Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Neculai Popa: ,,Una dintre faptele bune recomandate de Biserica este sa îngrijesti mormintele” (Partea a II-a)



Domnule Popa, cum ati descoperit ca la Tiganca se odihnesc ostasi romani?

Eram intr-o plimbare cu Antonie Popescu prin Basarabia, la biserica din Cania, la parintele Vasile Burduja, daca va spune ceva numele, un om de mare isprava, pe care de fiecare data cand il vad ii spun: ,,Sa-ti tina Dumnezeu naravul”… si ma aflam intr-o discutie cu parintele Burduja si il vad pe Antonie ca se-apleaca si aduna ceva, se-apleaca si-aduna, se-apleaca si-aduna… Cand ma uit mai bine, un caine cu un os de-asta din sold, in gura, zburda… Cainele apara o stana de oi pe pamantul ala, pe care timpul si ploile l-au spalat… Astfel ca oasele ieseau la suprafata. La un moment dat vad un capat de curea, ca un fir de iarba, iesind din pamant. Si cand trag de el, incepe tot pamantul sa alunece, asa… Erau schelete peste tot. Un parinte calugar pe care l-am rugat sa vina acolo, Tifon, pare-mi-se, a sapat o jumatate de metru… Erau claie peste gramada, capete peste picioare aruncate de-a valma… si am gasit un craniu cu o dantura intreaga, iar langa craniu o oglinda si ne-am dat seama ca asta era fecior tanar… Ne-a zis parintele – ,,Aici au fost lupte”. Daca nu ma insel, pe Dealul Epureni… Am urcat, monumentul era distrus… Dar m-am legat de oase. Le-am pus intr-o punga, le-am luat in tara, in Romania – eram revoltat! – in ideea sa ii conving pe mai marii nostri de aceasta crima. Si sa-si faca datoria mandatorie de a-si ingropa mortii. Nu ca erau ingropati de-a valma, ci erau batjocoriti zilnic, calcati in picioare… Am fost dat afara. Le spuneam: ,,Uite, aici am oase” si… Intamplarea a fost ca atunci incepuse sa se infiinteze Oficiul National pentru Cultul Eroilor si acolo am gasit niste oameni minunati, ca domnul Scarlat. Initial nu ne-am inteles, eu incercam sa aflu cum au putut lasa asa lucru sa se intample, ei ziceau ca nu au stiut si in cele din urma a luat fiinta acel Cimitir de Onoare. In doi ani, intre 2004 si 2006 s-au intamplat minuni. Am primit si fonduri de la Oficiul National pentru Cultul Eroilor, am facut si cu banii nostri… In momentul in care am cumparat pamantul, ca asta este prima actiune pe care am intreprins-o, am incercat sa aducem niste calugari care sa stea pe acest pamant si, conform traditiei, sa se roage pentru odihna vesnica. Primaria nu dadea voie sa se ridice niciun edificiu… Ei, in deal este asa, ca o chilie si parintele a zis: ,,Ei, daca nu imi dati, o sa fac un tunel in deal, acolo”. Si l-a largit, si l-a largit, si l-a largit… si tunelul are o capela acum, are o bucatarie, are si apa calda… A devenit locuibil. Si acum e un parinte care locuieste acolo. Dar de aici am dat de o alta mare problema care este acum la Chisinau.

Va referiti la Cimitirul militar de la Botanica de Jos?

In acest loc au fost inmormantati eroi militari din sase state care au participat la Primul Razboi Mondial. E vorba de Romania, Rusia, Austro-Ungaria, Franta, Polonia, Cehoslovacia si Grecia. Nu de mult timp am citit un articol semnat de Angelina Olaru, in care vorbeste de un loc in Botanica, unde este cimitirul ostasilor beligeranti. Pe acest cimitir, comunistii au ridicat un spital de pneumonologie pe care l-au daramat si au vandut locul unor companii franceze sau unui francez care urmeaza sa faca apartamente, cladiri, mall-uri si asa mai departe. De la inceput, ideea a fost sa sensibilizam misiunile diplomatice ale tarilor ai caror soldati zac acolo si impreuna cu mass-media sa obligam Guvernul R. Moldova sa rezilieze contractul, sa faca tot ce se poate face ca acest pamant sa ramana in scopul pentru care a fost creat. Si ce am mai aflat: pe actul de concesiune sau de cumparare, comunistii – ca asta s-a intamplat in timpul tovarasului Voronin – nu au trecut ca aici ar fi loc de inmormantare, nimic, nicio vorba. ,,Am vandut un lot”. Chirtoaca nu le-a dat autorizatie de constructie. In momentul de fata, locul nu e-al nostru, al statului, al Primariei, ci al unui domn francez care vrea sa construiasca. N-a venit nicio Ambasada, nici cea romaneasca, asa, ca sa nu se implice, sa stam cu coada intre vine… Avem nevoie de mass-media in cazul asta, de publicitate, pentru ca dracul fuge de lumina, am invatat asta de multa vreme si nu ii place sa se afle adevarul despre el… Vrem sa cream un fel de comitet de initiativa care sa se ocupe de aceste probleme acolo si orice actiune, orice hartie, orice interpelare pe care o face sa fie mediatizata, sa se simta presiunea pentru a se gasi o solutie. Deja s-a construit in partea dreapta. Noua ne-a ramas o portiune neconstruita, dinspre strada, o esplanada cu scari multe, sparte, cu buruieni… Vulturii care strajuiau intrarea au fost sparti si ei… In spate, unde e iarba, unde sunt buruieni, vin tot felul de oameni fara adapost, se fac gratare… Este o indecenta! Ar trebui fie imprejumuit locul acela, fie sa vina angajat un paznic… Nu vreau sa invinuiesc pe nimeni, eu vreau pamantul inapoi, nu sa dezgrop mortii. Suntem doi in groapa si ne certam cine e de vina. Trebuie sa discutam ce putem face acum, cum putem iesi din situatie. E o neputinta a noastra. ,,Cine-a tras in noi de la 22?”, e o vorba de-a noastra. Hai sa facem… Uite, ungurii ne iau Ardealul si noi discutam cine a tras in noi.

Practic, cimitirul acesta e utilizat ca spatiu public, avand la el acces oricine?

Oricine. Sunt buruieni mari si copaci, mai vin oamenii sa faca un gratar… Ce se-ntampla, cand eram o data la Tiganca, intrigat de ce-am vazut acolo, nu stiu, unul dintre noi a avut niste covrigi, am facut o pomana cand am gasit oasele, am mers la biserica din sat, din Tiganca, era o sarbatoare pe rit vechi… Biserica e in cimitir. Asa de mari erau buruienile, incat nu se vedeau crucile, mormintele… E poate specific noua, aceasta indolenta. Parintele apartinea, am aflat dupa aceea, de Mitropolia Moldovei si cand a auzit ca vrem sa stam de vorba cu el, ne-a intors spatele si a stat numai la altar, pana am plecat. Ce vreau sa spun e ca nici mormintele lor nu le ingrijesc. Si din cate stiu eu, una dintre faptele bune recomandate de Biserica este sa ingrijesti mormintele, sa ai grija si respect fata de ai tai. Iar preotii, in loc sa indemne populatia sa curete mormintele macar pe aleea care duce la biserica… Dureros ca se intampla si astazi asa ceva. Valoarea acestui cimitir este incomensurabila pentru ca noi facem asta nu pentru ca cei de-acolo sunt romani sau numai romani, sunt si ostasi care au luptat impotriva interesului Romaniei si le-aducem omagiu, le-aducem respect si acest cimitir, despre care se zvoneste ca ar fi monument istoric – nu am verificat- poate insemna pentru generatiile viitoare un memento mori. Unde mergem, oameni buni, daca toti ajungem aici? Sa gasim alte solutii decat razboaiele.

Pentru a citi partea I a interviului, accesati www.clipa.com.

Foto: Iulia Modiga/Info Prut
poza


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page