Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

"PATRIE SI ONOARE!”

Cartea domnului general-maior (r) Gheorghe Popa - "Permanent la datorie”, o monografie a Filialei Mures "Avram Iancu” a Asociatiei Nationale a Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere, este, inainte de toate, o datorie fata de inaintasi.

O carte vie, o carte-document despre acei inaintemergatori care si-au lasat, multi dintre ei, numele scris cu litere de aur in cartea istoriei unui neam. Mai ales in aceste vremuri pe care le traim, in care uitarea incepe sa-si lase lintoliul nu doar asupra existentelor noastre, ci chiar si a istoriei traite. Daca lucrurile mari se intampla – spunea Nicolae Iorga –, si uitarea si timpul se astern asupra lor, datoria noastra, cea a traitorilor inca, este sa le scoatem din nemeritata uitare.

Pentru ca, spunea marele istoric, "Cine isi uita istoria merita s-o retraiasca”. Sau si mai clar: "Cine uita nu merita!”. Acesti inaintemergatori au luptat cu arma in mana, in Primul Razboi Mondial, apoi prin Stepa Calmuca, la Odessa, la Cotul Donului – Stalingrad, la Oarba, inrosind cu sangele lor apa Muresului, la Budapesta si Debretin, in muntii Tatra, pana la portile Vienei in cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Lupte, sacrificii, victorii sub deviza "Patrie si Onoare!”.

Cartea domnului generalmaior (r) Gheorghe Popa reasaza prin timp jaloanele drumului de la prima Divizie de Cavalerie Independenta la Brigada de Tancuri "Horia, Closca si Crisan”, incluzandu-i, deopotriva, pe generalul de divizie Sergiu Baicoianu, dar si pe Alteta Sa Regala, generalul de Corp de Armata, principele Ferdinand Intregitorul, alaturi de nevoia de asociere a cadrelor militare in rezerva si retragere, oameni daruiti idealului national, sub juramant si sub drapel. Primele forme de asociere sunt atestate in perioada 1864-1925, reluate, dupa 1989, la 18 octombrie 1990, la Mures, prin infiintarea Asociatiei Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere "Avram Iancu”, eroul si simbolul national al romanilor. Prin fata cititorului se perinda galeria portretelor unor personalitati militare, precum Ferdinand I al Romaniei, Alexandru Averescu, maresalul Ion Antonescu, pentru vesnicie ramas in memoria colectiva prin curajul sau si prin celebrul ordin: "Ostasi, va ordon, treceti Prutul!”, pana la comandantii postdecembristi: generalul de armata – Paul Cheler si generalullocotenent Stefan Gusa. Cartea generalului-maior (r) Gheorghe Popa este dedicata unui personaj colectiv – Ostirea Romana, in ideea marturisita a cunoasterii trecutului, adresandu-se, mai cu seama, tineretului.

Tinerii de azi trebuie sa cunoasca – acesta-i mesajul! – faptele inaintasilor care s-au acoperit de glorie in bataliile duse de neamul romanesc in involburata lui istorie, in Razboiul de Independenta (1877-1878), Razboiul Balcanic (1913), in luptele din sudul Dobrogei, pe linia Turtucaia-Balcic, in Primul Razboi Mondial (cu bataliile de la Neajlov, apoi de la Marasti, Marasesti, Oituz, Cosna, din alte localitati unde s-au dat lupte pe frontul din Moldova), in bataliile de pe Tisa, 1919, dupa infaptuirea Romaniei Mari, impotriva bandelor Sovietelor Ungare ale lui Bela Kun, omul lui Lenin.

Un corolar al faptelor de vitejie incununeaza luptele din cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Un drum al inceputurilor pana la Corpul 6 Armata si la Brigada de Tancuri "Mures”… Faptele lor de inalta daruire, din pacate azi au inceput sa fie uitate! Pensionarii militari au fost loviti, de mai-marii clipei, nemilos, prin taierea pensiilor, un drept castigat de oamenii in uniforma, aflati sub drapel ani in sir. Cine sunt cei umiliti de guvernantii clipei? Sunt cei cu timp nenormat de munca, purtati din garnizoana in garnizoana, mereu in misiuni, de luni pana duminica seara, care nu aveau voie sa-si ridice case, sa aiba sindicate.

Ei sunt cei care au facut Canalul Dunare-Marea Neagra, Casa Poporului (azi Palatul Parlamentului, a doua cladire, ca marime, din lume), Transfagarasanul, sisteme de irigatii, au muncit pe santiere de locuinte, in agricultura, in toate campaniile pentru adunarea recoltei. Si cu ce s-au ales ei? Cu jigniri, cu insulte, cu atitudinea sfidatoare a ministrului Gabriel Oprea, cu dispretul domnilor Traian Basescu si Emil Boc, considerandu-le pensiile (un drept castigat!) ca "nesimtite”! Cartea-document – "Permanent la datorie” - a domnului general-maior (r) Gheorghe Popa, incitand la lectura, este si o invitatie la cunoasterea trecutului Ostirii Romane, dar si a adevarului unei istorii pe care noi singuri trebuie sa ne-o scriem!

LAZAR LADARIU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page