impreuna in aceasta carte de catre acest fluid („Cuvinte pentru urmasi"). Cartea, s-a spus ca, vorbeste despre un mister colectiv... Cartile lui... sunt expresia unei gandiri de pe alta planeta, din alta dimensiune".

„Fiecare carte, o datorie. Fiecare carte, o bucurie"

A gandit si a creat in labirintul sau launtric, de geniu, in directia construirii cartilor colective, (luand asupra-si povara durerilor lumii), pornind de la ideea ca „Nu suntem singuri". A considerat ca exista in acea Romanie Tainica, forta ideilor ce semnaleaza adevarul, iar „autorul acestei carti valoroase... indeplineste, oare pentru a cata oara? o misiune, una noua, ce nu mai poate fi nicidecum tainica si nici trecuta cu vederea... Adevarul semnalat de Artur Silvestri in tot ceea ce a intreprins pana acum, inclusiv in deschiderea de suflet si caracter ce marcheaza acest volum, reprezinta corespondenta necontroversata intre minte si fapta, in consens cu bunul simt... Citindu-l simt grija sa neobisnuita pentru detaliu, ce rar am putut-o intalni la alti scriitori, o forta ce i s-a dat spre pastrare si cu care ne bucura, in orice lucrare unde il putem pretui" - (Lucian Hetco, Germania, 2006).

Am sa ma opresc asupra unor adevaruri ce s-au rostit in aceasta carte, numita sugestiv „Nu suntem singuri" si pentru ca ea acoperea, dupa cum spunea „un tablou de constiinta colectiva", in „sapte convorbiri de azi si doua de altadata". Cartea cuprinde si o convorbire a mea cu Artur Silvestri. Dialogul cu domnia sa, ce m-a onorat, era purtat intr-o emisiune de o ora, ce a intrat in „Fonoteca de aur a Societatii Romane de Radiodifuziune". Purtand titlul „Inteleptii Cetatii", emisiunea, care a avut o viata de sapte ani, sublinia, printre alte calitati, intelepciunea personalitatilor invitate. Pentru mine, Artur Silvestri era la acea ora (iunie, 2004) „inteleptul ratiunii care uneste", sesizand coerenta lumii de ieri si de azi. Cuvantul devine pentru maestrul Artur Silvestri simbolul Ganditorului cu semnificatii sacre.

Cred ca asa s-au nascut si ideile acestui volum „Nu suntem singuri", pe care l-a asezat in randul celorlalte carti „potrivindu-se", asa cum spunea, „intr-un tablou de constiinta colectiva". Intrebandu-l despre etapele formarii sale intelectuale, mi-a marturisit pasiunea sa pentru istoria veche: „A dat Dumnezeu si am putut intalni «Oameni Mari» care, exprimandu-se in multe feluri, mi-au putut da invatatura fiecare in felul lui si in limba culturala ce vorbea. Cel dintai a fost, pe la sfarsitul anilor 60, profesorul Dinu Adamesteanu, marele arheolog, pe care, acum treizeci si cinci de ani, l-am insotit la sapaturi de santier, in Basilicata, pe malul Marii Mediterane. Erau zile tulburatoare, de neuitat, ce ma emotioneaza intr-un chip inexplicabil si azi, cand mi le amintesc si poate ca de aici sa fi venit fascinatia in fata descoperirii «sensului pierdut», ce aparea o data cu fragmentul de amfora sau de mozaic din pamantul mut."... „Asa s-a nascut pasiunea pentru cercetare?"... „Poate ca asa s-a nascut pasiunea pentru cercetare, precum spuneti. Dar mai mult chiar, incredintarea ca traim intr-o lume ce ne vorbeste in fiecare clipa. si pe de alta parte, ca nu suntem de acum doar, suntem dintr-un «undeva» ce se recapituleaza tot timpul si se repeta, traducandu-se in ceva ce ne vorbeste..."

Mergand pe ideea cartilor „nedefinitivate" mi-a marturisit: „Mie imi apartin notiunile de «scoala de la Tomis» si «scoala literara de la Dunarea de Jos», amandoua in materie de epoca straromana; le intrebuinteaza in mod curent un compilator de manuale... Multi au dorit sa ma inmormanteze inca din viata dar nu vor reusi".

Vorbind despre „Oamenii mari, de altadata" a subliniat ideea in felul sau personal, gasind asociatii: „Ei au fost inteleptii secreti ai natiei. De la ei am dobandit un mod de a intelege lumea si, astfel mi s-a intarit si o intuitie pe care... as fi dorit sa mi-o intareasca o autoritate. Dar scoala nu putea s-o faca fiindca in scoala erau prea putini dintre acestia. scoala lor era altundeva. Ei erau ca Socrate «pe ulita», in biblioteci, la Academie, intr-o Academie care avea marile gradini de Lyceum; asa imi apar acum, din perspectiva memoriei care transfigureaza si explica, marile gradini in care ii intalneam...".

Intr-un tarziu, l-am intrebat, daca a reusit sa descifreze o parte din enigmele care il preocupau: „Eu am cautat precum altii, cauzele tainice ale lucrurilor dar nu le-am deslusit pana azi si nici nu cred ca le voi deslusi. Acestea sunt cele care se afla dincolo de noi si intotdeauna ne conduc cu o mana nevazuta, astfel incat sa facem ceea ce trebuie facut si sa ne indeplinim datoria vietii noastre".

Cu o mana nevazuta ne conduce din astral de un an de zile, fiindca acum face parte dintre „inteleptii secreti ai natiei". si se afla mereu printre noi‚ urmarind fapta noastra, incat „sa facem ceea ce trebuie facut si sa ne indeplinim datoria vietii noastre", si anume, ceea ce ne-a dat de infaptuit fiecaruia dintre noi. Ne lumineaza de un an, ca un Luceafar si ne transmite cu fiecare semnal, ca „nu suntem singuri".

Elisabeta IOSIF,

1 noiembrie, 2009

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page