Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

”Reconfigurarea centrelor de putere este inevitabila…”



A lucrat timp de aproape patru decenii in serviciile speciale romanesti. A cunoscut doua regimuri politice, fiindu-i apreciata expertiza pe domenii de interes deosebit de sensibile. A sustinut cursuri de pregatire o perioada indelungata in institutii ce pregatesc specialisti in probleme de informatii si contraspionaj. Este autor a numeroase studii si comunicari, precum si a mai multor volume foarte apreciate. O constiinta care vibreaza romaneste intr-o vreme a globalizarii constiintelor. Un om care nu ezita sa arate cu degetul. Intr-un incitant interviu, Aurel Rogojan, general de brigada S.R.I. (in rezerva), pune punctul pe „i”, in probleme de interes international si national.

Reporter: In  intreg spatiul european, dar nu numai – daca avem in vedere, spre exemplu, si evolutiile politice din ultimul timp, din spatiul arab – se poate constata o radicalizare a atitudinilor politice. Pe continentul european, Grecia, stat caruia se incearca a i se impune de catre FMI sa renunte la o parte din suveranitatea nationala, reprezinta un asemenea caz de radicalizare, cu o evolutie, deocamdata imprevizibila, dar nu e departe nici Spania, Portugalia sau Italia. Poate chiar Romania la un moment dat, de ce nu? Dincolo de criza economica mondiala care exista si o simtim acut, considerati ca acest context global ar putea oferi cadrul necesar reconfigurarii sferelor de influenta ale marilor actori ai momentului? Cum anume? Pragmatic vorbind si facand apel la istorie, Malta nu a transat problema sferelor de influenta pentru cel putin 45 de ani, asa cum a facut Yalta? Oare criza nu a fost indusa tocmai in acest scop sau poate, criza este doar o oportunitate pentru a se reconfigura noile sfere de influenta?

Aurel Rogojan: Reconfigurarea centrelor de putere este inevitabila. La Malta nu s-a realizat decat valorificarea unei oportunitati. Este adevarat, o oportunitate pregatita in conditiile Razboiului Rece, de catre actorii operationali care nu si-au pus problema efectelor complexe si pe termen lung. Acolo, nu s-a anticipat cum se va reaseza lumea dupa Malta. Ce s-a intamplat dupa Malta? Lumea a devenit mult mai nesigura, cu orizonturile tulburi si cu popoare trezite din entuziasm in debusolare, puse in ipostaza de a se intoarce in timp si sa reia un drum pe care alte natiuni nu l-au schimbat  niciodata in intreaga lor istorie. A inceput un salbatic razboi economic pentru acapararea resurselor si pietelor perdantilor Razboiului Rece. Comunitatile nationale dezmostenite au generat o noua migratie economica. Comunitatile cu identitatea neafirmata au revendicat, inclusiv in modalitati extreme, recunoasterea lor ca subiecti suverani in relatiile internationale. Globalizarea economica, facilitata de globalizarea comunicatiilor, a impus centrele de putere transnationale care au erodat si ameninta permanent suveranitatea statelor, subordonandu-si guvernele natiunilor. Democratia si-a epuizat resursele inainte ca intreaga planeta sa cunoasca o ordine democratica. Lipsa confruntarii globale majore a eliminat liantul ideologic, care a fost inlocuit, cu preponderenta, de cel religios, ori economic. Statele occidentale din topul puterii economice mondiale au pierdut constant in favoarea noilor competitori din centrul de putere configurat in Extremul Orient. Lumea islamica umilita de atitudinea fascistoida a Occidentului a devenit cel mai mare cumparator de arme si mai temut aspirant la un loc in clubul puterilor nucleare. Dezechilibrele demografice, criza apei, degradarea mediului, penuria alimentara si saracia endemica mentin permanent amorsate numeroase situatii conflictuale regionale. S-au privatizat razboaiele si s-a modificat esenta confruntarilor. Au aparut razboaie finantate din activitati de criminalitate trasnfrontaliera, iar combatantii au in spate inamici adeseori cu identitatea ascunsa. Lista provocarilor globale este mult mai lunga. Cine le poate gestiona la scara planetara? Fie ca este vorba de planul tehnologic si stiintific, economic si financiar, militar sau diplomatic, lumea este obligata sa recunoasca superioritatea incontestabila a superputerii americane, care a instaurat o ordine internationala sau mondiala, mai degraba unipolara decat multipolara. Aceasta situatie, unica in istoria umanitatii, nu poate ramane fara consecinte, mai ales cand este vorba de securitate si de prezervarea echilibrului si a ordinii mondiale. Astfel, in domeniile militar, economic si diplomatic, in special, diferenta este aceea ca SUA isi pot permite, in mod firesc, sa-si impuna propria lor agenda. Aceasta realitate obliga restul lumii sa-si fundamenteze propria politica externa luand in consideratie interesele ce o leaga de unica superputere. Este benefica sau dimpotriva, o astfel de situatie? Chiar daca UE se grabeste sa-si valideze propria politica de securitate si sa-si creeze capacitatile militare impunerii acesteia oriunde interesele membrilor UE o cer, SUA vor continua sa fie un element esential al sistemului de securitate europeana. Lumea a intrat intr-o perioada de tranzitie care va fi caracterizata mai curand de pragmatism si compromis, decat de aderarea perena la principii ideologice iar consecinta imediata este tendinta de a se elabora strategii, ezitandu-se analiza noilor conditii. In lume exista circa o duzina de puteri nucleare, iar orice neluare in seama a acestei realitati ar putea conduce la o criza mondiala de proportii greu de imaginat. Cel mai probabil, in lume se va cristaliza un nou internationalism pentru a contrabalansa cea mai puternica forta noua care este nationalismul. Ascensiunea sa este constatata pretutindeni in lume sub forma fundamentalismului islamic, regionalismului si protectionismului economic, precum si in conflicte etnice si miscari revolutionare. Aceasta faza tranzitorie va dura pana cand vor aparea contururile unei noi randuieli mondiale. Puterea s-a difuzat nu numai in directia noilor titani economici, ci si in zone si regiuni diferite, precum si in favoarea unor institutii noi. Intrunirile „G 7+1” sunt o reflectare mai adecvata a realitatilor contemporane in sfera puterii decat o intrunire in cadrul Organizatiei Tratatului Nord-Atlantic, a ONU sau o intalnire la nivel inalt. Concluzia si paradoxul sunt ca „SUA nu se bucura nicidecum de libertatea de actiune de care s-au bucurat in deceniile Razboiului Rece”. In timpul Razboiului Rece, desi liniile de demarcatie erau trasate precis, SUA puteau alege intre interventie si neinterventie, iar o mare parte a lumii accepta alegerea facuta. In prezent, liniile de demarcatie politica sunt mult mai vagi, iar aliatii SUA care, in trecut, erau aproape total dependenti de Washington, acum urmaresc mai multa autonomie si, asemenea SUA, sunt supusi unor presiuni interne in directia unor pozitii mai nationaliste. Toate acestea inseamna ca, in anii urmatori, „forta calauzitoare a politicii nu va fi ideologia sau principiile nobile, ci un grad mult mai inalt de pragmatism”.

Reporter: In acest context international atat de complicat, Romaniei – tara membra a NATO si UE, in acelasi timp – ii sunt suficiente garantiile de securitate pe care le are? Nu cumva clasa politica romaneasca a actionat duplicitar atunci cand a optat pentru ambele structuri de putere, desi, e drept, stim ca acestea doua difera prin obiective, mod de organizare, arie si sfera de actiune etc. Mai stim insa si faptul ca in trecut (ceea ce este foarte posibil si in viitor), au existat anumite frictiuni intre NATO si UE. Din aceasta perspectiva, care evaluati dv. ca ar putea fi posibilele consecinte pentru Romania? Din aceasta evaluare, as vrea sa va rog sa nu omiteti insa Rusia, care nu apartine niciuneia, dar cu care trebuie sa recunoastem ca in acest moment avem relatii destul de glaciale. Consecintele, economic vorbind, nu este cazul sa le dezvoltam acum…

Aurel Rogojan: Cele doua organisme, Organizatia Tratatului Nord-Atlantic si Uniunea Europeana au naturi diferite. O.T.A.N., ne place sau nu, este o relicva a Razboiului Rece, aparuta cu cativa ani inainte de Organizatia Tratatului de la Varsovia si care trebuia, ca intr-un joc cinstitit si intre parteneri rezonabili, sa se dizolve concomitent. O.T.A,N., si toata gama de operatiuni in care este implicata la scara planetara, insemna supravietuirea unor industrii de care depinde, in importanta masura, prosperitatea “natiunilor elita”. Pe de alta parte,  O.T.A.N. a instituit un nou imperiu mondial, cel al bazelor militare. In ce lume traim, daca prosperitatea unora este dependenta de mentinerea ocupatiei militare a planetei? O.T.A.N. a ajuns cam prea departe in spatiul din proximitatile Rusiei, Chinei, Indiei ceea ce s-ar putea dovedi o imprudenta periculoasa. O.T.A.N. fara focare de criza militara si in absenta perspectivei razboaielor ar deveni inutil…O.T.A.N.  nu furnizeaza  securitate, daca cel in nevoie nu si-a realizat agenda cu care a aderat la Alianta. Deocamdata, progresele Romaniei in acest sens sunt…la blocul de start. Independent de O.T.A.N.,  Polonia, Ungaria, Slovacia si Cehia au parafat zilele trecute Alianta Militara a  tarilor din Grupul Visegrad. Ce poate semnifica acest fapt, decat nevoia de mai multa securitate decat cea conferita de O.T.A.N. sau… cine stie? UE este un proiect politic si economic in competitie cu SUA. Dificultatile acestui proiect par a se accentua, in absenta unor lideri notabili in fruntea statelor fondatoare ale uniunii. Nu este un secret ca in interiorul uniunii sunt cateva state, din prima linie, care fac nota distincta. Nu numai prin excentricitatile ori nonconformismul conducatorilor lor, ci si prin manierele de abordare a politicilor comune. Din punct de vedere al politicilor de securitate, UE a fost compromisa de proasta gestionare a crizei din fosta Iugoslavie, ceea ce a facilitat amplasarea unei impresionate infrastructuri logistice militare americane in Kosovo. Romania, din pacate, se afla intr-o criza cronicizata a strategiilor si politicilor de securitate si de politica externa. Strategiile si politicile O.T.A.N., cele ale UE, care incepe sa semene tot mai mult cu un club, nu ne pot garanta mai mult decat putem noi insine sa ne oferim. De aceea, in binecunoscuta noastra traditie, conducerea statului are momente cand se comporta ca si cum Romania nu ar face parte din  O.T.A.N si nici din UE, amagindu-se cu un loc in remorca “parteneriatului strategic special”, tot asa…cand cu unul, cand cu altul…Adica, nicaieri.

Reporter: Vom trece acum intr-un alt registru de intrebari. Mi s-au parut deosebit de interesante – chiar incitante as spune – afirmatiile dv. dintr-un cotidian central, potrivit carora Vladimir Tismaneanu, fiu al unei cunoscute notabilitati comuniste postbelice – si care acum ne da lectii de anticomunism – ar fi plecat in S.U.A., in 1981, gratie sprijinului acordat de K.G.B. Dincolo de intrebarile firesti pe care si le-ar pune orice serviciu de intelligence pe seama unei atari afirmatii si dincolo de reactia domnului Tismaneanu – daca a existat – stau si ma intreb si va intreb si pe dv., cum a fost posibil ca americanii sa nu depisteze acest aspect care a fi trebuit sa ridice, cu deplin temei, anumite semne de intrebare? Se pare insa ca, altfel se va pune problema in viitorul apropiat, dupa recentele afirmatii ale domnului Larry  L. Watts, specialist pe probleme romanesti al CIA, vis-a-vis de Pacepa, despre care dansul afirma ca se stia la Washington ca este spion sovietic. Acelasi Pacepa, aratat cu degetul de dv. si de regretatul Mihai Pelin, dar care a fost aparat atat de acerb de Sorin Rosca Stanescu si…chiar de Vladimir Tismaneanu si aratat drept „erou anticomunist”. Halal eroi cei ca Pacepa… Cred ca viitorul ne rezerva inca multe surprinze in ceea ce priveste – folosind un limbaj familiar dv. – agentii de influenta existenti si operationali in Romania. Mai spuneati dv. intr-un cotidian central – si iarasi ne puneti pe ganduri pe cei care mai indraznim sa gandim cu propriile creiere si nu dupa „retete prestabilite” – faptul ca, si aici va citez: „in perspectiva intalnirii de la Malta, un grup de 40 de intelectuali romani stabiliti in strainatate, din care peste 30 de etnie evreiasca, au cerut celor doi lideri mondiali, precum si presedintelui Frantei, o interventie sovietica in Romania (in 1989 – n.a.).” Intrebarea pe care doresc sa v-o pun, acesti intelectuali – cati or mai fi traind dintre ei – mai joaca vreun rol major azi (politic, cultural, financiar, etc.), in strainatate sau aici? Nu cumva, dupa un „bun”, vechi si cunoscut obicei, au devenit acum ferventi pro-americani?

Aurel Rogojan: Chiar daca generatia lui Brucan a disparut, ea a lasat in urma un sistem institutional perfect adaptat noilor conditii, in care sunt clonate replici fidele. Cineva mi-a cerut sa fac publica lista respectiva. Ea a circulat la inceputul anilor `90. Nu cei 40 sunt problema, ci forta de sustinere a razboiului psihologic impotriva identitatii nationale romanesti. In ceea ce priveste agentii de influenta, ca sa citez “un clasic in viata”: ”Nici nu mai stim cati suntem!” Exact ca in anii `50, exista indexuri negre de persoane a caror imagine trebuie promovata si a altora care trebuie denigrati si interzisi in spatiul comunicarii publice. Dreptul la exprimarea opiniei nu are si corolarul dreptului de acces la mijlocul de a fi ascultat. Vad zilnic pe ecrane consultanti, experti, analisti despre care stiu ca sunt “rezervisti” ai unor structuri speciale straine. Unii au deja loc permanent in “grila”. Toti au devenit specialisti in problemele romanesti si contribuie la bulversarea reperelor axiologice ale omului de rand. Daca nu vom avea un minister al informatiilor publice, daca posturile publice de radio si televiziune nu vor deveni cu adevarat nationale, in conditiile in care sporeste si analfabetismul, in conditiile in care s-a diminuat unitatea familiei si rolul educativ al acestei, iar biserica ni s-a “dedulcit” la afaceri, vom ramane fara valorile morale traditionale si identitiare. Lipsa controlului societatii asupra informatiei cu valente formational – educative este o crima. Contradictorialitatea dezbaterilor televizate dintre personaje cu comportament si limbaj huliganic ofera foarte proaste exemple educative si promoveaza modelele negative. (Exemple: “Daca vrei sa ajungi presedinte, chiuleste de la scoala si triseaza la examene!” sau “Daca vrei sa-ti impui punctul de vedere, foloseste violenta de limbaj, urla la interlocutor si nu mai lasa pe altii sa vorbeasca.”) Asemenea “modele” de comportament receptate in primii ani de viata se intiparesc in subconstient si devin stereotipuri. Sa nu ne amagim, acesta este numai unul dintre aspectele razboiului psihologic impotriva romanilor. Va confirm, cu varf si indesat, ca cei care fac cea mai mare parada de prooccidentalism sunt fostii propagandisti rosii. Ei nu stiu sa faca altceva, decat agitatie si propaganda. De la tribunele Uniunii Studentilor Comunisti au trecut la microfoanele Europei Libere, iar de acolo in studiourile televiziunilor, in redactii, in agentii de consultanta politica – unele sunt sectii organizatorice si ideologice pentru clone politice – si alte intreprinderi unde absenta normelor de munca le este compensata prin venituri.

Reporter: V-am  citit cu foarte mult interes – marturisesc ca mi-am facut chiar fise – cartea pe care ati publicat-o in 2007, impreuna cu Traian Valentin Poncea, intitulata „Spionajul ungar in Romania”. In opinia mea, este o carte care pune punctul pe „i”, scrisa profesionist, cu mult curaj si asumarea raspunderii pentru cele afirmate, o carte care se bazeaza pe documente. Este in aceleasi timp, o carte care face apel la cei care au capacitatea sa gandeasca cu mintea si sufletul deopotriva, dar si sa inteleaga ca indiferent de timp si regim politic, Ungaria urmareste si azi, obsesiv, acelasi scop. Evident, in aceasta actiune Ungaria se foloseste, la fel ca in perioada interbelica, de o paleta foarte larga de actiuni, foarte bine si inteligent concepute, organizate si disimulate, precum si pe o puternica coloana a V-a. Din aceasta paleta de actiuni, cred ca o atentie aparte trebuie acordata si acum, la fel ca in perioada interbelica, lobby-ului care se face in strainatate „cauzei maghiare”, „nedreptatilor de la Trianon” etc. Insa la fel ca in perioada interbelica, si azi, la noi, exista un soi de complicitati directe si indirecte, conjugate cu o stare de apatie - iar uneori chiar de condamnabila indolenta – din partea unor structuri de putere, care ar trebui sa dea raspunsul legal cuvenit, ferm si la obiect, atitudinilor ce vizeaza integritatea statului national unitar roman. De ce credeti ca aceste autoritati se comporta atat de lamentabil?

Aurel Rogojan: Fiindca de la tradarea increderii pe care le-am acordat-o prin votul  nostru si pana la tradarea de tara, calea le-a fost foarte scurta.

Reporter: Traim, din ’90 incoace o intreaga isterie cu dosarele de securitate. Daca devii pentru regim un om incomod, ti se cauta dosarul de securitate. Daca nu-l ai – ceea ce e putin probabil - ti se poate confectiona unul, la comanda politica pentru ca nu cred ca este o mare problema. Inteleg nevoia de a ne elibera de trecut, inteleg si nevoia de reconsiderare a unei parti din istoria recenta, dar personal nu inteleg aceste lucraturi murdare si de ce trebuie deconspirate retelele de informatori, numele ofiterilor de caz, ofiterilor acoperiti etc., adica ceea ce tine de specificul muncii de informatii din toate timpurile. Sa inteleg ca S.R.I.-ul nu mai foloseste azi informatori, ofiteri acoperiti, ca nu avem afara ofiteri romani apartinand S.I.E. sau D.I.A., deplin conspirati, care fac munca de culegere de informatii pe anumite probleme de interes national?

Aurel Rogojan:  Acestea sunt mizele dosariadei. Vendeta, santajul si lipsirea serviciilor secrete ale statelor si natiunilor care trebuie sa dispara, de mijloace de aparare  traditionale (consacrate si de Cartea Sfanta) si de neinlocuit.

Reporter: Atunci, daca tot traim intr-un continuu „balci al desertaciunilor”, de ce nu ni se ofera si dosarul de securitate al pastorului europarlamentar roman, Laszlo Tokes? Eu as fi foarte curios sa aflu anumite aspecte care tin de activitatea sa de dinainte de 1989. E normal, nu?

Aurel Rogojan: Din cel putin doua motive. O parte din dosar i-a fost predata, iar unele documente au devenit publice. Max Banus (“Tinerama“) a avut exclusivitate. O alta parte a dosarului, cel de tradare si spionaj, se afla, intuiesc, sub protectia celor 40 de ani de la data depunerii in arhiva.

(Va urma)
Nicolae BALINT
www.nicolaebalint.wordpress.com


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page