Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

INTERVIU CU SCRIITOAREA ELENA BUICA



(Continuare din editia precedenta)

George ROCA: Ce bucurii si realizari ati avut si mai aveti pe continentul nord-american?

Elena BUICA
: Am plecat in Canada avand in minte un principiu: atunci cand pierzi ceva, sigur se deschide o cale noua. Cand am luat hotararea stramutarii, am decis sa fiu receptiva la aceasta lume noua si atat de diferita de climatul in care am trait. Asa ca m-am apropiat cu intelegere si recunostinta de aceata tara si oamenii ei care mi-au oferit multe satisfactii. Una dintre ele este desfasurarea vietii in normalitate, in liniste chiar daca aceasta pretinde efort de grad inalt si nu de putine ori inghitirea in sec a lacrimilor. M-a incarcat de optimism imaginea caselor frumoase, ingrijite, semn al unei vieti cu impliniri. Este recunoscuta Canada ca una dintre cele mai prospere tari. Aici m-am convins ca poate exista frumusetea traiului in armonie intre bastinasi si emigranti veniti din toate colturile lumii. Aici oamenii au un principiu de baza simplu si sigur: muncesti – ai – nu muncesti – nu ai. Sunt oameni linistiti care-si vad de rosturile vietii si iti zambesc privindu-te in fata cand iti vorbesc, oameni ai starii pozitive, ai bunavointei, ai luptei cu sine insusi, ai implinirii si ai demnitatii.

In Canada mi-am implinit, dupa puterile mele, rolul de bunica si de sprijin al familiei fiicei mele. Aici am fost ferita de necazurile cazute pe fratii mei romani ramasi in tara, in special pe napastuitii pensionari. De aici am putut sa vizitez colturi de lume, imposibil sa le fi vizitat aflandu-ma in Romania, precum Hawaii, Republica Dominicana, Arizona, Florida etc. si mai este ceva foarte important pentru mine. Cand a trecut pe strada mea sansa de a ma apleca peste scrieri, n-am scapat-o, i-am deschis usa si am adus-o la masa mea de scris, chiar daca debutul a fost facut in anii senectutii.

George ROCA: Si totusi, cand v-ati consacrat scrisului... Din ce motive? De ce nu ati facut acest lucru pana atunci?

Elena BUICA:
Am inceput sa public abia la 70 de ani, dupa iesirea la pensie si dupa ce nepotica a mai crescut si in ultimul timp a plecat la universitate in alta localitate. De-a lungul vietii am mai scris, dar nu am publicat si daca nu ajunge la cititor, scrisul nu isi implineste rostul. Numai atunci este deplina  lui finalizare, cand autorul colaboreaza launtric si intim, intr-un discurs interior cu cititorul. Acum nu am bucurie mai mare decat daca o impartasesc cu cei carora m-am adresat, chiar daca nu exista intotdeauna acord, fiindca am intelegere pentru diversitatea umana. Scrisul nu poate sa fie un strigat in pustiu, trebuie sa aiba un ecou si cuvintele bune care-mi vin din partea cititorilor sunt bucurii de o esenta speciala. Comunicarea prin scris cu semenii mei virtuali - nevazuti, mai ales cu cei care isi noteaza pe agenda zilnica implinirea faptelor bune si iubirea, a devenit pentru mine esentiala.

Scriu din dragoste de oameni si ca sa intru in conversatie cu ei. In scrierile mele mi-am deschis sufletul si lumea poate sa umble sloboda prin el. Am in minte prietenii carora ma adresez, dar si pe cititorii care au puncte de vedere diferite de ale mele, caci, intr-un anume fel, si ei ma starnesc pe mine. Cand scriu ii am in vedere chiar si pe acei prieteni care s-au inaltat in lumea seninului deplin, fiindca si cu ei pot comunica intr-un anume fel. Nu exista nicio opreliste a gandului inaltat pana la ei si acele ganduri trimise lor se intorc la mine cu un raspuns, ca un ecou, conform firii lor pamantene de odinioara.
Cuvintele sunt pentru mine un fel de scara pe care pot urca oricat de sus, sau in viitor, pot cobori chiar si pana in adancurile tainuite ale sufletului omenesc. Scrisul e o bucurie intelectuala pe care doresc sa o transmit, dar si pentru a face creierului o gimnastica de intretinere. Scriu si pentru a retrai momentele deosebite din viata mea, privite si cernute acum prin sita vremii. Retrairile asternute pe hartie sunt pentru mine un fel de joaca a mintii facuta cu bucurie, desi nu tocmai usoara, dar imi place fiindca este stimulatoare si genereaza energii creatoare. Ma incanta puterea muzicala a cuvintelor si a imaginilor create prin cuvinte. E un exercitiu al puterii de a ma transfera, de a crea armonie din cuvinte, de a le da viata si culoare.
Prin scrierile mele adie uneori, fie un duh arhaic, semn de pretuire al stramosilor nostri, fie cate o pala de romantism, chiar daca astazi se scrie dupa alte rosturi. Traim prea trepidant intr-o lume a reclamelor ostentative, prea sufocati intre zidurile betonului si ale sticlei care sting treptat umanismul din noi, iar tehnologia comunicarii mai mult ne insingureaza si ne saraceste trairea interioara. Daca nu m-am scuturat total de romantism, este si din convingerea ca romantismul innobileaza, umanizeaza, apropie mai mult oamenii intre ei, da aripi mintii si sufletului, da sperante, incanta, da frumusete infloririi florilor, infrunzirii frunzelor, soptitului soaptelor, sunetului cantecelor, frumuseti de care fiecare suntem insetati, ne da vibratia calda a nostalgiei, chiar daca nu vrem sa aratam. In fiecare din noi staruie peste timp urme de parfum, de cuvinte nerostite, de amintiri de spus in singuratate, de soapte abia inganate. Dumnezeu ne-a dat si aceasta mare minune, amintirea. Nimeni si niciodata nu-si scoate din minte amintirile scumpe si dragi, adevarate comori de trairi care inseamna frumosul, iubirea, fiinta, viata, adica totul.
Cand intamplarile vietii ma imping in vreun unghi mort, cand nu mai gasesc in mine ceea ce imi dadea curaj si forta, scrisul imi sare in ajutor adunand intr-un manunchi firele nevazute ale altor chemari spre viata. El este acela care ma ajuta sa-mi revin, sa-mi regasesc izvorul de viata si de bucurie. Ajutata de scris, nu ma poate opri nimeni sa traiesc in dimensiunile pe care le doresc. Scriu nu numai gandind, ci cu toata fiinta mea. Cele mai multe povestiri ale mele sunt o stare de suflet, un punct de fierbere pentru scris. Ma transfer dincolo de cuvinte pentru a dezvalui ceva din universul existential: dragostea de frumos si adevar, infratirea omului cu natura, dorul si jalea, setea de viata brazdata uneori de traznetele durerii, nelinistea trairilor scurgerii ireversibile a timpului, contorsionatele trairi ale adaptarii la noul mod de viata pe pamantul stramutarii…
Scriu despre frumusetea operelor scriitorilor nostri si din vacantele mele, despre frumusetile pamantului, adevarate colturi de Rai in care Bunul Dumnezeu a revarsat minunatiile Sale, iar mintea omeneasca s-a intrecut pe sine in a pune in valoare aceste frumuseti. Daca n-ar fi fost o veche nazuinta a mea, aceasta indelednicire ar fi fost o cutezanta.
Scrisul, ca si viata, are cai intortocheate, greu de descifrat, e un labirint cu infinitati ascunse in textul literar. El impune, pe langa inspiratie si un strop de indrazneala, efort continuu, chiar si un strop de umilinta care sa ingaduie exigentei  puterea de a anula multe randuri in favoarea  limpezimii si luminii. Scrisul iti cere stradania continua sa dezlegi cate ceva din sensurile mai adanci, ori din imperfectiile randuielilor omenesti, sa descoperi mereu unghiuri noi din care sa privesti lumea, sa gasesti sensuri noi, sa surprinzi esenta, nota particulara. Scrisul iti cere sa proiectezi lumini in colturile obscure ale sufletului, sa surprinzi fapte de tot felul si mai mari si mai mici, nuantele lor ascunse si ignorate relevand multitudinea diversa a omenescului. Scrisul iti cere sa ai puterea de a ocoli locurile batatorite, stereotipiile verbale si multe altele mai cere scrisul si nu le poti avea intotdeauna gata sa te slujeasca. Nu de putine ori simt cum se strecoara pe langa mine acele trecatoare momente ale vietii pe care tocmai voiam sa le prind in scris si, dupa un timp, chiar sa le vad stralucind in scrierile semnate de alti autori. Desi stau singura la masa de scris, in spatele meu fojgae o multime de alter ego care se iau la harta.
Constientizarea propriei limite este de multe ori apasatoare si chiar dureroasa. Reusita in scris se plateste in fel si chip si, nu de putine ori, propriile-mi slabiciuni imi rad sub nas. Realizarile cer jertfa proportional cu importanta lor. Nu stiu cat reusesc din tot ce am incercat sa implinesc, dar am in minte cuvintele lui Theodore Roosvelt: „E greu sa pierzi, dar este mult mai rau sa nu fi incercat niciodata sa reusesti”. Oricat de putin insemnate sunt scrierile mele, ele tot inseamna mai mult decat o tacere vascoasa lasand beznele sa acopere ceea ce odata a insemnat viata. Nerostitul nu aduce decat intunericul si viata ne ofera atatea aspecte care nu trebuie sa fie uitate. Stiu ca scrierile mele nu vor ajunge in piscul literaturii, dar chiar numai un musuroi de le-am socoti si tot inseamna mai mult decat platitudinea drumului de viata care vine de nicaieri si merge niciunde.
Indiferent cat loc vor ocupa in viitor scrierile mele, stiu ca acum ele imi creeaza momente de bucurie deplina, o bucurie rotunda, a implinirii, ma pun la intrecere cu mine insami. Scrisul va ramane pentru mine pana cand ma voi imbratisa cu zarea cea eterna o permanenta, o stare de frumusete a sufletului, un exercitiu spiritual in care adesea uit de toate si chiar de mine, un spectacol al luminii in care inca exist, va ramane cuprinderea gandurilor si ritmul inimii cu bataile aripilor spre frumusetile intalnite in cale.

George ROCA: Care sunt revistele cu care ati colaborat? stiu ca sunteti si redactor sef al unei publicatii...

Elena BUICA:
Public in mai multe reviste. La unele public mai mult si detin si functii, la altele public ocazional. Un rol important a jucat „Observatorul” din Toronto, revista la care mi-am facut debutul literar in 2003. Mai apoi a avut un rol deosebit marele om de cultura disparut prea devreme dintre noi, Dr. Artur Silvestri, care m-a facut cunoscuta publicandu-mi scrierile in mai multe din revistele on-line ale Asociatiei Romane pentru Patrimoniu (ARP). Enumar cateva din publicatiile cu care colaborez: „Mesagerul” din Hamilton, Canada, unde sunt redactor sef literar, „Cetatea lui Bucur” – Revista Ligii Scriitorilor din Romania, Filiala Bucuresti, unde sunt editor de specialitate, „Starpress” unde sunt membru al colegiului redactional. Apoi revistele romano-canadiene „Alternativa”, „Faptu’ divers” si „Observatorul” din Toronto; „Candela” si „Destine literare” din Montreal; cele romano-anericane precum „Armonia”, „Gandacul de Colorado”, Phoenix Magazine”, „Romanian VIP” s.a.; „Pagini Romanesti” din Noua Zeelanda; „Agero” Stuttgart, Germania; si cele din Romania: „Pietrele Doamnei” din Domnesti-Arges, „Citadela” Satu-Mare, „Vatra Veche” Targul Mures, „Constelatii diamantine” Craiova, „Climate literare” si „Singur” Targoviste, „Familia Romana” Baia Mare, „Agora Literara” Cluj-Napoca si... in mai multe din revistele on-line ale Asociatiei Romane pentru Patrimoniu (ARP): „Ecoul”, „Luceafarul romanesc”, „Epoca”, „Monitor cultural”, „Analize si fapte”, „Carticica pentru copii”, s.a.

George ROCA: Dumneavoastra scrieti foarte captivant, aveti darul naratiunii cultivate. Cate carti ati publicat pana in prezent?

Elena BUICA:
Multumesc pentru apreciere. Am publicat patru carti, iar cea de-a cincea, „Luminisuri”, este in curs de aparitie. Trei din cele patru carti au ceva in comun. Prima a fost „Crampeie de viata” (Editura Forum, Bucuresti, 2005, editor prof. Ana Ispas), care impreuna cu cea de-a treia carte in ordinea aparitiei „Prin sita vremii” (Editura Anamarol, Bucuresti, 2007, editor scriitoarea Rodica Elena Lupu) si cu cea de-a patra ,„Oglindiri” (Editura Anamarol, Bucuresti, 2009), cuprind povestiri scurte. Mi se pare ca oamenii nu mai au ragazul necesar sa citeasca romane cu subiecte pe mai multe planuri, cu evenimente multe, care merg paralel, apoi se intretaie si se unesc in finalul  celui de al treilea volum. Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta, daca se poate din... biblioteca de buzunar, sa poata citi, eventual, si in tramvai, cu subiecte din viata lor si care isi pastreaza savoarea autenticitatii.
Va urma
A consemnat,
George ROCA
Sydney – Pickering
3 ianuarie 2011


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page