Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Petre Tutea – Apologetul crestin, filozoful magistral si gânditorul autentic – între Dumnezeu si neamul sau...



La 6 octombrie anul 1902, in satul Boteni, Muscel, judetul Arges, s-a nascut Petre Tutea. Intai oficial si diplomat la Ministerul Economiei Nationale, mediatorul celui dintai tratat economic intre Romania si URSS. Prieten cu Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Pandrea; filosof crestin, membru activ al Miscarii Legionare, detinut politic in regimul comunist, personalitate vestita si renumita pentru ascutimea si acuratetea spiritului si cuvantului sau (“Batranetea si alte texte”, “Tratat de economie politica”, “Comentarii la Platon”, “Reflectii religioase asupra culturii”, “Filosofia nuantelor”, “Introducere mistica in filosofia moderna”). Cu alte cuvinte, economist, publicist, eseist si filosof crestin, Petre Tutea este considerat ca fiind cea mai importanta personalitate a miscarii gandiriste. S-a nascut in viata cea vesnica si cereasca la data 3 decembrie anul 1991, intr-o rezerva a spitalului “Cristiana“ din Bucuresti, asa incat, in iarna acestui an se vor implini 20 de ani de la mutarea sa la vesnicele lacasuri.
Despre el vorbind putin in paginile urmatoare vom observa si constata ca „Scriind, si-a pierdut legenda”, spunea Constantin Noica despre Petre Tutea, pe la inceputul anilor 60. Asta inseamna faptul ca Petre Tutea ar fi trebuit sa ramana in legenda sa, aceea de exponent al oralitatii, unul din cei mai mari ai secolului. Dar Petre Tutea nu si-a dorit el oare, prea multa vreme poate ca Socrate, cu care a fost des asemuit, aceasta legenda? A scrie inseamna a domoli gandul, a-l confisca in forme pe care nu intotdeauna le va sterge vantul cel bun, dar cate altele raman in afara literei si a cuvantului? Gandul potolit si confiscat in forma prozaica a scrisului poarta in chip vadit semnul istoriei, insa nu are totodata si incetineala acesteia.
Oralitatea este insa vie, este comunicare ce duce la cuminecare (impartasire din cuvant) si comuniune si lucrare deopotriva, asadar intemeiaza. Petre Tutea: o personalitate complexa la care pana si flecareala cum o numeau unii, devenea spectacol de idei, sofisme, ca si la anticul din porticele Atenei. Geniu oral, Socrate nu si-a ingaduit sa scrie pana la moarte pentru ca-l avea urmas pe Platon. Exponent, si el de geniu al oralitatii, Petre Tutea a pierdut in cele din urma pariul cu legenda: la batranete a inceput sa scrie.
Temnita comunista unde a avut revelatia religiosului, mai exact a incarnatiei lui Iisus Hristos sub suferinta l-au determinat sa nu lase la o parte nimic din ceea ce este omenesc: nici chiar scrisul. Sub semnul imediatului la Petre Tutea se afla mereu raportul religie-istorie, divin-uman. Pentru istorie a avut mai intotdeauna cuvinte grele, dar o accepta. Istoria, spunea el, este plina de oameni de stat, de conducatori de osti, de savanti, de artisti, de inventatori, de exploatatori lacomi, de miscari de mase, de sfinti si de infractori, la ordinul lui Dumnezeu.
De aceea, popoarele care vor numai sa faca istorie sunt supuse pieirii. Cultura filosofica, stiinta nu trebuie sa slabeasca sentimentul religios. Stiinta este seaca daca nu este insufletita de iubire, de pasiunea puritatii si de setea de absolut. Citez, iarasi din „Intamplari obisnuite”: „Nu mi se pare justa afirmatia ca excesele teologice usuca sentimentele, adica radacinile sufletesti ale vietii. Se poate spune mai degraba ca aceasta sinistra isprava o face prostia stiintifica”. Fireste, saparea, oricat de departe, la temelia pe care s-a ridicat acest hibrid religios si istoric, nu duce nicaieri. Orice demers aici este aporetic, te va ingropa, te va vari in infundatura. Si atunci noi ce facem? se intreba un personaj din piesa evocata. Raspunsul lui Tutea este acesta: „Traim. Eu nu suport soarele arzator al istoriei universale. Copacii nu traiesc cu radacinile la soare. Doresc ca neamul meu sa traiasca sub puterea protectoare a lui Dumnezeu. Pasiunea gloriei este copilaresca. Un taran roman care se roaga sub nuc, coboara prin actul lui vesnicia in viata trecatoare. Pe el rugaciunea il pune in contact cu absolutul si prin aceasta se purifica si se intareste. In acest sens, haina umilintei este expresia unei indrazneli nelimitate. Fapta lui este lipsita de continutul zgomotos al timpului. Pasionatii istoriei numesc asta traire subistorie. Este mai exacta formula absentei istoriei. Omul religios respinge terenul nisipos al devenirii. El este.” Daca era intrebat ce meserie are, Petre Tutea raspundea ca profesiunea lui este aceea de a fi roman.
A fost mandru toata viata de nationalismul sau, care nu era si un sovinism : cea mai mare minune a lui Dumnezeu- spunea el in clipele de exaltare- a fost asezarea pe pamant a romanilor. Nutrea convingerea ca, daca printr-un decret divin i s-ar anula calitatea de roman, ar suferi ca de o stare ebrietoasa si nu ar mai gasi, precum betivul inveterat, drumul spre casa. Nationalistul Tutea nu a fost si rasist. In piesa de teatru "Intamplari obisnuite", toate personajele poarta spiritul si spusele filosofului. Rasismul, spunea el, ar fi motivat de trei directii. Unii urmaresc intarirea neamului in vederea expansiunii, formula poporului ales justificand aici foamea de spatiu si bogatie. Altii, eugenic vorbind, interzic dreptul la procreere degeneratilor, suferitorilor de morb ereditar, motivandu-se estetic si economic. Si in al treilea rand, paradoxalii, care folosesc argumentul milei. Am intalnit, incheia el, foarte putini care sa fie ingrijorati de soarta speciei om. Era tributar clasei taranesti din care isi tragea seva si pe care se cladea conceptul sau de om romanesc. El zice : „Comunitatea taraneasca este o realitate organica. Nu seamana cu o adunatura informa(se poate observa si aici ca platonicianul din el avea oroare de topirea formelor) sau cu un azil de noapte. Sufletul taranesc are trasaturi de o mare frumusete umana.
Nu se poate vorbi de umanismul taranesc, fiindca sufletul taranesc este incompatibil cu titanismul, sau cu insingurarea incarcata de deznadejde”. Am putea spune ca ne aflam cu Tutea, in fata celui mai lapidar ganditor roman. Un om care a vorbit enorm in viata lui a reusit sa rosteasca la sfarsitul ei, lucrurile esentiale despre Dumnezeu, om, moarte si eternitate in cele mai putine cuvinte. A vorbit despre om, da intotdeauna despre om raportat la logica lui Dumnezeu, despre sfant, erou si geniu, idiot sau impostor, libertate si egalitate (pe cea din urma nu o suporta, spunea: "nu poti sa-i pui pe aceeasi scara pe Kant si Iliescu"), despre cunoastere si adevar, despre democratie si liberalism, despre comunism, despre rugaciune si credinta, despre revelatie si inspiratie, despre politica, despre stiinta, despre creatie, despre tehnica. A vorbit despre toate acestea intr-un mod raspicat, gandul cazand de fiecare data peste problema cu o verticalitate categorica, in urma caruia adevarul se evidentiaza de la sine, parand sa spuna ca, asa simplu cum este, el nu are nevoie de cine stie cate cuvinte pentru ca sa poata aparea.

Va urma

Sursa bibliografica de referinta este cartea: Petre Tutea, Intre Dumnezeu si Neamul Meu, editie ingrijita de Gabriel Klimowicz, Fundatia „Anastasia”, Editura „Arta Grafica”, Bucuresti, 1992.

Material documentar intocmit de Drd. Stelian Gombos.
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page