Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Eminescu si moralitatea Iudeo-Crestina a Scripturii

 

Nu ma refer la cei - sper ca nu prea multi - din neamul nostru (desi ma simt rusinat ca mai sunt) - care nu stiu despre Mihail Eminescu decat ca a fost indragostit de Veronica Micle si ca a murit de sifilis (primul lucru total adevarat, cel de al doilea total neadevarat). Cu acestia, ma tem ca nu mai e nimic de facut in aceasta privinta, daca pana acum nu s-a facut. Ma adresez celor multi care-l stiu pe poet si poezia lui foarte bine, care-l recunosc mai mare al neamului citand din el in nenumarate circumstante ale vietii, dar care-l considera fara de Dumnezeu, pentru ca asa le-a fost prezentat de ideologia ateist comunista care mustea in institutele noastre de invatamant. Nu este durere mintala mai mare decat aceea ca Eminescu sa fie declarat in mod academic, mistic sau ateu, rupt de moralitatea gasita in Scriptura si inrudit cu o oarecare "etica" - gaselnita moderna a secularismului. Prezenta moralitatii scripturistice este zdrobitoare in opera poetului, uneori pana la consubstantialitate, fara teama sau rusinea de a se identifica in vreun fel cu ea. Cum ar putea un om de gandire sa-l amestece cu nihilismul recent, cand desertaciunea solomonica ii este mult mai la indemana si nu in sensul NIMICULUI, ci in cel al invesnicirii din acest APARENT nimic?Pozitia lui Eminescu fata de IMORALITATE, nu este una aluziva, indoielnica, sau palida in modalitatile prin care este exprimata, ci una deschisa, frontal abordata, elocventa, cu seriozitate si durere, cum nu o mai fac de mult propovaduitorii Scripturii oricum s-ar numi ei dupa felul religiei de care apartin. Caci vai, azi conducatorii religiosi slujesc biserica LOR mai intai, si mai apoi sau deloc pe Dumnezeu. Poate si de aceea cuvantul PROFET din Biblie, specific impotriva coruptiei spirituale si materiale preotesti, este adesea folosit de poet.

Dar sa dam in limita spatiului tipografic, marturia aceasta din gandirea mai marelui neamului nostru.

La varsta primei tinereti - caci pe cea de a doua n-a mai apucat-o decat putin - Eminescu prefera fara nici o indoiala in poezia "Din strainatate" dulcea "valcioara" a copilariei in nevinovatia ei, in locul TAVERNELOR pe care nimeni nu-l oprea sa le aleaga. Era o decizie profunda, categorica. Nu este vorba de o LUPTA intre CE SA ALEAGA, ci o apartenenta naturala desi constienta si deliberata, intr-un moment de varsta in care controlul altora - parinti, invatatori, cunoscuti - nu exista. Era EL INSUSI.

Se mira, se indigneaza, nu poate intelege cum si ce se intampla cu altii si desi iubitor si duios in relatiile cu semenii, devine aproape de necunoscut in privinta condamnarii raului moral.

Junii corupti

...............................................................

"In preajma mintii voastre ucisa de orgie

Si putreda de spasmuri si arsa de betie,

Si seaca de amor"

............................................................

Ca-n veci nu se va teme Profetul vreodata

De bratele slabite, puterea lesinata

A junelui canit.

Ce am de-alege oare in seaca-va fiinta

Ce foc far-a se stinge, ce drept fara sa-mi minta,

O, oameni morti de vii!

Sa va admir curajul in vinure varsate,

In sticle sfaramate, hurii nerusinate

Ce chiuie-n orgii?"

Eminescu, nu este doar un "drept", factor al "dreptatii" morale la nivel comun, juridic dar neutru, constitutional prin functie, ci el se implica total. Este EXIGENT nu doar cu ALTII, ci si cu sine sau MAI ALES cu SINE. Nu doar notional, conceptional, ci practic. El nu face din MORALITATE ceea ce se cheama ARTA pentru ARTA, ci este angajant, pragmatic, vrea sa fie folositor si de folos. Nu este vorba de o MORALITATE in lucrurile neingaduite juridic si cu potential PENAL, ci chiar in domeniul lucrurilor fara amenintare penala, MORALITATEA intra in CONSTIINTA DATORIEI, a responsabilitatii. Acest lucru este evident in poezia EPIGONII, punand in contrast LUCRUL BINE FACUT al GENERATIEI TRECUTE fata de cel al GENERATIEI PREZENTE (generatia lui), contrast valabil ca reprezentare si invatatura intre GENERATIA lui si GENERATIA NOASTRA. Asa dar MORALITATEA pentru poet, nu a fost cea comuna preotilor, propovaduita si acum, SA NU FACI RELE, ci moralitatea lui a fost SA FACI BUNE.

In aceasta privinta, mai marele nostru nu se joaca. Pentru a economisi spatiu, redam doar cateva fragmente scurte din poemul EPIGONII cu sublinierea noastra in caracaterul literelor, nu inainte insa de a va invita sa observati terminologia scripturistica.

EPIGONII

"Si bogat in saracia-i ca un astru el apune,

PREOT DESTEPTARII NOASTRE, SEMNELOR VREMII PROFET"

"Iara noi? Noi, epigonii? Simtiri reci, harfe zdrobite

MICI de ZILE, MARI de PATIMI, inime batrane-urate

MASTI RAZANDE.....

..............................................................................

Oamenii din toate cele fac icoana si simbol

Numesc sfant, frumos si bine ce nimic nu insemneaza

....................................................................................

Si pun haine de imagini pe cadavrul trist si gol

.............................................................................

Ce creati o alta lume pe-asta lume de noroi;

Noi reducem TOT la PRAVUL, azi in noi, maine-n ruina."

Nu stiu prin ce fenomen in zilele noastre MORALITATEA si IMORALITATEA se invarte doar in jurul a ceea ce Scriptura numeste "desfranare", Porunca a saptea din Decalog "sa nu comiti adulter". Mai deloc nu se mai spune despre cineva care minte, fura, ucide, etc. ca este IMORAL. Desigur Eminescu n-a fost nici criminal, nici hot, nici mincinos, si in intelegerea mea nici "desfranat". Nimeni nu are indrazneala sa spuna ca poetul a fost un afemeiat, cand poezia sa nu poarta nici o urma de senzualitate. A fi "indragostit" cum a fost el in cateva randuri, nu inseamna desfranat, senzual, imoral. Poezia sa de dragoste este mai mult cosmica decat terestra si totdeauna naturala si nu perversa. Circumstantele au fost nefericite, dar dedicatia sufletului sau a fost pura. Ne place Caragiale si arta lui, dar nimeni si niciodata nu-i poate apropia pe cei doi in privinta personalitatii care tine de MORALA Scripturistica iudeo-crestina. O provocare pentru intelectualitatea atee a zilelor noastre. Mai marele nostru Eminescu exemplu. Cine pretinde ca-l recunoaste si-l respecta, cumva sa-i si semene.

Benone Burtescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page