Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

PRETUL AMAGIRILOR NOASTRE

Ne-am obisnuit sa elogiem cu entuziasm progresul omenirii din ultimii 50 de ani, ca pe o izbanda a noastra asupra naturii pe care, ne place sa credem, nu stim din ce motive, am ingenuncheat-o. In ultima vreme, insa, aceleasi cercetari privind efectele colaterale ale aplicarii multor descoperiri ne aduc vesti proaste, ele intorcandu-se ca un bumerang impotriva noastra. Exemple de acest gen sunt cu gramada si ele au darul sa ne puna in garda asupra drumului pe care il avem de parcurs in viitor. Asadar, pret de cinci decenii ne-am bucurat de binefacerile antibioticelor si ale altor descoperiri medicale, in sporirea duratei si calitatii vietii, prin reducerea drastica a mortalitatii, fara insa a lua masuri corespunzatoare pe planul natalitatii. Rezultatul este explozia demografica ce a urmat ulterior si care a facut ca populatia mondiala sa creasca, de la o vreme, in progresie geometrica. Asa se explica faptul ca, de la inceputul ei, omenirea a ajuns pana in anul 1950, cu chiu cu vai, la 2,5 miliarde de locuitori, ca apoi, in deceniile care au urmat si pana azi, sa creasca la 7,3 miliarde. O crestere de aproape trei ori in numai 60 de ani. Un spor incredibil.

Pentru a incerca sa faca fata acestui tsunami demografic, guvernele s-au straduit sa sporeasca productia surselor de existenta, multiplicandu-le pe cat posibil pe cale artificiala, prin sinteza.

In acest fel, petrolul, gazele si carbunii, dar si alte substante minerale sau organice au fost deturnate de la ancestrala lor utilizare, devenind astfel materia prima a multor bunuri alimentare si industriale: de la hrana si bauturi, la imbracaminte si incaltaminte, ingrasaminte, medicamente si alte substituente, umpland golul nevoilor curente ale oamenilor, tot mai inclinati spre consum.

Pentru cat mai multe alimente, aspectuoase si cu o durata cat mai mare de pastrare, genetica, biologia si chimia si-au dat mana cu succes. In felul acesta omul a reusit cu mintea si spiritul intreprinzator sa realizeze ceea ce natura s-a dovedit incapabila de-a lungul infinitei sale existente, adica aproape tot ce si-a inchipuit. Gratie multiplelor descoperiri, campurile au devenit mai roditoare, animalele mai productive, recoltele mai mari. Industria chimica a contribuit nu numai la cresterea gradului de fertilizare a solului prin ingrasamintele artificiale, ci si la protejarea de boli a culturilor, prin multimea de insecticide si erbicide create. Biogenetica a contribuit si ea la ameliorarea de soiuri si rase, la aparitia altora.

Toate acestea la un loc s-au constituit intr-un izvor nou de resurse. Daca excludem proasta sau inechitabila repartitie care ingradeste accesul la hrana a sute de milioane de oameni, indeosebi din Africa, putem spune ca omenirea, multa cat este, ar avea ce manca indestulator. Aproape toate i-au reusit omului in lupta cu natura, de unde si convingerea acestuia ca ea, natura, va ramane in continuare cobaiul docil si tolerant. Succesele de netagaduit obtinute de om in lupta cu natura si nu in comuniune cu aceasta, cum normal ar fi fost, s-au dovedit, in mare parte, niste daruri otravite. Cercetarile au scos in evidenta ca tocmai produsele provenite de categoria celor create de om, cu scopul de a-i face viata mai lunga si mai prospera, au influente nocive, consistente asupra vietii si sanatatii noastre, a intregii planete. Alimentele, legumele si fructele pe care le consumam, apa pe care o bem, cu toate derivatele sale, aerul pe care-l respiram contin elemente toxice, daunatoare si chiar foarte daunatoare sanatatii, omul nereusind in aventura sa sa atinga gradul de finete si de acuratete al naturii, singura in masura sa ofere produsul sau alimentul cristalin, impecabil, de care are nevoie pentru viata si sanatatea sa. Mai mult decat atat, in lacomia de a produce nelimitat, a infestat solul, aerul si apa, depreciind si imbolnavind intregul ecosistem, reducandu-i astfel capacitatea de a face fata solicitarilor crescute de sustinere a vietii. Mergand pe urmele propriei sale ispravi, omul a ajuns la concluzia ca aproape tot din ceea ce s-a realizat ieri, considerat ca un puternic adaos uman la calitatea vietii, constituie o sabie cu doua taisuri. O adevarata ironie a sortii care ne indeamna sa reflectam mai adanc asupra drumului ales, obligandu-ne in acelasi timp la masuri urgente pentru contracararea efectelor nocive ale propriei noastre dezvoltari.

Pentru reinsanatosirea omului si a planetei este necesara renuntarea in buna masura la tot ceea ce s-a dovedit daunator si reintoarcerea la natura, singura in masura sa ofere omului cele trebuincioase pentru a-l feri de orice vatamari. Nu pledam, evident, pentru revenirea omului in grote, ci pentru o dezvoltare economico-sociala fara excese prin fortarea naturii si a destinului uman. Tot omenirea si-a inscris cu titlu de mandrie in palmaresul ei folosirea energiei nucleare, cucerire de varf a fizicii si chimiei.

Interese geopolitice au facut ca fuziunea si fisiunea atomului, aceste descoperiri epocale, sa fie folosite atat in scopuri pasnice, cat si militare. Decenii de-a randul generatia noastra a trait cu frica in san de teama unui razboi nuclear, stiind ce usor pot fi scapate de sub control aceste arme de distrugere in masa. Tot ca o ironie a sortii, raul cel mare nu ni-l aduc militarii, ci el vine din zona folosirii pasnice a energiei atomice.

Dezastrul din indepartata Japonie, de la Fukushima, ne obliga la luarea unei decizii epocale cu privire la folosirea pe scara industriala a fortei atomului, care, iata, indiferent de sectorul in care este utilizat, devine foarte periculos pentru existenta planetei. Facand o sumara inventariere a centralelor atomo electrice, constatam ca lumea este plina de astfel de obiective, doar Franta numarand 48 de centrale tip Cernobal sau Fukushima.

Europa pare a fi continentul cu cea mai mare incarcare cu asemenea bombe, pasnice pana la un moment dat. Poate ca renuntarea la folosirea energiei nucleare, atat in scopuri militare, cat si pasnice, ar fi cea mai oportuna idee, dat fiind faptul ca si reziduurile acestora sunt la fel o mare problema, ele anihilandu-si efectele de contaminare peste mii de ani. Asadar, pentru siguranta noastra si a planetei, sa lasam uraniul acolo unde este el, in adancul pamantului, sa-si doarma somnul de veci. Ce vom pune in loc? O privire mai atenta asupra energiei apei, solare sau eoliene poate da un raspuns acceptabil. Adunand binele si raul din albia progresului si al dezvoltarii noastre, putem concluziona ca ceea ce omul a castigat la pod, a pierdut la vama. Este greu de stiut daca binefacerile de care ne bucuram noi, generatiile de azi, oarecum reale pe termen scurt, nu sunt niste dezamagiri pe termen lung. Sau poate chiar mai mult decat atat.

Oricum semnalele de alarma nu mai contenesc. Din moment ce simtim pe propria piele efectele daunatoare ale multidimensionalului progres, ne intrebam ce anvergura vor avea acestea si pentru cata vreme? Pentru a ne proteja viitorul este imperios necesar sa inlocuim, de la baza conceptului de dezvoltare, interesul pentru profit cu cel al interesului pentru sanatatea planetei. In acest context, reconcilierea adevarata a omului cu natura este primul pas ce se cere intreprins. Pentru a da si pe mai departe o sansa vietii si pentru a ne elibera de cosmaruri, va trebui sa o facem, incepand, nu de maine sau poimaine, ci chiar de azi.

IOAN CISMAS

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page