Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

“Drumul Nostru“ al românilor emigranti pe tarâmuri îndepartate

La Melbourne am intalnit un roman special: Ben Todica

“Noi am plecat din tara mama, acolo au ramas muntii caruntii, vaile cu florile, turmele cu oile, padurile cu doinele, mormintele cu crucile”.

Ben Todica, filmul  Mormintele cu Crucile

 

Articol de Ileana Costea, Profesor la California State University, Northridge

(Continuare din editia precedenta)

Dupa mine Ben isi “canta” filmele, le canta celor ce le vizioneaza povestea locurilor si a oamenilor, desi el spune ca isi face filmele “ca un pictor“. " ‘Desenez si colorez’ forme si idei asa cum imi vin in minte, din bucatele. Inspiratia filmelor mele vine din copilarie. La Ciudanovita rusii aduceau multe filme rusesti, bune. Ajungeau la Bucuresti numai cu unul sau doi ani mai tarziu. Si apoi filmele din circuitul national, ne-rusesti, cand ajungeau acolo, pentru ca eram in circuit, cinematograf comunal, veneau tarziu, erau consumate fizic, stricate. Dupa mii sau chiar zeci de mii de rulari prin tara trebuiau reparate. Le vizionam zgariate si cu bucati inserate, amestecate, asa cum se nimerea. Si asa imi fac si eu filmele mele, ‘din bucati’. Nu le editez cum fac altii, ca sa le “curat”, rafinez. Las portiuni cu imagine ne-in focus, caci daca as scoate-o s-ar stinge patima din ea. In filmul Ziua Nationala aveam o portiune tulbure si daca as fi scos-o nu s-ar mai fi citit expresia fetei plina de forta tristetii. Ii inregistrez pe oameni vorbind asa cum vorbesc ei natural. Nu le editez vorbele spre a le face perfecte, fara de gres, caci le-as sterge naturaletea.“ 

Totul este impresionant in stilul filmelor documentare facute de Ben, pentru ca sunt de fapt artistice. Se vede cunostinta de tehnica de operator, dar ceea ce reiese mai pregnant este talentul celui ce filmeaza sa descopere detaliul, sa dezvaluie atmosfera peisajului, sa construiasca personajul. Sonorul este atat de bun ca am fost inclinata sa cred ca un compozitor l-a ajutat pe Ben sa aleaga si sa lege piesele muzicale. Si nu, in realitate ‘pictorul, cantaretul, compozitorul, artistul si tehnicianul operator si editor, regizorul’ toti sunt doar unul: Ben Todica. Pentru ca sunetul sa fie atat de iscusit adaptat filmului, creatorul evident are vaste cunostinte si talente muzicale. Nu e de mirare ca Ben a luat ore de canto timp de cinci ani, ca a facut parte dintr-un grup muzical (Mevis Kruger Singers). “Sa cunosc bine muzica era absolut necesar in profesia de inginer de sunet.” mi-a spus Ben. Si cum la el totul se imbina: arta cu iubirea de oameni, cultura cu ajutorarea comunitatii, cu acest grup muzical, Ben a vizitat spitale, azile de batrani, case pentru handicapati, biserici si scoli, aducand un moment de bucurie unei batranele intr-un scaun rulant, sau unui bolnav pe patul de spital. Iarasi iubire de semeni si alinare sufleteasca prin arta, in cazul acesta cantec.   

Ben a obtinut numeroase premii pentru filmele lui documentare: Marele premiu la Festivalul national al caselor pionerilor pentru filmul Perseverenta, Medalia de bronz la Secventa Timisana pentru filmul Visul, mai multe mentiuni pentru filmele Primii Pasi, Cheile Nerei si Copilarie. In Australia au fost nominalizate filmele Mormintele cu Crucile cu ‘The Best Faith Film’ si Artholes in Melbourne cu ‘The Best Arts Film’. De asemenea in Romania a fost clasat pe primul loc Genericul emisiunii lui Ben la Canalul 31 TV din Melbourne, Mozaic Romanesc ca cel mai bun dintre toate ID-urile programelor de televiziuni comunitare din diaspora romaneasca.

In masina lui, cu care m-a dus la statia de radio 3zzz pentru a-mi lua un interviu, atarna de oglinda de deasupra parbrizului un mic obiect decorativ rosu chinezesc. N-am intrebat. Mi-a placut cum vocea calma, putin sparta a lui Ben si viteza automobilului faceau micul obiect sa salte ritmic. Explicatia a venit din povestirile lui Ben, despre ‘suprabuna’ lui nevasta Ming. Da, emigranti in tari indepartate, inconjurati de tot felul de alte etnicitati, ne gasim partenerul potrivit ca suflet, nu neaparat de aceeasi nationalitate cu noi. Si de multe ori asta ne aprinde si mai tare dorul de tara, de romanism (am observat aceasta la prietenii romani casatoriti cu “straini”). Pe Ming a descoperit-o ‘pe muteste’ intr-o excursie in China, caci ea nu vorbea decat chinezeste ... si cand era de comandat ceva la restaurant ajutau onomatopeele: Muuu, Cotcodac...  apoi desene pe servetele si semne din maini... 

“Cand poti comunica cu vorba, incerci sa te prezinti in tonurile cele mai avantajoase. Cand nu poti, celalalt iti descopera adevarata persoana.“  mi-a spus simplu Ben. Si aducand-o la Melbourne a convins-o sa invete engleza inca din primul moment, ca ea sa nu treaca prin experienta lui de mai complicata integrare. A adus-o cu cei doi gemeni ai ei, Eric (Sheng bi Chen) si Carol (Sheng tzhu Chen), de care s-a apropiat si care sunt acum copiii lui, alaturi de fiul lui din prima casatorie, din Romania, Guardeni (nume cu o intreaga poveste, o combinatie intre ce a vrut ea, mama, si ce a vrut el, tatal noului nascut, Dani din serialul american Brett si Danni, 1974 si cautare printre stele, Nodul Gordian).  

Mai apropiata de spiritul nostru romanesc, decat o anglo-saxona, micuta chinezoaica Ming ii este sotie devotata de 12 ani. “Gateste pentru ea chinezeste, pentru mine romaneste... E mandra sa poarte si sa detina un costum romanesc, cu care a facut impresie cand am fost invitati la Canberra la Ziua Nationala a Romanei unde am luat un premiu ... Cel mai frumos costum national era purtat de o chinezoaica - culmea! Romancele o iubesc.“ mi-a spus Ben in drum spre studiou. 

Camera lui Ben se indreapta adesea si spre alte taramuri, peisajul australian pe care l-a descoperit cu “deliciu” (filmul Artholes in Melbourne, YouTube-uri cu coasta celor 12 Apostoli sau lupta intre doi canguri, ...), Noua Zeelanda, Taiwan sau Japonia, degajand dragostea lui Ben pentru natura si bucuria de a o filma ca nimeni altul. Un print ‘vindecator’ din Taiwan, ‘Printul Florii de Lotus’ il descopera pe Ben in Australia si il ia cu el in Noua Zeelanda sa-l urmeze cu camera, cu care ocazie il cunoaste mai bine. Apoi il invita sa-i filmeze rasaritul soarelui pe muntele lui, al  ‘printului’, muntele Yo Sun din Taiwan si varful Fuji in Japonia. “Cand printul a fost intrebat de ce m-a ales pe mine sa-i filmez unele clipuri a raspuns ca am ochi de vultur, nu imi scapa nimic si ca am rabdare sa vad cum creste firul de iarba. Printul incearca sa-i repuna pe oameni in contact cu natura, ii invata sa comunice cu ea. ‘Floarea de lotus creste din namol si uitati-va cat de frumoasa este.’ spune printul. Acest print are mii de membri in jurul pamantului, calatoreste mereu si oamenii vin cu sutele sa stea la rand ca sa se vindece, sa ii vindece.”  Intr-un ajun de revelion, 1997, cand Ben isi plangea singuratatea, familia lui fiind la douazeci de mii de kilometri departare, cocotat pe streasina casei curatind-o ca sa salveze cuiburile unor pasarele care ar fi putut fi distruse de furtuna puternica ce se pregatea, postasul ii aduce un plic cu un bilet de avion pentru a doua zi, de la print. Cine si-ar fi putut inchipui ca Ben Todica va sarbatori Anul Nou inconjurat de zeci de chinezi?! Isi petrece doua saptamani cu printul. “Cu o seara inainte ajungeam in varful muntelui unde instalam camera si compuneam cadrul, iar a doua zi dis de dimineata, adica pe intuneric, instalam camera pe trepied si incepeam filmarea care dura doua ore si chiar trei. Printul lua aceste filmari si le proiecta pe peretele din spate sau cand isi incepea sesiunile, iar omul participa la aceasta surpriza care se nastea in fata lui plin de respect si admiratie. Sa vezi cum se formeaza linia orizontului, cum se naste ziua si cum se dezvelesc toti muntii, dealurile, vaile, strazile, orasele si cum se trezeste viata, lucru pe care televiziunea noastra nu poate sa ni le prezinte decat in viteza pentru ca suntem mereu grabiti. Experienta pe care printul o prezenta este una pe care societatea de azi nu o poate oferi in ritmul in care curge: Sa ai rabdare sa vezi cum cresc florile, cum se misca vantul si norii care aduc ploaia, etc“.   

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page