Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Agentul ”Hubertus” din Reghin si povestea colectiei regale



A fost unul dintre oamenii de incredere ai fostului Rege Mihai I. Cea mai mare parte din viata a trait-o insa la Reghin. Marginalizat si tracasat de regimul comunist, dar om de moda veche, a supravietuit cu demnitate si chiar cu oarecare seninatate si umor - i-am putea spune - noilor conditii. In anii 70 ai secolului trecut, s-a incercat racolarea sa de catre Securitate. A primit chiar si un nume de cod. Om de onoare, curaj si bunacredinta, acesta nu s-a lasat manipulat de Securitate. Fiind „ineficient” a fost scos din evidenta informatorilor, dar a ramas intr-o cartoteca speciala.

Ioan (Bibi) Popescu, un personaj insolit
Dr. Ioan Popescu a fost administrator al domeniului de vanatoare de la Gurghiu. De increderea de care s-a bucurat din partea Regelui, stau marturie mai multe documente din arhivele muresene pe care am avut posibilitatea sa le consult. Chiar si o procura data de fostul Rege pentru a-l reprezenta in unele eventuale litigii, pe care acesta din urma ar fi putut sa le aiba cu statul roman. Vanator pasionat, dar si un personaj insolit pentru reghineni, „Bibi” cum ii spuneau cunoscutii, era insa depozitarul unor informatii deosebit de valoroase. De aceste informatii era interesata la un moment dat si Securitatea, dar si personaje importante din conducerea de partid. Din pacate, acest om nu a lasat o carte de memorii. Ar fi avut cu siguranta ce povesti. Viata acestuia poate fi recompusa. Exista oameni care l-au cunoscut, exista rude, exista fotografii, dar si informatii in arhivele muresene. Despre Ioan Popescu exista insa foarte multe informatii de prima mana, prelucrate de regretatul istoric Mihai Pelin. Prieten cu Virgil Magureanu, fost director al SRI, Pelin a fost unul dintre primii istorici care au avut, dupa 1989, acces la surse inaccesibile pana atunci: documentele fostei Securitati.

O poveste fara „happy end”
Pana in 1989, putini au fost cei care au stiut adevarata poveste a colectiei regale de tablouri, formata din 42 de piese. O colectie deosebit de valoroasa, inventariata de altfel de bibliotecarul Casei Regale, Leon Bachelin. Despre ea scrisese si publicase un studiu - „Tablourile El Greco din colectia regala a Romaniei - istoricul Alexandru Busuioceanu. Carol I, cel care o constituise intr-un timp indelungat, a dispus prin testament ca aceasta sa revina Coroanei Romaniei, adica unei institutii a statului roman. Testamentul nu lasa loc niciunei confuzii sau interpretari. Era vorba despre „o institutie” si nu despre „o persoana”. Dupa 1945, povestea acreditata, poate chiar si cu concursul regimului Dej, a fost aceea ca, aceasta valoroasa colectie - cuprindea printre altele si 6 tablouri de El Greco - ar fi fost scoasa din tara, de fostul Rege Carol al II-lea, in septembrie 1940, cand abdicase si parasise tara. Pe baza cercetarilor sale din arhivele Securitatii, istoricul Pelin face afirmatia clara: „au fost scoase din tara in noiembrie 1947, de catre fostul Rege Mihai, care fusese invitat la nunta Reginei Elisabeta a Angliei.” Pelin gasise multe documente printre care si depozitiile dr. Ioan Popescu si ale brigadierului silvic Iosif Muresan din Deda Bistra, jud. Mures. Tot Pelin, mai facea afirmatia ca, in drum spre Londra, o parte din colectia de 42 de piese, ar fi fost depusa la Union de Banques Suisses, iar o alta parte ar fi fost depozitata la vila din Florenta, a Reginei mame Elena. Tablourile nu apar - nici nu aveau cum, pentru ca fusesera deja scoase din tara -  pe listele-inventar cu evidenta bunurilor, cu care fostul rege Mihai I a parasit tara dupa abdicarea sa din decembrie 1947.  In 1976 insa, doua tablouri din colectie au facut obiectul unor tranzactii, in spatele carora se afla - potrivit istoricului Mihai Pelin - fostul rege Mihai. De altfel, acestea doua au si fost achizitionate de galeriile americane Wildenstein & Co.   


Paza colectiei de tablouri, asigurata de un localnic din Deda-Bistra
In conditiile razboiului si a unor eventuale si neprevazute evolutii ale frontului, Regele Mihai I a dispus inca din timp, masuri deosebite de paza si protectie pentru unele obiecte de valoare, inclusiv pentru colectia de tablouri. Era poate si o masura de a-si asigura intr-un anume fel, propriul sau viitor. In 1967, dr. Ioan Popescu trimitea un memoriu autoritatilor, in care scria „Iosif Muresan, azi domiciliat in comuna Deda-Bistra, jud. Mures, a pazit in calitate de brigadier cinegetic, la domeniul Savarsin, in anii 1943-1946, din incredintarea mea, tablourile de mare valoare din palatele Sinaia si Bucuresti, depozitate atunci in padurea din Troias-Savarsin...” Popescu, avea sa indice ulterior unui „tovaras” venit de la Bucuresti (probabil, ofiter de Securitate), lista completa cu tablourile aflate sub paza brigadierului din Deda-Bistra, intre care figurau si cele 42 disparute din Romania. Pentru a intari cele spuse, in martie 1968, Ioan Popescu s-a adresat fostei Regine mame Elena, la Florenta, care a confirmat cele scrise de el, cu referire la tablourile depozitate la Savarsin. Scrisorea Reginei mame a fost apoi fotocopiata si trimisa de catre acelasi neobosit Ioan Popescu, la Bucuresti, el dorind la modul cel mai sincer, sa se faca lumina in povestea tablourilor. Probabil ca zelul, bunacredinta si sinceritatea dovedite de Popescu in chestiunea tablourilor, l-au „inspirat” pe un ofiter local de Securitate sa incerce sa-l racoleze ca informator. Popescu a primit numele de cod „Hubertus”, dar a fost scos din evidenta la scurt timp, pentru ca dincolo de problema tablourilor, in alte chestiuni el nu s-a dovedit catusi de putin cooperant.

Operatiunea „Patrimoniul”, inspirata oare de cazul relatat de Popescu?
Spre sfarsitul razboiului si imediat dupa, dar pana la instalarea regimului comunist, s-a incercat - si in cea mai mare parte s-a si reusit - transferarea unor mari valori in strainatate, mai ales prin intermediul bancilor. Dupa venirea la putere a comunistilor, multi dintre cei care nu apucasera sa plece si care aveau valuta in banci straine, nu au mai revendicat-o din motive lesne de inteles. Imensa valoare pe care a reprezentat-o colectia regala de tablouri formata din cele 42 de piese, si asupra careia Popescu facuse ample depozitii, a atras probabil atentia, in 1968, lui Nicolae Ceausescu. Acesta a dispus lansarea unei mari operatiuni, „Patrimoniul”, pentru recuperarea bunurilor romanesti scoase din tara, precum si a valutei aflata in banci din strainatate, ce avea deponenti romani. Pe data de 29 octombrie 1968, generalul de securitate Constantin Stoica, preciza in continutul preambulului la Operatiunea „Patrimoniul”, urmatoarele: „Se va proceda la depistarea, in continuare, a cazurilor de mostenire in care fondurile succesorale se afla in strainatate, in vedera clarificarii lor in favoarea statului roman.” Operatiunea avea sa continue si in anii urmatori, avand drept obiectiv aducerea a cat mai multa valuta in Romania. E drept, ca nu era singura cale. Astazi - ce ironie a sortii! - se urmareste scoaterea ei, de catre „baietii destepti”. Daca ai fost educat intr-un anume sistem de valori, ca orice om de bun-simt, iti pui totusi o intrebare. Care din ei au procedat corect si moral? Comunistii de ieri sau capitalistii (mare parte) impostori, din ziua de azi?
    
Nicolae BALINT
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page