Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

MONARHIA – UN IMPERATIV AL TRECUTULUI SI UN POSIBIL GARANT PENTRU VIITORUL ROMÂNIEI



Situatia Romaniei de azi este tragica, in pofida sperantelor iscate din noua configuratie economico-politica a Europei: economia este incapabila sa se redreseze, fapt ce duce la deteriorarea continua a nivelului de trai, in timp ce pe plan extern, tara a inregistrat nenumarate esecuri (intrarea in NATO si acceptarea noastra in Uniunea Europeana sunt compensatii cu efecte de durata), cu atat mai dureroase aceste esecuri, cu cat veneau dupa o suita de promisiuni si incurajari formulate elegant de prieteni traditionali. Dar se stie ca marele rege al omenirii il reprezinta interesul, ori servirea lui constiincioasa, atrage nolens-volens dupa sine descotorosirea de tot „balastul" ce i-ar stanjeni deplina eficacitate – sentimente, angajamente formale, relatii inconsistente. Au crezut romanii ca daca ei si-au deschis larg portile tarii (sa iasa avutia nationala si sa intre multe dintre rebuturile lumii civilizate), Apusul va proceda la fel. Cand acolo, oficialii Romaniei sfaraind in uleiul incins al prefacerilor democratice, s-au vazut opriti, politicos, dar ferm, in antecamera politicii occidentale. Ulterioarele lor salturi spre imparatiile de la Soare-Rasare, n-au reusit sa fie nici pe departe concludente asa cum si-au dorit din toata inima. Cel mult au aratat lumii intregi rezistenta incredibila la tavaleala a diplomatiei dambovitene…
Iata de ce romanul chibzuieste tot mai des la fatalitatea ce trage de urechi destinul nostru balcanic si ajunge sa creada ca monarhia ar fi cel mai rapid si mai eficace canal de legatura cu cancelariile apusene. Sigur ca in momentul de fata cei mai multi dintre romani au o parere despre institutia monarhica ce oscileaza intre dispretul vag (datorat neinformarii ori dezinformarii) si refuzul ei categoric, ce provine dintr-o detestabila inertie de sorginte iacobino-bolsevica. Majoritatea romanilor se declara satisfacuti de actuala forma de guvernamant, chit ca republica dinainte si cea de azi inseamna experiente dureroase pentru unii dintre ei.
Daca la noi lucrurile ar merge bine, e cert ca interesul romanilor vizavi de politica ar scadea si el. Dar cum ele merg ca vai de lume, adica intr-un inconfundabil stil romanesc, este la mintea cocosului de unde izvoraste marele apetit al romanilor pentru politica. Cu toate ca risipesc atata timp si energie in chestiuni legate de politica, este de mirare cat de putine lucruri juste cunosc despre monarhiile Romaniei (dintr-o ireverentioasa indolenta inoculata de bolsevism?) si cat de multe amanunte neesentiale stiu despre casele regale europene…
Dar nici cei mai inversunati adversari interni ai monarhiei nu au curajul sa nege rolul decisiv al institutiei monarhice in formarea, propasirea si consolidarea statului roman modern. Lunga domnie a Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, inceputa in anul 1866, dupa rusinoasa detronare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza operata de monstruoasa coalitie, a insemnat dobandirea independentei in urma razboiului romano-ruso-turc din 1877-78, apoi un ansamblu coerent de masuri (legi, constructii, cai ferate, inviorarea agriculturii etc), care au contribuit esential la modernizarea tanarului regat al Romaniei. Fireste, avem tot dreptul sa ne imaginam ca procesul de modernizare inceput in forta de catre Cuza, ar fi inaintat in aceeasi directie si in mod sigur cu un alt entuziasm din partea taranilor, talpa tarii, cei care il adorau pe principe dupa reforma agrara intreprinsa si care nutreau sentimente ostile fata de Hopantolul, cum ii spuneau ei, ajuns la Bucuresti cu mari riscuri din pricina ostilitatii dintre Prusia si Austria. Dar nu trebuie neglijat contextul politic international, asupra caruia era perfect edificat insusi domnitorul Cuza: Tanarul stat romanesc avea nevoie de scutul de aparare al unei mari case domnitoare din Europa!
Inteleapta domnie a Regelui Ferdinand I, desi inceputa sub auspicii nefavorabile – declansarea Primului Razboi Mondial, a continuat procesul dezvoltarii si afirmarii Romaniei pe arena internationala: Prin vointa romanilor din toate provinciile, la 1 Decembrie 1918 are loc la Alba-Iulia, marea Unire, act prin care se impune lumii o realitate incontestabila – existenta de drept si de fapt a Romaniei Mari! A urmat reforma agrara din 1921, adica rasplatirea eroismului demonstrat pe toate fronturile de soldatii nostri tarani, si apoi moderna Constitutie din 1923, fapte legislative de maxima importanta, ce au asigurat dezvoltarea impetuoasa a Romaniei, pana in anul 1938.
Domnia Regelui Carol al II-lea a fost mai putin fasta, atat datorita caracterului sau nestatornic, cat mai ales contextului international din preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial, context favorabil dictaturilor, dar cumplit de nefavorabil Romaniei ciopartite. De subliniat ca dictatura lui Carol al II-lea a venit mult dupa febra dictaturilor de care a fost cuprinsa intreaga Europa.
Domnia tanarului Rege Mihai I, tescuita intre dictatura autoritarului maresal Ion Antonescu si fioroasa dictatura comunista, in plin avant dupa invadarea Romaniei de catre rusi, a fost prea scurta si nefericita pentru a putea atinge maretia celor 13 ani de domnie ai Regelui Ferdinand, cu toata asemanarea la fire, inima si nobile intentii dintre bunic si nepot.
Cu toate astea, insurectia armata de la 23 August 1944 ramane un act de mare curaj si responsabilitate, gratie caruia – cu toate neajunsurile sale, s-a pus capat regimului autoritar al maresalului, iar Romania a intors armele impotriva nemtilor si aliatilor lor. Din pacate, jocurile politice de culise (intalnirile dintre Stalin, Roosevelt si Churchill) n-au tinut cont de bunele intentii ale regelui, ele  (aranjamentele de culise in ceea ce priveste stabilirea sferelor de influenta) batandu-si amarnic joc de sperantele romanilor.
Dar ma rog, ce ar putea face institutia monarhica in nelinistita si contraproductiva Romanie de azi? Deoarece regele domneste, nu guverneaza, doar el ar putea sa realizeze ceea ce se dovedeste a fi peste puterile unui presedinte, oricat ar fi acesta de echilibrat si bine intentionat: Sa se ridice deasupra disputelor dintre partidele politice, sa netezeasca asperitatile politico-sociale si sa uneasca energiile intr-un efort national de relansare economica. Iar pe plan extern, doar monarhul ar reusi deindata sa asigure mult necesara noastra credibilitate, atat prin stabilitatea politica interna, cat mai ales prin garantatele si convingatoarele inrudiri dintre casele regale. Nu-i ilustrativ in acest sens exemplul oferit de Spania, redevenita monarhica dupa „joaca" de-a republica si dictatura franchista?

George PETROVAI
Sighetul Marmatiei
18 mai 2011


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page