Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ZIUA COPILULUI


 Prin nastere acoperim o infima parte din absenta lumii; prin disparitie lasam loc liber unei alte prezente.

1 iunie. Zi de vara. Zi in care se sarbatoreste aceasta minunata perioada a vietii pe care o numim copilarie. Este „Ziua Copilului”, ziua copiilor nostri nascuti din dragoste de viata, fiinte gingase care vin pe lume, aprind si intretin in noi acel foc al iubirii. Primul suras gingas, primul cuvant rostit, prima strangere de mana, sunt gesturi care ne fericesc si care nu se uita toata viata. Si-apoi farmecul atator intrebari puse de ei…
In aceasta zi soarele va straluci si ingeri din cer vor cobori, sa mangaie copiii lumii intregi, sa-i iubeasca pentru puritatea sufletelor, pentru frumusetea trupurilor lor fragede, fiindca  ei sunt binecuvantati de Dumnezeu. „Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci unora ca acestia este imparatia lui Dumnezeu” a spus Iisus  „ ... Si, luandu-i in brate i-a binecuvantat, punandu-Si mainile peste ei.” (Marcu 10:14-16)
   Fiecare copil daruit noua de catre Dumnezeu este frumos, este curat sufleteste, cere protectia si dragostea parintilor; fiecare copil venit pe lume ne aduce fericirea. Sufletul unui copil este ca o gradina in care cresc intruna flori divers colorare si parfumate. Purtat in bratele parintelui el se simte ca intr-un Paradis; leganat de bratele mamei are parte de cele mai frumoase vise. Mangaiat apoi, imbratisat, sarutat, sfatuit, incurajat, copilul creste frumos. Si parca vazandu-i cum cresc, stim mai bine pentru ce am venit pe aceasta lume, stim mai bine ce avem de facut, iubim mai mult viata, viitorul ne surade si o putere se naste in noi, in lupta cu greutatile vietii.
   Parintii, oamenii maturi, sa le dorim sa creasca frumos precum plantele-n lumina soarelui, cu credinta in Dumnezeu, cu dragoste pentru parintii care le-au dat viata, cu dragoste de timpul si spatiul in care le-a fost harazita nasterea si in care au crescut. In aceasta zi sa devenim si noi copii, sa le facem ziua frumoasa, sa se simta inconjurati de atentie, veselie si dragoste.
   Copilaria este partea cea mai frumoasa a vietii, cand uimirea si miracolul insotesc toate clipele copilului, dar trece repede, lasand cele mai frumoase amintiri. Copilaria este regatul in care nu moare nimeni, spunea cineva, deoarece copilul in naivitatea si optimismul sau, nu constientizeaza actul mortii, micile lui spaime si infiorari sunt cele in descoperirea naturii.
   Lucian Blaga credea despre copilarie ca este „Inima tuturor varstelor”. Aceasta afirmatie are conotatie filozofica: Din fiecare varsta a omului nu ar trebui sa lipseasca germenele copilariei, asemuit cu acel organ – inima, caruia i se atribuie cea mai intensa activitate, dar si perceperea simtirilor, a emotiilor si care-l determina pe om sa marturiseasca ceea ce simte. Oamenilor de multe ori le e teama sa-si dezvaluie sentimentele, emotiile si le ascund. Emotia este ceea ce omul manifesta in afara, cuvantul provine din limba latina, „emovere”, insemnand „miscare dinlauntru in afara”.  Copilul nu ascunde, el marturiseste simtirea. Fara inima omul nu poate trai, este mort, fara a fi si copil in toate perioadele vietii, nu poate fi un om cu adevarat viu. Cel putin asa inteleg eu cugetarea lui Lucian Blaga.
   Din punct de vedere religios, cunoastem ca Iisus a iubit copiii. Iubea firea lor copilareasca, zburdalnicia, sinceritatea, lipsa de prefacatorie. Cuvintele articulate ale copiilor erau ca o muzica in urechile Sale si-i inviorau inima atunci cand era abatut din cauza vicleniei, fatarniciei, rautatii oamenilor cu care venea in contact. Iisus spunea ca oamenii maturi trebuie sa fie precum copiii: „Adevarat zic voua: De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor. Deci, cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare in imparatia cerurilor.” (Matei 18:3-4)  
   Sa ne iubim copiii in aceasta zi, dar si in toate zilele noastre, sa-i fericim, fiindca copilaria este scurta, maturitatea vine cu problemele ei mari, grele, uneori dureroase, dar, in acelasi timp frumoase si interesante; apoi vine vremea cand reflectam asupra tot ce ramane in urma noastra:

Copilarie, ecou lung,/ prelung repetat, mereu regretat.../ Unde sunteti dimineti ale copilariei/ cand  totul parea invaluit in mister ?/ Unde sunteti zile ale copilariei,/ lipsite de griji si nevoi ?/
Unde sunteti seri ale copilariei/ cand priveam stelele/ dorind sa le-nteleg palpairea ?/ Unde sunteti nopti ale copilariei/ cand ingerii se grabeau/ sa-mi inchida pleoapele,/ sa-mi vegheze somnul?/ Unde esti copilarie,/ nevinovatie, bogatie de timp?/ Acum, timpul ameninta cu degetul,/
trupul refuza discret prietenia,/ indoiala si nesiguranta/ traverseaza clipele ramase...

Vavila Popovici - Raleigh, Carolina de Nord

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page