Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Patimile romanilor

 

In afara evreilor, putine sunt popoarele vechi care au suferit si sufera ca romanii. Dupa ce stramosii nostri daci au fost cuceriti de romani si acestia au plecat, a urmat valul de migratori care si-au facut vad pe teritoriul nostru in drumul lor spre Occident, dupa care au urmat imperiile: de la cel bulgaresc, bizantin, otoman, habsburgic la cele rusesc si sovietic.

Toate acestea, la un loc sau separat, ne-au obligat la suferinte ce au lasat urme adanci nu numai in constiinta inaintasilor nostri, ci si in felul lor de a fi, de a rastalmaci sensul vietii. La scara mai mica, dar crancena si de lunga durata, ca o suprapunere si o accentuare a impilarii, nu putem sa nu amintim indelungata opresiune a ungurilor, sasilor si secuilor, care, prin acel Unio Trium Nationum de la 1437, in urma Rascoalei de la Bobalna, s-au asociat in a-i condamna pe romani la inumanitate, la iobagie vesnica si ca fiinte de rang inferior, nedemni de regnul umanitatii. Sa incerci din rasputeri sa te mentii totusi om in conditiile in care esti tratat ca animalele de munca, asigurandu-ti-se o viata imposibila, de cartita, cu gandul ascuns de a sterge urmele unui popor vechi si glorios, dar ajuns in robia straina, nu este usor. Au fost nevoie de compromisuri uriase pe toate planurile, pentru ca omul sa nu devina intru totul animalul de munca osandit si sa coexiste in acelasi timp in ciuda unei contrare vointe.

O viata de catacombe au dus romanii, din aceste motive, in decursul multor secole, si suntem convinsi ca tocmai credinta lor crestina, insusita chiar de la apostolii lui Cristos si imediat dupa, i-au ajutat sa reziste, sa-si apere demnitatea de oameni, dar si de popor de sine statator, despre a carui existenta aveau informatia incrustata adanc in memoria subconstientului. Supravietuirea in atari conditii i-au obligat la tehnici si forme de manifestare si comportamentale dintre cele mai diverse sau chiar bizare, multe dintre ele, altele decat cele inscrise cu litere de aur in cartea demnitatii umane.

Pe propria lor piele, inaintasii nostri au invatat, in afara luptei demne, si arta supuseniei (capul plecat sabia nu-l taie), dar si a asteptarii unor vremuri mai bune, pregatirea pentru o rezistenta de lunga durata fiind una din tacticile de baza ale supravietuirii. Si pentru ca un iepure viu face intotdeauna mai mult decat un urs mort, in astfel de situatii romanii au preferat sa aleaga "Calea Crucii si a Golgotei" decat sacrificiul suprem si poate inutil.

Intr-o lume in care au fost pusi mereu intre ciocan si nicovala, romanii au ales ca jertfa suprema supravietuirea cu orice pret, pe pamant natal, si poate acestei filosofii inradacinate si cultivate din generatie in generatie noi ne datoram existenta de azi. Ca sa trisezi condamnarea la moarte si sa alegi totusi viata ca tel final si ca forma de manifestare a suferintei este totusi un act de curaj si poate chiar de inteligenta nativa, presarat cu multe compromisuri, dar si cu o vointa de fier in a-ti duce cu demnitate patimile vietii la care urma sa fii supus de catre cei in mainile carora iti era soarta.

Lasand in general ca lucrurile sa-si urmeze calea lor, romanii au ajuns la concluzia ca in timp ce "apa trece, pietrele raman", ceea ce, de fapt, s-a si intamplat in cele din urma. Iata ca, procedand in acest mod, am supravietuit marelui potop al istoriei, unde si-au gasit pieirea semintii glorioase, dar acum abia amintite prin cartile de istorie. Contextul ultimelor secole, si indeosebi din 1859 incoace, ne-a fost favorabil in linii mari si am avut suficiente ocazii in a ne schimba in bine destinul, mai ales din 1989. N-a fost sa fie asa, pentru ca de umbra si mana opresorilor n-am scapat. Au plecat strainii, dar si-au intrat in mana ai nostri conationali, cu cinismul slugii devenite stapan. Senzatia este ca jugul de lemn ar fi fost schimbat cu jugul de fier, mult mai apasator.

O dovada ca romanul de rand pare a fi condamnat pe vecie la patimi de care nu este capabil sa se debaraseze. Obisnuiti din vechime sa reactioneze prin supusenie fata de strainii seculari, romanii nu par a fi destul de inventivi pentru a gasi ac de cojocul noilor opresori, sange din sangele lor, acceptand prea des resemnarea in locul actiunii. Nu este o noutate faptul ca, pe vremea alor nostri, romanii o duc chiar mai rau decat pe vremea imperiilor straine. Ca este vorba de Iliescu sau Constantinescu, de Basescu, de Petre Roman, Tariceanu sau Boc, toate regimurile postdecembriste au pus intr-un fel sau altul umarul la degradarea vietii si a conditiei umane a poporului roman, care eliberat de dictatura se astepta la un cu totul alt destin.

Cu o economie dezmembrata, devastata si adusa in stadiul falimentar, cu castiguri salariale de mizerie, de cel mult 200-300 euro pe luna, romanii nu pot face fata exigentelor vietii, sunt obligati sa-si asigure existenta la cele mai mari preturi din Europa, unde veniturile sunt de 5-10 ori mai mari, de la alimentele de baza, la toate cele necesare unui trai la limita.

Este clar ca aici pare a fi vorba de o conjuratie intre clasa politica si cea economica, ce isi dau mana intr-o exploatare fara mila a celei mai mari parti a natiunii, adusa la sapa de lemn printr-o politica comuna de spoliere.

Pentru ca marii capitalisti ai Romaniei de azi nu sunt altii decat politicienii insisi sau in cel mai rau caz odraslele si rudele acestora si care in timp ce cu o mana ne mangaie pe crestet, compatimindu-ne, pentru jalnica stare, cu cealalta ne ard la buzunar de nu ne vedem. Rationamentul este simplu: propria lor camasa le este mai aproape de corp decat a noastra, a celor multi. Adica, cum vor lua ei masuri pentru cresterea veniturilor populatiei, din moment ce toate evaziunile fiscale, toate scurgerile in afara PIB-ului sunt provocate de ei, in interesul lor? De asemenea, cum sa opreasca ei explozia de preturi cu care ne confruntam, din moment ce banii colectati astfel din vanzarea oricarui produs intra in vistieria lor? Cum politicienii nostri au tratat problema cresterii aberante a pretului la carburanti este de-a dreptul hilar. S-au umflat atat de amenintator in pene la adresa comerciantilor si au studiat atat de mult fenomenul, incat s-a ales praful din toate analizele lor, iar pretul la pompa a crescut si mai mult. Acum, romanii, cu un venit de 200-300 de euro pe luna, cumpara cu 1,30 euro litrul de benzina si 1,40 litrul de motorina, in timp ce austriecii cu castiguri de 8-10 ori mai mari procura acelasi produs cu 1,10-1,12 euro litrul. Achitand 65-70 de euro pentru un plin de benzina sau motorina, adica un sfert din castigul lui lunar, romanului ii ramane o nimica toata pentru satisfacerea celorlalte nevoi: intretinere, hrana, imbracaminte etc., practic imposibil de realizat, mai ales ca la celelalte produse: de la ou la bucata de paine, preturile sunt mult peste nivelul european.

Vorbind despre masa de Sfintele Pasti, cum poate fi ea asigurata indestulator daca aceleasi preturi exorbitante sunt intalnite atat la carne, faina, zahar sau alte alimente trebuincioase? Asadar, am patimit in decursul veacurilor si patimim in continuare. Dar in vreme ce raul ne era pricinuit de catre altii, acum el ne este produs de catre ai nostri. Oare cand vom intelege ca si raul trebuie sa aiba un sfarsit, iar romanii, ar fi cazul sa incerce sa se autovindece de boala patimirii fara de sfarsit si, mai ales, a patimirilor fara rost.

IOAN CISMAS

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page