Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

FALSE ETICHETE DE GENIALITATE LITERARA SI AFISE CU MINCIUNI ELECTORALE POATE LIPI ORICINE

Corneliu LEU

Cunosc si apreciez de mai multa vreme revista intitulata precum un dulce peisaj mioritic „Pietrele Doamnei” si m-a emotionat faptul ca inspiratii ei autori sunt intelectuali de vocatie care o editeaza intr-un sat romanesc binecuvantat de Dumnezeu intru slujirea culturii noastre traditionale si modernizarea ei prin daruirea a generatii si generatii. Se adauga la aceasta faptul ca tocmai locul de leagan romanesc de sub muntele cu acest nume de balada, strajuind Calea Domneasca a Munteniei cu vestigiile celor dintai resedinte de tron Valah ale inceputurilor noastre feudale, este zona unde, in Domnestii de Muscel, localitate inca rurala, poate fiinta o asemenea publicatie de prestigiu. Si astfel, aceasta experienta vine sa constituie inca unul dintre argumentele in favoarea uneia dintre convingerile mele cele mai ferme: Ca starea spirituala a satului romanesc este cea care va da masura redresarii morale si culturale a societatii noastre contemporane.

In plus, aparitia recenta a unei carti datorata unuia dintre mentorii si straduitorii acestui mediu cultural a venit pentru mine ca un adaos absolut necesar la bibliografia pe care o strang intru confirmarea unei importante teze istorice: Aceea ca vechimea si stabilitatea neamului nostru in spatiul sau vital din totdeauna, a fost girata si mentinuta tocmai prin forma originala a obstilor satesti. A acestor firesti comunitati umane care, conducandu-se dupa invatatura crestina ce-i oferea calea cea mai curata si in spiritualitate si in administrarea obsteasca, a lasat mai putine urme acolo unde istoria clasica le cauta, adica in monumentele de piatra pe care au avut starea economica sa le ridice marii feudali si, astfel, cercetarea antropologica moderna privind istoria noastra trebuie sa actioneze cu mijloacele ei multidisciplinare pentru a defini trasaturile existentei si devenirii noastre in mileniul negru al navalitorilor care ardeau urmele vechii Europe, pretinzandu-se descalecatori pe un tinut bogat, care li se oferea lor prin nelocuire si nu prin izolarea sau inrobirea celor de obarsie.

Este vorba de studiul despre „Obstile satesti – leaganul neamului romanesc” al profesorului doctor George Baciu, deopotriva carturar asiduu si delicat poet, angajat in frumosul demers cultural al aparitiei acestei reviste. Studiu care mi-a intarit intuitia mea de om venind dintr-o familie cunoscuta in satul ei unde preotii nu s-au multumit niciodata doar cu slujirea liturgica ci, tocmai tragandu-se din neamul unor asemenea fruntasi de obsti independente, si-au inteles duhovnicia la modul complex, fiind atat indrumatori pentru parinti si dascali pentru copii, cat si diriguitori in organizarea obsteasca, modele in gospodarirea propriei ograzi, promotori in muncile campului, in plantarea viilor si livezilor, in respectarea calendarului agrar; iar, atunci cand era chemata la arme oastea cea mare a tarii, se puneau militareste si in fruntea celor cu care plecau sa se alature armatelor ce infruntau dusmanul, devenind „popi de tabara”. La modul acesta, structura obstii satesti cu matca ei razeseasca pastrata neclintit pana la blestemul colectivizarii, a girat o existenta continua a micilor obsti independente, cu fruntasii lor mosneni independenti, pe toate locurile cu istoria stearsa de navaliri.

Prin atari argumente, documentarea istoriei noastre coboara cu secole inainte, confirmandu-si diacronia pe acest spatiu si pe asemenea coordonate specifice, acoperind chiar o arie mult mai larga decat actualul nostru teritoriu si infirmand toate speculatiile privind continutul notiunii de „Dacia Aureliana”. Adica punand acest termen in datele lui autentice si refuzand teoriile migrationiste aparute numai din interesele geopolitice ale ultimelor secole.

*

Am facut aceasta larga paranteza, tocmai pentru a semnala asemenea preocupari de importanta majora care vestejesc unele meschine vanitati literare si publicistice ce mineaza publicatii de mai mare circulatie decat aceasta revista inflorita intr-o comuna de la poalele muntelui de la care si-a luat numele. Revista aceasta isi face cu onestitate datoria fata de cititorii ei, ca si fata de autorii pe care ii intruneste, publicand asemenea studii, respectand calendarul evocarii marilor figuri culturale de care i se leaga destinul, dar si pe cel al stirilor zonale care pun in evidenta viata obsteasca si spirituala si, nu in ultimul rand, asigura debuseu si popularizare pentru productia literara si productia de carte educationala a colaboratorilor ei, asa cum este bine definit telul oricarei reviste de cultura ca sa propulseze o grupare literara si intelectuala cu tot aportul pe care ea vine sa-l aduca la inflorirea unei culturi.

Si, totusi, chiar catre o asemenea publicatie - imi recunosc vina de a fi gresit – tonul unei scrisori a subsemnatului a fost nemeritat, el venind din iritarea produsa de diminuarea spiritului critic in recenzii prin tot felul de osanale exagerate formulate intr-un mod prea putin profesional de catre autori dornici de laude sau dispusi la necantarite laude, care se manifesta in coloanele altor reviste editate la case mai mari. Adica, vezi Doamne, la nivel municipal, judetean si, uneori, national.

*

Iata cum stau lucrurile: intrand de curand in contact cu aceasta revista si transmitandu-le redactorilor ei unele dintre parerile de mai sus, Domniile lor s-au gandit ca n-ar fi rau sa apara asa ceva si mi-au cerut, daca vreau, sa dau parerilor mele forma unor recenzii pe care sa le publice. Asa cum am explicat prin cele de mai sus, reactia mea nu a intarziat sa se irite sub urmatoarea colegiala forma:

…Nu-mi permit sa incalc teritoriul cronicarilor si sa scriu eu despre carti. E o meserie  cu atat mai grea si mai plina de responsabilitati, cu cat toti neavenitii incearca sa o imite si sa emita judecati de valoare… Sper sa intelegeti penibila diacronie a poftei de glorie care ne face pe fiecare, otova, cum am scris cateva versuri sau randuri, sa-ncepem sa ne laudam unii pe altii punandu-ne etichete de genialitate. Dupa mine, asta e cea mai abjecta lipsa de profesionalism adusa de ultimii zece ani de publicistica literara (fenomen ce se dezvolta invers proportional cu efectele crizei, ca si cum dejectiile acesteia i-ar f deosebit de prielnice), in care se inghesuie nechematii sa se puna in valoare unii pe altii doar pentru ca au invatat sa scrie si sa publice.

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page