Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

INTERVIU CU SCRIITOAREA ELENA BUICA

(Continuare din editia precedenta)

La acesta admiratie s-a adaugat si un moment emotionant starnit de un frumos si elegant gest de aleasa stima si curtoazie fata de viitorul student. Plicul continea o frumoasa si calda felicitare fiindca a fost acceptata, la care au adaugat multumiri ca „Ne-ai ales pe noi. Te asteptam cu bucurie” mai apoi au adaugat: „Citeste instructiunile. Alaturi ai un plic cu confetti. Cheama-ti prietenii, deschide-ti punga si arunca-le in sus ca sa sarbatoriti acest insemnat eveniment din viata ta”. Mara-Elena a prins aripi, parca zbura, dar mai avea intr-un colt al inimii nadejdea ca ar putea fi acceptata la Ottawa. Si nu mult dupa aceea a primit un mesaj text pe telefonul celular. Era in ora de istorie a lumii si nu avea voie sa foloseasca telefonul. Profesorul a vazut ca Mara-Elena s-a schimbat la fata, si pentru ca si profesorul participa la trairile elevilor sai, i-a spus: „Iti dau voie sa mergi afara sa primesti raspunsul pe care il astepti”. Cei de la Ottawa spuneau: „Stim ca esti la ore, dar am vrut sa iti facem o bucurie imediat ce ne este in putinta. Tocmai ai fost acceptata la facultatea noastra. Ti-am trimis rezultatul si prin email, ai sa-l gasesti acasa, si prin posta, dar am vrut sa te bucuri cat se poate de repede”. Revenind in clasa, colegii si profesorul au aplaudat-o si au imbratisat-o, caci pe fata ei citisera rezultatul. Apoi a urmat cu aceleasi calda culoare si raspunsul pozitiv la cea de a treia facultate, cea din Toronto. Alaturi de Mara-Elena si noi am trait emotiile acestor zile deosebite care s-au inscris in sirul celor pe care le ducem cu noi toata viata, uneori cu cele mai mici detalii.

Pana la sfarsitul anului scolar, nepoata mea avea toate lucrurile aranjate pentru deschiderea anului universitar. Stia chiar si numarul camerei de la caminul din frumosul si efervescentul campus universitar. Am fost cu totii si am vazut-o, am fotografiat-o, am participat la intocmirea formalitatilor necesare bunului mers, incat deschiderea anului universitar s-a facut fara nici un impediment.

George ROCA: O simpla curiozitate. Deseori mi-ati trimis mesaje si char materiale pentru publicare semnate cu „alintonimul” Buni! Ce voiati sa exprimati prin acesta? Mai ales ca aveti un frumos si interesant nume de scriitoare: Elena Buica!

Elena BUICA: Dupa ce am incheiat cateva etape ale vietii, cand a venit timpul sa devin bunica, mi-am indeplinit acest rol cu toata fiinta mea, incat nu puteam sa fiu nici mai mult nici mai putin decat BUNI, parte nerupta din nepotica mea Mara-Elena. Mi-amintesc un dialog scurt cu ea:

- Mara, hai sa mergem in parc.

- Nu merg, du-te tu.

- Se va mira lumea cand ma va vedea fara tine. O sa zica: „Uite o bunica fara nepotica”. Asa ca, trebuie sa vii cu „buni” a ta.

- Bine Buni, vin, asteapta sa-mi iau galetusa si lopatica pentru nisip.

Asa am ajuns sa port un nou nume care mai apoi a devenit si adresa de email si treptat, chiar cei ce ma cunosteau din tinerete, au inceput sa mi se adreseze cu noul meu pseudonim. Cand esti implicat foarte puternic in ceva, atunci si numele si ti se muleaza dupa preocupari. Prin nepoti, toate capata prospetime, culoare, sens si bucurie de a trai. Ei te imping indarat de-a lungul generatiilor si iei viata de la inceput, prin ei se redeschide un nou viitor. Nepotii te duc spre noi descoperiri, spre noi inceputuri si fiecare zi este o noua mirare. De cand am inceput sa scriu, adeseori m-am straduit sa prind in cuvinte, ca intr-o cupa, bucuria de a fi bunica! Reproduc cateva pasaje:

„Ca bunica, nu pot sa fac totul pentru ea, nici nu pot sa schimb hotararile parintilor ei, chiar daca eu am alt punct de vedere, dar fac absolut totul ca sa iasa lucrurile bine pentru ea. Acum a venit timpul sa gasesc noi forme s-o invat ca in viata trebuie sa accepte pierderea unor bucurii pentru a face loc altora mai mari si asezate cu efort si cu rabdare si ca va trebui sa lupte cand uneori va intalni lume nedreapta si cruda, dar sa nu renunte niciodata sa iubeasca oamenii si sa isi pastreze increderea in fortele proprii.

Ca orice bunica, uneori oftez dupa lucrurile pe care nu am reusit sa le fac niciodata in viata, apoi zambesc sperantei cand imi privesc nepoata. Exista atatea lucruri pe care am dorit sa le fac si nu mi-a ajuns timpul, atatea locuri pe care am dorit sa le vad si n-am reusit, atatea aventuri care nu mi-au iesit in cale, atata muzica neascultata, atat de multe carti pe care am vrut sa le citesc sau sa le scriu si nu am reusit si cate alte neimpliniri. Pentru toate imi pun sperante in nepotica mea si pentru toate am sa trimit un gand cald chiar si din drumul cel fara intoarcere. Cred ca si acolo voi putea impartasi bucuria implinirilor prin ea. Ea va duce mai departe sperantele mele si inima mea. Poate ca visele ei sa fie deosebite de ale mele, dar eu ma voi bucura daca o stiu ca are impliniri la care eu poate ca nici nu am indraznit sa visez. De acolo ii voi trimite mesaje de bucurie, indemn si multumire prin pasarile care canta ritualul iubirii pe ramurile inflorite, prin iarba care respira prospetime, prin florile care inmiresmeaza vazduhul, prin razele de soare care ii vor saruta fruntea, prin toate ale firii pamantene, dar si prin randurile cartilor pe care le-am scris adesea cu gandul la ea, ba chiar si la urmasii ei, carti in care am pus pentru pastrare si ceva din fiinta mea”.

George ROCA: Ce alte preocupari aveti in afara scrisului, a calatoriilor si a celor de bunica?

Elena BUICA: In afara celor trei „profesii” care au umplut viata mea si m-am implicat de fiecare data total, as mai adauga si alte cateva preocupari care mi-au intregit portretul. Cred ca m-am nascut cu duhul plecarilor – am calatorit mult si inca mai am in plan si altele – cu vocatia prieteniei – din vina mea nu s-a rupt niciodata o prietenie – cu dragostea pentru oameni – desi am platit uneori scump incredererea in ei, dragostea mea a ramas neschimbata – cu setea de frumos si bine – cu riscul de a fi considerata naiva – cu o bogata lume de idei si de trairi – uneori dand pe rascoala si imbrancindu-ma intr-un unghi din care cu efort am mai scapat. Plamada mea e cea romantica, desi capricorn veritabil ce sunt, simt si pamantul sub picioare. Imi place asa cum sunt si ii multumesc Creatorului pentru darurile primite si puterea de a suporta neajunsurile si lipsurile personale. Daca mi-ar mai da iarasi sansa sa retraiesc o viata, nu m-as supara daca as fi o copie a ceea ce sunt acum.

George ROCA: Ce sperante si dorinte aveti pentru viitor?

Elena BUICA: In orele de optimism febril tes multe aspiratii pe care mi le mai tempereaza cate un dus mai rece trimis de cate un junghi al varstei. Mi-as dori sa am sanatate, tihna si odihna ca sa mai pritocesc cate ceva despre lumea asta larga si cand ma fulgera cate-o idee, sa o imbrac in haina cuvantului, acest creator de univers, oglinda a sufletului, sa mai astern amintiri despre emotii neimpartasite, sa mai astern cate ceva din aceste spectacole ale lumii si imi doresc ca scrierile mele sa trezeasca in cititori un fel de spectacol in care fiecare sa fie personajul principal si sa dumice farama de emotie trecatoare.

Mi-ar place sa am motive ca in scrierile mele sa vorbesc despre niste valori ale romanilor care acum stau pitite pe undeva asteptand sa tasneasca din adancul fiintei lor, valori care ar putea fi cu adevarat bunatate, cinste, dreptate, sentimentul purificator al dragostei de aproape, smerenie, iubire si har, indurare, curaj, daruire, devotament, fidelitate, onoare, darzenie, puterea de a raspandi in jurul lor incredere si bucurie.

Mi-as dori sa ajung sa scriu despre unicitatea fastuoasa a unui moment deosebit din viata Marei-Elena, nunta, sa-i vad fata plina de lumina si fericire in voalu-i de mireasa si s-o vad asezata la casa ei.

As mai vrea sa... mai calatoresc, desi mi-e pasul mai mic, dar gandurile si inima mai au inca bataia aripilor spre frumusetile lumii asa cum le-a creat cel Netarmurit si la care oamenii au adaugat nespuse frumuseti.

A consemnat,

George ROCA

Sydney – Pickering

3 ianuarie 2011

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page