Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

REGIONALIZAREA ROMÂNIEI – PASUL DECISIV CATRE DESFIINTAREA EI?!



„In trecut ni s-a impus o istorie,
in viitor sa ne-o facem noi.”
Mihai EMINESCU


Daca secolul al XIX-lea a insemnat perioada de formare a statelor nationale pe continentul european, atunci putem spune ca sfarsitul mileniului XX si inceputul celui de-al XXI-lea de istorie postcristica reprezinta timpul sfaramarii acestora si constituirea unei entitati suprastatale cu iz imperial, unde asa-zisa ordine mondiala de fapt si de drept este opera unei autointitulate elite mondiale, care face si desface in scurta vreme a existentei ei finite itele unei lumi pe care si-o inchipuie aidoma unei jucarii de plastic aflata in mainile unui copil oarecare. Imago mundi se schimba cu din ce in ce mai mare repeziciune, iata, pe zi ce trece, iar responsabili de parcursul ei istoric zbuciumat nu sunt decat acei exponenti umani de moment, care uita in fiece clipa, din pacate, ca, la randul lor, nu apar in catastifele vremii decat doar ca niste simple entitati muritoare din necuprinsul sir de generatii ale omenirii. Oase goale, dar cu sufletul crud si vandut, care ucid, cu sange rece si deplin constienti, Viata.
Lumea nu isi da seama ca a parasit coordonatele unei dictaturi sumbre spre a intra cu pasi siguri intr-o alta, mai inrobitoare, asezata sub auspiciile unei libertati aparente. Satana dezlantuita a morbului urii isi face numarul din plin, victimele sale sigure fiind cei care nu vor sa distinga Lumina de intuneric in mrejele unui timp care seamana vant si nu culege decat furtuna.
Cand soldatii Armatei Romane s-au dus sa salveze in cel de-al doilea razboi mondial Ungaria lui Miklós Horthy de sub ocupatie fascista (am mai scris acest lucru de curand!), populatia maghiara nu mai catadicsea a le turna eliberatorilor lor apa fiarta in cap de la etajul caselor pe langa care acestia treceau. In momentele acelea cumplite si umilitoare insa, acesti romani nu se gandeau la faptul ca tara lor este una de mana a doua si ca va disparea intr-o buna zi cu totul de pe harta Europei ca stat national, unitar si independent, devenind o adunatura de zone oarecare stabilite in raport de directa proportionalitate cu interesele josnice ale partidelor politice conjuncturale si a aliantelor vremelnice dintre acestea. Nici vorba.
Cand mestecau printre dinti praful pustei panonice ori cand erau incovoiati de frigul din muntii Cehoslovaciei, cand scheletele lor vii si pline de paduchi erau stranse de pe coclaurile rusesti si duse in lagarele de concentrare ale Siberiei inghetate pentru igienizare, hrana, tratament si, in final, pentru munca in minele de carbuni ori in padure, acelorasi soldati ai Armatei Romane - foarte putini ramasi astazi in viata ca martori vii ai unei istorii de un tragism recent apus - nu le traversa prin minte atunci decat un singur gand: sa-si mai vada o data tara (nu regiunea) si pe cei lasati sa-i astepte acasa cu inima indoita de chinul amarnic al nerevederii. Niciunul dintre acesti eroi, care au avut un rol fundamental din punct de vedere istoric in a inclina acul balantei victoriei asupra nazismului in illo tempore pe continentul european, nu socotea ca se va intoarce acasa intr-o tara second hand, sfartecata cu totul si cu totul nejustificat intr-un numar fix de regiuni la diverse comenzi politice externe sau interne, ci doar acasa, in tara lor - Romania.
Ceea ce se intampla azi, dupa mai bine de sase decenii de la finele celui de-al doilea Razboi Mondial - razboi care a inghitit in maruntaiele sale criminale un numar impresionant de vieti omenesti -, este un fapt conjunctural de o matematica a gandirii infiorator de tulburatoare. Diversele motivatii politicianiste de tot soiul, care nu tin cont sub nicio forma de parerea poporului roman, anuleaza, de fapt, istoria anterioara a acestuia, calcand in picioare cu marsavie, iresponsabilitate si rationalitate demonica jertfa de sine a sutelor si sutelor de mii de victime sacrificate programat de catre calaii bolnavi de vanitate ai acestei lumi efemere. „Miza este de prima insemnatate: este vorba de destramarea treptata a statului roman si a hotarelor sale.”, spunea academicianul Dinu Giurescu de curand. Si o voce de calibrul domniei-sale, o autoritate recunoscuta in domeniul istoriei, nu poate decat sa dea de gandit profund tuturor factorilor decidenti din patria aceasta (inca ii putem spune asa - Patrie) si poporului insusi despre conturul destinic al propriului lor teritoriu aflat, iata, la cheremul unor interese vremelnice de grup politic. Mai mult decat evident ca praful si pulberea istoriei se vor imprastia navalnic peste numele acelora care-si vor aseza, la ordin si cu ranjet diabolic, semnatura pe certificatul de deces al Romaniei. Pentru ca, a-ti vinde esenta pura a ceea ce te defineste pe tine ca neam in numele unor interese marunte de moment, inseamna, nimic altceva decat crima. Iar acest fapt este condamnat, dupa cum se stie, de toate religiile pamantului, indiferent de zona lor de sorginte.
Cand Mihai Eminescu, pus la zid, la randu-i, prin telegrama trimisa de catre Petre Carp lui Titu Maiorescu de la Viena, in care ii scria acestuia din urma: „Si mai potoliti-l pe Eminescu!”, formula fraza: „In trecut ni s-a impus o istorie, in viitor sa ne-o facem noi.”, cu siguranta ca nu putea previziona nicidecum permutarile de borne topografice cu caracter deznationalizant ce au loc in prezent. Iar daca se va adeveri ca algoritmul de desfiintare a Romaniei a inceput cu elan in anul Domnului 2011, atunci ar fi bine, dupa parerea mea, ca statuia maiestuoasa a lui Nicolae Ceausescu sa fie inaltata cat mai curand in capitala sa, Bucuresti (nu Budapesta), fiindca simplul cizmar ajuns presedinte a stiut avea multa demnitate in momente cheie ale propriului sau mandat. O parte din arhitectura timpului ceausist arata cam asa: erau daramate anumite biserici, dar tara avea granite fixe si era lipsita complet de datorii in momentul mortii fostului presedinte. Schita momentului actual are urmatorul facies insa: se construiesc temple peste temple de orice rit, iar scufundarea in malul eutrofizat al datoriilor si tendintele vadite de destramare a ei intrec orice inchipuire.
Sa fie, oare, procesul de regionalizare a Romaniei pasul decisiv catre desfiintarea sa?!  Daca da, atunci in mod cert ca peste urmele de sange ale Armatei Romane din anii de foc, de foame, de paduchi, de lagare si de frig ’40 ori peste cele ale multilor poporeni nevinovati ucisi in tumultuosul decembrie al lui 1989 mirosul de streang inaltat la cer de curand de cetateanul Csibi Barna pe teritoriul romanesc (prin „spanzurarea” papusii ce-l simboliza pe Avram Iancu - unul dintre elementele fundamentale ale identitatii poporului roman) se va indrepta amenintator inspre insasi beregata Romaniei reale ca stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil, unde, conform art. 2, alin. (2) din Constitutia sa: „Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu.” Daca nu, inseamna ca domnul academician Giurescu greseste, ceea ce imi este cu neputinta a crede, caci intre profesorul Dinu Giurescu si actualii guvernanti diferenta de calitate nu poate fi cuantificabila in vreo unitate de masura incadrabila actualmente in SI (sistemul international de unitati de masura).
 
Magdalena ALBU
13 iunie 2011


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page