Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

SILVAN NEGRUTIU – UN ROMÂN FRUMOS!



„Usor nu e nici cantecul. Zi
si noapte - nimic nu-i usor pe pamant:
caci roua e sudoarea privighetorilor
ce s-au ostenit toata noaptea cantand.”

                                                                 (Lucian Blaga, Catren)

Recunosc, fac parte din acea categorie de muzicieni autoexilati, preferand, in proportie de 99%, infuzia cu splendida matematica fluida in interpretari aproape perfecte (caci perfecta nu e decat muzica sferelor), in intimitatea camerei mele de lucru, fie pentru a-mi cruta... cordul (nu inima!) de emotiile arderii aceleia unice pe care doar un artist harazit le poate impartasi, pe viu, cu martorii creatiei sale, fie menajandu-mi organul critic (supradimensionat, in acceptia unora) in cazul lipsei de talent, ori, mai grav, al minimei rezistente, sinucigasa pentru actul cultural.
Fericita intamplare..., desi nimic nu e intamplator, a facut ca, dupa o lunga absenta din sala de concert, duminica seara sa asist la recitalul pianistului Silvan Negrutiu, revenit pe scena targumureseana dupa o absenta de sapte ani. In tot acest timp s-a perfectionat in Irlanda si la Universitatea americana Shenandoah, unde activeaza acum ca doctorand si profesor. In cadrul „Zilelor muzicale targumuresene”, a prezentat un program cu lucrari de Beethoven, Brahms, Alberto Ginastera si Chopin (Studiul revolutionar, la bis).
Marturisesc, desi am ascultat adesea Bagatelele op.126 ale lui Beethoven, in varii interpretari, nu sunt atat de snoaba incat sa spun ca ma dau in vant dupa ele. Imi par ... didactice, dar, desigur,  excelente pentru inceputul unui recital, fiindca obliga la concentrare si incalzesc bine articulatiile. Si trec si emotiile. Ceea ce nu inseamna ca tanarul pianist, in ciuda diferentei de fus orar, nu le-ar fi cantat bine, sau ca nu a creat si impus, realmente, starea de muzica, de recital, de comunicare. Este un muzician matur, inteligent, cultivat, temperamental – desigur, in chingile impuse de epoca si stil.
Are 27 de ani si canta, nu de ieri, de azi, in public, „Appassionata”, una dintre cele mai „naravase” sonate beethoveniene. Impetuozitatea te fura aici, poate da ritmul peste cap. Sonata e grea, nu numai tehnic, are o incandescenta ce iti patrunde toti porii. Greu de stapanit! Este o piatra de incercare chiar a marilor pianisti. Silvan a fost exceptional aici. I se potriveste. Este tanar, impetuos, dar „bine temperat”, canta cu placere, cu daruire, are tot ce-i trebuie, tehnica, stralucire...
Au placut si Klavierstücke op.118 de Brahms - o suita de 6 piese: Intermezzi - Nr. 1+2 in La Major, Nr. 4 in Fa minor, Nr. 6 in Mi bemol minor;  Nr. 3 - Balada in Sol minor, Nr. 5 - Romanta in Fa Major. Silvan are in degete „miniaturile” acelea germane, ca niste madlene la ora ceaiului. Infernal de grele tehnic. Ii plac lui, fiindca are o dezinvoltura tehnica innascuta, cred, daca nu cumva obisnuinta (aici studiul individual) a devenit, conform zicalei, a doua natura.
Cu riscul de a necaji pe multi, voi repeta ceea ce am mai afirmat nu o data: pianul de concert Yamaha nu este pentru clasici! Pe unde, oare, s-o fi odihnind batranul Steinway al Filarmonicii? Da, acela care se dezacorda sub arpegiile lui Dan Grigore!? Oricum, restaurat, ar suna mai bine decat acest paner cu clopotei de sticla. La Dansurile argentiniene ale lui Ginastera, insa, instrumentul japonez s-a potrivit ca o manusa. (Este excelent si pentru jazz!)
Nascut in 1916, la Buenos Aires (m. Geneva, 25 iunie 1983), student al lui Aaron Copland, Alberto Ginastera este unul dintre cei mai mari compozitori ai veacului nostru. La vremea cand a scris Dansurile argentiniene opus 2, in 1937, invata muzica la Conservatorul National din La Plata (1936-38). Sunt adevarate bijuterii. In mod cert, Ginastera a fost un impatimit al dansului. Tot din 1937 dateaza si muzica pentru baletul intr-un act „Panambí”.  Deja, al doilea - „Estancia (Ranch)” - ii va fi comandat de American Ballet Caravan, in 1941. Lucrarea care il propulseaza definitiv in fruntea  compozitorilor latino-americani este insa Sinfonia porteña, datand din 1942. Dupa razboi, in urma unei vizite in SUA, intre anii 1945-47, va studia cu Aaron Copland. Din 1971 se stabileste in Europa, in Elvetia, unde va ramane pana la sfarsitul vietii. A compus doua concerte pentru pian, Cantata para América Mágica pentru soprana dramatica si 53 de instrumente de percutie (1960) - pe textele unor legende precolumbiene, trei opere, concerte pentru pian, vioara, harpa, violoncel, lucrari pentru orga, suflatori, muzica de camera, sonate pentru chitara, muzica vocal-simfonica, s.a, s.a.. Nascut la Buenos Aires, din tata spaniol (catalan) si mama italianca, Alberto Evaristo Ginastera a dat culturii universale scoala nationala muzicala a Argentinei. Miraculos!
Am insistat asupra acestui compozitor fiindca presupun ca este mai putin cunoscut melomanilor targumureseni.
Silvan Negrutiu a fost cat se poate de inspirat alegand sa-i cante Dansurile op.2. A surprins esentialul, aveai senzatia ca in scena se perinda personaje de altadata, in „Danza del viejo boyero/ Dance of the Old Herdsman” jocul cu „margelele de sticla” al compozitorului asezand mana stanga doar pe clape negre, iar dreapta doar pe cele albe. Ii urmeaza „Danza de la moza donosa/ Dance of the Beautiful Maiden”, un dans elegant si nostalgic, ca o acuarela a pampasului argentinian in asfintit. Finalul – „Danza del gaucho matrero / Dance of the Arrogant Cowboy” - este un rondo mai liber, cu disonante premeditate si glissande stralucitoare ce fac deliciul publicului, dovedind ca, desi compozitorul este fondatorul scolii nationale argentiniene, desi intalnim sonoritati spaniole de chitara rece si ecouri de passo doble, muzica sa adopta cu placere si elemente ale complementaritatii culturale multietnice americane.
Extrapoland... spune-mi ce canti, ca sa-ti spun cine esti!
Repet, Silvan Negrutiu este un muzician inteligent, rafinat, cultivat. Cred ca, pentru a se desavarsi, nu i-ar strica un stagiu in Maica Rusie – la Moscova ori la Sankt Petersburg (botezat candva Leningrad), unde si-a slefuit tehnica, in tineretea sa, si inegalabilul Dan Grigore.
De la muzicienii americani cred ca Silvan a invatat cam tot ce ar fi trebuit. Mi-ar placea sa-l ascult intr-un program (inchipuit de mine acum) cu Mozart, Paul Constantinescu, Prokofiev... Poate Skriabin, Debussy, Rahmaninov, Bartok, Stravinski sau chiar Gershwin. Este un solist care poate asimila cu inteligenta stiluri diferite. Are forta, dar si sensibilitate, in egala masura. Stie sa cante si in piano, si in forte, stie sa se si joace, are un tuseu rafinat, poate domestici sunetul si in afara instrumentului. In muzica, primii 20 de ani sunt grei, apoi totul vine de la sine...
La bis, cum spuneam, interpretul a cantat, cu dezinvoltura, in joaca, parca, Studiul revolutionar al lui Chopin. Un slagar, o sa ziceti. Pai, da, un slagar, dar aveti idee cat de dificil este acest studiu? Precum un Capriciu de Paganini pentru vioara. Ia incercati!
Publicul, numeros, l-a ovationat in picioare pe tanarul pianist. O caruta de flori i-a umplut bratele.  Erau, in sala recent renovata (inca nu ma pot obisnui cu acustica!), persoane de foarte buna calitate intelectuala.
Constatarea finala este ca, desi, probabil, intransigent cu discipolii sai (in ideea ca nu canta ei chiar tot ce vor!), profesorul irlandez John O’Conor, cu care tanarul nostru si-a inceput perfectionarea europeana, si cu care continua sa lucreze si acum, in SUA, i-a fost, si-i este, de bun augur.
 Silvan are o calitate foarte speciala, foarte rara: stie sa construiasca structuri din materia sonora, dizlocand aerul, eliminand... golurile, haul/ raul, nimicul, spatiile inutile. As spune ca deja a deschis poarta marii initieri. De asta cred ca are nevoie de rusi. Cu sau fara O’Conor, si el coboara „din mantaua lui Gogol”, are in penumbra niste codri si o „Miorita”, rude bune cu Dostoievski, cu furtunile lui Aivazovski  sau cu edecarii lui Repin. Poate ca inca nu constientizeaza. Vreme de 20 de ani a rezonat doar cu „bronzul” corzilor de pian. Poate ca l-ar implini sa afle, pe viu, cum canta si oamenii din  partea cealalta a lumii,  veghind in noptile albe ale... Ortodoxiei, la Sankt Petersburg, poate si mai departe, in Finlanda, sau mai aproape, in cetatile lui Stefan cel Mare si Sfant de pe Nistru. Ca sa rotunjeasca sfera... Zborul  acela inalt catre muzica sferelor, la ceas de taina cu Dumnezeu. Perfectiunea spre care aspiram de cand am scos primul strigat/sunet/ cantec pe lume,
In scurta vreme, Silvan va fi curtat, mai mult ca sigur, pentru a deveni... un brend pentru X, Y, Z comunitate, fundatie, oras, tara etc.. Cred ca ar trebui sa ocoleasca tentatiile de genul acesta, oricat de flatante ar parea, oricat i-ar alimenta orgoliul – defect... omenesc mai dezvoltat la artisti. Drumul lui trebuie sa fie altul, sa urce acolo unde este asteptat: in galeria marilor pianisti romani, inaugurata de Dinu Lipatti si continuata de Valentin Gheorghiu si Dan Grigore.
Eu nu fac altceva decat sa astern pe hartie niste ganduri. El va decide ce are de facut, dar mi-ar parea rau sa ni-l fure altii, sa se risipeasca pe aiurea, in lume, chiar si pentru bani foarte multi. Poate ca, satul de America, dupa o necesara experienta ruseasca (insist asupra ei!), se va intoarce, candva, sa traiasca bine (!), intr-o Romanie care va sti sa-l pretuiasca. Oricum, desi mai saraci, muzicienii batranei Europe, dascalii nostri nu au concurenta. Sunt educati si cultivati, din generatie in generatie. Atatia cati au ramas, ultimii mohicani, cei care... sting lumina odata cu ultima rasuflare! Nepretuiti. Se constata acest adevar, de fiecare data, pe toate marile scene ale lumii! Vorba lui Grigore Vieru, nenea Grig, dragul nostru prieten aflat acum, sunt sigura, de-a dreapta Tatalui: „E greu sa fii roman!”
Silvan este. Si, inca, un roman frumos!

MARIANA CRISTESCU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page