Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

FANUS, UN PORTRET PE CARE-L STIU DE-O VIATA



Un bolid vehement poematic, de o duiosie brutala, rusinat de propriul sau sentimentalism dar lipsit de complexe in fata oricarei stari emotionale, trece lasand urme nestemate. Trece cu gratie de artilerie grea, cu impulsiva maiestrie si monumentala migala artistica prin istoria literaturii noastre contemporane, aruncand in noi cu bolovanii de aur si argint ai operelor sale. Iar operele acestea nu sunt deloc rotunde, precum ghiulelele turnate la stanta ci, ca magmele erupte arbitrar, au colturi si contorsiuni pe care el le tot cizeleaza prin brancusiene mangaieri incapatanate, care le dezvaluie cand stralucitoare, cand scorburoase, cand stranii, cand scapate de sub control, dar niciodata banale si niciodata lipsite de har. Are Fanus secretul acesta magic de a gasi intotdeauna adresa atat la carturar cat si la Miticii ce striga pe stadioane! Si prin persoana sa manifestata public si prin opera asezata in rafturi temeinice, intr-o mirabila stiinta a celebritatii, el provoaca o stranie infratire de sentimente intre rafinatii si vulgarii care-l ovationeaza laolalta, il admira, il striga pe nume si se-nghesuie sa ciocneasca cu el.

Scriam randurile de mai sus la aparitia „Asfintitului de Europa…” care le sustinea din plin afirmatiile entuziaste. Si tot din acelasi motiv, indurerat acum, astern insemnari mai vechi la frazele acestui articol care acum incepe sa ne desparta. De exemplu, la SCAUNUL SINGURATATII:
Stapan miraculos al limbii si metaforei, Fanus Neagu a produs un mare eveniment literar atunci cand ii aparea prima editie din « Scaunul singuratatii ». Consacrat creator de personaje intelese si descrise cu mare arta literara, romancierul se autodepasea incepandu-si seria de carti cu eroi insoliti, convulsionati si controversati in propria lor existenta de o asemenea natura, incat s-au consacrat ulterior ca personaje strict fanusiene. Impuse, fara sa ne temem ca spunem prea mult, in continuitatea unora dostoievskiene. Delimitate, insa, fata de respectul pe care il merita acelea, la proportia dintre imperialul sumbru Sankt Petersburg si balcanic-sentimentala Braila. Mai ales prin duioasa umbra de umor care le face sa oscileze intre angoasa si niste inconsecvente certitudini…  Sau, la FRUMOSII NEBUNI:
Detinator absolut al locului prim printre prozatorii romani contemporani, Fanus Neagu defileaza fastuos cu opera sa de indelunga referinta si glorie: "Frumosii nebuni ai marilor orase”. Autor daruit cu taina autodepasirii propriei sale arte, precum o dovedeste in recentul roman "Asfintit de Europa, inceput de Asie”, Fanus Neagu nu reprezinta doar un mit in beletristica romaneasca actuala, ci este cel care a legat la modul modern publicistica de literatura prin unicitatea stilului metaforic al rubricilor sale din presa. Inaltand prin aceasta actul cultural al cotidianului mai mult decat publicatiile similare din alte limbi si producand o multime de imitatori sau continuatori, el a impus si a innobilat genul literar al articolului de ziar scriind la modul cotidian despre „acesti nebuni” care, impreuna cu el insusi ajuns personaj, au trecut in roman ajungand atat de „frumosi” incat au devenit sintagma pentru vorbirea curenta.
Scriam aceste randuri senin, in exercitii de admiratie prin care ne respectam reciproc literatura, dar si persoana, prin frumoasa fratie traita in tripticul vesel la petrecere si straduitor in singuratatea scrisului pe care-l formam cu el si cu Ion Baiesu. Senin, cum nu mai pot fi la randurile de fata pe care am tot amanat sa le scriu. Pentru ca le simteam cum se aseaza intre noi ca o bariera si ne despart. Macar pentru o vreme, dar ne despart, ne indeparteaza, ne plaseaza existenta in materii diferite, impartite de o parte si de alta a Styxului.
Si nu ne despart cum ne-a mai despartit deseori viata, dupa veselia petrecerilor noastre de la care plecam cu sentimentul revenirii posibile oricand. Ci categoric, prin acel gest esential cu care confirma ca ne va apropia candva din nou…
Da, ne vor apropia acolo unde, impreuna cu Guta Baiesu vom reface tripticul nostru ca o formatie temeinica, perseverenta, plina de spirit, fronda si voiosie in care, vorba poetului: „Haladuiam pe la Cotnari”. Dar numai dupa ce ne asterneam, cu asiduitate, in pagina slova, facand rost si de ceva „grivne-n buzunar” ca sa putem proclama: „Bibamus est!”… Ne petreceam prietenia intr-un frumos spiritualizat haedonism, ne bucuram de ea ca niste copii neprihaniti decat la zeama strugurelui, ca amorasii cu coronite de vita din basoreliefurile lui Dionisos. Dar stiind din plin ce-nseamna si infruptarea libertina si ascetismul hamului la scris, ciocneam ferice injurandu-ne mai voluptuos decat ne-am fi sarutat!…
Acum, m-au mai lasat pentru scurta vreme aici, doar pe mine, pacatosul, ca sa ma pedepseasca insingurarea si deruta cand ma intreb orbecaind dupa ei: „Dar undi-s?…Undi-s?!”…
 Poate ca la atatea zile dupa plecare, dumirindu-se si el cum e cu viata de dincolo, Fanus afla de la Guta mai multe, ca sa-mi raspunda la intrebare. Fiindca despre viata de aici, cu cat mai mult am iubit-o, cu atat mai mult ne-am lamurit si ne-am resemnat in golania si cinismul acestor orase de la adevaratul asfintit al Europei, pe care numai el le-a putut transforma in frumusete si nebunie. Nu cred ca si-a facut vreo iluzie cu faptul ca acesti derbedei nu-l vor uita; mai degraba, cunoscandu-le amagirea unei vieti asa zis pragmatice, a fost sigur ca ei chiar se vor obliga sa-l uite.
Fanus a trecut dincolo fiind convins ca, in concurenta cu marii disparuti din lumea manelelor si a slagarelor cu versuri tembele, nu el va ramane aici preferatul culturii urmasilor nostri din presa. Doar el a fost cel care, cand se stinsese savantul Virgil Candea, la vremea lui cel mai mare medievalist european si vicepresedinte al Academiei Romane, mi-a atras atentia asupra stirii de trei quadrati care il pomenea pe acela in niste ziare cu pagini intregi de fotografii la catafalcul unei diseuze, continuate luni de zile cu penibilul scandal lasat in urma.
Asa ca, ce sa mai spun cum, de saptamana trecuta rasfoiec ziarele cu teama de a nu mai gasi nici un ecou despre Fanus. Teama care mi se confirma cu fiecare zi si cu fiecare numar de ziar; zile si ziare ce trec tinandu-ma la curent cu suferintele Columbenilor si aventurile altor interlopi.
Fanus nu este nici macar acum considerat a avea importanta acestora. El a fost doar un magnific condei care a scris magic despre asemenea interlopi, conferindu-le propria lui poezie. Fara el si viziunea lui romantioasa, ei nicidecum n-ar avea-o, ramanand in noroiul cu care ne manjesc pestilential prezentul. Dar, oare, asemenea orduri flagrant mediatizate ar putea intelege asta, macar la nivelul semenilor lor academicieni si demnitari culturali!… Ca, despre urmasii nostri ajunsi a redacta un asemenea degradant segment din presa, numai de bine!

Corneliu LEU
(gasiti intregul grupaj in  www.cartesiarte.ro> PORT@L)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page