Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

FELICITARE - La Multi Ani, Ghita Talos



Fideli aceluiasi concept journalistic specific revistei noastre, continuam promovarea valorilor umane din societatea romaneasca, evidentiind astazi portretul uman al unui OM de exceptie, dl Ghita Talos, care a mai adagat la roditorul pom al vietii sale, inca o ramura.
Sub imboldul aceleiasi prietenii puternice, care a depasit granita a patru decenii - o viata de om, Ghita -, transmitem, prin intermediul revistei noastre, ca si alta data, cele mai sincere felicitari, cu ocazia zilei de nastere.
Trebuie sa va reamintim, ca Ghita a fost crescut de bunii lui parinti Valer si Ana Talos, dupa reguli nescrise, dar puternic asezate si pastrate, in cadrul familiei specifice satului transilvaneano-banatean: cinstea, corectitudinea, demnitatea, harnicia, cultul pentru parinti si dragostea de oameni. Ghita s-a implicat in viata comunitara, multi dintre cei mai putin privilegiati s-au bucurat de sprijinul dezinteresat al lui, nu o data sau de mai multe ori, faptele caritabile ale lui Ghita fiind o componenta a existentei lui. Cu toate ca Ghita nu pretinde si nici nu asteapta rasplata faptelor lui, fiind constient ca meschinaria umana e si ea vesnica si face casa buna cu uitarea, ne simtim datori, in baza unui respect reciproc sa-i amintim ca "Valoarea oamenilor se masoara dupa greutatile biruite de ei” (Voltaire) si dupa faptele bune savarsite in folosul celor din jur, conturand si formand cu timpul caracterul deplin al fiecaruia, capabil de a intreprinde dintr-o spontana inclinare ceea ce este moral si util pentru el si pentru societatea in care traieste.
 Ghita se incadreaza perfect in semnificatia dictonului latin: ”Homo ornate locum, not hominem locus”( omul impodobeste locul nu locul pe om). In toate actiunile sale Ghita este acompaniat de minunata lui sotie, Corina - Moata Lui, cum ii place lui Ghita s-o dezmierde - o persoana harnica, iubitoare si ospitaliera, provenita din Ilia-Hunedoara, parintii Iovita si Elena Rus, fiind unii din “stalpii” zonei respective. Acesti oameni cu suflete caritabile, care formeaza un cuplu foarte reusit, au o filozofie a vietii sublima, in care idealul de fericire este o viata frumoasa, asigurata prin munca neintrerupta, apoi ganduri bune si fapte bune indreptate spre folosul oamenilor.
Despre tanarul vlastar al familiei, Cosmin Talos, doresc sa va improspatez memoria cu un citat din revista noastra, numarul 451 din 25 Mai 2000: "Noi suntem convinsi ca intr-o zi, Fidelitatea, Bravura si Integritatea lui Cosmin, ar putea sa-l duca la Organizatia din Quantico, VA., condusa timp de 48 ani sub 7 presedinti de cel care a fost Joe Edgar Hoover, sau daca nu, Cosmine, iti uram sa ajungi la McLean, VA". Predictiile noasre s-au adeverit, Cosmin dupa studii de success, inclusiv masterat, la Universitatea UCLA, Academia de Politie, Academia FBI, din Quantico-Virginia, este angajatul uneia din cele mai sofisticate organizatii de Intelligence din lume. Suntem convinsi ca tanarul vlastar al familiei, cu un simt de disciplina inascut si demn de Vechea Sparta si cultivat cu grija prin educatie, va atinge culmi inalte, conform indemnului exprimat in dictonul latin: ”Quisque est faber sue fortune” (Fiecare este fauritorul soartei sale).
La batranete, Ghita, pentru ca ai ramas ROMAN in adancul fiintei tale, te invit la o calatorie imaginara, pe meleagurile atat de dragi ale "spatiului mioritic, pentru a asculta suspinul brazilor din Carpati sau cantecul de fluier al baciului, urcandu-si turmele pe Seaua Domnului din falnicii Munti Calimani, din inima inegalabilei Transilvanii si, de ce nu, la un Clan McGregor sau un James Buchanan.
In calitate de prieteni sinceri, ne alaturam urarilor facute de onorabila lui familie, dorindu-i lui Ghita - La Multi Ani ! viata lunga si frumoasa, alaturi de persoanele dragi.
LA MULTI ANI !!!
Fam. Luchian-Patton

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page