Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

SUNTEM CHIAR O TARA DE HOTI?

O intrebare, intr-adevar penibila, care n-ar trebui pusa deloc, dar, din pacate, realitatile zilei dovedesc ca nu se poate altfel. Programele televiziunilor sunt pline de relatari despre hotii mai mari sau mai mici, interne si externe, care ar lasa sa se inteleaga ca romanii au in gena lor inclinatia spre o asemenea indeletnicire neonoranta.

Adevarul pare a fi altul. Desi crestin din vechime, datorita prea indelungatului sau statut de supus, si neindreptatit mereu de cei care isi insuseau cu japca rezultatul muncii sale, romanul a incercat sa-si faca dreptate, recurgand la o astfel de forma de participare la insusirea rezultatelor muncii lui. Pana nu de mult, acest gen comportamental, care este furtul, a fost tinut in frau, fiind puternic condamnat moral in societate, evident, tot pe principii crestine (porunca a saptea), motiv pentru care nesabuitul gest era oprit, cu mici exceptii, din fasa. Inca de cand eram copii, printre primele lucruri invatate de la parinti au fost cele referitoare la cinste, care era socotita mai pretioasa decat un sac de bani.

Lectia aceea simpla de morala si bun-simt, care a format de-a lungul vremii atatea caractere integre la generatii intregi, pare a fi disparut din "programa educativa", atat a parintilor de acum, cat si a scolii, a intregii societati. Hotia din Romania pare sa fi primit in mod tacit unda verde, atat din partea justitiei, cat si a opiniei publice, devenind o forma, aproape fireasca, acceptata si chiar tolerata, de insusire a unor bunuri si valori, ce nu-ti apartin, condamnata mai mult de ochii lumi sau aproape deloc de lege. Doar unii puritani, cu capul in nori, care inca mai cred in precepte demult apuse la noi si care nu stiu cum se poate, astazi, trai bine in Romania, mai fac ceva valva, si atat.

De aceasta nedorita indeletnicire nu-i putem acuza doar pe romani. Peste tot in lume se fura, dar ca la noi la nimeni, iar sintagma "se fura ca in codru" ni se potriveste cel mai mult. Pentru cum au ajuns romanii in aceasta situatie, nu putem da vina doar pe trecutul indepartat. Iobagii, folositi ca animale, obligati la munca fara nicio recompensa, mai simteau nevoia sa-si intregeasca veniturile din avutia creata de ei grofilor, cum de altfel au facut-o si sub comunism, mai ales din averea CAP, dar si din cea a intreprinderilor de stat. De asemenea, haiducia avea scopul de a lua de la cei bogati si de a da saracilor.

Dupa revolutie insa, lucrurile au luat o intorsatura neasteptata. Micile ciupeli s-au inmultit si au ajuns la forma exploziva a marilor jafuri, care au avut ca obiectiv formarea clasei indigene de capitalisti, la care s-au inscris multi neaveniti din zona politicului sau apropiata acestora, atrasi de perspectiva insusirii nemuncite a unei parti cat mai mari din avutia nationala, creata cu multa sudoare de catre un popor intreg, in anii comunismului. Si cum pestele de la cap se impute, exemplul celor de sus a fost o lectie excelenta pentru cei de jos. Jaful, sub formele cele mai sofisticate, a devenit o adevarata miscare de masa, multi dintre acestia facandu-si o profesiune de credinta. Daca au vazut ca primul milion merge, al doilea si al treilea de asemenea, fara ca cineva sa-i intrebe de sanatate, este evident ca obisnuinta a devenit a doua natura, iar metoda s-a extins cu repeziciune in randul amatorilor de venituri fara munca, si din acestia sunt destui.

Asadar, in Romania se fura pe capete, iar formele sunt dintre cele mai diverse si sofisticate. Unii fura cu legea in mana, iar altii, pe langa ea, fie din avutul tarii, din al comunitatilor sau din cel particular. Nimic din ceea ce exista nu scapa acestei forme de dijmuire.

O adevarata intrecere intr-ale hotiei pare a fi lansata si sustinuta tacit la nivel national, in speranta ca "cine fura azi un ou, maine va putea fura un bou", cu blandetea cu care este tratat delictul. Cei din domeniul economiei folosesc pe scara larga evaziunea fiscala, politicienii si functionarii, liderii de sindicat isi vand scump pozitiile dobandite, utilizand traficul de influenta cu cifre mari. Licitatiile au devenit, de asemenea, o mina de aur pentru cei care le patroneaza si coordoneaza. Buchetele de flori, cartusele de Kent, pachetele de cafea sau ciocolata, micile atentii nu mai fac doua parale in fata noilor cerinte. Coruptia este in floare ca niciunde in lumea civilizata, iar faptul ca la noi e atat de puternica se vede in saracia pe care o traim.

Daca toate aceste hemoragii de venituri si de avutie ar fi stopate, finantele tarii si bugetul statului ar fi mult mai bogate si mai puternice, iar posibilitatile de finantare a unor domenii cruciale, cum sunt educatia si sanatatea, ar fi mult mai mari. De asemenea, si castigurile salariatilor ar fi mai consistente.

Din pacate, dijmuirea in voie a resurselor si veniturilor a instituit o economie paralela, de proportii impresionante, un adevarat suvoi ce alimenteaza conturile si buzunarele celor care au creat-o, in timp ce statul se imprumuta cu sume enorme pentru acoperirea cheltuielilor curente. Daca oficialitatile apreciaza la 30 la suta proportia economiei subterane, ea este, cu siguranta, mult mai mare.

Ca sa fim mai sugestivi, economia romaneasca, bugetul acesteia ar arata ca si albia Muresului, daca, de la un anumit loc, o treime din debitul apei ar lua-o pe alaturi sau s-ar scurge pe un canal, in subteran.

Din pacate, insa, parada aceasta de infractiuni ce se intampla la nivel inalt, fie ca este vorba de evaziunile marilor companii, de spagile din vami sau de actiunile personale ale unor oameni sus-pusi, cum este mai nou cazul europarlamentarului Adrian Severin, al liderilor de sindicat Vasile Marica si Marius Petcu, al mafiotului Bercea Mondial, al celor multi care i-au precedat si al celor, la fel de multi, care ii vor urma, au influentat in rau comportamentul civic al romanului, care a ajuns sa se intrebe daca munca cinstita isi mai are rostul. Iar cel mai grav este faptul ca, la tara, au inceput sa se fure chiar vecinii intre ei. Este o dovada cum nu se poate mai trista a decaderii noastre morale, a noii radiografii a vietii rurale, satul fiind considerat dintotdeauna ultimul bastion de aparare a normelor de bun-simt. Ca ne furam noi pe noi si acceptam acest lucru inseamna ca ne meritam soarta.

Dar cand comportamentul nostru deviant afecteaza intreg spatiul european si chiar mondial, lucrurile se schimba radical. Zbaterile neputincioase ale justitiei noastre de a suprima fara succes caracatita coruptiei nu au ramas fara ecou in randul tarilor Uniunii Europene sau a celor de peste ocean. Se vede de la o posta ca din tot acest tam-tam lipseste vointa politica pentru eradicarea gravei maladii.

In plus, prin "mesagerii" nostri trimisi peste granite, fie ca este vorba de cersetori, de mancatori de lebede, de hoti de buzunare (indeosebi tigani) sau de spargatori de coduri, inclusiv de la NASA (tineri foarte instruiti), ne-am facut de minune in toata lumea, iar anatema ce planeaza asupra noastra de "tara de hoti" nu le-o putem imputa atat lor, cat noua. Ca roman, m-am simtit intotdeauna umilit si ofensat, ori de cate ori vreun strain facea aluzie la unele fapte neortodoxe ale conationalilor nostri pe pamant strain, iar lucrul acesta nu mi s-a intamplat o singura data. O dovada ca fenomenul ii preocupa si s-a intiparit adanc in mentalul acestora. Ca si in alte directii, clasa politica postdecembrista a gestionat foarte prost aceasta problema de imagine extrem de importanta.

Desi se stie bine ca aceasta indeletnicire, dezavuata, totusi, este opera unui grup relativ restrans de romani, reprezentantii ei au lasat in mod deliberat ca vina sa planeze asupra intregii natiuni, lucru extrem de greu de scos din mintea neamtului, englezului, francezului sau austriacului de rand, care a ajuns sa creada ca ea a devenit modul existential al celor 22 de milioane de romani.

Redresarea imaginii noastre si insanatosirea dinauntru a societatii romanesti ar fi posibila daca justitia nu s-ar multumi doar cu zanganitul catuselor pe la urechea infractorilor, ci i-ar si condamna, daca activistii societatii civile ar fi mai critici fata de aceste fenomene antisociale. Daca marii infractori din sfera politicului si a afacerilor ar cadea, cu siguranta ecoul va fi puternic in randul intregii societati, efectul de domino s-ar simti in toate paturile societatii. Romania poate fi o tara de hoti doar in masura in care justitia nu-si face treaba, iar statul trateaza educatia ca pe un copil vitreg.

Renasterea morala nu poate lipsi de pe masa de lucru a unui guvern care si-a propus reformarea din temelie a societatii romanesti, careia trebuie sa i se acorde cel putin aceeasi importanta cat si celei economice. Doar in acest mod Romania va putea fauri o lume a civilizatiei autentice, in care cetateanul roman, indiferent in tara in care traieste sau munceste, sa se bucure de respectul intregii familii europene.

IOAN CISMAS

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page