Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

SUBLIMA DARUIRE, ABNEGATIE SI JERTFA!



"In aceasta cladire in care a functionat Penitenciarul din Alba Iulia, si-a pus capat zilelor tanara de numai 30 de ani (1885-1915) PUIA MARIA, de la Blaj, pentru a salva viata si libertatea patriotilor romani implicati in grupul celor care au raspandit in Transilvania poezia «Vrem Ardealul!» de Radu Cosmin, in anul 1915, militand pentru unirea tuturor romanilor. Eterna sa-i fie memoria!"

Acesta-i textul de pe marmura placii memoriale amplasate pe peretele fostei cladiri a Penitenciarului Alba, dezvelita la 5 iunie 2008, in "Ziua Eroilor", prin grija Consiliului Judetean si a Fundatiei "Alba Iulia 1918 pentru Unitatea si Integritatea Romaniei", in memoria martirei Maria Puia, din Blaj, despre care scria avocatul Ioan Avram, in "Dacoromania" nr. 37, din 2008.
Cine a fost Maria Puia? Multi dintre cei care s-au jertfit, deveniti eroi prin timp, sunt cunoscuti. Din pacate, multi dintre cei care au platit cu viata lor dorinta de unitate a romanilor, din Ardeal, pentru unirea cu Patria-Mama, se afla, inca, in anonimat, "troieniti de pulberea uitarii". Printre ei se situeaza si tanara Maria Puia, unul dintre cei cinci copii ai unei familii din Blaj.
In ziarul "Adevarul" aparuse poezia "Vrem Ardealul!", autor Radu Cosmin, "devenita celebra la timpul sau, prin continutul ei incendiar-patriotic si forta ei mobilizatoare", in contextul acela istoric. "Actiunea «Vrem Ardealul!» a inceput la Bucuresti, avandu-i in frunte pe marii barbati ai vremii: Barbu Stefanescu Delavrancea, Nicolae Iorga, Take Ionescu, Radu Cosmin s.a., si s-a raspandit in localitatile de dincolo si de dincoace de Carpati! Un gest fratesc de solidaritate a venit din partea romanilor galateni. Iata cateva spicuiri din pagina ziarului "Vrem Ardealul!" (nr.4 din 11 decembrie 1915): "Vrem Ardealul, pentru trecutul sau, pentru faptele sale, pentru fiinta sa integranta (...). Acolo sunt minele, avutia noastra, acolo s-a faurit neamul, acolo e zamislirea si leaganul sau, de acolo au venit descalecatorii: Dragos, in Moldova, Negru Voda, in Muntenia. Intr-acolo au tins visurile noastre. Acolo a murit, nerazbunat, Mihai-eroul, sub mana unui ucigas, si, tot de acolo, a doua descalecare de carturari, care au renascut, au rechemat la viata amortitele noastre puteri: Lazar, Sincai, Maior... Vrem Ardealul, fiindca acolo Horea, inca inainte de revolutia mare, a zguduit Europa, a latit principiile de egalitate, fratietate si libertate. (...) Vrem Ardealul, cu tot sufletul, cu toata puterea, si, fiindca il vrem numaidecat, il vom avea!".
Izbucnirea Primului Razboi Mondial, in care se infruntau Puterile Centrale si Antanta puterilor aliate: Franta, Anglia, Italia, Rusia, Iugoslavia, Grecia. In prima parte, Regatul Romaniei, "desi avea tot interesul sa participe la razboi, avand de eliberat pe romanii aflati sub stapaniri straine", a adoptat pozitia de neutralitate, "deoarece Regele Carol I, impreuna cu Bratianu, incheiasera, in anul 1883, la Viena, un pact militar secret cu Austro-Ungaria si Germania". "Regele Carol I, fiind de origine germana, ar fi dorit sa se alature Puterilor Centrale, dar majoritatea fruntasilor politici romani sustineau participarea Romaniei in tabara aliatilor din Antanta, cu scopul eliberarii Ardealului, Banatului, Basarabiei si Bucovinei". La Bucuresti, in alte orase, au avut loc demonstratii prin care participantii cereau "intrarea imediata" a Romaniei alaturi de puterile aliate si "trecerea urgenta a Carpatilor, pentru dezrobirea Ardealului". O inaltatoare stare de spirit care, din pacate, il determina pe Regele Carol I "sa ordone scoaterea armatei in strada, pentru imprastierea nesfarsitelor manifestari ale spiritului romanesc de solidaritate cu puterile gintei latine, precum si cu fratii romani de sub stapaniri straine". Evident, aceasta atitudine rezervata, oscilanta, de neimplicare, a starnit ample discutii si proteste. Romanii, vazand fortele armate scoase in strada, au considerat gestul amenintator drept "atitudine ostila simtamintelor romanesti, revoltand profund sentimentul patriotic al populatiei".
Pe acest fond a aparut poezia-manifest "Vrem Ardealul!" a lui Radu Cosmin, adresata Majestatii Sale Regelui: "Sire, am vazut, in noapte, regimentele pe strada, /Baionete, sabii, goarne, Si-am gandit ca-i vreo parada, /Am gandit ca merg ostenii mandrei noastre artilerii /Sa salute-n glas de tunuri ceasul sfant al Invierii. /Am crezut, la miezul noptii, ca ostenii /narmati /I-ai chemat la ceasul asta sa-i repezi peste Carpati! /Dar, la sunetul de goarna, in loc muntii sa se sfarme/ Ostile Mariei Tale au scos sabia sa sfarme /Si sa-nabuse in pieptul tinerimei idealul /Celor ce strigau in noapte: «Vrem Ardealul! Vrem Ardealul!»". Poetul considera scoaterea armatei in strada, pentru a inabusi nemultumirile populare, drept "porunca, si barbara, si nedreapta", deoarece "Fratii, umiliti de veacuri, pier sub pajure straine,/ Asteptand, si-n ceasul mortii, clipa care nu mai vine (...) /Si-n zadar privesc, in friguri, coasta mandrilor Carpati". Suparat ca ostile regelui stau cu arma la picior, cand plang vaduve "pe vaile Carpate, de langa Tisa, de pe langa Mures", iar fiii lor isi dau viata pentru altii, nu pentru noi, in timp ce "prin temniti zabrelite, ai nostri gem in lanturi", poetul continua: "Geme, Doamne, tot Ardealul, sa vaieta Bucovina, /Aruncand asupra noastra toata lacrima si vina, /Ca, in clipa ce-o ameninta s-o rapeasca alt stapan, /Noi, plecati Mariei Tale, stam cu mainile in san!"/ (...)/ "Voievozii toti se scoala, de sub lespezi de mormant. /Si eroii-atator veacuri, si Costinii, carturarii, /Ce trezira-n noi mandria sangelui strabun, latin,/ Asteptand sa sune goarna ceasului maret, divin, /Freamata de nerabdare, ca alaturea de noi, /Regimente-ntregi de umbre sa porneasca la razboi! /Tarana lui Mihai, din Turda, cere astazi razbunare, /Alba Iulia tresalta, tremurand de nerabdare /Sa-si deschida larga poarta imparatescului alaiu, /Sa primeasca pe urmasul voievodului Mihaiu! /A venit, Marite Doamne, ceasul mantuirii noastre! /Freamata pamantul tarii si, sub zarile albastre, /Steaua noastra ne surade dintre creste Carpatine/ Si ne cheama spre triumful mandrei noastre ginti latine, /Sangele roman isi cheama stranepotii toti la arme! /(...)/Voda Doamne! Nu e vreme de pierdut: ne cheama Fratii, /Si nicicand mai primitoare porti nu ne-au deschis Carpatii /(...)/ Sire, stim ca sub coroana de otel, ce porti pe frunte, /Alte-s gandurile care s-au pornit ca sa ne-nfrunte: /Glasul sangelui ce striga, in suflarea romaneasca, /Nu-i acelasi pe sub haina si sub purpura regeasca, /Si mai stim ca, pentru ceasul si avanturile vremii, /Pentru fruntea ta, albita, e prea grea podoaba stemii, /Dar, de-ti este, Sire, spada ruginita si batrana, /Da-o s-o caleasca-n focul tineretii, alta mana!/ De-ai uitat, Voda Doamne, pilda Marelui Stefan, /Ce batran prindea in mana viforosu-i buzdugan /Si punea, pe plete albe, lauri verzi de barbatie, /Lasa altora, mai tineri, buzduganul tau sa-l tie, /Dar de nu te lasa glasul sangelui ce porti in vine /Sa-ti pui laurii de aur ai victoriei latine, /Spune altora sa cheme pe viteji din munti si plai / Si cu cinste sa-mplineasca visul sfant al lui Mihai".
Am redat, fragmentar, bineinteles, aceasta poezie-manifest, poezie-protest, scrisa in anul 1915. Chemarile incendiare pentru elan si lupta, pentru trecerea Carpatilor in Ardealul care astepta dezrobirea, fireste ca au deranjat. Ea, poezia, a ajuns in Ardeal, printr-un mecanic de locomotiva, un roman "care facea cursa pana la Predeal, pe atunci punct de frontiera". Asa a ajuns la Blaj, Mica Roma a romanismului ardelean, unde se putea organiza "lupta rezistentei din Ardeal, in acea vreme". Trebuia multiplicata si raspandita in randul intelectualilor, al tinerilor studiosi, al profesorilor din scoli, intreprindere riscanta, intrucat nu erau suficiente mijloace, doar in cateva institutii existand masini de scris.
Curajul sa o faca, sa multiplice si sa difuzeze poezia "Vrem Ardealul!", l-a avut tanara de 30 de ani, Maria Puia, dactilografa la biroul judiciar al Mitropoliei Blajului. Poezia era invatata pe de rost, cu acea inflacarare caracteristica, necesara imbarbatarii romanilor ardeleni, asteptandu-i pe fratii de peste Carpati. Prin intermediul unui tradator, Ioan Pop, care a primit poezia de la Maria Puia, si care apoi a denuntat-o, organele represive austro-ungare au ajuns la tanara de 30 de ani. "A fost arestata si supusa unor chinuri si presiuni salbatice". Puternica, tanara Maria Puia a refuzat sa divulge nume si date, persoane implicate, hotarata "sa duca cu ea, in mormant, secretul doar de ea stiut". Din rochia de pe ea, a rupt fasii, si cu cozile ei bogate, in acea singuratate a celulei, s-a spanzurat. Dosarul voluminos al anchetatorilor, de 700 de file, in care au fost implicati 37 de romani, actiune care se derula in plin Prim Razboi Mondial, s-a inchis, organele de ancheta austro-ungare neputand afla nimic.
In scrisoarea de adio, adresata mamei, fratilor si prietenilor, gasita asupra ei, Maria Puia cere iertare pentru supararea pe care le-a pricinuit-o, spunandu-le, ca o consolare: "Am socotit ca e mai bine sa mor eu singura, decat altii o suta!". Apoi, roaga sa fie inmormantata in costumul ei taranesc de padureanca, cu opinci si traista taraneasca.
Un gest eroic! Sublima daruire! Curaj si abnegatie! Jertfa pentru neam! Tocmai de aceea - scria avocatul Ioan Avram, veteran de razboi si Cavaler al Ordinului "Coroana Romaniei", trecut la cele eterne - se cuvine "s-o asezam in randul marilor eroi ai neamului romanesc, pentru a fi cinstita de-a pururi, asa cum si eroii din tragediile antice, care, prin stralucirea virtutilor lor, au reusit sa strabata mileniile, ajungand pana in timpurile noastre. Pentru jertfa sa, socotesc ca i se cuvine un omagiu de admiratie, si multumesc, din partea natiunii romane, iar pentru tineri, astfel de exemple ar trebui promovate in viitor.

LAZAR LADARIU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page