Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Unde este dreptul nostru istoric?

 
In ultima vreme, politica si propaganda iredentei maghiare interne, de la Tõkes Laszlo, Marko Bela, la Szasz Jenõ si altii, impreuna cu presa adecvata, abunda in amenintari dure si foarte jignitoare la adresa poporului roman, vorbind despre el ca de un venetic si uzurpator al pamantului natal, propunand, in consecinta, delimitari prin tot felul de autonomii, mai mici sau mai mari, dintre care Tinutul Secuiesc ar fi cel mai elocvent, in virtutea unui asa-zis drept istoric al maghiarilor. In fapt, este vorba de incercarea de faramitare si ciopartire a teritoriului tarii, in tot felul de enclave, in functie de vointa unor lideri de minoritati sau segment de populatie, de pe raza carora autoritatea statului roman sa fie exclusa, motivul fiind cel aratat mai sus. Ultima gaselnita a euro- parlamentarului Tõkes Laszlo ar fi constituirea de enclave maghiare si in zona Oradiei (Partium) sau pe Tarnave, unde in decursul istoriei s-au perindat secuii. Indrazneata, ca sa nu spun impertinenta, propunerea, numai ca pe noi, romanii, nimeni nu ne intreaba de dreptul nostru istoric! De fapt, ce este acesta?
Dreptul istoric este dreptul primului venit, iar daca asa stau lucrurile, in cazul teritoriului romanesc, nu numai ca nu se discuta, dar nici nu avem concurenta. Pe marginea statutului nostru de aborigeni sau, mai bine-zis, bastinasi de cand lumea pe aceste meleaguri, s-a fabulat foarte mult si se mai fabuleaza inca, dar istoricii seriosi au stabilit, pe baza de documente indubitabile, iar realitatile palpabile confirma, ca romanii, aromanii, megleno-romanii, istro-romanii, macedo-romanii, traco-ilirii si vlahii, risipiti si astazi prin tarile din jur, sunt mladitele aceluiasi trunchi, traco-iliro-geto-dac, ce domina cu milenii si secole inaintea navalirii barbare, centrul si sud-estul Europei, pe o intindere de circa un milion kmp, de o parte si de alta a Dunarii, pana spre cursul mijlociu. Ca ulterior lucrurile s-au mai schimbat, este adevarat, dar nucleul, reprezentat de Dacia Veche, adica teritoriul dintre Tisa-Nistru si Dunare, ne-a ramas ca sfanta mostenire daco-romana.
Apeland la surse istorice pentru stabilirea primelor populatii care au trait pe teritoriul tarii noastre, inclusiv al vecinilor: bulgari, sarbi, unguri si ucraineni, acestea ii asaza in capul listei pe stramosii nostri: daci, geti, traci si iliri, ca cei mai vechi locuitori. Aria de raspandire a inaintasilor nostri corespunde atat statului centralizat al lui Burebista (70 i.e.n.), cat si al lui Decebal (87-106 e. n.). Daca despre daci, geti si traci se vorbeste cu secole inaintea erei noastre, dar si dupa, atunci ce sa mai spunem despre huni (revendicati de unguri ca inaintasi), care si-au stabilit temporar centrul politic in Panonia, abia in secolul IV si au disparut din istorie in secolul V, apoi slavii in secolele V-VI, iar ungurii in secolul IX, toti in era noastra? Distanta existentiala in timp, intre stramosii nostri si acestia este enorma, ceea ce a permis transformarea lor, sub influenta romana, in daco-romani, apoi in romani. Atunci se poate vorbi, pe pamantul stravechi de o alta prioritate istorica decat cea romaneasca? De altfel si in dreptul roman lucrurile acestea erau bine delimitate. In judecarea posesiei si a proprietatii, ei ne-au lasat adevarate reguli de aur care nu dau loc la interpretari confuze. Ei spuneau astfel: "Qui prior tempore potior iure", adica "Cine-i primul in timp e mai tare in drept" si "In pari causa, melior est causa possidenti" adica "In situatii egale, cea mai buna este a celui care poseda". Conform acestor principii, valabile si astazi, dreptul de proprietate al romanilor asupra gliei stramosesti, de la Nistru pana la Tisa, este indubitabil si orice alta pretentie este nula.
Ca pentru escamotarea acestei realitati, romanii din Ardeal au fost trimisi, de catre cei pusi pe fabulatii, la plimbare cateva secole bune (dupa unii de la retragerea aureliana din 275 e.n., pana prin secolul al XIII-lea), pe undeva prin sudul Dunarii, ca sa revina la vatra abia dupa ce s-au instalat bine ungurii, ca acestia din urma sa-i intrebe "voi ce cautati pe aici?", este o poveste de adormit copiii. Falsitatea acestei teorii sare in ochi de la o posta, dar se vede ca unora le prieste de minune, pentru a croi planuri fantasmagorice de uzurpare a identitatii unui popor care din mosi-stramosi a dus o viata pasnica, n-a asuprit pe nimeni si a oferit vatra multor rataciti prin vreme.
Binele facut insa n-a avut darul recompensei. Din contra, odata instalati confortabil, cu arme si bagaje, evident prin forta, curatirea teritoriului de bastinasi a fost primul lor gand. Pentru ca exterminarea fizica n-a dat cele mai bune roade, s-a procedat la privarea lor de drepturi si incarcarea cu dijme inrobitoare pana la indobitocirea lor. Din munca si sudoarea lor si-au inaltat conace grofii si baronii, au fost construite palate, si la Viena, si la Budapesta, dar si la Targu-Mures, si in toata Transilvania, pe frontispiciul carora erau inscrise denumiri in limba stapanilor. De astfel de idei de crunta oprimare a romanilor n-au dus lipsa nici ungurii, nici secuii si nici sasii, unii chiar s-au intrecut in imaginatie, motiv pentru care in urma rascoalei de la Bobalna, din 1437 s-au unit in acel "Unio trium nationum" pentru a-i putea stapani si exploata mai bine. Mentinerea in crunta stare de inapoiere a romanilor, obisnuiti de atata vreme sa poarte jugul greu a dat idei nastrusnice unor istorici de cabinet, cum a fost cazul germanului Robert Rosler care n-a acceptat nici in ruptul capului ca un popor "ignorant si necivilizat, ca romanii sa fie pe pamant inaintea ungurilor, secuilor sau rutenilor, decretand la 1864, in "Istoria principatului valah" (iata cum Mica Unire de la 1859 producea frisoane unora), inversarea ordinii de nastere a popoarelor, romanii venind de undeva, dupa. O adevarata mana cereasca pentru acesti defaimatori interesati si care n-au scrupule atunci cand este vorba de interese meschine. Si nu exista o nesimtire mai mare din partea celor care, cu atata nerusinare, sunt in stare sa falsifice adevarul istoric, trantindu-ti in fata ca argumente "stiintifice" minciuni pe care nici ei nu le cred. Falsuri care in opinia lor trebuie sa devina pentru altii adevaruri universale.
Ceea ce fac maghiarii nostri de doua decenii incoace si mai ales in ultimii ani, de cand se afla la guvernare, constituie o adevarata demonstratie de forta si o pregatire de artilerie extrem de periculoasa. Cu dreptul lor istoric, ridicat la nivel de adevar absolut, ne someaza pur si simplu sa le cedam teritoriu, sa ne sfartecam tara, de dragul iluziilor lor, constituind o enclava chiar in centrul acesteia. O asemenea obraznicie nu s-a mai vazut nicaieri in lume. Daca dreptul lor functioneaza, cum ramane cu dreptul nostru? Adica cine-i primul in timp nu-i mai tare in drept?
Supravietuirea ungurilor in istorie se datoreaza si faptului ca au avut de- a face mai mult cu romanii, a caror toleranta este unanim recunoscuta, si nu cu sarbii sau grecii. Pentru marele rau facut in istorie, urmasii lui Traian si Decebal nu le poarta totusi pica. Dovada este climatul de convietuire bun, pe care l-am dori imbunatatit si nu alterat de pretentii absurde.
Daca incapatanarea va persista si nu se va renunta la revendicari teritoriale sub forma mascata a autonomiei nu va fi bine deloc. Noi, romanii, acceptam o patrie comuna, la prosperitatea careia sa puna toti umarul si in care fiecare sa-si gaseasca identitatea in limitele rezonabilului, dar nu tot felul de patrii, dupa cheful fiecaruia. Daca este vorba de a ne prevala fiecare de propriul nostru drept istoric, noi, romanii, am avea foarte multe de spus. Este insa mai bine sa privim  inainte, lucru pe care l-am face cu o placere mult mai mare, daca n-am fi mereu agasati, atentionati, trasi de maneca sau luati de guler. Sunt gesturi care nu ne pot lasa indiferenti!

IOAN CISMAS


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page