Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

BUCURIA LECTURILOR - MARIANA BRAESCU: „ÎMI AMINTESC SI-MI IMAGINEZ”



In ajunul Sfintelor Sarbatori Pascale ale acestui an 2011, am primit un colet postal din Romania, un cadou de sarbatori, o deosebita bucurie, asa cum stiu sa o aduca numai cartile. Doamna Mariana Braescu mi-a trimis „Imi amintesc si-mi imaginez” si “Imperfectiuni provizorii”.
Cadoul  m-a onorat, dar a avut si darul de a ma pune pe ganduri. Citind la inceput „Imi amintesc si imi imaginez”, pe masura ce inaintam lectura, imi puneam tot mai des intrebarea: unde a zacut aceasta proza profunda si emotionanta, aceste amintiri talmacite si rastalmacite in laboratorul personal de nu am avut cunostinta despre adevarata lor valoare? Cunosc autoarea in fata careia ma inchin cu respect pentru ca este atat de puternica si neobosita luptatoare pentru a lasa lumina sa cada peste numele marelui disparut, sotul iubit si apreciat, marele om de cultura Artur Silvestri, plecat prea repede dintre noi, dar si pentru ca este o importanta sustinatoare a culturii neamului nostru, continuand activitatea ilustrului sau sot. Citisem cate ceva din proza sa si stiam ca dramaturgia i-a fost apreciata, dar acum, avand cartile in mana, ele mi-au vorbit mult mai profund si m-au surprins prin ineditul lor.
„Imi amintesc si-mi imaginez” e o carte ademenitoare chiar de la primele pagini. Te cucereste forta epica cu care isi construieste tesatura intamplarilor si chipul personajelor dupa tehnici personale care o definesc. Trezeste nostalgii si ne plimba cu incantare prin universul prea plin de esenta de viata al oraselului din Nordul tarii care ar putea avea ca simbol un falnic nuc, atat de drag autoarei, oraselul din care ii vin tulburatoare soapte din copilarie si adolescenta, intr-un amestec de real si imaginar.
Autoarea a dat viata unui dialog peste timp cu insusi timpul caruia i-a smuls clipa eternizand-o. A oprit clipa cea repede trecatoare din macinatul ei continuu aducand la lumina lumii trairi tainice din strafundurile sufletului si ale mintii pe care le-a convertit in proza. Proza respira autenticitate si te convinge, desi realul uneori aluneca pe nesimtite in fabulos. Nici nu stii cand te trezesti amestecat cu personajele cartii intr-un alt timp, intr-o alta lume plina de mistere, de enigme sau obscur pana cand ajungi in finalul povestirii terminat brusc, asemenea unei treziri la realitate.
E o lectura cu rezonante, cu ritm muzical interior care ne plimba printr-o lume cu toate ale vietii,  bune si frumoase, urate si rele, cu farmecul amintirilor unei existente care parca a fost sau parca nu a fost niciodata, cu oameni avand framantari, bucurii si tristeti, urcusuri si caderi, cu lumini si umbre. Printre randuri simti participarea autoarei, uneori marturisita direct si nu de putine ori pasiunile omenesti, dragostea pentru fiinta iubita, pentru arta, ambitia, au devenit resorturi dramatice. Efemeritatea faptului  extraordinar, fabulos sau mistic ii creeaza o adanca framantare. Sunt multe pagini de antologie ca cele in care autoarea descrie tulburarea pe care a trait-o la revenirea dupa mai multi ani in oraselul primilor ani de viata. Abia sosita in orasel, a vazut cum se scoate cu totala indiferenta, caramida cu caramida dintr-un zid cu o poveste adanc miscatoare, cunoscuta candva de toti orasenii, poveste impresionanta care a atribuit zidului simbolul statorniciei in dragoste. Acum oamenii trec indiferenti pe langa zidul devenit o inutilitate si nimeni nu-si aminteste dramatica poveste de dragoste a tanarului caruia i se lipisera ochii, la propriu zicand, de acest zid privind  cu dragoste neostoita la grecoica ce-l fascinase. Tulburarea continua si in fata altor schimbari ca cele traite in fata ramasitelor casei in care se desfasurase candva profunda drama a Caterinei, vaduva de razboi.
Proza te cucereste si prin felul cum autoarea capteaza inefabilul, cum diseca un aspect pana in adancul firii omenesti. Gandul ma trimite la descrierea grecilor stramutati in oraselul din Nordul tarii, traind cu patima balcanica dorul tarii natale, exprimat si prin dans, ca in filmul „Zorba Grecul”: „Toti, fata in fata, intr-un cerc ucigas; o randunica sa fi intrat intre ei, ratacita in zborul ei buimac, cadea secerata la pamant. O liniste mai grea ca apa mortii, in care si bataia inabusita a inimii era un bubuit. Si apoi toti, dintr-o data! La dreapta ca un val, ca o leganare, toti. Mainile sus inclestate in umerii celor de alaturi. Un cerc ca o roata. O roata cumplita. La stanga. Dreptul in aer. In asteptare leganata, o clipa, in aer banuind o primejdie. Si apoi, brusc, se schimbau. Stangul sus, o asteptare leganata. Unduirea trecea ca un frison prin umeri, se transmitea curent viu, de la un om la altul, frisonul trecea, ca un val, ca o briza din marea calda, ochii se intunecau si din pupilele adanci ieseau fulgere iuti, primeau raspunsuri alte fulgere, tot iuti si fierbinti. Valul batea la glezna, stangul si dreptul schimbau intre ele rolul de vant si de val. Freamatul urca pana la genunchi iute, trecea in frison, de la umar la umar, valul cuprindea mijlocul, iuti si fierbinti, tipau fulgere si grindina deasa, marunta, cercul strangea si strangea, cerc ucigas, omora chiar si-un gand ratacit, randunica buimaca, cerc ucigas, patimas. Nici o muzica, niciun vaiet, nici un suspin pana ce, pe cer, otrava palida a lunii se topea si pierea.”
Adeseori autoarea Mariana Braescu te trimite cu gandul la proza psihologica. „Zburatorul” creatiilor noastre populare e ilustrat in mod original. El a pus un foc nimicitor pe intreaga fiinta a bietei Lena. Cuprinsa de setea arzatoare a dragostei, Lena astepta ca arsa iubitul care nu mai aparea. Sarea la geam parandu-i-se ca a auzit un strigat, o soapta si infrigurata de atata asteptare intreba halucinant: „Cine esti?”. Si nu era niciun strigat la geamul ei si nici macar soapta nu era si indragostita se topea in uitare. Plutea singuratica prin lumi pustii cum trece prin apa de munte pastravul iute ca un cutit de argint. Ca niste pastravi in cer, fulgere scurte si iuti luminau noaptea neagra si-o ploaie mare si grea se prabusea pe pamant. Lena alerga iute la geam, deschidea larg fereastra si ploaia izbea geamul negru, sticlos. Undeva, peste drum, sub coroana uda a salcamului inflorit, doi indragostiti se fereau de ploaie si de lume. Lena se scurgea la pamant, ca o ploaie neagra si rece si deasupra, stropi reci, mari si grei loveau zidul si casa cum ar fi lovit intr-o inima. Dragostea… Lena a murit lovita in inima de cutitul unui talhar intrat pe fereastra deschisa in asteptarea iubitului.
 Limbajul este cel al zilelor noastre, cu adaptari unde este nevoie. E plin de culoare, cu sclipiri de frumuseti si strafulgerari de inteligenta, contribuind astfel la farmecul acestor scrieri profunde si emotionante, adevarate valori nepieritoare.
 Speram ca nu peste multa vreme doamna Mariana Braescu ne va oferi noi prilejuri de bucurii starnite de lectura altor aparitii editoriale sub semnatura domniei sale.

Elena BUICA
Toronto, Canada
30 mai 2011


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page