Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

SPRE Damasc si DINSPRE Damasc




O academie in pustie. Cursuri de cateva zile cu un singur student.
In religia crestina nu putem vorbi precum in limbajul secular, nici despre ACADEMISM nici despre PRIMITIVISM, dar pentru a putea spune cate ceva, ne vom permite.
Situatia aceasta a gasit-o Domnul la venirea in lumea noastra. "Academicii" de atunci nu intelegeau ce spunea El si nu faceau nici un efort sa inteleaga. "Primitivii" de atunci nu intelegeau nici ei, dar simteau ca e asa cum zice El si incercau sa si faca asa.
Nivelul cunoasterii nu are valoare decat in masura simtirii si trairii. De altfel, "cunoasterea este in parte", cum sta scris, "parte" mai mare sau mai mica si niciodata intreaga, pe cata vreme simtirea si trairea ei, ca dedicatie, totdeauna intreaga.
Doua rugaciuni, una academica, cu de toate, alta analfabeta "Doamne ai mila de mine pacatosul". Mai mi-l inchipui pe preotul trecand pe langa cel cazut intre talhari tremurandu-i mana de maretie pe diploma sinodala abia semnata de Ana si Caiafa, decanii universitatii de religie din Ierusalim, mai mi-l inchipui si pe levit desi nu atat de scolit dar din trib pus de-o parte cu o mie de ani mai devreme, levit din neam in neam, si mai pe urma primitivul, total neinstruitul, care se abate din drum nu dupa cele ce invatase ci asa, de la sine, fara macar sa realizeze de la cine, adica de la Dumnezeu, adica pur si simplu. Primitiv? Spuneti-mi cum sa-i socotesc? Dupa randuiala academica sau primitiva? Pe care sa-l pun primul? Pe care ultimul?  Probabil ca levitul ar ramane pe locul lui din neputinta ocuparii celorlalte doua locuri, pe cata vreme preotul si samariteanul isi inverseaza pozitiile.
As fi rau daca n-as admite ca exista si un academism bun, dar el vine in urma abandonarii celui rau si nu sub semnatura lui.
Pavel spre Damasc. Sclipitor si-n cunostinta si-n fapta de sa te dai la o parte din drumul lui macar pana ce trece. Mai era putin si lua locul lui Gamaliel la academie, caci de atunci se procedeaza asa, adica decanii isi pregatesc urmasii sa n-apuce invatatura cea inalta pe mintea oricui. N-a fost deloc usor - mi-nchipui - ca sa-si deserte mintea si sufletul si bagajele care contineau imputernicirile sale pe baza de diplome semnate de "mai mari" si nici sa nu mai vada nimic, ba sa se mai lase botezat si de un primitiv. Cat a durat aceasta scolarizare? In cateva zile bachelor, master, doctorat, si gata, apuca-te sa predai, nu asa la vreo sorbona ci la cat mai multe, daca se poate la toate. N-ai timp suficient, distantele sunt mari. Mai bine scrie-le, lectii epistole, dar cu ce investitura? Sub ce semnatura? Unde sunt tratatele?
La stiinta mantuirii predata in Academia Pustiei Sinaiului avea loc oricine. Absolvea chiar si primitivul care isi aducea animalul sa fie sacrificat pentru vina lui si se intorcea la cortul sau, iertat, impacat, rascumparat.
Pe drumul spre Damasc Domnul Dumnezeu a instituit o academie adhoc, cu un singur student si cu ce sarbatoare a graduarii. Pavel, caci Saul se ispravise la punctul de intoarcere - ROB AL LUI ISUS CHRISTOS.  Aceasta a fost toata titulatura. Nu e o dare inapoi in primitivism? Deloc. Lui Pavel ii era asa de draga incat o punea in fruntea oricarei scrisori. Splendoarea cunostintelor lui era simplitatea "cunoasterii lui Isus rastignit", maretia Universului in invesnicirea fara de pacat.

Benone Burtescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page